2,564 matches
-
om, era mai mult decât un om, era întruparea vie a tuturor visurilor și aspirațiunilor noastre seculare. În această aureolă îl vedea fiecare, așa îl vedeam și eu. Dacă Vodă Cuza mai târziu a răspuns sau nu speranțelor ce erau rezemate în el, dacă a fost sau nu la înălțimea marei chemări pentru care soarta îl destinase, nu sunt în stare să judec eu aici. Istoria rece și nepărtinitoare puind în cumpănă dreaptă faptele sale bune și rele, îi va desemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acoperișurilor și după Colina Mistică, cu cetatea, catedrala și cimitirul vechi, pe povârnișul căreia aveam să privim amândoi, În acea primăvară neuitată, nămeții rozalbi de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile Cetății. Rezemați de stela funerară a sasului răposat acum două sute cincizeci de ani, ascultam Îmbrățișați, prin ceața matinală a zilelor de mai, vocalizările latine ale valahilor noștri din vale, lătratul Înăbușit al câinilor, mugetul prelung al vitelor duse la pășune, trâmbițatul Încrezut
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prin vreo inaptitudine a acestor indi vizi de a-și câștiga Într-alt fel traiul, cum nici prin vreun béguin sexual al femeii, cât prin necesitatea cruntă a acestor femei, cu conștiința lor veșnic clătinată și timorată, de a se rezema cât de cât pe umerii unui bărbat, nenorocit sau ticălos de bărbat, Într-o legătură care depășește sfertul lor de ceas profesional, de zi și de noapte, destinat tuturor bărbaților. Auzeam mai demult pe cucoanele noastre de la Iași sporovăind Între
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
până la „Știrile de la ora 5“ Popa nici nu mai intra în casă. „Îi iese ceva pentru asta - ziceau invidioși oamenii -, că prea-și dă silința“. Pensionarul lucra ca un apucat. Când termina cu pungile, sticlele de plastic și chiștoacele, se rezema în bastonul cu un cui în capăt, pe care și-l confecționase singur, și se uita lung după trecători. Cum azvârlea unul un ambalaj de bomboane sau un pachet de țigări gol, cum sărea ca ars și-l înțepa. Lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
spune să fii acea mamă înțeleaptă care își crește odraslele în frica lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Fii întotdeauna în casa ta semnul de pace și de distrugere a oricărei gâlcevi. Roagă-te pentru bărbatul și copiii tăi. Fii-le reazăm și mângâiere. Nu înceta de a cere de la Domnul harul tăriei, pentru ca să poți zâmbi când alții plâng, să taci când alții vorbesc, să îndrepți cu rod când ar greși și să poți duce adesea pe umeri tăi crucea ce ar
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vindec de scârbă, sau ia-mi viața, căci una cu cealaltă nu se împacă! și această grandilocvență care este o minciună... și lipsa acestei grandilocvențe, care ar fi o minciună... Nici un colțișor cât de mic pe care să te poți rezema cu sigu ranța că e al tău și că e adevărat... O zi de coșmar kafkian. Toți aprozii sunt fonfi fatalmente! Viața și a spus Viața: — Lăsați oamenii să vină la mine, să se joace! Să se iubească, să se
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
industrială: în pâcla matinală roșietică a furnalelor, proletari cu vătraie lungi și cu fețele cu osatură geometrizată, cu bărbia înțepenită atât de infam într-un triunghi, încât toate aceste creaturi păreau să îndrepte spre privitor boturi de câine. Mi-am rezemat obrazul de perete, închizând un pic ochii pentru a-mi stăpâni frica. Când i-am deschis din nou, am zărit în dreptul nasului un gândac lucios. Se depărta de mine târându-se de-a lungul pervazului, pentru ca, ajuns la colț, la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să privească zăpada ce cădea din cer peste oraș. Fețișoarele lor mă priveau ursuze. În mod intenționat fuseseră ținuți departe de sentimentul de uimire ocrotitor chiar și atunci când te înfricoșează, de privirea și-auzul adunate în imagini poetice, oferindu-ți reazem chiar când te fac să devii sentimental. Frumusețea ninsorii - pe care de când lumea o poți contempla de unul singur - nu era câtuși de puțin un subiect. și în acest domeniu țara părăsise orbita unei istorii a sentimentelor. Nu trebuia în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și babilonie au încetat; eroii noștri fiind complet "anesteziați" și intrând într-o pauză reparatorie de durată variabilă. Acum dormeau duși după cum i-a prins somnul: pe scaune, pe băncuțele de lângă perete, cu capul pe masă, pe sub masă, pe