17,060 matches
-
sa mână Îl Înșfăcase de vintre pe un mușteriu aflat Într-o vădită stare de ebrietate. Sărăcuțul țipa ca un porc dus la tăiere, pe când celălalt Îl târa spre ieșire. — Și În seara asta, prietenul nostru cârciumarul a trebuit să recurgă la priza cruciatului, zise Bruno, făcându-le cu ochiul celorlalți. — Priza cruciatului? — Nu cunoști această delicioasă trouvaille care provine de peste mare, messer Alighieri? interveni Veniero. E unul din multele meșteșuguri pe care ni le-au predat maurii, odată cu comentariile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
farmacie În mânăstirea Santa Maddalena. Cât despre căpitanul Veniero Marin, se știa că Îi frecventează pe ceilalți, dar nu reieșea de nicăieri că ar fi exercitat vreo activitate anume. Nu se cunoșteau sursele sale de existență, dar se bănuia că recurge la Împrumuturi cămătărești. Alături de fiecare nume, se menționa și numele străzii pe care respectivul locuia. — Ești sigur de asta? Îl Întrebă Dante pe funcționarul care stătea În picioare În fața lui, arătându-i un loc anume din raport. Omul se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi se opri, căutând să-și Învingă suferința care devenise insuportabilă. Din pământul de sub picioarele sale se ridica o ceață gălbuie. Toată căldura toridă a verii părea să se fi adunat la fața locului. Își impuse să-și Învingă teama recurgând la rațiune. Agresorul care Îl lovise În naosul superior era o ființă corporală, iar faptul că fugise imediat constituia dovada acestui lucru. Prima dată, atunci când riscase să cadă În prăpastie, se gândise că acea criptă ar fi putut fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ipoteza? Întrebă Dante prudent. În sinea lui, se Îndoia că acea teorie ar fi avut vreun temei, dar, Încurajând discuția, poate că ar fi surprins vreun indiciu ulterior. — Gândiți-vă la felul În care a fost asasinat mozaicarul, răspunse Ammannati. Recurgându-se la materia primă a meseriei sale, varul, ca și când asasinul ar fi vrut să ateste că pricina crimei trebuia căutată tocmai În meseria victimei. — Dar crezi cu adevărat că rivalitatea În breaslă ar putea satisface necesitatea unei cauze foarte puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
evangheliști. Să fi vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că scrisese prima Evanghelie, cea mai veche? Însuși fratele lui Iisus Mântuitorul, umbra aceea mereu prezentă și mereu alungată În istoria Bisericii? Dar de ce să fi recurs la metafora uriașului? Fiecare evanghelist Își avea propriul său semn, consolidat În timp și În obișnuință, de pictori și de istorisitori. Și pentru ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de favoruri. Dar mai apoi Începuse să Îi alunge urât pe primii care veneau să Încaseze rodul investiției, iar deasupra capului său prinseseră să dea târcoale corbii nenorocirii. De acum, era pentru el din ce În ce mai dificil să obțină un Împrumut, chiar recurgând la garanțiile fratelui său Francesco. Străbătu cu Încetineală o bucată de stradă, până ce se opri dinaintea prăvăliei lui messer Domenico, un mic schimbător de valută care, mulțumită asocierii sale cu marea familie Bardi, dispunea Întotdeauna de bani mulți. Nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o amintire. Câte legende nu ascultase, la câte predici Înflăcărate nu asistase, În care se istorisea povestea prietenului mort care se Întoarce să Îl viziteze pe cel viu, pentru a-i da seamă despre regiunile de dincolo de mormânt. Conștiința sa recursese, de bună seamă, la acele amintiri pentru a da formă visului. Misterul Încă nerezolvat al celor cinci părți ale mozaicului putea explica straniul veșmânt al lui Guido și pentagrama trasată cu sânge. Cecco d’Ascoli vorbise și el despre Venus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu subestimeze primejdia. Dacă ciocnirea dintre Albi și Negri ar fi explodat Înainte ca dispoziția de surghiun a căpeteniilor facțiunilor să fi dat vreun rezultat, toată Florența ar fi fost azvârlită În haos, autorizându-l pe Bonifaciu să intervină, eventual recurgând la ajutorul regelui Franței, mereu În așteptare să Își umple cuferele cu florini. Trebuia să evite asta cu orice preț. Se grăbi să Își tragă bereta pe cap și se Îndreptă În goană spre ușă, ordonându-le gărzilor să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gărzi, dar mai apoi se abținu, aplecându-se la loc Îndărătul adăpostului izbit de pietrele care se succedau fără răgaz. Ceva, În sinea lui, Îl oprea. Folosirea torturii drept principală procedură pentru obținerea