3,881 matches
-
precis trenul s-a pus în mișcare. ― Măcar de-am sosi cu bine! zise Grigore Iuga cu o emoție abia stăpânită. Baloleanu, cu capul scos pe fereastra compartimentului, agita o batistă de mătase și murmura întruna cu vocea înecată: ― La revedere, Melaniei... La revedere!... La revedere! Când se așeză, după ce ieșiră din gară, avea ochii umezi. Surâse totuși: ― Sărăcuța!... A rămas foarte îngrijorată... Ce-i drept, cred și eu că are de ce, cu toate că m-am silit s-o conving că nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a pus în mișcare. ― Măcar de-am sosi cu bine! zise Grigore Iuga cu o emoție abia stăpânită. Baloleanu, cu capul scos pe fereastra compartimentului, agita o batistă de mătase și murmura întruna cu vocea înecată: ― La revedere, Melaniei... La revedere!... La revedere! Când se așeză, după ce ieșiră din gară, avea ochii umezi. Surâse totuși: ― Sărăcuța!... A rămas foarte îngrijorată... Ce-i drept, cred și eu că are de ce, cu toate că m-am silit s-o conving că nu e nici un pericol
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în mișcare. ― Măcar de-am sosi cu bine! zise Grigore Iuga cu o emoție abia stăpânită. Baloleanu, cu capul scos pe fereastra compartimentului, agita o batistă de mătase și murmura întruna cu vocea înecată: ― La revedere, Melaniei... La revedere!... La revedere! Când se așeză, după ce ieșiră din gară, avea ochii umezi. Surâse totuși: ― Sărăcuța!... A rămas foarte îngrijorată... Ce-i drept, cred și eu că are de ce, cu toate că m-am silit s-o conving că nu e nici un pericol. Dacă nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Costești. Dacă vrei să asculți sfatul meu, tu oprește-te și așteaptă aici un cuvânt de la mine. Sper că până diseară vom reuși să pacificăm satele, inclusiv Amara voastră. Atunci vei putea merge fără primejdii. Așa, dragul meu! Vasăzică, la revedere!... La revedere, domnule Herdelea! Le strânse mâinile foarte mișcat. Fața lui durdulie era palidă. Emoția îi schimbase vocea. Coborî pe peron grav, aproape întunecat. Maiorul Tănăsescu, comandantul trupelor, mustăcios și sprîncenos, cu privirea tăioasă și glasul aspru, se prezentă raportând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vrei să asculți sfatul meu, tu oprește-te și așteaptă aici un cuvânt de la mine. Sper că până diseară vom reuși să pacificăm satele, inclusiv Amara voastră. Atunci vei putea merge fără primejdii. Așa, dragul meu! Vasăzică, la revedere!... La revedere, domnule Herdelea! Le strânse mâinile foarte mișcat. Fața lui durdulie era palidă. Emoția îi schimbase vocea. Coborî pe peron grav, aproape întunecat. Maiorul Tănăsescu, comandantul trupelor, mustăcios și sprîncenos, cu privirea tăioasă și glasul aspru, se prezentă raportând că, conform
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bucuros totdeauna! răspunse tânărul Herdelea, îmbrățișîndu-l în aceeași privire cu Olga. Pe urmă trenul porni atât de ușor că nici nu se simți. Din aceeași fereastră, Olga și Grigore surâdeau celor rămași pe peron, repetând cu toții ca un refren: ― La revedere!... La revedere!... La revedere! Glasurile se amestecau, se confundau, se pierdeau în zgomotul din ce în ce mai mare al lumii... Valea Mare―Muscel decembrie 1930―septembrie 1932 1 Dar, Gogule, dacă e serios, atunci tu ești mai mult decât ridicol! (fr.) 2 Dar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răspunse tânărul Herdelea, îmbrățișîndu-l în aceeași privire cu Olga. Pe urmă trenul porni atât de ușor că nici nu se simți. Din aceeași fereastră, Olga și Grigore surâdeau celor rămași pe peron, repetând cu toții ca un refren: ― La revedere!... La revedere!... La revedere! Glasurile se amestecau, se confundau, se pierdeau în zgomotul din ce în ce mai mare al lumii... Valea Mare―Muscel decembrie 1930―septembrie 1932 1 Dar, Gogule, dacă e serios, atunci tu ești mai mult decât ridicol! (fr.) 2 Dar tu ești
