3,697 matches
-
a spus că e bun prieten cu Jake, și tare am mai fost mîndră cînd am văzut cum s-a Îmbunat polițistul. Și polițistul ne-a zis să ne ducem În Central Park și să ne plimbăm cît ne-o pofti inima, că lui nu-i pasă, dar că el n-o să pună niciodată piciorul Într-o astfel de „comedie“, că poate să sară-n aer În orice clipă și-atunci ce te faci? Iar tata a zis că speră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să zică toți că nu l-am purtat cum se cuvine Înainte să mă mărit cu John!“ „Ei și, n-au decît să zică“ - a spus Amanda. „Ce dacă zic? Spune-le tuturor că-i fundul tău și faci ce poftești!“ Chiar așa i-a spus și sigur c-au vorbit toți după aia. Țin minte cînd i-am povestit lui taică-tu. A zis: „Doamne! Doar nu crezi că i-a a zis chiar așa!“ Dar așa povesteau toți. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
morți se Întorseseră din groapă să-l Învinuiască. Dar l-au achitat, firește, așa cum se așteptau toți. Dar, așa cum Îi spuneam și tatălui tău, n-am putut, Doamne ferește, să mă mai apropii de omul ăla din ziua cînd ne-a poftit la el la cină și, ce să vezi, chiar la masa unde avea să se-așeze toată lumea ca să mănînce se afla craniul unui negru ucis de el... e de necrezut... zău așa!... să n-aibă nici măcar atîta bună-cuviință, cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și cu muștele, ori de câte ori mă ntrerupe PAM. Nu pot să mă bucur de ele, cum nu pot să mă bucur acum povestindu-vă și despre victoriile mele asupra muștelor... Visul lui PAM are mare nevoie de mine. Atenție, repornim povestea. Poftiți în vagoane, copii, adică poftiți în visul lui PAM! PAM doarme dusă și parcă nici nu-i pasă de câte lucruri îngrozitoare se petrec în visul ei. Noi, Ana și cu mine, am ajuns - știți unde? Pe coada mea stufoasă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
ntrerupe PAM. Nu pot să mă bucur de ele, cum nu pot să mă bucur acum povestindu-vă și despre victoriile mele asupra muștelor... Visul lui PAM are mare nevoie de mine. Atenție, repornim povestea. Poftiți în vagoane, copii, adică poftiți în visul lui PAM! PAM doarme dusă și parcă nici nu-i pasă de câte lucruri îngrozitoare se petrec în visul ei. Noi, Ana și cu mine, am ajuns - știți unde? Pe coada mea stufoasă, că am ajuns tocmai în
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
trebuie. Oare chiar așa să fie? Nu ești din nou naiv, nu ești cam abulic, cam tâmpițel, cam naivuț? E bine ca tribunalele să-și facă treaba, zici, și parcă te răcorești oleacă: hai la mititica, domnilor, hai la răcoare, poftiți la țuhaus, chiar dacă mult vă roade reumatismul, chiar dacă, pe dată găsiți, domniile-dumnilor voastre, niscaiva probleme la cord, niscaiva hipertensiune arterială, ceva neașteptată arterioscleroză. Ce ziceți, domniile dumneavoastră: oare pârdalnica de justiție își face datoria? Oare își face? Dacă acu' nu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
concediu ideologic și tot vine cu tot felul de trăznăi cum ar fi să fie libertățile pentru homosexuali sau, acu, mai nou, iată, libertățile pentru regiuni, provincii, comune. Dar mai bine să-i dăm cuvântul domnului Jo Leinen, să-l poftim la pupitru, să-i punem cuvenitul pahar cu apa alături. Ia ascultați și vă minunați, oameni buni din viitoarea Românie social-democrată: "Într-o Europă a statelor naționale (confederația), fiecare țară ar urma să dispună de drept de veto. Este o
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare dintre ființele inferioare pe care vrei să o domesticești, să iei oricare obiect pe care-l poftești - o parte din firea omului aspira la acest fel de viață fără griji. Faptul că, în aceste împrejurări, se adăuga și supunerea oamenilor care nu posedau prețiosul dar al profeției era de asemenea ușor de înțeles. Tirania poate întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ei îi făcu să se aplece să o cerceteze mai de aproape. Avea un surîs disprețuitor, dar în ochii ei sfidători, citi nemulțumire și, dincolo de asta, o umilință incomensurabilă, dublată de o dorință de a deveni o vreme tot ce poftea el. Acest gest de a o privi în ochi deveni un fel de zbor prin lumi schimbătoare, toate