2,464 matches
-
Tânăra fată se aplecă și mai tare în față și, apropiindu-și mâinile, își lovi rapid vârfurile degetelor unele de altele: Nu cred în Dumnezeu, doamnă. Pince-nezul căzu sec pe genunchii doamnei Dunin: "Nu crezi în Dumnezeu!" Samovarul își ținu răsuflarea. În liniștea așternută, se auzi respirația crizantemelor ofilindu-se. Pince-nezul sui la locul lui: "Văd în focul privirii dumitale că ești o fire pătimașă, chiar excesivă. Vei avea mai mult decât oricare alta nevoie de Dumnezeu." Pince-nezul coborî iar, ostenit
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
asupra ei cu înverșunare. Toate astea făceau și mai insuportabilă cealaltă despărțire, de soțul ei. Noaptea, o chinuiau vise urâte. Se făcea că Arcadi e pe puntea unui vas care își dezlega parâmele chiar în clipa când ea ajungea, cu răsuflarea tăiată, pe chei; zărind-o, el încăleca bastingajul și se pregătea să sară în apă ca să ajungă la ea, dar negurile baltice cădeau ca o cortină peste vasul de o frumusețe mândră și veștedă, care era, câteodată, crucișătorul "Aurora", acela
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
logicii, vin de-mi strâng mâna. Dar un nou trimis din partea lui Fuat-efendi sosește spre a mă reclama iarăși: stăruii în hotărârea mea. În timpul acesta, zgomotul unei canonade îndepărtate se aude; fiecare se întreabă ce se petrece, fiecare își stăpânește răsuflarea spre a auzi mai bine și a ghici de unde pleacă loviturile. În sfârșit, lumea se oprește la părerea că o luptă se dă între trupele turce și pompierii români. și acesta era adevărul. [...] Din fericire, înțelepciunea comandantului otoman nu întârzie
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
Ninge cu fulgi mari, ninge lent și atmosfera e tot mai prietenoasă. O vreme splendidă...pentru ieșit în natură! Ninge continuu de câteva zile. Privesc din ușa ce dă în balcon, cu nasul lipit de sticla aburită. Chiar dacă șterg ceața răsuflării mele aceasta revine de fiecare dată când îmi apropii fața de sticla înghețată. În părculețul spitalului a început deja să se contureze profilul unui omului de zăpadă uriaș. Sunt câțiva tineri și nu numai tineri care muncesc de zor să
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
etichetată cu numele meu... M-am așezat lent... (De parcă nu doream să deranjez pe cineva ori vroiam să devin complet invizibil.) Mirosuri de mirodenii amestecate de zeamă de varză și borș. Mirosuri amestecate cu aerul închis, încărcat la maximum de răsuflarea sufletelor amărâte adunate aici și de zdrăngănitul vorbelor amestecate cu sunetele sâcâitoare de vase metalice în ciocnirea lor inevitabilă. Bucătăresele sunt în mare grabă, vor să termine cât mai repede cu noi și să plece acasă. Se vorbea că nici măcar
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
prietenul meu invitații așezați deja la masă. M-am scuzat de întîrziere și mă așezam la locul meu, cînd se aude sunînd telefonul în salon. Era pentru mine, mă chema ministerul. Cu cea mai îngrozită voce și de-abia ținîndu-și răsuflarea, biata telefonistă, îmi spune: "Domnul prim-ministru a fost omorît în gară la Sinaia." Cum? Cred că atîta am putut să spun. Totul era așa de brutal că nu știam ce se întîmplă cu mine. Nu-mi veneam în fire
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
strângere de inimă rămas bun de la toți ai casei. Ne-au petrecut până în drumul mare. Caii o țineau numai într-un galop, șinele sanioaiei scârțăiau și noi mai scoteam din când în când câte o vorbă. Simțeam parcă ne îngheța răsuflarea de ger. Când am ajuns la Suceava, nu mare mi-a fost mirarea când am văzut-o înghețată boacănă. L-am întrebat pe bădița Silvestru, cu spaimă în glas: Acum ce facem, cum ne descurcăm? Nu-i nicio nenorocire! Mi-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct răsuflarea lui zgomotoasă. Când fu destul de aproape, se destinse ca o săgeată eliberată din arc și brațele lui musculoase prinseră ca Într-un clește gâtul Încordat și plin de spumă al calului, atârnând de el cu toată greutatea corpului. Își simți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
