3,561 matches
-
insignelor romane pierdute în bătălia de la Carrhae (53 î.Hr.). Împreună cu fratele său, Nero Claudius Drusus, Tiberius supune, în anii 15-13, triburile reților și vindelicilor din ținuturile dintre Alpi și cursul superior al Dunării. Între 12-9 î.Hr., cucerește regiunea dintre Alpii răsăriteni și Dunărea mijlocie, populate de triburi celtice și ilire (viitoare Pannonie) și le alipește provinciei Illyricum. După moartea lui Drusus, preia comanda forțelor romane de la Rin, întreprinzând campanii în Germania dintre Rin și Elba (8-6 î.Hr.). Căsătorit, împotriva voinței sale
Tiberius () [Corola-website/Science/298632_a_299961]
-
populație, în întreprinderile de stat existând un număr redus de calculatoare, folosite în producție. S-au făcut investiții în industrie fără nicio preocupare pentru protecția mediului. Nivelurile de poluare erau foarte crescute chiar și pentru standardele mai permisive din Europa Răsăriteană comunistă. Printre cele mai poluante întreprinderi s-au numărat fabrica de negru de fum de la Copșa Mică și combinatul siderurgic de la Hunedoara. Ceaușescu a aprobat planuri, parțial puse în practică, pentru desecarea unor întinse terenuri din Delta Dunării și exploatarea
Republica Socialistă România () [Corola-website/Science/298591_a_299920]
-
aceia ai epocii gorbacioviste în URSS sau în Ungaria. Spre deosebire de situația din Polonia, Ceaușescu a luptat împotriva oricărei tentative de grevă prin cele mai violente mijloace de represiune. România a avut ultimul regim comunist care s-a prăbușit în Europa Răsăriteană și a fost cel a cărui înlăturare s-a făcut cel mai violent. Începând din 1985 programul de televiziune al unicului post de televiziune a fost redus la două ore și el conținea ,în mare parte emisiuni de proslăvire a
Republica Socialistă România () [Corola-website/Science/298591_a_299920]
-
pe toată durata Războiului Rece. Uniunea Sovietică nu era doar o superputere rivala, dar era și un rival ideologic, apărător al ideologiei comuniste care se opunea capitalismului occidental. Uniunea Sovietică conducea Pactul de la Varșovia, cunoscut și sub numele de Blocul Răsăritean, sau țările în curs de dezvoltare. Unii analiști susțin că Rusia a rămas o superputere și după încheierea Războiului Rece, iar influența sa economică în piața energetică rămâne un factor decisiv în economia mondială. După destrămarea URSS și prăbușirea socialismului
Superputere () [Corola-website/Science/298690_a_300019]
-
de care acesta se apără prin îmbrătișarea superficială a religiei occidentale. Se pare că abia după înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în 1359, va adera oficial la credința ortodoxă, luându-și numele de Nicolae, după Sf. Nicolae atât de apreciat de biserica răsăriteană (nume care nu apare în nici un document anterior).Tot prin dobăndirea credinței ortodoxe se vor îmbunatăți relațiile cu Imperiul Bizantin. Ca ctitor, Nicolae Alexandru i-a urmat tatălui său, terminând mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung și continuând lucrul la Biserica
Nicolae Alexandru () [Corola-website/Science/298712_a_300041]
-
Codul canonic reprezintă, în cultura occidentală, legea Bisericii Catolice și a Bisericii Anglicane. Pentru Bisericile Ortodoxe Răsăritene, conceptul de cod canonic este similar, dar nu identic cu cel occidental, care este mai juridic și legislativ în conținut și exprimare. În ambele tradiții, canonul (din , însemnând "regulă, standard sau măsură") este o regulă adoptată de un conciliu. Aceste
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
juridic complet dezvoltat, având toate componentele sale (judecători, procuratori, avocați); cel mai mare grad academic al Codul Canonic este Juris Canonici Doctor, Doctor în Drept Canonic. Bisericile Catolice Orientale au un cod canonic propriu. Prima parte a Codului Canoanelor Bisericilor Răsăritene, purtând numele de "Codex Iuris Canonici Orientalis" (Codul de Drept Canonic Oriental) a fost parțial încheiată în timpul pontificatului Papei Pius al XII-lea, care l-a promulgat în 1948. Cu toate acestea, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea a
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