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Herdelea, îmbrățișîndu-l în aceeași privire cu Olga. Pe urmă trenul porni atât de ușor că nici nu se simți. Din aceeași fereastră, Olga și Grigore surâdeau celor rămași pe peron, repetând cu toții ca un refren: ― La revedere!... La revedere!... La revedere! Glasurile se amestecau, se confundau, se pierdeau în zgomotul din ce în ce mai mare al lumii... Valea Mare―Muscel decembrie 1930―septembrie 1932 1 Dar, Gogule, dacă e serios, atunci tu ești mai mult decât ridicol! (fr.) 2 Dar tu ești nebun, micule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înger însemna să neg mai departe ceea ce se zbătea în mine, poate ceva malign, dar care avea o putere din ce în ce mai mare asupra mea. De multe ori mă trezeam plângând de singurătate. În fine, am început și clasa a douăsprezecea și revederea figurilor cunoscute mi-a făcut pentru prima dată plăcere; în laboratorul de biologie, unde s-a întîmplat să avem prima oră, l-am zărit mai întîi pe Bumbac, ciclist de performanță, cu o față lată de bonom și ochi verzi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Pentru că se întunecase bine, am mâncat o prăjitură și m-am ridicat să plec. Marcel nu vroia, s-ar fi jucat toată noaptea, dar până la urmă a trebuit să se dezlipească și el de soldații lui. Ne-am luat la revedere de la gazdele noastre și i-am promis lui Egor să trec iar în seara următoare pe la el, "doar cinci minute", ca să-i povestesc ce mai visasem. Siluetele lor, lungi și pîlpîietoare ca niște fumuri viorii, cum priveau după noi din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a copiilor, în cameră; îl acuza pe Egor că e deja mort, că n-ar avea decât să-și pună un giulgiu în cap și să părăsească terenul, potrivit concepțiilor lui. Până la urmă plecă trântind ușa, fără să zică la revedere. Egor râse încetișor și se întoarse spre noi. "Lumea să-și vadă de ale ei, iar noi de ale lumii", spuse, și mă întrebă cum merge cu visele. I-am povestit, și el mi-a spus din nou că va
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
uitîndu-se într-o parte, iar apoi spune, cu o expresie indescifrabilă: "Faci cum vrei." Merge lângă el până în stația de autobuz și rămân tăcuți, privind fulgii care coboară ușor pe pavajul alb. Când mașina roșie sosește, Vali spune un "la revedere" scurt și peste câteva secunde Nana îl vede așezîndu-se pe un scaun: o umbră verzuie străbătând prin geamul înghețat al autobuzului. Vali, de-acum, devine cu totul neinteresant. De altfel, sânt atât de ghiftuit, încît n-aș suporta un drum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a se exprima. Nu este neapărat nevoie ca mașinile să funcționeze, dar este un drept elementar al lor să se poată exprima. Ajuns aici cu demonstrația, arhitectului îi sticleau ochii atât de neobișnuit, încît vecinul își lua în grabă la revedere și urca în apartamentul său, unde, neștiind dacă să râdă sau să compătimească, se simțea tulburat tot restul zilei. Perioada underground dură până în primăvara anului următor. O dată cu înverzirea gardului viu și a salcâmilor din spatele blocului, Emil Popescu dădu brusc mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-le și duceți-vă cu ele. Și spuneți-i tîmpitului ăla de caporal al vostru să treacă mîine- dimineață pe la corpul de gardă să vorbească cu comandantul gărzii. Plec din Bărăgan, ies pe poarta unității după ce mi-am luat la revedere În fugă de la băieți. Portocală a făcut În așa fel ca momentul să fie neplăcut și foarte scurt. Iau iar la picior cei trei sau patru, sau cinci kilometri de drum pînă la șoseaua principală, dincolo de care e cantonul. Senzația
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
aprilie. N-a răspuns, a dat din umeri. Nu vrea să facă nimic. Vrea să fie un cetățean al universului. Vrea să fie un șmecher. Se poate? Și dacă mă Întrebați ce cred despre voi, am să vă spun: La revedere! Am fugit cu băieții la o miuță. Copilul ăsta nu pare deloc serios, nu prea știe ce vrea. O avea În el o sămînță de artist... Are de unde... În vîltoarea evenimentelor dramatice, iată că Îmi găsesc prilej pentru filozofie. Dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lăsa de Înțeles, nici măcar cu cuvinte, ci cu priviri prăbușite spre podele sau ridicate spre tavan, cu oftaturi discrete, cu zîmbete de o bunăvoință un pic forțată și, În cele din urmă, cu felul În care și-a luat la revedere și a pășit pe ușă. De ce trebuie să fie de fiecare dată la fel? De ce sîntem prinși În acest mecanism fără greș al mizeriei și enervărilor fără rost ? Oare are de gînd să Înțeleagă și să termine vreodată? Așa că seara
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și zbierăm? Conduși de un buchet verde de ofițeri, În mijlocul căruia Stancu ține să se vadă, roșu și ursuz ca un bujor, ca o mireasă din comuna Prisaca? Acum ne vezi? Iar eu strig, brusc, fluturînd mîna deasupra capului: La revedere, domnule locotenent Soare, ne-a făcut plăcere să vă cunoaștem! Început fierbinte și prăfuit de septembrie, ora douăsprezece, greierii țîrÎie uscat. Pe poarta de aur care nu e de aur, e de fier și vopseaua verde s-a scorojit pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
