2,609 matches
-
la profilul Christei - regulat, sever chiar și acum, când pare transportată de muzică. Părul tuns drept, sub linia urechii, tenul nefardat, riduri În colțul ochilor și al buzelor peste care a Întins, grăbită, un ruj palid. Sala continuă să aplaude, reîncepe să aplaude și el, Împins de entuziasmul Christei, care repetă entuziasmul sălii. Ea s-a ridicat și aplaudă În picioare. El a rămas așezat. Bate din palme, lent, În contratimp, și aruncă priviri piezișe spre ceasul de la mână. —...A ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mințit. Deci, În principiu, n-ar trebui să fiu pesimist. Dimpotrivă, s-ar cuveni să cred că, la un moment dat, „homo videns” se va speria de golul din el și va dori să-l umple cu ceva. Și va reîncepe să gândească. Poate că, atunci, Occidentul va Înțelege, că a decăzut prea mult, obsedat maniacal de „eficiență”, și va descoperi ce a uitat: că, la lumina stelelor, unele lucruri se văd mai bine decât luminate cu o lanternă. Nu mă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
la Întâmplarea hazlie. Te invit la mine la o cafea. Până ajungem acasă... am tot timpul din lume să te ascult. Același râs sănătos și cristalin răsuna ca o muzică pe aleile toamnei. „Eram În anul III de liceu, Își reîncepe Karina povestirea; Într-un final, am reușit să prind un loc la cămin și acum eram internistă. Regulamentul era următorul: note bune, bună purtare și aveai ocazia, În weekend, să pleci acasă, cu bilet de voie semnat de d-na
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Pidot? —Unde? —În același loc. Știi tu... la etajul trei. Sper că bătrânei nu i-a căzut părul. Tare mai era mândră de el. Ei, rămas bun, Pidot, și mult noroc! Se auzi puțin zgomot în toaletă, apoi foșnetul ritmic reîncepu, înaintând în direcția opusă. Charlot privi în urma bărbatului: era un tip înalt, voinic, îmbrăcat în negru - purta genul de haine pe care le-ar fi purtat el însuși, cu mulți ani în urmă, în drumurile sale între Rue Miromesnil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
lui Jim. Care este planul nu știu nici eu încă. Un plan construit din disperare, cu violență și care are șanse de reușită de unu la sută. Dar planul izbutește. Jim este răpit chiar din sala de judecată. Și vânătoarea reîncepe. Numai că nu mai suntem în Mexico, așa că urmărirea e de scurtă durată. Toți sunt prinși într-o vilă de la marginea orașului. Dar Peter a luat ostatici o femeie și un copil care se aflau în casă când ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ușa și am așteptat să fiu îngropată sub avalanșa de ciocolată de duminică seara. O clipă am ezitat, încercând să găsesc puterea să mă abțin. Dar, când Chris a spus „Dumnezeule, sora aia a ta e teribilă!“, am simțit cum reîncepe vechiul meu coșmar. Pentru că eu eram eu. Nu eram Helen. Sau altcineva. Oricine altcineva, numai nu eu. Ciocolată, m-am gândit, simțind că-mi vine rău și că sunt într-o stare mizerabilă. Având în vedere că n-am la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Își îndoi ușor genunchii încercând să-și mute greutatea corpului de pe un picior pe altul. Începea să creadă că se înșelase și Ileana avusese dreptate. Până și senzația că este privit dispăruse. Se rezemă de copac, relaxându-se puțin. Sângele reîncepuse să circule prin membrele inferioare dându-i o senzație plăcută de ușurare. Un foșnet slab se auzi din urmă. Venea de foarte aproape, de la câțiva pași. Tresări și redeveni dintr-o dată încordat. Nu mai încăpea nici o îndoială, se auzeau pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
M-ai speriat, nu te-am auzit venind. Iartă-mă, se scuză Cristian, încercând să-și ascundă zâmbetul fericit, e întuneric și nu te-am văzut. Voi avea grijă să nu se mai întâmple. Era mai mult decât mulțumit, toiagul reîncepea să se comporte așa cum trebuia. Încă nu știa de ce, poate datorită faptului că trecuse atâta vreme de când nu-l mai ținuse în mână? Își amintea că nici atunci când începuse Calistrat să îl inițieze nu reușise să-l stăpânească din prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în lunga perioadă petrecută alături de Vlad, asistase de multe ori la ieșiri de acest fel. Știa că, odată ce acesta lua o decizie, nimic nu-l mai putea întoarce. Clătinând resemnat din cap se îndreptă încet spre ieșire. Mâine