5,260 matches
-
se deschide Înaintea lui. Iată-l mergând cu pas hotărât, Înconjurat de o escortă prea veselă, după gustul său, lucru pe care-l crede datorit reușitei fără greș a faptei sale de vitejie. Dacă bărbații râd prea zgomotos, el le poruncește să se domolească, iar aceștia răspund respectuos, Înainte de a izbucni și mai tare În hohote. Vai, când Își dă seama că voioșia lor nu miroase, e prea târziu. L-au imobilizat, i-au legat mâinile și picioarele, i-au acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se strâng de la grumaz spre măruntaie. Dar, chiar dacă-i e teamă, nu vrea să lase să se vadă nimic. — Garda lui de corp și umbra lui, zici? Tu s-ar fi cuvenit, așadar, să-l apei de asasin? — Mi-a poruncit să mă țin deoparte. Toată lumea știe că și-a dorit o asemenea moarte. Aș fi putut să omor un ucigaș, s-ar fi ivit altul. Cine sunt eu ca să mă amestec Între stăpânul meu și soartă? — Și ce dorești? Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
răsărit și cu gâtul alungit spre apus. Intrarea Îngustă era un coridor foarte bine păzit. Casa lui Hasan se găsea la capătul lui. Singura ei fereastră dădea spre o prăpastie. Fortăreață În fortăreață. Prin uciderile spectaculoase pe care le-a poruncit, prin legendele care s-au țesut În jurul lui, al sectei și al castelului său, Marele Maestru al Asasinilor a terorizat vreme Îndelungată Răsăritul și Apusul. În fiecare cetate musulmană, au căzut Înalți demnitari; cruciații au avut de jelit două sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
povestește că o crimă a fost săvârșită, Într-o bună zi, În incinta fortăreței. Un martor l-a acuzat pe cel de-al doilea fiu al lui Hasan. Fără să mai Încerce să-i verifice spusele, acesta din urmă a poruncit să fie retezat capul ultimului său fiu. Peste câteva zile, adevăratul vinovat mărturisea; era, la rându-i, decapitat. Biografii Marelui Maestru amintesc masacrarea fiilor acestuia spre a-i ilustra rigoarea și imparțialitatea; precizează că obștea de la Alamut a devenit, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o oază de virtute și moralitate, ceea ce e lesne de crezut; se știe, totuși, din diverse surse, că, În ajunul acestor execuții, unica soție a lui Hasan, ca și fiii acestuia, s-au răzvrătit Împotriva autorității sale, că el a poruncit alungarea lor din Alamut și că și-a povățuit succesorii să acționeze și pe viitor În același fel, spre a evita ca influențele feminine să le strice dreapta judecată. Să se retragă din lume, să facă gol În jurul persoanei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atunci Înainte, ziua Învierii, a cărei dată o dădeau după trei calendare diferite: cel al Hegirei Profetului, cel al lui Alexandru Macedon și cel al „bărbatului celui mai Însemnat al celor două lumi, Omar Khayyam din Nishapur”. La Alamut, Mântuitorul porunci ca Manuscrisul de la Samarkand să fie venerat drept o mare carte a Înțelepciunii. Li se dădu În seamă unor artiști s-o Împodobească: picturi, miniaturi, un sipețel de aur cizelat, Încrustat cu nestemate. Nimeni n-avea dreptul s-o copieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Prințul Hulagu, nepot al lui Ginghis Han, veni el Însuși să admire acea minune de construcție militară; legenda spune că acolo a găsit provizii păstrate intacte din vremea lui Hasan Sabbah. După ce a inspectat locurile Împreună cu locotenenții săi, le-a poruncit soldaților să distrugă totul, să nu mai lase piatră pe piatră. Fără a cruța biblioteca. Cu toate acestea, Înainte de a-i da foc, Îi Îngădui unui istoric de treizeci de ani, un anume Djuvayni, să o viziteze. Acesta tocmai scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
propriile-i plângeri. Nimănui nu-i este Îngăduit să treacă de grilaj ca să-i aducă Învinuiri. Lucru pe care Djamaledin, provocând o uriașă reacție a mulțimii. Mii de oameni năvăliră din toate colțurile Persiei ca să-l audă. Sătul, șahul a poruncit să fie alungat. Se spune că a șovăit mult Înainte de a comite mișelia, dar vizirul său, educat, totuși, În Europa, Îl convinse că Djamaledin n-avea dreptul la imunitatea sanctuarului pentru că nu era decât un filozof, un necredincios notoriu. Soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