în 1948. Cu toate acestea, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea a suspendat publicarea celei de-a doua părți datorită reformelor Conciliului Vatican II, ale cărui reglementări trebuiau implementate. Într-un final, "Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium" (Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, CCEO) a fost promulgat în noiembrie 1990, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Codul se aseamănă Codului de Drept Canonic, având doar reglementări de nuanță, cu privire la organizarea ierarhică și administrativă a Bisericilor Orientale. Bisericile Ortodoxe au un cod
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
În tradiția Bisericilor occidentale (Romano-Catolică și Anglicană), precum și în tradiția Bisericilor răsăritene, ordurile sacre sunt trei: diaconatul, preoția și episcopatul. Acestea sunt considerate părți ale sacramentului preoției, diaconatul fiind "pasul pregătitor", preoția reprezentând puterea de "administrare a Sfintelor Sacramente", iar episcopatul - "plinătatea preoției", cu autoritatea de a invăța și de a îndruma
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
amprentă perpetuă" în sufletul celui care le primește, și care este numită "caracter sacramental". În Biserica Anglicană se mai folosește sintagma "caracter episcopal" pentru a exprima singularitatea consacrării episcopale. pot fi conferite numai de către episcopi, după reguli bine stabilite. Bisericile răsăritene mai au și două "ordinele minore", și anume: lector și subdiacon. Candidații la preoție primesc tonsura înainte de a fi hirotoniți, prin impunerea mâinilor, primind astfel aceste două orduri. Există o distincție între impunerea mâinilor pentru ordinele minore (hirotesie) și impunerea
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
titluri și funcții conferite, de obicei, celor care au primit ordinele sacre. Primirea acestor titluri nu se realizează prin conferirea vreunui sacrament, ci prin simpla decizie administrativă. Biserica Catolică recunoaște validitatea ordurilor administrate de alte Biserici tradiționale, precum Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Assyriene, datorită faptului că aceste Biserici au păstrat succesiunea apostolică intactă. În consecință, daca un preot ortodox se convertește la catolicism, acesta rămâne în continuare preot. Reciproca este valabilă. Succesiunea apostolică este validă și în Biserica Anglicană, dar
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
Bisericii Catolice de rit latin, ordinele sacre nu pot fi administrate împreună cu sacramentul căsătoriei, decât până la primul nivel (diaconatul), cu aprobarea episcopului și numai în cazul în care persoana care cere acest lucru rămâne diacon permanent. În tradiția Bisericilor Catolice răsăritene și în Biserica Ortodoxă, căsătoria este permisă numai până la al doilea ordin (preoția), dar numai cu condiția ca acest pas să fi fost făcut înainte de primirea ordinului. Episcopilor nu le este permis să fie căsătoriți, dar pot deveni episcopi acei
Ordurile sacre () [Corola-website/Science/299585_a_300914]
-
, concept în teologia creștină, în ramură eclesiologie. În general, îndeosebi în teologia protestanta și ortodoxă răsăriteana, prin biserică particulară se înțelege o uniune de Biserici locale, ce au un bagaj comun, de natură istorico-culturală și geografică. Conform Codului Canonic al Bisericii Catolice, o este oricare comunitate eclesiastica organizată, care se află în comuniune deplină cu Episcopul
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
care împărtășesc o tradiție specifică liturgica, teologica și canonica, si anume Bisericile de riț latin, care formează Biserică Română, și alte Biserici de riț oriental, sau Biserici Orientale, care au fost recunoscute prin Decretul Conciliului Vatican ÎI despre Bisericile Catolice Răsăritene "Orientalium Ecclesiarum", ca ""biserici particulare sau rituri"". În teologia catolică, comuniunea Bisericii Catolice se realizează prin comuniunea Bisericilor particulare, de riț latin sau oriental, cu Episcopul Romei, care este considerat capul vizibil al Bisericii. Bisericile particulare aflate în comuniune cu
Biserică particulară () [Corola-website/Science/299579_a_300908]
-
este întotdeauna sediu metropolitan. De exemplu, Arhidieceza de Alba-Iulia nu are dieceze sufragane, dar nu este parte a provinciei metropolitane de București, bucurându-se de o oarecare autonomie în sensul că este răspunzătoare direct Sfântului Scaun. În tradiția Bisericilor orientale răsăritene, arhidiecezele se numesc arhieparhii, și nu sunt întotdeauna sedii metropolitane.