vreau să reîncepem săpăturile, ai la dispoziție douăzeci și patru de ore să rezolvi situația! strigă Mihailovici de la birou, chiar înainte ca ușa să se închidă în spatele lui Boris. Negru la față, mercenarul părăsi încăperea, îndreptându-se spre biroul său. Se trânti pe scaunul tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la spate, cei nouăsprezece mercenari erau aliniați lângă clădirea principală. Pop asistase neputincios la plecarea ginerelui său luat de cei doi acoliți ai basarabenilor. Rămăsese cu urechile ciulite ascultând pașii acestora îndepărtându-se de ușă. De îndată ce liniștea coborâse din nou, reîncepu încercările de eliberare. Legăturile erau deja slăbite, așa încât nu-i mai luase mult până ce izbuti să se dezlege. După ce își dezmorțise mâinile, se apropie de fereastra cămăruței în care se afla. Dădu de o parte un colț al perdelei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl scotoci în buzunar după cheia da la lacăt, ba chiar îi indică acestuia unde să caute. De îndată ce o găsi, Pop se urcă în mașina de poliție și porni la drum. Imediat ce luminile din spate se pierdură în întuneric, Boris reîncepu să-și pună planul în aplicare. Dacă voia să scape cu viață, trebuia să se grăbeas că. Din momentul în care capacul capcanei se deschidea, duhului nu-i va lua mult până să ajungă la ei. Pe bătrân probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea să ajungă la fiecare din soliștii de sub el. Îi putea privi și asculta pe oricare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mici succese compensatorii în planuri meschine. Ultima scenă reprezintă o reîntoarcere la situația inițială sau la una echivalentă cu începutul. B. Elvin observă că „în piesele lui Caragiale avem de-a face cu un joc care sfârșește numai pentru a reîncepe”<footnote B. Elvin, op. cit., p. 5. footnote>. Într-un joc mecanic, ființe complet „despersonalizate” prin caracterul mimat al acțiunilor și sentimentelor parodiază existența. Acordând interes formelor „primitive” de teatru, pantomimei, marionetelor, comediei dell’arte și șotiei, circului, farsei populare, Caragiale
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
acum capul cât o butie, dureros la ridicarea în vârful coloanei vertebrale, până să realizeze toate astea, telefonul, normal, nu mai sună. Pe marginea patului, Tudor începe, cu degetele umflate, să-și descheie nasturii de la cămașa în care adormise. Telefonul reîncepe înăbușit, măsuța lui din hol e goală, cu un patrulater de praf în mijloc, marcând locul unde stătea de obicei aparatul. Firul duce în camera Antoniei, de-aici și-a comandat taxiul aseară după ce a venit să-și ia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
și nu mai are relații cu vecinii... Mi se pare normal să nu mai aibă „relații cu vecinii“ și chiar nu te-nțeleg pe tine că răspunzi cu-atâta solicitudine unui „vecin“ (în tonul Zinei, ghilimelele sunt marcate). Dacă ea reîncepuse să-mi populeze otova jumătățile de noapte, nu mă mai trezeam să scriu înfiorat că până dimineața am să-mi pierd suflul. Începusem să „produc“, oricât de odios mi-era termenul ăsta tehnic, până la zece pagini pe săptămână, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu un singur telefon, m-am transformat În cea mai fericită fată din lume. Aveam să fac parte din spectacol, așa cum fusese menit. Fusta neagră de mătase mi se zbătea În jurul gleznelor În timp ce alergam de la studioul de balet către casă. Reîncepusem antrenamentul de numai câteva zile și, deși mai erau patru săptămâni până la spectacol, Îmi era Îngrozitor de frică că nu aveam să fac față tuturor noilor coregrafii. O mașină decapotabilă claxonă și doi băieți blonzi rânjiră la mine. I-am ignorat
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
ospătat ca de obicei, începu concertul. Coleșiu avea un patefon enorm și câteva sute de plăci, pe care abia am reușit să-l transportăm în curte cîteștrei bărbații. (Pînă acum fusese la reparat, numai de câteva ore îl aduseseră înapoi.) ― Reîncepem concertele. Ei, ce vreți să auziți, nepoțeilor dragi? Veverița propuse Trovatore și Bărbierul, iar atașatul ei, Faust de Gounod. ―Niet! făcu moșneagul, astă-seară facem pe placul noilor mei nepoți. ― Aveți operele întregi? se interesă Mihaela. ― Întregi, firește, nepoțico, nu-mi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