întâmplarea asta? Presupun că înainte de a veni poliția? Dac-aș fi fost în stare, aș fi pornit pe jos. — Dumnezeule, uite-l că vine! Prin ușa deschisă a rezervei, Gabriel îl zărise pe George înaintând de-a lungul coridorului. — La revedere, Gabriel, îți mulțumesc că ai venit să mă vezi. Gabriel părăsi camera, făcându-i Stellei un mic semn cu mâna. George se apropia, cu mersul lui caracteristic, deliberat și conștient de sine, asemenea cuiva care ar păși, plin de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să gândești anumite lucruri despre mine. Știu ce gândești și ce te-a montat. Nu te mai amesteca în viețile altora, cere dumneata ajutor, că o să ai în curând mare nevoie de el, din câte aud eu vorbindu-se. La revedere, dragă, spuse întorcându-se spre Diane. Mă duc să înot. În timp ce se îndepărta, cu rigiditatea demnă a artritei, George, în chiloți de baie, apăru dintr-odată la marginea bazinului. Diane își smulse mâna, lăsându-și mănușa în mâna preotului. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mâine... trebuie... trebuie să mai aranjez câte ceva. — Te rog să-mi telefonezi înainte de a veni. — Da, se înțelege... Amândoi tăcură, încurcați. Și Alex avea oroare de convorbirile telefonice. Nici unul dintre ei nu se pricepea să încheie o conversație. Atunci, la revedere, spuse Alex, și lăsă receptorul în furcă. Tom făcu același gest. Se simțea ciudat de stânjenit, dezamăgit parcă. Sperase că Alex n-o să facă mare tărăboi pentru faptu că nu va locui la ea. Ei bine, părea că nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întrevedere atunci și acolo ar fi fost o chestiune penibil cârpăcită. Pe de altă parte, însă, George își spusese mai târziu că ar fi fost pentru el o ușurare dacă ar fi putut depăși primul impuls și ar fi soluționat „revederea“ trecând pe lângă Rozanov, salutându-l, și primind la rândul lui un salut prietenesc. George observa, cu calculată detașare, cum urca exaltarea în el. Acum simțea că nu mai poate amâna prea mult. Trebuia să se afle în prezența lui Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înclină politicos. — E uniforma școlii lui, preciză Gabriel. — Ce drăguț... — Ei, e timpul să plecăm, se repezi Brian. Trebuie să vă lăsăm pe voi doi cu studiile voastre. Vino, Gabriel! — Nu-i așa că ai să ne... Da, desigur... Atunci, la revedere... — Vă mulțumesc pentru amabilitate... Brian și Gabriel ieșiră pe poarta din spate, în Forum Way. Adam și Zet alergau înaintea lor. — Ei, ce părere ai? întrebă Gabriel. — Asta era uniforma ei de școală? — Bineînțeles că nu. Era destul de elegantă, găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușor speranța. Poate că omul nu plecase încă din Institut. Poate că se dusese să înoate. — Da, îl cunosc pe domnul Taylor, bună ziua. N-ați văzut un indian cu barbă? Nu, nu văzuseră. Trebuie să fug... scuzați-mă... bine, la revedere. Gabriel o luă la fugă, tocurile ei de înălțime mijlocie alunecând pe stratul subțire, verzui, de zăpadă, peste care continuau să se lase, șovăielnic, fulgii ca niște scame de hârtie. Începu să se uite prin „oalele cu aburi“. — Nora mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
treacă. Reapăru după o clipă, ținând în mână sticla de vermut și cea de gin. Voi două, n-aș vrea să beți, le spuse el. Vă rog să nu mai țineți nici un fel de băutură alcoolică în casă. Hmm... la revedere. Ieși în ploaie. Pearl strigă după el, cu un soi de exasperare: — Sperăm să vă revedem în curând pe aici, domnule profesor Rozanov. Când voia, Pearl putea avea o voce stridentă și pătrunzătoare. John Robert se opri mirat, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Toate care? — N-are importanță. Draga, draga mea Alex. Sărută-mă, ca și cum am fi... cineva... nimeni... cum, desigur... suntem. Se ridicară amândoi și se sărutară. Abia atingându-și buzele, rămaseră înlănțuiți, de parc-ar fi fost suspendați în spațiu. — La revedere, Alex. Pe curând, pe curând, știi. Iau cu mine restul de sendvișuri. — Unde te duci? — La cinema. Totuși George nu s-a dus la cinema. Când a plecat de la Belmont ploua, așa încât hotărî să se ducă mai bine acasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]