linoleum, rezemați cu spatele de teracotă, unul peste altul, în cele mai pitorești și incredibile poziții de înfocați consumatori de agheasmă. Dormeau liniștiți și nepăsători față de grija zilei de mâine. N-aveau probleme. Cu gâturile groase, cu venele umflate, strangulate de cravatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și de societate. Eticheta era degradantă, fără menajamente: HOȚI! De la primărie până la miliție erau cam o sută de metri care au fost străbătuți cu ultimele mele puteri. Am intrat în curte. Aici, ni s-a ordonat să lăsăm jos copăcelul, rezemat de gărduțul care delimita spațiul aparținător instituției respective. În apropierea gărduțului, două stive uriașe din lemne de salcâm erau puse cu generozitate la dispoziția domnilor milițieni pentru a le proteja trupurile fine și deosebit de sensibile în anotimpul când termometrele indică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
se întâmpla în jurul meu. Întreaga mea preocupare o constituia readucerea mâinii din zona de risc pe un teren neutru. Cu mișcări abia perceptibile am reușit să-mi scot mâna din zona periculoasă. Am răsuflat ușurat. Eram salvat. Respiram în voie. Rezemat cu ambele coate de bancă, într-o atitudine de "cumințenia pământului", mi-am îndreptat cu nonșalanță spre gură mâna stângă, introducând în cavitatea bucală firimitura sustrasă cu o frică terifiantă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uf! Dumnezeule! Papilele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu părul zbârlit și tremurând din tot corpul, târându-și împleticit servieta roasă și scorojită spre locul de ispășire a unei fapte abominabile... S-a sunat. Colegii au ieșit în recreație. Am rămas nemișcat la locul de osândă cu capul rezemat de mâinile puse pe bancă, trăind primele momente ale unei condamnări publice. Plângeam înăbușit, cu spatele convulsionat de tremurături necontrolate. La un moment dat, am simțit o mână plimbându-se afectuos pe creștetul capului meu și în urechi mi-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu adevărat un chin. Fiecare pas pe care-l făcea constituia un efort deosebit. Era ca și cum ar fi urcat treptele unui zgârie-nori cu o sută de etaje: fără să ai de ce să te ții, ori să te sprijini, să te reazemi de ceva. Cu boabele alea în spinare trăgându-l în jos, cu sforile intrându-i în carnea umerilor și nevoit să spargă pojghița aia la fiecare ridicare a piciorului pentru a putea înainta, Mircea urca treaptă cu treaptă tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
număr de senzație în celebrul spectacol "Cirque du Soleil" ori poate în nu mai puțin arhicunoscuta "Guiness Book". Imaginați-vă un bărbat în plină forță fizică, având un cojocel de oaie și purtând o pălărie mexicană trasă mult pe frunte, rezemat de peretele morii. Aparent, privirea lui era îndreptată spre curtea plină de căruțe așteptându-și rândul. În realitate, nu știm la ce se gândea și ce anume îl preocupa; în nici un caz spartul semințelor. Se simțea în toată făptura lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
silueta inconfundabilă a cioclului zootehnist însoțit de cele două accesorii emblematice ale uniformei sale dizgrațioase: trompeta răgușită, epuizată și sarsanaua înfiorătoare asigurând transportul cadavrelor până la ultima destinație. Vecina de peste drum, auzind sunetul binecunoscut, a ieșit în stradă și acum stătea rezemată de unul dintre stâlpii porții, având în brațe o pisică și mângâind-o liniștitor cu palma peste blănița zbârlită. Ce se va întâmpla? Ce va urma? De ce era pisica nervoasă, zbârlită și neliniștită? Ce intenții nemărturisite avea această femeie? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
respecta cu strictețe. Precizez că această activitate se desfășura numai la răscruce de ulițe, de străzi, fără să fie sărită nici cea mai mică încrucișare de artere comunale. Odată ajuns la intersecție, cobora de pe mijlocul lui de transport biped, își rezema obiectul de gard ori de un copac și pășea în mijlocul uliței la răscruce. Se oprea. Își depărta puțin picioarele, crăcănându-se pentru a avea o mai bună stabilitate și aderență la sol și, luând bețișoarele, începea o serie de lovituri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și nedrept asupra familiei sale. Dubița neagră a demarat din fața porții cu un scrâșnet violent, scobind pământul zgrunțuros de sub roțile din spate, accelerând cu viteza ghepardului în secunda în care a hotărât prinderea și uciderea victimei. Stând