3,904 matches
-
afară Încet, fără prea mare tragere de inimă. — La ce te gândești, scumpo? — Lucrez la Articolul Opt al Manifestului meu Personal de Nihilism, a replicat Asya deschizându-și ochii Încețoșați. Articolul Opt: Dacă Între societate și Eu se cască o prăpastie largă, iar deasupra ei nu e decât un pod șubred, poți foarte bine să dai foc la pod și să rămâi pe marginea pe care se află Eul, teafăr și nevătămat, În cazul În care prăpastia nu e lucrul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Eu se cască o prăpastie largă, iar deasupra ei nu e decât un pod șubred, poți foarte bine să dai foc la pod și să rămâi pe marginea pe care se află Eul, teafăr și nevătămat, În cazul În care prăpastia nu e lucrul pe care Îl cauți. Asya a tras din nou din țigară și a ținut fumul Înăuntru. — Hai, lasă-mă să te hrănesc, a spus Caricaturistul Alcoolic, luându-i țigara cu marijuana din mână. S-a aplecat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trupul ei; a deschis gura, asemeni unui pui de pasăre orb, gata să fie hrănit. I-a suflat fuiorul de fum direct În gură; ea l-a tras nerăbdătoare În piept de parcă ar fi băut Însetată apă. Articolul Nouă: Dacă prăpastia dinăuntru te fascinează mai mult decât lumea dinafară, poți foarte bine să te prăbușești În ea, să te prăbușești Înlăuntrul tău. Au repetat scena, el trimițând fumul direct În gura ei, ea Înghițindu-l iarăși și iarăși, până când ultimul fuior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o tăcere penibilă, În timpul căreia fiecare a analizat de la distanță poziția celuilalt, dându-și seama că Între ei ar putea exista mai mult decât distanța geografică - el bănuind că Armanoush era prea americanizată, ea Înțelegând că Aram era prea turcificat. Prăpastia adâncă dintre copiii celor care reușiseră să rămână și copiii celor care fuseseră nevoiți să plece. Uite ce e, armenii din diaspora nu au prieteni turci. Singurul fel În care vin În contact cu turcii e prin intermediul poveștilor auzite de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
familia lui. În momente ca acesta se simțea Înclinat să se sinucidă. Să-și găsească moartea Înainte ca ea să-l găsească pe el. Trăise două vieți complet diferite. Fusese Mustafa și Mostapha. Și uneori singura cale de-a traversa prăpastia dintre cele două nume părea aceea de-a le reduce pe amândouă la tăcere În același timp - de a pune brusc capăt ambelor sale vieți. A evitat gândul acela. Un sunet ca un suspin. Poate că Îl scosese el. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
făcut simțită prezența din nou. Orașul dansa în jurul lui în ninsoare, iar zăpada aducea un sens de finalitate. De acum înainte, așa va fi mereu. Era amețit din cauza foamei. Dar mai era ceva. Se simțea ca și cum era pe marginea unei prăpastii și nu înțelegea cum a ajuns în această drojki, așezat lângă acest străin durduliu, care clipea des și îl privea cu atenție în timp ce își aprindea o țigară. ă Porfiri Petrovici, se auzi spunând. ă Da? spuse omul de lângă el, exhalând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
încerca să gândescă. ă De ce mergem? întrebă el într-un târziu. ă Ca să mă ajuți. Ai o datorie de îndeplinit și mă tem că nu este o datorie plăcută. Realiză acum de unde venea acest sentiment de a fi pe marginea prăpastiei. ă Orașul nu va mai arăta la fel pentru mine, spuse el, în timp ce treceau peste Fontanka înghețată printre două rânduri de mesteceni puși acolo pentru a marca drumul. Dincolo de copaci, niște bărbați încărcau o sanie cu blocuri de gheață tăiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dovedit, într-adevăr, hotărâtoare. Ea m-a îmbrâncit să înaintez, mai departe decât vroiam, pe drumul confruntării cu tata; un drum aspru, dificil pentru amândoi, care nu putea să se termine decât prost. Sub puntea ruptă, s-a căscat o prăpastie pe care timpul n-a făcut decât s-o lărgească. De ce? Lucrurile au fost desigur mult mai complicate. Eu le simplific pentru a le înțelege cât de cât. Îmi spun prin urmare că prea semăna Dinu cu un înger, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ieșit din comun, pe măsura ambițiilor mele și nopți la rând mi-am dorit din tot sufletul să fiu la înălțimea unei vinovății atât de importante. Fără voia lui, tata aruncase o sămânță care a rodit, adâncind și mai mult prăpastia dintre mine și