încărcate de sexualitate, iar cînd se întoarse din zborul lui, văzu că spiritul ei aprig se transformase într-unul rugător, iar zîmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-ți iei? Curier? — Probabil să sînt și alte slujbe. — Ca de exemplu? — Nu știu, dar trebuie să fie și altele! — Hm! Thaw închise cartea și spuse: — Ies să mă plimb. — Bravo, fugi. Bărbații pot s-o șteargă de la treabă cînd poftesc. Femeile, niciodată. Pe cer încă era lumina zilei, dar nu și pe străzi, iar felinarele erau aprinse. Băieții de vîrsta lui mergeau cîte trei-patru, fetele, două cîte două, iar grupurile de ambe sexe trăncăneau și chicoteau la ușile cafenelelor. Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi recunoscător dacă mi-ai răspunde la o întrebare strict neoficială, Thaw. Ai măcar vreo idee ce încerci să faci? Nu, domnule, dar acest nou aranjament mă va ajuta să descopăr. Pot să-mi mut de azi lucrurile? — începe cînd poftești. Acasă, Thaw împachetă în seara aceea cărți și hîrtii pe care nu le dusese încă la atelier. Pe domnul Thaw, care îl ajuta, îl întrebă: — Pot să iau salteaua de la patul îngust? — O să te vedem, deci, mai rar ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să picteze nimeni așa ceva, și că am învățat singur în timp ce pictam. Spuneți-le că nu mi-am putut permite ajutoare. Pastorul ezită, apoi spuse ferm: — Termină pictura murală cînd dorești, Duncan. Nu le mai da atenție. Lucrează la ea cît poftești. — Ah! exclamă Thaw, și plînse de ușurare. Pastorul îl bătu ușor pe umăr și-i zise cu blîndețe: Continuă, nu le da atenție. CAPITOLUL 29. Ieșirea Nu mai putea cere bisericii să plătească materialele. Cînd îi mai rămaseră doar zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
luat în considerare. Ne detestăm. — E scris de Ozenfant, murmură Munro. Monboddo duse vîrful degetului la frunte. Wilkins murmură: — Maestrul dragon. Un om plin de energie. — Știu, știu. Niciodată nu uit un nume. Un muzician execrabil, dar un administrator excelent. Poftim stiloul, Munro. Uxbridge, vrei să-mi dai capa? Un herlad puse o pelerină verde și grea, dublată cu mătase purpurie pe umerii lui Monboddo, și-l ajută să-i îndrepte faldurile. — Nu, n-o să ne împotrivim lui Ozenfant. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ei bine, doar puțin. — Cine-i prietenul tău? o întrebă Lanark zîmbind. — Bărbatul ăla cu ochelari, care stă acolo. Bateristul. E odios. Cînd nu-i iese ce cîntă, nimic nu-i pe placul lui. Poți să-l faci gelos cît poftești, zise Lanark, bătînd-o pe mînă. Cealaltă Joy îi dădu un pahar înalt cu o băutură limpede și toate îl urmăriră cum o soarbe. Prima înghițitură îi dădu o senzație moale și anesteziantă, apoi rece și lăptoasă, după aceea subțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și instinctiv că nici măcar nu e capabil să se observe pe sine, toate acestea te fac să fii pe-aproape de un adult bebeluș, un gen pe care care nu l-am întîlnit pînă acum. Și acum te poți răzbuna cum poftești, îmi poți inventa cîte nume puturoase dorești. Nimeni nu va ști. Domnișoara Thing nu aude ce nu este relevant pentru problemele consiliului. — Vrei să-mi ies din țîțîni, zise Lanark. — Da, așa e, spuse Monboddo dînd din cap aprobator. însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ne și salutam, de aceea am bătut la poarta lui - vedeam cum stropii sar din pumnul meu, și nu din lemnul ud al porții - și am strigat : „Deschideți !“. El a deschis - era uscat -, mi-a zâmbit prietenos și m-a poftit în casă; învelișul de apă a rămas afară - știți, picătura aceea care se întinde peste lume, cuprinzând-o -, noi am intrat mai în interiorul ei, uitând-o, ca de obicei, am deschis o ușă, apoi încă una, domnul Sima a vrut
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu câteva mii de ani în urmă, și astăzi, în vreun cătun de munte; avea părul lung, până peste umeri, alb-gălbui, zâmbea înfiorător de blând, clătinând întruna din cap, și țopăia în zăpadă, țopăia mereu, poate de frig. I-am poftit în scorbură și ei au intrat, cu masă cu tot, abia încăpeam toți patru înăuntru. „Cam pute aici“, a remarcat domnul Sima, deși ușa de nuiele rămăsese larg deschisă. Noi nu i-am răspuns, ne uitam la Dragoș cum clătina
