4,003 matches
-
care vor alcătui repertoriul Bisericii Catolice, așa-numitul cânt gregorian. Inițial, fiind unicul cânt admis de autoritățile bisericești, compozitorii au fost încorsetați de regulile impuse de către magisteriul bisericesc. Însă flacăra artistică nu poate fi stinsă niciodată. Dornici de a-și potoli setea creatoare, dar în același timp încorsetați de limitele impuse de directivele magisteriale, artiștii bisericii au încercat tot felul de strategii stilistice pentru a satisface amândouă exigențele. Prezența cantus-ului firmus gregorian la temelia compozițiilor polifonice, timp de secole, a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
doilea detector, odată instalat, răspunse la întrebarea lui Enro: - Da, este chiar Ashargin. Se opri, reluă: - Adică... pare să fie el. Conchise nesigur: - Există o confuzie. Acum era o anumită confuzie și în mintea dictatorului. - Asta e nemaipomenit! zise. Se potoli și continuă: - Ei bine, vom merge până la capăt în afacerea asta. Se uită la Ashargin. - Oamenii ăștia, de pe distrugător. Deduc din mesajul dumitale către căpitanul Free că pe distrugător sunt prizonieri. Gosseyn aprobă. - Exact. - Și vrei să-i aduci aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
una cu cealaltă, cu cele mai mari pierderi și morți de ambele părți. Răutatea lor nu va cunoaște limite; mădularele lor puternice vor culca la pămînt pădurile uriașe ale lumii, și cînd își vor umple burțile cu hrană, își vor potoli poftele răspîndind moarte, durere, trudă, teroare și surghiun printre toate celelalte viețuitoare; și, în mîndria lor fără margini, vor dori să se înalțe spre cer, dar greutatea prea mare a mădularelor le va trage în jos. Nu va mai rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pentru asta... Rima se uită în direcția degetului său arătător și zise cu răceală: — Te referi la lumina de pe cer? — Zori. Așa se numea odată. Zori. — Nu ți se pare că-i un cuvînt prea sentimental? Deja pălește. Vîntul se potolise. Lanark păși pe trotuar și se aplecă înainte uitîndu-se fix pe fiecare stradă pe rînd, de parcă ar fi dorit să sară pînă la capătul uneia dintre ele, dar nu se putea decide pe care. Indiferența Rimei în fața stării lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dodd. — Nu, zise bărbatul din fotoliu. — Ei, de fapt, e mai mult decît Baillie Dodd. Este Provost Dodd. Bărbatul înalt începu să rîdă. Da! spuse el între două gîfîieli, e lordul Provost al acestei metropole al naibii de mare și tare. își potoli chicotelile bînd ce îi mai rămăsese în pahar, apoi se duse la dulap și-și mai turnă o porție. — Ce vrea? întrebă Provost Dodd. Bărbatul înalt privi peste umăr. — Da, Lanark, ce vrei? — Nimic. — A zis că nu vrea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și se dădea cu capul de perete pînă cînd părinților li se făcea frică și domnul Thaw țipa: — încetează sau o să te plesnesc peste falcă! Atunci Thaw își dădea singuri pumni și țipa: Așa, așa, așa? Era greu să-l potolești fără să renunți la justețea pedepsei. La sfatul unui vecin, într-o zi l-au dezbăcat pe băiatul furios și bătăios, au umplut baia cu apă rece și l-au aruncat acolo. Șocul cufundării în apa înghețată I-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi coborî pe o străduță cu urme de roți și o luă mai încet, pentru că acum nu-l mai urmăreau, suspinînd mai rar. Se așeză pe un colț de zid și înghiți aer pînă cînd bătăile inimii i se mai potoliră. în fața lui era un teren gol, acoperit de umbrele lungite ale clădirilor de locuințe. Culorile se transformaseră în tonuri de cenușiu, iar gurile gangurilor erau niște dreptunghiuri negre pe pereții caselor. Cerul era străbătut de un nor albastru-cenușiu, dar palele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a o fi atins pe Marjory nu știuse ce-i odihna. Momentele lui cele mai calme fuseseră pătrunse de frică, speranță, patimă și amintiri, toate luptîndu-se între ele pentru a crea o dizarmonie de cuvinte și idei. Atingerile ei le potoleau pe toate, făcîndu-l să se gîndească o vreme doar la apăsarea mîinii sau genunchiului, la imaginea lui Marjory lîngă el, la soarele de pe acoperișuri sau la un nor zărit printr-o fereastră. Nu