adevărului Îi repugnase dintotdeauna. Nu ar fi recurs niciodată la așa ceva față de un membru al celui de Al Treilea Cer. Însă nu din caritate creștină. Cel ce comisese acele crime Își abjurase propria natură, Întrebuințându-și Întru rău darul ceresc al intelectului. Nu, nu de asta. Asasinul Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unde ar fi trebuit să aibă picioarele - și continuase să surâdă, ca și când nu s-ar fi Întâmplat nimic. O fracțiune de secundă am fost tentat să cred că avusesem o halucinație, că Adam Adam doar se distrase diabolic pe seama mea, recurgând la o scamatorie, la o prestidigitație de efect ca să... Să ce? Nu, gândul că fusesem victima unei iluzii optice ieftine n-avea nici o rațiune, era doar un mod neîndemânatic de a alunga din memorie imaginea oribilă a infirmității profesorului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și chiar elvețieni, care nu mai au deloc scuza recursului la ficțiune și care Încearcă să acrediteze cu seriozitate existența, prin deceniul opt, a unei mișcări secrete extrem de puternice, având drept scop restaurația merovingiană În Franța. Printre argumentele la care recurg acești autori pentru a-și susține convingerile, se strecoară și referința involuntară la România și istoria ei, pe care am enunțat-o. Despre ce e vorba? La Începutul anilor `70, apare sub pseudonim lucrarea unui ziarist din Țara Cantoanelor dedicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
tot exista un tabu, de ce Dumnezeu a mai aruncat pomul buclucaș În grădina raiului? Simțea, cumva, nevoia să se elibereze el Însuși de o povară care tortura dumnezeiasca-i conștiință? Cu ce greșise și față de cine? Cert este că a recurs la o mașinație subtilă pentru a se elibera de osânda tainei: un alter ego făurit din materialul cel mai umil și mai perisabil, lutul, un duplicat al propriului sine, o marionetă confecționată, conform tuturor uzanțelor magice, după chipul și asemănarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
au căzut Încă de acord), sau expediții de supunere și pedepsire a populațiilor care nu-i recunosc statutul de suveran. Judecate În ansamblul politicii lui Alexandru cel Mare vizavi de Învinșii săi, asemenea excese apar mai degrabă ca accidentale. El recurge la forță doar obligat de Împrejurări, atunci când cospeii, de exemplu, manifestă, În raporturile cu autoritatea sa, o ostilitate fățișă. În general Însă, Alexandru caută căi de conviețuire și conlucrare amiabilă cu marile familii și, implicit, cu populația ahemenidă. Faptul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să-i stea alături până la sfârșitul petrecerii. Aceluia nu i-a fost greu să-i strecoare În băutură o otravă cu efect lent, necunoscută medicului personal al regelui, devotatul Filip. În acest fel, n-a mai fost nevoie să se recurgă la serviciile unuia dintre servii suveranului, infiltrat de ani buni de Centrum În preajma acestuia. Era acel slujitor care Îi divulgase lui Alexandru așa-numitul „complot al pajilor”, sugerându-i că la originea sa se afla Calistene, nepotul lui Aristotel. Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În glas tot atâta dezolare câtă afectase și el când Îmi luase gratis regina. M-am enervat pe neghiobia mea lacomă atunci, nu pe tine - e o diferență, s-a scuzat Howard nu foarte convins. Centrul, a continuat el, nu recurge la soluții radicale decât dacă și după ce epuizează toate celelalte posibilități de intervenție și doar În situațiile În care asupra lumii planează un pericol mortal și iminent. - Pericolul binelui, de exemplu. Paradoxalul Centru a ajuns, În virtutea unor rațiuni, of course
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
capitalist, pentru că regimurile comuniste au restrâns până la desființare libertățile cetățenești și au transformat democrația Într-o odioasă dictatură a proletariatului - clasă nepregătită și incapabilă să-și asume cu competență rolul conducător care i s-a atribuit voluntarist... Pentru că tovarășii au recurs la represiune și au eliminat elitele, au atentat la echilibrul de fond al naturii umane, pe care l-au sacrificat pe altarul iluzoriu al edificării unui așa-zis om nou, pentru că au limitat plaja opțiunilor politice, reducând-o la ideologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Și Vladimir Ilici, și Iosif Visarionovici au ignorat multe dintre zicerile, Maurului, nu prea-i văd eu Împiedicându-se habotnici Într-o propoziție. Aveau oricând la Îndemână pentru situații de-astea subterfugiul aplicării creatoare a marxismului, la care au și recurs, nu