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ani pe această lume de insule și mări. Să plutești alene prin aer, să aterizezi când ai chef, unde dorești; să îmbarci pe oricare dintre ființele inferioare pe care vrei să o domesticești, să iei oricare obiect pe care-l poftești - o parte din firea omului aspira la acest fel de viață fără griji. Faptul că, în aceste împrejurări, se adăuga și supunerea oamenilor care nu posedau prețiosul dar al profeției era de asemenea ușor de înțeles. Tirania poate întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lui Morton pentru acest experiment? Kent se întoarse încet spre Smith și atunci Grosvenor, care se așezase la loc, își dădu seama că Smith nu exagerase: șeful secției de chimie avea cearcăne negre sub ochi și obrajii supți. - L-am poftit și pe el, spuse Kent, dar a refuzat să vină. E de părere, însă, că o astfel de experiență nu poate strica nimănui, dacă felina se va supune de bunăvoie. - Ce-ai pus în castronul acela? Îl întreba Smith. - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Nu vreau să-mi pierd iluziile despre eficiența secției domnului Kent, chiar dacă nu-mi place cum se comportă. Știți, i-am solicitat un pic din spiritul de cooperare despre care se vorbește în acest manifest electoral, dar el m-a poftit să revin peste zece ani. Presupun că, în clipa aceea, uitase de alegeri. Și apoi, mai are tupeul să organizeze o adunare politică în aceeași seară când eu țin o conferință! Grosvenor începu să mănânce. - Nici o conferință nu poate avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fi zadarnică. Spunând acestea, Grosvenor întrerupse legătura cu puntea de comandă, fără a se sinchisi de vociferările oamenilor. 26 Cam la o oră după ședință, Grosvenor îl văzu pe ecranul videocomunicatorului pe McCann: - Aș dori să vin să te văd. - Poftește! îi răspunse Grosvenor, vesel. Geologul păru să șovăie: - Presupun că ai pus capcane pe coridor. - Mda... dacă vrei să le numești astfel, recunoscu Grosvenor. Dar n-o să te deranjeze cu nimic. - Să zicem că aș veni cu gândul ascuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lui, vreau să zic, oferă bună recompensă. Locuim nu departe de biserica Icoanei, pe strada Teilor, casele cele noi la care s-a lucrat toată vara. Și iar își ciocni pumnii. A doua ușă pe dreapta, scrie pe ea Anunciuri. Poftiți... În timp ce tânărul nervos, cu mișcări de șopârlă, pleca însoțit de portar, Nicu o luă spre prima lui adresă, la sediul concurenței, în strada Sărindar, măturând cu ochii, pentru orice eventualitate, zăpada drumului. Avea un scop care-l făcea să uite
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a venit Nicu. Am încercat să-l înveselesc și, fiindcă-i copil bun, s-a prefăcut că am reușit. N-a vrut să șadă cu noi la masă, i-am dat în pat ceasul cu figurine, să-l învârtă cât poftește. Îi place menuetul dulce și nespus de trist pe care se-nclină păpușa bărbat și păpușa-femeie, își dau mâna, se rotesc, se despart și iar își dau mâna. Jacques zice că-l interesează cum se termină dansul, e ca o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o poate aproba. — Să nu-mi spui, domnule Neculai, că faci parte dintre cei care sunt de acord cu interzicerea duelului. Să nu-mi spui că dumneata vrei să trăiești într-o lume în care oricine te poate batjocori cum poftește și n ai nici măcar o armă cu care să-ți aperi onoarea, spuse Pavel cu vocea aproape tremurată de mânie. E posibil ca-ntr-un viitor la care acum unii dintre noi se gândesc să se ajungă la o asemenea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
opintit să-i scoată cizmele înalte, care ieșeau greu fiindcă erau lungi și țepene, după ce le-a lustruit-oglindă și le-a pus șanurile în interior, Generalul i-a dat liber să se ducă unde-o ști, să sărbătorească cum o pofti. Cât despre el însuși, Algiu a rămas doar cu filodendronul de la fereastră și cu barzoiul Lord, a cărui vârstă era numai puțin mai mare decât doliul lui. Generalul se înduioșa la gândul că Lord apucase totuși s-o cunoască pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]