el. După povestea cu fratele meu, dorința de a mă comporta ca un „eretic” și de a-mi câștiga astfel o aureolă pe care să n-o împart cu nimeni mi-a influențat destul de mult purtările, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sală cu oglinzi. Nici halatele roase în coate nu le mai observam. Azilul se transformase într-un fel de palat al Șeherezadei, adevărată ironie a destinului! Nici diferența dintre clădirea azilului și palatul Șeherezadei nu era atât de mare cât prăpastia dintre mine și un artist adevărat și totuși descoperisem pe neașteptate utopia artei, de a nu se mulțumi să oglindească realitatea creată de Dumnezeu, de a vrea să creeze ea însăși realitate. Devenisem Artistul, artistul prin excelență, țineam locul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Întâlnirea de pe piatră nu era la Stonehenge, ci pe piatra Moscheii lui Omar“. „Și ne-am Înșelat. Pietre mai sunt destule. Trebuia să ne gândim la un loc Întemeiat pe o piatră, pe munte, pe stâncă, pe pisc, pe marginea prăpastiei... Grupul al șaselea așteaptă În fortăreața Alamuth.“ 103 Și apăru Kairos, care ținea În mână un sceptru Însemnând puterea regală, și-l dădu primului zeu creat, iar acesta Îl luă și zise: „Numele tău secret va fi din 36 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o poftă de către cei prea lipsiți de voință, prea degenerați pentru a-și putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (și nemetaforic), de o irevocabilă declarație oarecare de dușmănie, de o prăpastie între ei și pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraților; slăbiciunea voinței, mai precis incapacitatea de a nu reacționa la un stimul, nu e ea însăși decât o altă formă de degenerare<footnote Idem, Amurgul idolilor, Ediția a III
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Se oprea numai din cînd În cînd, ca să răcnească În celular către tatăl ei absent. I-a fost greu cu ea pe vremea aia și a Început să-i spună că e o Hippi digitală, o insultă cu conotații de prăpastie Între generații. Ivan parchează taxiul În fața barului. Wakefield se relaxează. Barmanița nu este la post; tînărul irlandez care servește la bar În schimbul de dinaintea ei este Încă acolo și el Îl place. — Hei, domnule Wakefield. Bine ați venit acasă. Un Irish
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la Nelson de parcă ar fi fost o formă extrem de dezagreabilă a unui microb. — Noroc că te pricepi al dracului de bine la ceea ce faci, Allen. Tonul lui Murray Nelson era calm și aproape afectuos. — Îți place să mergi până pe buza prăpastiei, așa se spune, asta e ceea ce admiră oamenii la tine. Nu te apleca prea mult, însă - te sfătuiesc eu. Jack se afla la jumătatea drumului spre ieșire când Nelson vorbi din nou. — Știm cu toții povestea. Cum ți s-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu toate m-am zvârcolit pe drumuri, pe țărmuri, între mașini și-n biserici. Lângă fântâni fără fund mi-am deschis ochiul cunoașterii. M-am rugat cu muncitorii în zdrențe, am visat lângă oi cu ciobanii și-am așteptat în prăpăstii cu sfinții. Acum mă aplec în lumină și plâng în târziile rămășițe ale stelei pe care umblăm. Cu toată creatura mi-am ridicat în vânturi rănile și-am așteptat: oh, nici o minune nu se-mplinește. Nu se-mplinește, nu se
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
sfîrșitul lumii? Am mai avut astfel de sentimente față de bărbați, dar nu bărbați cu care aveam relații sănătoase. Am simțit astfel cînd eram zăpăcită și Înnebunită de dorință, cînd Întreaga relație Îmi dădea senzația că sînt agățată de marginea unei prăpăstii. Dar nu-mi dorisem niciodată așa ceva Într-o căsnicie, asemenea suișuri și coborîșuri sau lipsă de control și Încredere totală În celălalt. Cu toate astea, gîndul la Dan cu o altă femeie, mai precis cu Lisa, Îmi face rău. Trădarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Sfântul Oficiu, am văzut pinii negri din pricina luminii, ceea ce mi s-a părut de rău augur. Și am avut dreptate. Am fost arestat imediat. În prima noapte petrecută în arest, am visat că mă prăbușeam. Cădeam într-un fel de prăpastie. Deasupra mea stelele se îndepărtau și așteptam ca, din clipă în clipă, cerul să se stingă în întuneric ca o lumânare... Îmbolnăvindu-mă, mi s-a îngăduit să locuiesc sub strictă supraveghere în casa ambasadorului Florenței. La primul interogatoriu, m-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu era mirat să mă vadă prin acele locuri, fapt pentru care i-am și spus motivul. Așa am aflat că ei culeseseră cadavrul lui Romilde. Nu căzuse în apă, ci se agățase între doi pinteni de piatră din fundul prăpastiei. Era în descompunere, dar nu lipsea nimic din el. - „Cine batjocorește pe cel sărman îl insultă pe Creator, cine se bucură de nenorocirea altuia n-o să rămână nepedepsit.“ Așa e scris, și așa am împlinit, după cum ne-a îndemnat rabinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