sute de gânduri, până ce unul, născut din viața celorlalte și chiar în timpul ostilităților, învinge și pune mâna pe frâne. Cine va putea să descrie cândva acest război tăcut, cu armele logicii, ale intuiției sau învățătura experienței care se sfârșește ca să reînceapă iarăși de pe aceleași poziții sau de pe altele, fără a conteni vreodată? Astfel un gând îmi sugeră cu cruzime: " Dacă, pentru a se răzbuna, Mihaela și-a găsit un... amant?" Un altul, potrivnic, interveni numaidecît: " E o femeie demnă, și femeile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
opuse, care-și exercitau presiunea asupră-mi. mă vedeam neputincios de a întreprinde ceva pentru a mă elibera. Cu privirile încremenite, fixam în neștire o dungă de covor, până mă dureau ochii. Îmi alegeam atunci alt punct și același joc reîncepea monoton, obsedant, exasperant. ― Nu vrei să te culci? m-a întrebat Alexa, care stătea mută și străină pe alt fotoliu din colțul sufrageriei. Întrebarea m-a făcut să tresar, așa cum faci când primești o excitație puternică din exterior. Uitasem cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de dimineață, în "marele salon". Afară e ceață. Valurile au scăzut, tangajul e mai slab acum. Vremea continuă să rămână mohorâtă; e o atmosferă bolnavă, închisă, în care nervii lâncezesc, dar figurile pe care le văd sunt destul de vioaie. Au reînceput glumele. Semn bun. Ne refacem moralul. După socotelile mele, am străbătut Marea Egee. Am pierdut, oare, trecerea prin Dardanele? Probabil că da. După prânz, vom intra în Bosfor. Toate aceste nume aveau, până acum, în mintea mea o rezonanță melodioasă, meridională
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
stau cu toții în camera aceea. Grégoire întrerupse cu un aer autoritar: "Năprasnic zgomot!" Apoi, ca și cum i s-ar fi înmuiat enervarea, căzu ca o haină pe un scaun. Convorbirea continuă, suvenirurile circulau, reflexiile melancolice fumegau. Râsul gros al lui Michel reîncepu. La fiecare izbucnire i se zguduia tot stomacul. Picioarele umflate stau depărtate unul de altul și i se vedea coada jachetei pe sub scaun bălăbănindu-se. Apărură atunci două grații tinere. Domnișoarele Riri și Coca, în rose și bleu. "Porumbițele noastre
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Grégoire numai din când în când spunea câte o vorbă: "Fantastic!" "Năprasnic!" "Bombastic!" Își întărea astfel moliciunea galbenă prin cuvinte energice. Am plecat cu frică să nu strivesc păsările și oamenii, amețit, învîrtindu-mă pe scara învîrtită, pe când, pe deasupra capului meu, reîncepuseră conversațiile dintre pod și pivniță. În poartă, Irina îmi spuse: "A apărut luna!" Vorba mi se păru fără nici o noimă. Irina vorbea deseori de rudele ei și totdeauna le critica sau se amuza pe socoteala lor. Nu o dată punea în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prietenului meu era destul de dezordonată acum ca să-și mai dea seama; avea mai târziu să profileze scrisoarea unică pe suferința lui dublă și să ne păstreze recunoștința. În special, ușurință sufletească din partea ei. Îi păruse rău o dată, era obositor să reînceapă părerea de rău. Prilejul unei îndoite morți era rar, și ea nu-și educase sensibilitatea decât pentru o singură moarte. Dar poate, din motive exact contrarii, în sufletul prietenului nostru se petrecuse o stare sufletească similară. Fusese răpus așa de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de cel care i-ar fi poruncit. Singură nu avea forță. Oricine îi putea da o opinie. Când protestam, se scuza: "Ai dreptate! Vezi că nu mă gîndisem!" De altfel, imediat ce mă întorceam, îmi reluam toate drepturile. Sclavajul ei total reîncepea fără gândul vreunei împotriviri. O chinuiam mult, poate, dar nu numai din răutate. Mă simțeam umilit cu ea, dar n-aș fi vrut să se irosească dragostea. Mi se părea că prin răutăți i-o întrețineam. Când o vedeam calmă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
încetișor la adiere. Pasăre maltratată. Ciocul rupt pe jumătate, aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se învîrtă. Dedesubt, spațiul gol, imens pentru mititica jucărie. Și brusc, o milă cumplită mă cuprinde pentru vata galbenă de la capătul bețișorului. O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]