pe băncuța îngustă, rezemat cu spatele de peretele dubiței în momentul demarării în trombă a mașinii, cu cătușele la mâini, tata și-a pierdut echilibrul și s-a prăvălit lovindu-se dureros la cap. Începea calvarul unui drum lung și greu, chinuitor și insuportabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lucrat, dar niciun franc în plus. Mă urc grăbit în ultimul tren de întoarcere spre Geneva. Este plin de tailandeze și filipineze care lucrează ca bone și femei de serviciu în vilele din regiune. Jumătate dintre ele dorm cu capul rezemat de ferestrele vagonului, cealaltă jumătate dezleagă integrame din reviste colorate în tonuri violente de roz, galben, verde. 11 februarie 2003 Am citit pe nerăsuflate "jurnalul" lui Gabriel Liiceanu, camuflat sub titlul inteligent-ezoteric Ușa interzisă, Editura Humanitas, 2003. Cel mai mult
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Țara nimănui», ne răscoleam gândul rănit prin cuvintele lui. Când treceam sub Arcul de Triumf din clipe prefăcute în statui ne înălțam speranțele spre larg prin cuvintele lui. Și azi în miez de vară când soarele coboară din gutui, ne rezemăm întreaga țară de cuvintele lui.“ („Partidul“, România literară, 19 august 1971) TEOCTIST, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române „Asemenea tuturor fiilor patriei, și noi, slujitorii cultelor, nutrim convingerea nestrămutată că avem la cârma națiunii noastre conducătorul care poartă neabătut crezul și
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
dea seama dacă se aud sau nu pași și-și continuară drumul pînă la parter. În cele din urmă, ieșiră pe la elevi și ajunseră în curte. Acolo Cristi mai făcu cîțiva pași și apoi îi arătă pe cineva care stătea rezemat de zidul școlii. Dănuț rămase țintuit. Cristi o luă din loc, se postă la vreo doi metri în fața ei și începu să se uite insistent, ca la un afiș. Din cînd în cînd, se întorcea către Dănuț și-i făcea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu importanță. Lui Dănuț îi venea să intre în pămînt de rușine, mai ales că și ea își dăduse seama cui îi făcea Cristi semn cu mîna. Hai, mă, fraiere ! Dănuț nu se mișca din loc. Ea stătea în continuare rezemată de zid și cîteva raze de soare se jucau în părul ei bălai, ca spicele patriei. Pe piept, în partea stîngă, avea un șnur galben. Multe pauze de-atunci încolo Dănuț avea să admire jocul razelor în părul ei, mai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în părul ei bălai, ca spicele patriei. Pe piept, în partea stîngă, avea un șnur galben. Multe pauze de-atunci încolo Dănuț avea să admire jocul razelor în părul ei, mai ales că o găsea mereu în același loc : stătea rezemată de zidul școlii. În jur era agitație, lumea se îmbrîncea, urla, se bătea ; ea rămî nea acolo, nemișcată, scăldată aproape mereu în soare. Parcă era pictată pe zidul alb al clădirii și Dănuț își adu cea aminte de Panoul de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
-i scădea din frumusețe, dimpotrivă ; apoi, după ce se zbătea un timp în aer, cravata se așeza cuminte pe piept, la fel ca înainte, de parcă nimic nu se întîmplase. Prima dată cînd a văzut-o Dănuț pe Serghei Luminița altfel decît rezemată de zid a fost atunci cînd comanda un detașament. În curtea școlii era o festivitate, se ridica drapelul, se dădeau ordine, iar ea stătea în față, cu mîna ridicată la frunte, așa de frumos, de parcă era decupată de pe coperta revistei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
fi cu adevărat pionier, cînd vor fi amîndoi pionieri, și el, și ea - îi dădea aripi. Cristi reușise acum să-l facă pe Barbu să nu se mai apropie deloc de Serghei Luminița. Totul era minunat. Ea stătea în continuare rezemată de zidul școlii, iar cei doi veri îi țineau companie uitîndu-se la ea. Asta pînă cînd veni o nefericită zi care avea să strice toată armonia, care avea să dărîme totul. În acea zi fatală, în momentul în care se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
dracului ! Pusese ochii pe el. și era bunăăă, foc ! Dădea rotocoale largi printre mese, se mai oprea pe la vreun client, mai ducea o comandă, și de fiecare dată cînd trecea pe lîngă el îi dădea cu ciocănașul. El stătea degajat, rezemat de tejgheaua barului și își sorbea berea. și, desigur, o sorbea din ochi pe ea. O urmărea cum se strecura printre mese, cu picioarele încordate și fesele nervoase, dar părînd că nu face nici un efort, și cu sînii aceia colosali
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]