oare cel care a scris că e nevoie de o Constituție și de un parlament pentru Persia? Consideră-mă, Începând de astăzi, drept cel mai devotat dintre discipolii tăi. Mi-am Închis prăvălia, mi-am părăsit soția ca să se urmez. Poruncește-mi, mă voi supune!” Aducându-și aminte de acest bărbat, Djamaledin părea să sufere. — Eram emoționat, dar stânjenit. Sunt un filozof rătăcitor, n-am nici casă, nici patrie, am evitat să mă căsătoresc ca să n-am nici o ființă În grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
al monarhului. Acum patru ani, când mă găseam la Londra, publicam, Împreună cu un prieten armean, un ziar care pornea, sub forma unor mici colete discrete, spre Persia. Șahul s-a alarmat, l-a convocat pe Ministrul Poștelor și i-a poruncit să pună capăt, cu orice preț, circulației acelui jurnal. Ministrul le-a ordonat vameșilor să rețină la frontiere toate coletele subversive și să i le trimită la domiciliu. Trase din țigara de foi, fumul fu risipit de un hohot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rămase astfel vreme de câteva clipe, ca adâncit În meditație. Apoi veni spre mine și mă strânse În brațe ca și cum aș fi fost un frate scăpat dintr-un naufragiu. De Îndată ce-și stăpâni, totuși trăsăturile, Își chemă servitorii, le porunci să-mi ducă geamantanul la el acasă, să mă instaleze În Încăperea cea mai frumoasă și să pregătească un ospăț. Mă ținu, astfel, două zile acasă la el, lăsând la o parte orice treabă ca să stea cu mine și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe șah. Seyyed-ul se află la Istanbul, Încercați, dar, să ajungeți la el!” „Ce instrucțiuni ți-a dat Djamaledin?” „Când m-am dus la Istanbul, i-am povestit despre torturile la care m-a supus fiul șahului. Seyyed-ul mi-a poruncit tăcere, spunându-mi: «Încetează să te mai văicărești ca și cum ai Însufleți o ceremonie funerară! Nu știi să faci altceva decât să plângi? Dacă fiul șahului te-a schingiuit, ucide-l!» „De ce să-l ucizi pe șah În locul fiului său, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nepedepsit un regicid. În zadar Îi detestă pe șah și dinastia acestuia, În zadar complotează În fiecare zi Împotriva lui, o solidaritate continuă să lege confreria celor mari de pe această lume În fața unei persoane supărătoare ca Djamaledin. Soluția? Sultanul va porunci să fiu ucis la mine acasă, iar noul șah va fi mulțumit, pentru că, În ciuda repetatelor sale cereri de extrădare, n-are nici un chef să-și mânjească mâinile cu sângele meu, la Începutul domniei. Cine mă va ucide? Cancerul? șahul? Sultanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de ele, n-aveam habar, însă Tarhuna zicea că e ceva negru, care se umezește. Asta o auzise de la fratele lui. Ea a continuat: „În țara noastră, voievodul Vlad Țepeș a întrebuințat alte metode pentru a stârpi banditismul. El a poruncit ca hoții și jefuitorii să fie trași în țeapă. După aceea a fost pretutindeni siguranță și liniște, încât ai fi putut lăsa o pungă cu monede de aur pe marginea drumului și n-ar fi furat-o nimeni. Drept urmare, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nu am de ales, spune ea, va fi bine, va fi mai bine pentru toată lumea, dar nimănui nu i-a fost mai bine, ei sigur nu, și în urechile ei răsunase atunci o profeție mincinoasă și răutăcioasă, o voce îi poruncise să se ridice și să plece, iar acum vocea ei îngroșată din pricina fumatului, mâinile care se încâlcesc în părul meu, trebuie să începi să te vopsești, spune ea, uite câte fire albe ți-au crescut dintr-odată. Nu dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
le dea Templierilor timp să se eclipseze. Nimic mai fals, Templierii beau și Înjură În comanderiile lor, neștiind nimic din toate acestea. Și asta e prima enigmă. La 14 septembrie 1307, regele trimite mesaje sigilate tuturor judecătorilor și seneșalilor regatului, poruncind arestarea În masă a templierilor și confiscarea bunurilor lor. Între trimiterea ordinului și arestare, care are loc la 13 octombrie, trece o lună. Templierii nu bănuiesc nimic. În dimineața arestării, cad cu toții În plasă și - altă enigmă - se predau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fermenții pământului ei, devenea ceva mult mai greu de prins, lucid vizionară și capabilă de niște modalități subterane de a raționa. O simțeam frământată de patimi străvechi, atentă să și le țină În frâu, patetică În ascetismul ei care-i poruncea să le refuze vraja. Mi-am dat seama de splendidele-i contradicții văzând-o cum discuta cu colegii ei. Erau reuniuni În case prost mobilate, Împodobite cu câteva postere și cu multe obiecte folcloristice, cu portrete ale lui Lenin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Ca un omagiu adus inocenței magistrului, toate purtau sutien la vedere. Toamna se arătă in cash la ferestre. Pe la 11, un zmeu mare se zvârcoli deasupra orașului. Frunze roșcate ațâțătoare se întrecură să-i arate, să-i sugereze, să-i poruncească lui Leo drumul spre metrou. Indiferent la provocări, dascălul își fixă dogul de ruinele blocului de garsoniere cu o fundă topaz și, plin de ticuri, pătrunse în bufetul de la subsol. La o masă joasă, cu bereta-joben verde dată pe ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
