8,770 matches
-
birocrație reprezintă puseul de extraordinară virilitate al unei tradiții milenare. Un ortodox matur nu este complexat de realizările instituționale, ci în primul rând de urmele sfințeniei lăsate de oamenii lui Dumnezeu pe acest pământ. În fața acestei perspective este ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat să mai însemne deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trecut știm cel mai mult, iar despre viitor aproape nimic, chiar și cei mai optimiști dintre noi trăiesc prezentul însoțindu-se de amintiri certe, bine documentate. Trecutul recuperat este preferabil unui viitor prea explicit, deschis fără echivocuri, gata să ne probeze vulnerabilitatea. Poate de aceea canonul virtuților creștine se măsoară prin refuzul aparentei fatalități care desenează conturul vieții. Nu ne-am întoarce înspre trecut dacă n-am simți că, într-un fel sau altul, acesta ne constituie prezentul. Aparținem, ca oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmbie astăzi cu evanghelia relativismului. În acest context, cele câteva „ore de religie” obligatorii pentru școlari nu cred că sunt mai mult decât o provocare indirectă pentru părinții care mai nutresc, cumva, nostalgia paradisului. Nevoia de catehizare a credincioșilor este probată de succesul predicatorilor neoprotestanți și ai „liderilor spirituali” New Age. Drept răspuns, o predică săptămânală nu poate fi deloc suficientă pentru creștinii aflați sub un permanent Blitzkrieg mediatic. La fel, publicarea unor modeste manuale teologice pentru profesori și elevi nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu. Exercițiul discernământului, prin definiție autocritic, nu înseamnă altceva decât smerita părtășie în adevărul Vieții. Captivitatea în categoriile seculare ale culturii a devenit pentru noi a doua natură. De multe ori, sursa acestei rătăciri este un simplu complex de inferioritate, probat de trista împrejurare că în cultura română modernă mințile cele mai alese s-au ținut, cu scepticism, departe de izvoarele teologiei. Adesea, cercurile de elită au cultivat un dispreț manierist la adresa discursului Bisericii. Spunem discurs pentru că niciodată „cărturarii” n-au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
enunțarea obiectivului sub forma comportamentelor observabile și măsurabile. Principala tehnică de operaționalizare a obiectivelor educației, în cazul nostru operaționalizarea obiectivelor predării științelor juridice, cuprinde parcurgerea următoarelor etape: - descrierea obiectivului în termeni de comportament observabili; - enunțarea condițiilor sub care elevii vor proba că au ajuns la schimbările preconizate de obiectiv; - stabilirea criteriului care va fi folosit pentru evaluarea succesului sau a nivelului de performanță acceptabilă. Alte câteva remarci cu privire la formularea obiectivelor predării științelor sociale/juridice în termeni de comportament observabil sunt legate
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
fragmentelor incluse în argumentație îi aparține eseistului (care a tălmăcit, în întregime, Furtuna, rămasă în manuscris). Polemic până la trufie cu „critica shakespeareană”, pretențios și alambicat câteodată, acut însă în multe dintre observațiile lui, A., acest excesiv cu gustul insolitului, își probează și în Shakespeare posibilitățile de reflecție modernă asupra teatrului. SCRIERI: Agonia, Craiova, 1929; Urmare, [București], 1936; Gordon Craig și ideea în teatru, București, 1936; Pretexte pentru o dramaturgie românească, pref. Edward Gordon Craig, București, 1936; După un veac de teatru
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
articulațiilor sistemului său în limbajul relativ scolastic consacrat de școala lui Wolff, un limbaj care poartă pecetea modelului prozei latine. Atunci când și-a propus să discute teme punctuale, într-un spațiu limitat, Kant a scris neobișnuit de clar. Este ceea ce probează texte ca Răspuns la întrebarea: Ce este luminarea? (1785), Despre sentința: Acest lucru poate fi corect în teorie, însă nu funcționează în practică (1793) sau Despre un pretins drept de a minți din iubire de oameni (1797). Dar în lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
generală) și structura fizicii newtoniene.”28 Iată de ce, crede Buchdahl, ar fi greșit să comparăm demonstrațiile date de Kant pentru cele trei legi ale mișcării cu întemeierea pe care o dă Newton legilor mecanicii. Căci primele nu ar încerca să probeze adevărul acestor legi, ci doar „posibilitatea lor reală”, arătând cum se integrează ele atât în infrastructura metafizică a fizicii newtoniene cât și în structura experienței în general. Buchdahl nu uită să sublinieze că un avantaj al unei asemenea analize este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