o dată. Materialismul dialectic? Și el putea fi Îmbogățit În aceeași manieră creatoare, n-ar fi fost prima oară. De ce totuși nu s-a produs mezalianța naturală comunism-creștinism? Exclud posibilitatea ca nimeni să nu fi intuit uriașele ei consecințe benefice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Le putem găsi și după, nu Înțeleg graba asta... - E mult mai bine să ai toate atuurile În mână... Oricum, treaba ta se sfârșește În această noapte; În rest, totul e pus la punct. Dacă nu le găsim nici acum, recurgem la varianta de rezervă. E mai zgomotoasă și mai costisitoare, dar nu avem de ales... Asta este tot ce am auzit. Am recunoscut ultima voce și am avut imediat confirmarea că nu mă Înșelam: dintre cele două siluete care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a familiei pe numele lui Nicolae, Încă din timpul vieții. Nu printr-un testament, sper că ai Înțeles: un act de donație sau de pseudovânzare-cumpărare, n-aș putea să spun cu precizie care era forma juridică la care s-a recurs. Culmea e că, În nesfârșita lui generozitate, ca să nu zic inconștiență, Sebastian și-a dat fără rețineri acordul la propria dezmoștenire. Ce-a fost În capul lui, numai Cel de Sus poate ști. Sau nici El... Timp de câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să se vadă din afară; pe dinăuntru, gravitam În jurul cotei de alarmă: vorbele interlocutorului meu nu anunțau nimic bun. Zoran mă luase la sigur, ceea ce Însemna că În mintea lui era deja conturat un plan. Nu-l Întrezăream, așa că am recurs la singura manevră care Îmi stătea la Îndemână: tragerea de timp. - Sunteți atât de sigur că, Într-adevăr, competența mea - aprecierea vă aparține! - este exact ce vă trebuie? Dumneavoastră sau Centrului, nu-mi e foarte clar... Nu uitați că, atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și nici repetatele Înregistrări pe banda reportofonului nu erau de natură să-mi fortifice rămășițele firave de optimism pe care Încercam să le conserv cu orice preț. Cu prețul Încăpățânării disperate chiar. În același timp, nu Înțelegeam de ce Eveline nu recurgea la soluția simplă și sigură a Înregistrării glasului lui Wagner pe reportofonul cu care mă chinuiam amarnic și pe care ajunsesem să-l urăsc pătimaș. - O fi simplă, dar sigură nu e deloc soluția ta, mi-a replicat Eva. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu originalul, dar nu-l reproduc niciodată Întocmai. Liniștește-te, nu sunt sadică, m-am gândit bine la toate Înainte de a-ți cere să faci ce ți-am cerut. Nu țin neapărat să-ți fiu Îndatorată: dacă exista altă rezolvare, recurgeam fără ezitări la ea. Avea dreptate, cred. În orice caz, vorbea ca și când ar fi avut. În ceea ce mă privește, plaja de opțiuni individuale se Îngustase până la reiterarea șanselor omologului meu biblic căruia Dumnezeu i-a spus: Adame, alege-ți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ale poziției mele În mijlocul ultimelor evenimente, cu deosebire. N-am realizat nici acum cine știe ce progrese În vreuna dintre direcții, ceea ce m-a cam iritat: dacă nu Încercam, aș fi avut măcar o scuză pentru faptul că Înotam dezorientat În incertitudini. Recurgem frecvent la diferite forme de evaziune atunci când dificultățile ne copleșesc, temporizăm, amânăm, spunem ca Scarlett O’Hara: „la asta o să mă gândesc mâine”, chiar dacă În sinea noastră recunoaștem că e vorba de lașitate sau neputință și ne condamnăm fariseic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
deschidere trebuia să asigure un grad maxim de securitate, În regulă. Ce se Întâmpla totuși dacă Magistrul Își dădea duhul pe neașteptate, dacă murea subit În somn ori În toiul unei ședințe a Consiliului? Poarta rămânea Închisă pe veci? Se recurgea la invenția lui Alfred Nobel, adică la dinamită? Sau la bomba atomică? Mă Întrebam, pentru că altă soluție de clintire a gigantului metalic care străjuia intrarea nu Întrevedeam. Bineînțeles că n-am găsit nici un răspuns, iar ulterior nu m-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
contondența În ierarhia preocupărilor mele. Pe moment, cel puțin. Eram curios cu care dintre ele va Începe, deși ordinea n-avea nici o relevanță, În definitiv. Sau, poate, avea? Pesemne că da, altfel nu se explică de ce Eveline a ales să recurgă la un subterfugiu. - Cu ce vrei să-ncepem? m-a Întrebat ea, de parcă mi-ar fi citit gândurile. Redevenise stăpână pe sine, cu rapiditatea obișnuită care, pe mine unul, mă umplea de fiecare dată de respect. - Cu moartea lui Fujimori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]