locul, nu-i așa? Apoi Își șterse cuțitul În iarba udă și-l vârî la cingătoare. În jur se făcuse liniște. Bodo și Simeon zăceau plini de sânge la pământ. Hugo se aplecă asupra cioplitorului. Câteva clipe Simeon Își ținu răsuflarea, așteptând lovitura mortală. Dar se luminase de-a binelea și clopotele mânăstirii Începuseră să bată pentru slujba de dimineață. Hugo se grăbea. În orice clipă puteau trece alți drumeți. Îl lăsă pe chior să zacă acolo unde murise: „Nimeni nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cetate ca să vă găsesc pe amândoi, În timp ce ei o asediază și n-au timp de altceva. N-a fost greu să pătrund aici, cine se sinchisește de un cerșetor? Hai, trebuie s-o găsim pe domniță. Urcară treptele ținându-și răsuflarea și ajunseră la Încăperile care dădeau spre curte. Câteva slugi aprinseseră un foc mare și topeau smoală ca s-o toarne În capul asediatorilor. Cercetară pe rând Încăperile. Toate erau goale. Găsiră o singură ușă Încuiată. Johannes o descuie cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
umeri, vrând, printr-un gest de tandrețe, s-o trezească. Dar Marinica nu s-a trezit. A repetat gestul ceva mai apăsat. Nimic. Marinica nu se mișca. Din instinct, și-a apropiat botul de al ei pentru a-i simți răsuflarea. Dar prietena lui nu mai trăia: murise. A stat câteva momente descumpănit. Apoi, într-un târziu, înțelegând semnificația tăcerii ei prelungite, s-a ridicat pe verticală în toată înălțimea și măreția lui, scoțând un răget cutremurător, încât toți îngrijitorii s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mâna pe capul lui bolovănos, pe jumătate chel. Noaptea își făcea cu anevoie rondul pe traseul arhicunoscut; se oprea în vârful dealului, își debita cu toată seriozitatea aria lui canină îmbibată de atavisme, apoi se oprea, ascultând cu urechile ciulite răsuflarea fierbinte a pământului ars de secetă. În această liniște nocturnă nu se auzea nimic, nimic. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă." (G. Coșbuc) Amețit de această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
tabăra studențească de la Izvorul Mureșului, întreaga suflare poeticească de pe malul Oltului, de la Păușa profesorului Tudor Opriș, maramureșenii întemeietor-ulicieni, generoșii danubieni și pontici, nenumărații baaadeni, clujeni, băcăuani, europenii de ieri și de astăzi. Mă opresc. Sper la timp, să-mi trag răsuflarea pentru următorul răspuns... A.B. Poți să-mi povestești măcar câteva întâmplări cu oamenii dragi ție, amintiri pe care nu le vei pierde niciodată? Mai ales că tema cărții mele este "prietenia literară"? Sper să am răgazul să adun într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
forțe. Și astfel romanul combina aceste două planuri istorice, pe care, evident, le uneam printr-un fals plan psihiatric. Gabriel Liiceanu m-a certat, mi-a spus că e ca un roman polițist pe care îl citești până la sfârșit cu răsuflarea tăiată și la sfârșit nu afli cine e cri‑ minalul, ceea ce este un fel de a-ți bate joc de cititor. În realitate, afli cine este criminalul, numai că trebuie să te prinzi, am fost cam subtilă, mă tem, există
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
lui. Se spunea că fetele de liceu nici nu mai ajungeau la primele ore de școală, pierzându-și nopțile la Răcaru, fie în salon, fie lipite de vitrine, afară, dacă nu găseau loc sau nu-și permiteau, aburind geamurile cu răsuflările lor calde și inimile puse pe jar. Cândva, pe la sfârșitul verii lui 1930, s-a auzit că până și proaspătul rege, Carol al II- lea, însoțit de o amantă frumoasă, ar fi asistat câteva ore la un concert, înconjurat de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
au pus mână de la mână pentru un plic gros care a ajuns la un înalt din Poliția Capitalei, pentru ca incidentul să fie trecut repede cu vederea. Era începutul unei nopți răcoroase, ușor încețoșate chiar, o ultimă luptă a primăverii, când răsuflările încă mai scoteau mici fire de abur în aer și paltoanele groase, de care nici bine nu te despărțiseși, fuseseră din nou date jos din cuiere. Era aproape zece seara și o beznă de abia vedeai pe unde mergi se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cum se aprind țigări după țigări ; cum tensiunea crește minut cu minut și sufletele lor sunt aproape de a exploda. — Sunteți gata, maestre ? Niciun răspuns, din nou. Nodurile din gât n-au ajuns încă atât de puternice încât să taie aproape răsuflarea. Atmosfera și căldura din sală încă nu-l mulțumesc în totalitate, dar nu mai e mult, îi face domnului elegant, cu papion, un semn discret cu degetele, dând de înțeles că mai are doar câteva minute pentru momentul perfect. Ca și cum