principiul cauzalității, fac posibile judecăți empirice cu valoare obiectivă. Inducția singură nu poate să dea socoteală de faptul că noi cunoaștem legi cauzale 72. Or, tocmai cunoașterea acestor legi - ca judecăti de experiență - fac posibile acele anticipări sistematic reușite care probează că suntem în posesia unei cunoașteri cu valoare obiectivă. Că o clădire se va prăbuși dacă îi vor fi șubrezite temeliile nu este o simplă așteptare a celui care ar fi perceput în mod repetat mai întâi șubrezirea temeliilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
posibilă predicția și explicația unor efecte pe care le studiază mecanica cuantică sunt legi probabiliste, și nu deterministe. Iar caracterul probabilist al acestor legi nu ține de insuficiența cunoștințelor cu privire la caracteristicile de stare ale sistemelor cuantice. Există dovezi experimentale care probează că relațiile probabilistice între stări și evenimente nu sunt în fizica cuantică o consecință a cunoașterii incomplete a stării inițiale a sistemelor. Nu există, prin urmare, nici un temei pentru a crede că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pp. 18-19. 21. Ibidem, p. 20. 22. Ibidem, pp. 25-26. Forța acestui argument este, totuși, discutabilă. Căci faptul că în această lume, o lume în care trăiesc doar ființe raționale imperfecte, nu ar exista un prieten pe deplin loial nu probează că loialitatea deplină în prietenie, ca datorie morală, nu ar putea fi întemeiată prin raportare la experiență. Într-adevăr, dacă îmi pot dori prieteni pe deplin loiali, atunci, ca ființă rațională, voi resimți datoria de a mă purta pe deplin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
19 al ediției Academiei Prusace de Științe a operelor lui Kant, a reflecțiilor și remarcelor scrise de el pe un exemplar al lucrării lui Baumgarten, Initia philosophiae practicae primae, manualul de care se servea pentru cursurile sale de filosofie morală, probează că încă la mijlocul anilor ’60 el ajunsese în posesia unor teme și idei centrale ale filosofiei sale practice 35. Într-adevăr, în septembrie 1770, Kant îi scria lui Johann Heinrich Lambert, pe care îl socotea cea mai remarcabilă minte sistematică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care altfel riscă să fie premature. În primele faze ale constituirii unei culturi filosofice ar fi recomandabilă o atitudine preponderent receptivă. Totodată acești filosofi erau uniți prin convingerea că, sub anumite aspecte, rezultatele criticii kantiene sunt definitive. Kant ar fi probat imposibilitatea de a cunoaște prin rațiune absolutul. Pentru un spirit atașat valorilor raționalismului modern aceasta va fi o concluzie de cea mai mare însemnătate în orientarea cercetării filosofice. Căci multe curente de gândire ce pretind a fi depășit kantianismul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a fost că prin opera lui Kant metafizica transcendentă a primit o lovitura din care cu greu își va putea reveni. Nu se poate trece peste Kant, construind sisteme filosofice a căror pretenție de a reprezenta „știință” ar fi fost probată ca nelegitimă de către criticismul kantian. Cel care a fost, probabil, după Maiorescu cel mai fidel admirator și popularizator al filosofiei lui Kant nu ezita să afirme că nici una din încercările de distanțare categorică de concluziile filosofiei critice nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și lucrul în sine ontologic, drept corelat al subiectului cunoscător. Jacobi și toți cei care l-au urmat în afirmația că admiterea lucrului în sine ruinează sistemul filosofiei transcendentale ar fi ignorat această distincție, aptă după părerea lui Noica să probeze că sistemul este pe deplin coerent 58. În „Cuvântul înainte” menționat mai sus, ca și în ultimele propoziții ale studiului său, Noica încearcă să slăbească impresia că pretinde a fi reușit acolo unde atâția cunoscuți cercetători kantieni nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
una dublă. Pe de o parte, metafizica în înțelegerea ei kantiană refuză filosofiei calitatea de cunoaștere despre lume izolând-o astfel de știință. Pe de altă parte, Motru credea că statutul privilegiat al cunoașterii metafizice va fi asigurat dacă se probează capacitatea ei de a întemeia valorile superioare ale vieții și de a oferi o bază rațională speranței în triumful lor final. Convingere ce poate fi calificată drept o expresie particulară a optimismului istoric al vremii. Motru s-a format și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un verdict distrugător îndreptat în egală măsură împotriva încercărilor raționaliștilor de factură mai tradițională de a împăca rațiunea cu credința printr-o fundamentare rațioală a dogmelor religiei revelate, cât și împotriva tentativelor unor raționaliști mai radicali, a deiștilor, de a proba printr-o argumentare constrângătoare existența lui Dumnezeu și de a fundamenta în acest fel religia naturală. Evidențierea caracterului iluzoriu al argumentelor deiste nu înseamnă însă renunțarea la proiectul unei religii întemeiate pe rațiune. Acest proiect va căpăta o elaborare nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