se întîmpla prea des. De cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Chiar îmi placi. Dar mi-e teamă de tine și nu știu de ce. Poate că v-am mustrat prea mult cînd erați micuți. — Mustrat...? — Cotonogit. — O făceai des? — Destul de des. Reacționai prost. Trebuia să-ți facem băi reci să-ți potolim isteria. Thaw fu izbit de modul ăsta straniu de-a trata un copil, dar își ascunse jena liniștindu-l cu niște cuvinte simțite: — Sînt sigur c-o meritam. Sîmbătă dimineață o așteptă pe Marjory la Gara Centrală, pentru că acceptase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înecăcioase, ca niște icnete sau bătăile rare ale unui ceasornic din lemn. Ochii și obrajii i se umeziră. întinse o mînă spre ea, iar ea spuse cu blîndețe: — Sărmane Lanark! Chiar suferi, și plecă încet, închizînd încet ușa. Suspinele se potoliră în cele din urmă. Rămase întins, cu pieptul strivit de o greutate de plumb. Pierdut, se gîndi să se îmbete sau să spargă mobila, dar i se păru că orice gest ar fi istovitor. Greutatea de plumb îl reținu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
jos cu ochii pe jumătate închiși. Se ridică și stătu cu o mînă pe masă și cealaltă în buzunar, iar capul zîmbitor îi era ușor plecat într-o parte. Așteptă pînă ce aplauzele, conversațiile abia audibile, tusea și freamătul se potoliră. în această tăcere, figura lui, relaxată, dar nemișcată, cîștigă în putere și autoritate pînă ce întregul cerc de oaspeți semănă cu un public de statui bine dăltuite. Lanark era uimit cum atîția oameni pot produce o tăcere absolută. Se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu-și pierduse demnitatea. X îl privi pe Gosseyn și zise . ― Gosseyn, ne pui în fața unei dileme. Noi suntem pregătiți să declanșăm o acțiune de proporții nemaivăzute de la al Treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ia viața, uite așa, din senin. Fără să mai spună nimic, se întoarse, ieși din cabină și se îndepărtă de Mașină. Tot restul zilei fu un om chinuit de disperare și uluire. Abia către seară înfierbântarea agitației sale se mai potoli. Se simțea obosit și nefericit, dar în același timp, și mult mai capabil să se concentreze. Mașina nici măcar nu-i sugerase să încerce să pună mâna pe distorsor; poate nici măcar nu concepuse că ar fi putut reuși. În timp ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ordinul argumentând că i-a fost distrus cel de-al treilea corp? Dintre toate materiile organizate existente în univers, corpul lui Gosseyn al treilea ar fi meritat în mod deosebit să fie protejat împotriva unei eventuale descoperiri. Furia i se potoli puțin câte puțin. Calmându-se în cele din urmă, analiză situația. "Mai întâi ― gândi ei ― trebuie să recuperez distorsorui. După aceea, să învăț să mă servesc de creierul secundar." Era oare așa ceva posibil! Va reuși el singur vreodată ― el, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
are nevoie de energie și ― în plus trebuie îndreptat spre o anumită direcție. Gemând de furie, adăugă: ― Simți că înnebunești văzându-i pe prostănacii ăștia comportându-se ca orice soldat prostănac de oriunde. Mai bombăni furios o vreme, apoi se potoli. În spatele lui Gosseyn se făcu tăcere. Apoi Thorson reluă pe un ton mai calm: ― Nu înțeleg de ce mă mai enervez ― zise el. Acest atac a avut loc în prima noapte și altele asemănătoare s-au produs împotriva tuturor taberelor organizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
grație indolentă și căscă. ― Nu s-ar putea spune că ne plimbăm, nu-i așa? ― zise Patricia Hardie. 31 Gosseyn se lăsă brusc să cadă pe celălalt pat. Ușurarea cc-o resimțea era imensă, dar, după ce emoția i se mai potoli, își aminti de spusele lui Prcscott și rosti cu încetineală: ― Presupun că te vor ucide dacă voi încerca să evadez. Ea încuviință, devenind mai serioasă. ― Cam așa ceva. Și adăugă: ― Ideea i-a venit lui Crang. Gosseyn se întinse în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nici nu doream mulți, ne aflam lângă piață, am intrat într-un birt, am mâncat ceva lângă tejghea, în picioare, Dragoș ne privea zâmbitor, îmi trecuse supărarea, îmi venea să și râd. Când am ieșit din birtul acela, ploaia se potolise, felinarele își aruncau luminile cețoase peste asfalt și a trecut Maria, pe care, înainte de plecarea în mlaștini, o vizitam uneori. „Gellu !“, s-a minunat ea, „unde ai dispărut atâta vreme ?“. „Am fost la țară“, i-am spus, „am dus-o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