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
că nu putea riposta sau să se apere, având mâinile încătușate, la spate, dar mai ales nu vedea când și de unde vin loviturile, în bezna din dubă. — De ce mă loviți, fraților ? striga indignat, dar nu primea niciun răspuns. Auzea însă răsuflările oamenilor legii în întuneric și une- ori chiar și câte-un bufnet de râs. Liniște câteva secunde și apoi iar primea un pumn zdravăn, fie în burtă, fie în picior, în mușchi, sau după ceafă. — Fraților, ce v-am făcut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe el decât pe jos. Matahalele îi dau drumul și încep să-i care deodată niște pumni zdraveni în spate, până îl îngenuchează, ceea ce-l face să verse și mai mult și să se înece. Este lăsat să-și tragă răsuflarea. Mai varsă de câteva ori tot felul de lichide și chiar firicele de sânge, murdărindu-și costumul jerpelit, apoi trage două guri mari de aer în plămâni. Un aer rece și îmbâcsit, putred, care îi provoacă și mai multă greață
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care m-aș fi așteptat. Îmi contramandasem abonamentul la I Want That! și o vreme m-am simțit bine. Într-o bună zi, spre sfârșitul lui august, treceam cu mașina pe lângă un câmp presărat cu plopi și mi-am ținut răsuflarea. Am simțit o lacrimă pe obraz. Eram fericit, am realizat eu cu uimire. Spre sfârșitul verii tot ce învățasem altădată începea să dispară. „Problemele“ care au survenit în casă în ultimele două luni au început de fapt în octombrie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să trec de el înainte de a ieși din cameră. M-am apropiat cu prudență, de parcă ar fi fost viu, iar atunci s-a mișcat. A început să se apropie de mine, legănându-se pe pintenii lui. Mi s-a tăiat răsuflarea și am dat înapoi. M-am speriat, dar numai pe moment, fiindcă mi-am dat seama că cineva lăsase păpușa în funcțiune. Așa că m-am scuturat și am înaintat din nou spre ea. Mișcările îi erau atât de caraghioase și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neputincios. - Și mai știu că și tu consumi. Ceva i-a rămas în gât, sarcasmul i se evaporase și se întoarse din nou cu spatele. A lăsat capul în jos. Am observat că avea o mână încleștată strâns. Puteam auzi răsuflarea agitată care precede lacrimile. - Vrei să spui că am consumat, am zis încet. Propoziția asta trebuie să fie numai la timpul trecut. Pauză. Sunt treaz, nu? - Nu prea, murmură ea. Arăți jalnic. - Ascultă. Am făcut un gest inutil. Beau suc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ochii mei triști și nostalgici, doar să mă iubești? Se așternu o altfel de tăcere în bucătărie. I-am aruncat o privire câinelui, în timp ce Jayne se lipi de mine, strângându-mă atât de tare, încât aproape că mi-am pierdut răsuflarea. Victor mă fixa. Mă plictisești gândea el. Ești un ticălos, gândea el. M-am zgâit la el până ce s-a săturat, și-a lins o labă și a întins-o. Nu putea să mă sufere și știa că știu. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
când a început să vorbească, păpușa s-a întors din nou la mine. Am țipat și am pocnit chestia aia de pe pieptul meu, sărind în sus. Terby căzu jos și se târî sub pat. M-am ridicat în picioare, cu răsuflarea tăiată, scuturându-mă frenetic de ceva inexistent pe halatul meu sfâșiat. În afara sunetelor pe care le scoteam era liniște în casă. Apoi l-am auzit și eu. Scâncetul. - Tată? întrebă Robby. Non-răspunsul meu a fost întrerupt când am auzit ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
diferențele fizice“ din restul casei. După această conversație, dorința mea de a vedea casa deveni intempestivă. În loc să merg la Four Seasons m-am îndreptat spre 307 Elsinore Lane. Primul lucru pe care l-am observat - și mi s-a tăiat răsuflarea în timp ce am tras în dreptul casei - a fost că își recâștigase culoarea alb-liliachie, înlocuind stucatura roz care îi infectase exteriorul. Îmi amintesc parcând Range Rover-ul și apropiindu-mă de casă înmărmurit, strângând în mână cheile, și pura senzație de ușurare care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]