castel roman. Urcușul până acolo nu era deloc ușor. Porțile în vremea aceea erau căptușite cu plăcuțe de fier, și zăvoarele de pe dinăuntru rezistaseră până și la un berbece improvizat. Ferestre nu existau pe fațadă; se deschideau sus, doar deasupra prăpastiei. Am încercat porțile sub privirile hulpave a peste treizeci de soldați și am hotărât: - Nu vă pot lăsa să faceți asta, nu înainte de a vedea ce se află în interiorul acestei biserici. Unul dintre ei, furios, mi-a întors-o: - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
În timp ce Mabuse Îi lingea și-i sâcâia cu limba lui aspră, după un schimb serios de opinii asupra sistemelor majore (decadența concepției occidentale, tragismul globalizării), Maja găsise curajul de a-i mărturisi că uneori În viața ei se cască o prăpastie, un vârtej, și atunci avea impresia că era o creatură inconsistentă, gelatinoasă, fără formă - ca o meduză În voia curentului. Și Aris, În loc să fie dezamăgit descoperind astfel de nemulțumiri În femeia care pentru el reprezenta esența consistenței și a stabilității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
niciodată apoi Îl Întâlnise pe el, pe Antonio. Ce inconștiență să crezi că trecutul le aparține celorlalți, cristalizat Într-o dimensiune nemișcată, pentru totdeauna. Banalul trecut al Emmei - În care chiar dacă el nu existase - acum Îi aparținea lui Antonio. O prăpastie Înfricoșătoare Îi stătea În spate și, dacă ea făcea un pas În direcția greșită, avea s-o Înghită. Și doar el putea s-o Împiedice să se piardă. Trebuia s-o protejeze. Să-i stea alături - atent, cu sângele fierbând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
înapoi, mai întâi înfricoșată de posibilitatea morții, apoi îngrozită de valul luminos de ceață care purta pe el întipărit chipul lui Pampu. Pentru Zogru lucrurile au fost și mai surprinzătoare. Căzuse pe pământul împietrit ca și când ar fi alunecat într-o prăpastie. Era vlăguit și în același timp învins de o scârbă grea. Ar fi vrut să fugă, dar i se rupea sufletul de Pampu, pe care îl simțea pierdut pentru totdeauna. Când a început să iasă în aerul dimineții de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai mult avânt. Vara cu iarna în brațe se strâng, Apele repezi suspină și plâng, Vibrează pământul când luna-și deșiră Vălul de-argint peste pădure și șură; Dansează-ntr-un ritm oceane și munți, Din cer se scurg peste prăpăstii și punți, Zburăm ne-ncetat mai sus, tot mai sus, La curcubeu în sfârșit am ajuns. Toamna A bătut aseară toamna Și la poarta școlii noastre Avea-n brațe-un coș de mere, Nuci, gutui și porumbele. Buna doamnă directoare Cu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai aprins, când mai agale, își încercau forțele, naturale și supranaturale, pe o pânză numai bună de înfățișat măreția universului. Din neatenție, însă, ori din prea mare grabă de a-și vedea lucrarea împlinită, o mișcare greșită aruncă pânza în prăpastie. Ce folos deatâtea idei strălucite... Bloj Ancuța-Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială Ibănești-Pădure - Mureș profesor coordonator Someșan Mariana Primăvara e stăpână Pe colțul cerului infinit, Un strop de zare s-a urzit Și, ca un fir de ață sfâșiat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
blestemate, când o deschizi ies norii melancolici și distrug tot ce le iese în cale și când reușești să închizi cutia îți dai seama că ai închis acolo cel mai valoros lucru: speranța... Visul meu Deasupra visului meu Era o prăpastie plină de nereușite, Am închis-o cu ac și ață, dar era așa de greu, Mă cuprindea disperarea la ideea că nu aș reuși să termin acele ațe nesfârșite. Era prea grea povara de a repara totul cu speranța, Era
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]