străjuiau fiecare capăt al mesei. Lumea se cam afumase și nu mai știa bine de ce venise. Nu erau de condamnat, totuși. Probabil că și Bunicul, dacă s-ar fi înființat la ospăț, precum Banquo la festinul terifiatului Macbeth, ar fi poruncit: toarnă, băi Ghiță, niște jin d’ăl roșu, da’ repede, că vine postu’! De o bucată de vreme telefonul se dădea de ceasul morții. M-am hotărât să răspund. Era Cristina care, surescitată și plictisită deopotrivă, mă anunță că Ulrich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
legănat, ținîndu-se după omulețul împovărat cu geamantane și legături, dăscălindu-l necontenit atât de energic, că glasul lui parcă domina tot vacarmul gării. În sfârșit, când se mai potoli vălmășagul, tânărul Iuga coborî și el, găsi anevoie o trăsură și porunci să-l ducă acasă în strada Argintari. Birjarul apucă pe calea Griviței, lată, murdară și gălăgioasă, cu fel de fel de magazine, în fața cărora vânzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori să-i facă negreșit clienți, cu zeci de hoteluri, hanuri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
puțin ca Predeleanu. De-abia pe la cinci, când ajunse acasă, își aminti că dăduse întîlnire pentru ora trei tânărului transilvănean. De unde să-l mai ia acuma? Se simțea vinovat că a jignit un om care poate a crezut într-însul. Porunci servitorilor să-l reție, dacă ar reveni, sau barem să-i afle adresa. Se duse apoi la mătușă-sa, Mariuca, văduva generalului Constantinescu, care nu l-ar fi iertat nici pe lumea cealaltă dacă ar fi auzit că a umblat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
moșia lui Gogu. Noi însă acuma cotim la dreapta, spre Lespezi și Amara. Proprietatea Nadinei ține până în șoseaua pe care am apucat, iar la stânga continuă pământurile lui Gogu... Cam pe la mijlocul drumului, între Gliganu și Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci câmpia cobora lin până la împreunarea celor două văi. Vederea era mai largă, parcă s-ar mai fi curățat aerul. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fâșie de cer albastru. ― Ei, acuma să-ți mai arăt și restul! zise
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
parc-ar fi vrut să-l cântărească definitiv dintr-o dată. Avea niște ochi negri atât de pătrunzători, că-ți scormoneau sufletul și-ți citeau gândurile. Era mai înalt și mai chipeș ca Grigore, cu înfățișarea voluntară a omului obișnuit să poruncească și să fie ascultat. Mustața groasă românească, puțin căruntă, îi împodobea fața, iar glasul metalic, energic și totuși cald, te cucerea. Mâinile osoase, puternice, păreau în stare să țină coarnele plugului, cu toate că erau fine și mai ales degetele foarte delicate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
merge și dânsul negreșit la cancelarie să declare că n-are nici o pretenție și să lase lumea în pace. Mulțumit, Pravilă porni spre sat. Pe drum însă se gândi că arendașul degeaba își retrage jalba; dacă boierul Miron nu-i poruncește nimic, el nu poate lăsa lucrurile baltă, că te pomenești că boierul Miron se supără mai rău și-și descarcă toată mânia asupra lui. În același timp, Cosma Buruiană își zicea că are să-și aprindă paie-n cap cu declarația
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plecarea lui Grigore, primarul mai rămase la sfat nițel cu Boiangiu. Pe Grigore îl respectau, dar de Miron Iuga le era frică. Va fi deci cuminte să meargă Pravilă după-prânz să raporteze bătrânului cum au lucrat și ce le-a poruncit conașul Grigoriță, să fie dânșii la adăpost de orice vină. Miron Iuga avu o tresărire când auzi de intervenția fiului său. Aprobă, însă, ce-a poruncit Grigore, observând doar că asta nu înseamnă încetarea cercetărilor și repetând că hoții trebuiesc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]