Arhidieceză () [Corola-website/Science/299584_a_300913]
-
Prusia răsăriteană (limba germană: "Ostpreußen"; limba lituaniană: "Rytų Prūsija" sau "Rytprūsiai"; limba poloneză: "Prusy Wschodnie"; limba rusă: "Восточная Пруссия —" "Vostocinaia Prusia") a fost o provincie a Regatului Pusiei și a Imperiului German, situată pe teritoriul fostului Ducat al Prusiei. În zilele noastre
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
Rytų Prūsija" sau "Rytprūsiai"; limba poloneză: "Prusy Wschodnie"; limba rusă: "Восточная Пруссия —" "Vostocinaia Prusia") a fost o provincie a Regatului Pusiei și a Imperiului German, situată pe teritoriul fostului Ducat al Prusiei. În zilele noastre, partea de nord a Prusiei Răsăritene, cu excepția "Memelland" care este parte a Lituaniei, aparține Rusiei - regiunea Kaliningrad ("Königsberg"). Partea sudică face parte din Voievodatul Varmie-Mazuria din Polonia. Pe teritoriul Prusiei Răsăritene au locuit în vechime prusacii baltici. este localizată pe coasta sud-estică a Mării Baltice. Capitala regiunii
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
situată pe teritoriul fostului Ducat al Prusiei. În zilele noastre, partea de nord a Prusiei Răsăritene, cu excepția "Memelland" care este parte a Lituaniei, aparține Rusiei - regiunea Kaliningrad ("Königsberg"). Partea sudică face parte din Voievodatul Varmie-Mazuria din Polonia. Pe teritoriul Prusiei Răsăritene au locuit în vechime prusacii baltici. este localizată pe coasta sud-estică a Mării Baltice. Capitala regiunii a fost Königsberg (redenumită Kaliningrad în 1946 de sovietici). Pe durata secolului al XV-lea, cavalerii teutoni au stăpânit teritoriul Prusiei, parte a statului monastic
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
Frederick I al Prusiei în 1701. Noul regat condus de dinastia Hohenzollern a devenit cunoscut ca Regatul Prusiei. După prima înpărțire a Poloniei din 1772, Warmia ("Ermland" în germană), parte a fostei Prusii Regale, a fost unită cu Ducatul Prusiei Răsăritene. Pe 31 ianuarie 1773, regele Frederick al II-lea ("Frederick cel Mare") a anunțat că noile teritorii anexate vor fi cunoscute sub numele de "Westpreußen" (Prusia Apuseană) și vechiul Ducat al Prusiei urmau să se numească "Ostpreußen" (Prusia Răsăriteană). Alături de
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
Prusiei Răsăritene. Pe 31 ianuarie 1773, regele Frederick al II-lea ("Frederick cel Mare") a anunțat că noile teritorii anexate vor fi cunoscute sub numele de "Westpreußen" (Prusia Apuseană) și vechiul Ducat al Prusiei urmau să se numească "Ostpreußen" (Prusia Răsăriteană). Alături de restul Regatului Prusiei, Prusia Răsăriteană a devenit parte a Imperiului German la crearea acestuia din 1871. În 1875, compoziția etnică a Prusiei Răsăritene era următoarea 73.48% germani, 18.39% polonezi și 8.11% lituanieni (în conformitate cu "Slownik geograficzny Krolestwa
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
regele Frederick al II-lea ("Frederick cel Mare") a anunțat că noile teritorii anexate vor fi cunoscute sub numele de "Westpreußen" (Prusia Apuseană) și vechiul Ducat al Prusiei urmau să se numească "Ostpreußen" (Prusia Răsăriteană). Alături de restul Regatului Prusiei, Prusia Răsăriteană a devenit parte a Imperiului German la crearea acestuia din 1871. În 1875, compoziția etnică a Prusiei Răsăritene era următoarea 73.48% germani, 18.39% polonezi și 8.11% lituanieni (în conformitate cu "Slownik geograficzny Krolestwa Polskiego"). Populația provinciei în 1900 era
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
numele de "Westpreußen" (Prusia Apuseană) și vechiul Ducat al Prusiei urmau să se numească "Ostpreußen" (Prusia Răsăriteană). Alături de restul Regatului Prusiei, Prusia Răsăriteană a devenit parte a Imperiului German la crearea acestuia din 1871. În 1875, compoziția etnică a Prusiei Răsăritene era următoarea 73.48% germani, 18.39% polonezi și 8.11% lituanieni (în conformitate cu "Slownik geograficzny Krolestwa Polskiego"). Populația provinciei în 1900 era de 1.996.626 oameni. Din punct de vedere religios, repartiția populației era următoarea: 1.698.465 protestanți
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
care locuiau în teritoriu, și "cetățeni" ("Bürger"), acea parte a populației care avea cetățenia germană. Din 1885 până în 1890, populația Berlinului a crescut cu 20%, a Brandenburgului și Rhinelandului a crescut cu 8.5%, a Westfaliei cu 10%, în timp ce Prusia Răsăriteană a pierdut 0.07% și Prusia Apuseană 0.86% din populație. Următoarele ținuturi din provincie au avut un număr mare de mazurieni și warmiaci, grupuri etnice poloneze protestante și catolice, vorbitoare a unui dialect polonez din Masovia. Procentele sunt în conformitate cu
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
Oletzko ("Olecko") 33,5 % Osterode ("Ostróda") 43,9 % Allenstein ("Olsztyn") 47,1 % Rössel ("Reszel") 14,0 % După abdicarea Împăratului Wilhelm al II-lea din 1918, Germania a devenit republică. De la primul război mondial și până la al doilea război mondial, Prusia Răsăriteană și partea de est a Prusiei Apusene a devenit o exclavă germană, create ca urmare a Tratatului de la Versailles, când părți ale Prusiei Apusene și Provincia Posen au fost cedate Poloniei pentru crearea așa numitelor coridorul polonez și orașul liber
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
est a Prusiei Apusene a devenit o exclavă germană, create ca urmare a Tratatului de la Versailles, când părți ale Prusiei Apusene și Provincia Posen au fost cedate Poloniei pentru crearea așa numitelor coridorul polonez și orașul liber Danzig. În părțile răsăritene ale Prusiei Apusene trebuia ținut un plebiscit, la fel și în părțile sudice ale Prusiei Răsăritene. În 1920 locuitorii au fost chemați la vot pentru ca să decidă dacă aceste regiuni să facă parte din Polonia sau să rămână în Germania. 96
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]