praf. O cracă ruptă de vânt căzuse pe marginea puțului, iar frunzele turtite și cerate, tari ca pielea, atârnau în apă. Aici, în infernul plin de zoaie - la îndemână și îndepărtat totodată - se încheie investigațiile lui Marlowe și tot aici probează vinovăția micuței asasine ce obișnuia să-și sugă degetul și să poposească, neinvitată, în paturile bărbaților. Descifrarea enigmei nu aduce cu sine așteptata relaxare. Totul rămâne apăsător. N-ai senzația că binele a triumfat asupra răului. Nu există nici expiere
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o bijuterie furată -, se trezește proiectat în plină aventură. Pe de o parte, el se lasă târât într-o afacere ce nu se poate termina decât prost, iar pe de altă parte, își primejduiește viața pentru sume nesemnificative. Identitatea deja probată de cavaler sans peur et sans reproche îl împinge însă, asemenea unui arc, în situații în care un minimum de instinct de conservare ar fi trebuit să-l oblige la prudență. Dar viața unui detectiv particular nu seamănă întru nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
narative, subtil anunțate din vreme. Cititorul atent va deveni nu doar obiectul seducției scriitorului, ci și părtaș la edificarea construcției narative născute sub privirile sale. Intrând în mintea lui Marlowe, suntem, parcurgând textul, alter ego-uri ale acestuia, martorii pregătiți să probeze adevărul întâmplărilor puse în pagină de impetuoasa persoană întâi a narațiunii. Toate acestea ar fi simple fantasme ale unor admiratori ai lui Chandler dacă n-ar exista și probele textuale corespunzătoare. Valoarea creației lui Chandler este dovedită de nenumărate secvențe
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
N. Abraham și Torok (1973/1987) consideră totuși că „o anumită creștere a libidoului la decesul obiectului este un fenomen răspândit, dacă nu cumva universal”. Această tendință activă poate antrena sentimente de rușine și culpabilitate, după cum arată următoarea mărturisire: „Am probat voalul negru zâmbindu-mi în oglindă, ca o logodnică ce se pregătește pentru ziua cea mare”. În registrul activismului patologic am putea încadra bine cunoscutele practici sportive intensive ale anorexicilor, care raționalizează astfel de conduite invocând faptul că urmăresc o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
neapărat violente, dar care au dus la efecte dezastruoase asupra societății. Cazul asupra căruia ne vom Îndrepta atenția este cel al Ministerului Afacerilor Externe. Articolul de față răspunde unui dublu interes analitic. Pe de o parte, este vorba de a proba, printr-un studiu de caz, modalitatea de relaționare dintre aparatul de Partid și cel de Stat și de a sesiza circulația cadrelor Între un aparat și celălalt. Din acest punct de vedere, oricare dintre ministerele existente la Începutul anilor ’50
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
a formula un manifest-program, într-un text care deschide C. de d. este relevată atitudinea publicației, ce refuză categoria politicului: „Caietele acestea sărace apar fără un «cuvânt de început» pentru că ele vorbesc celor puțini. Acelora care în libertate și râvnă probează vrerea de dăinuire a cuvântului și gândului românesc. Celor care se străduiesc să vadă în spiritualitatea românească realitate, tâlc și valoare. Acelora, mai cu osebire, care aici și acum, inaugurează o altă prezență în vreme, aceea de a substitui categoriei
CAETE DE DOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285990_a_287319]
-
și lipsit de finalitate estetică, discursul jurnalistic iese de sub tirania poeticului, câștigându-și un statut și o anume identitate. (8) NOTE (1) Este foarte greu să faci un portret complet al ziaristului. Grăbit și mereu în priză, el trebuie să probeze câteva calități esențiale: Simț dezvoltat al știrii. Să intuiești din primul moment subiectul care se ascunde în spatele unei întâmplări aparent banale. Să fii atent și să observi că în jurul tău se petrec o mulțime de fapte despre care poți să
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
conținut. Este firesc ca între toate aceste niveluri să existe relații de determinare reciprocă, de confluență valorică, de completitudine acțională. Calitatea conținuturilor este o rezultantă a pluralizării inteligențelor, talentelor, eforturilor. Perspectiva colaborativă, ce se cere educaților, va fi profesată și probată de cei care tutelează exercițiul paideic: educatorii și ajutoarele lor - din aval și din amonte. 5.4. Indeterminarea conținutului învățării Conținutul presupus de actul învățării în sistemele virtuale nu este întru totul configurat. În diferite proporții, el este indicat, dar
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]