spate, se aplecase ușor înainte, privea atent și nu scotea o vorbă. Au trecut, astfel, câteva minute bune, aproape ațipisem, când Dragoș a sărit de pe masă și a început să țopăie în jurul lui. „Astâmpără-te“, am încercat eu să-l potolesc. „O să sperii copilul...“ Dar cuvintele abia îmi ieșeau din gură, un fel de mormăit. Cu toate astea, Dragoș le-a înțeles și s-a oprit o clipă. „Nu se speiie“, mi-a spus, „e piietenul meu, a venit să ne
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mutându-se de colo colo, habar n-aveau de mine, voiam să strig la ei să se astâmpere odată, să mă lase să dorm, mi se înțepeniseră maxilarele, nu izbuteam să scot decât niște sunete jalnice : „ob-ob-ob...“. Apoi s-au potolit, le vedeam din nou, clar, fețele, semănau în mod ciudat cu mine, nu înțelegeam și nici nu încercam să înțeleg cum de îmi semănau atât de mult puștiul ăla amărât și bătrânul senil, cu mutra lui de capră jumulită, simțeam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca alții de vârsta lui, e nebun...“. Și, pentru că tot eram nebun, făceam o mică minune, țineam degetele într-un anumit fel sau mai știu eu ce făceam, oricum, mă cuprindea o amplă liniște interioară, o vastă seninătate, borfașii se potoleau, începeau să moțăie ca la comandă, ăla gol mă lăsa în pace, ușa de fier se deschidea, eram chemat afară, condus într-un birou unde o vedeam ca prin ceață pe mama vorbind cu unul, un tată de familie, firește
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
doilea detector, odată instalat, răspunse la întrebarea lui Enro: - Da, este chiar Ashargin. Se opri, reluă: - Adică... pare să fie el. Conchise nesigur: - Există o confuzie. Acum era o anumită confuzie și în mintea dictatorului. - Asta e nemaipomenit! zise. Se potoli și continuă: - Ei bine, vom merge până la capăt în afacerea asta. Se uită la Ashargin. - Oamenii ăștia, de pe distrugător. Deduc din mesajul dumitale către căpitanul Free că pe distrugător sunt prizonieri. Gosseyn aprobă. - Exact. - Și vrei să-i aduci aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu-și pierduse demnitatea. X îl privi pe Gosseyn și zise . ― Gosseyn, ne pui în fața unei dileme. Noi suntem pregătiți să declanșăm o acțiune de proporții nemaivăzute de la al Treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ia viața, uite așa, din senin. Fără să mai spună nimic, se întoarse, ieși din cabină și se îndepărtă de Mașină. Tot restul zilei fu un om chinuit de disperare și uluire. Abia către seară înfierbântarea agitației sale se mai potoli. Se simțea obosit și nefericit, dar în același timp, și mult mai capabil să se concentreze. Mașina nici măcar nu-i sugerase să încerce să pună mâna pe distorsor; poate nici măcar nu concepuse că ar fi putut reuși. În timp ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
ordinul argumentând că i-a fost distrus cel de-al treilea corp? Dintre toate materiile organizate existente în univers, corpul lui Gosseyn al treilea ar fi meritat în mod deosebit să fie protejat împotriva unei eventuale descoperiri. Furia i se potoli puțin câte puțin. Calmându-se în cele din urmă, analiză situația. "Mai întâi ― gândi ei ― trebuie să recuperez distorsorui. După aceea, să învăț să mă servesc de creierul secundar." Era oare așa ceva posibil! Va reuși el singur vreodată ― el, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
are nevoie de energie și ― în plus trebuie îndreptat spre o anumită direcție. Gemând de furie, adăugă: ― Simți că înnebunești văzându-i pe prostănacii ăștia comportându-se ca orice soldat prostănac de oriunde. Mai bombăni furios o vreme, apoi se potoli. În spatele lui Gosseyn se făcu tăcere. Apoi Thorson reluă pe un ton mai calm: ― Nu înțeleg de ce mă mai enervez ― zise el. Acest atac a avut loc în prima noapte și altele asemănătoare s-au produs împotriva tuturor taberelor organizate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]