KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

dar mai fericit că niciodată, Tapú Tetuanúi intra în apă și urcă pe navă sfântă. Când toți se aflau la bord și era momentulsă desfăca legăturile, venerabilul Hiro Tavaeárii se apropie, pana cand valurile îi mângâiară picioarele, si, ridicând mâna, rosti grav: — Va binecuvântez în numele tuturor zeilor noștri. Fie că Taaroa, Creatorul, să vă apere; fie că Tané, stăpânul mării, să vă călăuzească; și fie că Oró, zeul războiului, să vă aducă victoria. De asemenea, în numele lor anulez, în ceea ce vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Hiro Tavaeárii... —Ei bine, eu nu accept legea asta, afirmă impasibila Anuanúa. De data aceasta, Tapú Tetuanúi se gândi de două ori, se consultă din priviri cu colegii lui și făcu apel la tot curajul de care dispunea, înainte să rostească cu voce sfioasa, de parcă și-ar fi cerut scuze: —Legea asta face parte din ansamblulde decrete care se referă la guvernarea insulei, dintre care al șaselea precizează că monarhia trebuie să fie ereditară. Făcu o scurtă pauză. Dar dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
morți pentru noi. Era cât se poate de dureros să asculte o asemenea afirmație din partea unei ființe care se află abia la începutul vieții, insă trebuiau să se pună în locul ei ca să perceapă adevărată semnificație a cuvintelor pe care le rostea, având în vedere, în plus, ca tristețea ochilor și rictusul amar de pe chipul ei demonstrau, mai presus de cuvinte, cât de mult suferise. Cât despre prințesa, aceasta dispăruse din clipă în care Miti Matái o lașase să se ridice de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

la peritonită, spune Sfântul Fără-Mațe, o infecție a peretelui cavității. În versiunea noastră cinematografică, Sfântul Fără-Mațe e înalt, cu nasul drept și ochelari cu ramă groasă. Are o claie de păr gros, dezordonat. Pe piept îi atârnă un stetoscop în timp ce rostește cuvinte precum duoden și peritoneu. Nu cu gura plină. În film, întinde o mână cu palma în sus, și cere: „Scalpel!”. În versiunea bazată-pe-o-poveste-adevărată, fierbem apă. Îi dăm domnului Whittier să bea înghițituri de coniac, să muște un glonț. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pântecele lui ca un dovleac s-a mai dezumflat nițel când diafragma i-a cedat din cauza presiunii. I-am studiat fața, cu gura deschisă larg, cu dinții mușcând în gol în căutarea aerului. — Hernie inghinală, spune Sfântul Fără-Mațe. Și cu toții rostim cuvintele astea în șoaptă, ca să ni le amintim mai bine. Pe scenă... spune domnul Whittier, cu fața îngropată în covorul prăfos. Spune: Sunt gata să recit... Hernie inghinală... repetăm cu toții în gând. Ce s-a întâmplat până acum nu ajunge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Puștiul ăsta bătrân și ridat, se va smiorcăi și va zice: — Te rog, nu-mi mai spune domnule. Îngerului care-i mângâie țeasta cheală și pătată îi va spune: — Mă cheamă Brandon. Și apoi va aștepta. Și ea îl va rosti: Brandon. După care, desigur, se fut. Ea, răbdătoare și delicată. Madonă și târfă. Cu picioarele ei lungi, antrenate la yoga, desfăcute în fața acestei aschimodii despuiate și ridate. Ea, altarul și ofranda. N-a arătat niciodată la fel de frumoasă ca atunci, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

Deși îi auzea pe copii strigând-o, bătând în ușă cu încăpățânare, refuza să răspundă, să se miște, voia să se bucure în tihnă de închipuirea clipei. Urletele disperate de afară o făcură să realizeze, într-un târziu, că se rostește necontenit cuvântul bicicletă. Se trezi în curte fără să știe cum au zburat de pe ea săculețele umplute cu puf sub care se ascunsese. Încadrat de cei doi copii, un coleg al mamei ținea sub braț minunea de fier. Luana chiui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îi acoperise ochii. Convins că era vorba de o fată, Sava se chinui, zadarnic, s-o dibuiască. Se ridică de jos nemulțumit, dar, când dădu cu ochii de Cosmin, nu știu cum să-și mulțumească pentru nepriceperea de care dăduse dovadă. Urmă Rosti Seneg. Se așeză și el turcește așteptând, fără tragere de inimă, mâinile care să-i acopere ochii. Băieții se mișcară în spatele lui apoi unul din ei o ghionti pe Luana să-i ia locul. Fetele chicotiră. Rosti, serios din cale-afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
dăduse dovadă. Urmă Rosti Seneg. Se așeză și el turcește așteptând, fără tragere de inimă, mâinile care să-i acopere ochii. Băieții se mișcară în spatele lui apoi unul din ei o ghionti pe Luana să-i ia locul. Fetele chicotiră. Rosti, serios din cale-afară, se foi în locul lui. Dacă-mi faceți ceva vă bat pe toți. Colegul Seneg purta, cu mândrie, o mustăcioară delicată, abia mijită, care pe Luana o impresionase încă din prima zi de școală. Când fata, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
sâmbetei tot curajul iar elanul de moment, provocat de cei din jur, se pierdu în neant. Picioarele fetei se înmuiară și glasul îi pieri, în vreme ce, în delir, băieți și fete strigau în cor: Sărutați-vă! Atunci când fata alunecă în genunchi, Rosti îi zâmbi, din suflet și din viață, îi prinse obrajii în palme și-i atinse buzele abia înmugurite cu buzele lui calde, dulci și cuminți. Atinși de suflul primului fior, cei doi și-au căutat compania întreaga zi. Din păcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pentru a închega ceva, orice, între ei. Se apropiau sărbătorile de iarnă și Luana își dori să le petreacă așa cum visase întotdeauna. Organiză Revelionul la ea acasă și invită câțiva colegi să-i fie alături la trecerea în noul an. Rosti, invitatul de onoare, urma să-i fie partener. Luana nu-și mai găsi liniștea de emoție, copleșită, încă, de gustul buzelor lui. Sanda intră în focul pregătirilor iar fata se agita în jurul ei, cuprinsă de o frenezie fără margini. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cortinei, plângând. Auzi sala descleștându-se și răbufnind în aplauze. Ropote uluitoare, de necrezut. Se retraseră în culise zăpăciți. Profesoara de engleză îi luă în brațe. În vârtejul stârnit, băiatul cu chitara întinse mâna Luanei: Eu sunt Victor. Victor Darie. Rosti Seneg nu veni la petrecerea organizată de Luana. N-o anunță că va lipsi, nu dădu nici măcar un telefon de complezență. În timp ce fata se da de ceasul morții, fără să priceapă de ce băiatul se răzgândise dintr-o dată, Mara intuia motivul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
veni la petrecerea organizată de Luana. N-o anunță că va lipsi, nu dădu nici măcar un telefon de complezență. În timp ce fata se da de ceasul morții, fără să priceapă de ce băiatul se răzgândise dintr-o dată, Mara intuia motivul acestei reacții. Rosti și Marc nu aveau ce căuta, împreună, în casa ei. Luana greșise invitându-i pe amândoi iar scuzele și explicațiile în fața invitaților erau tardive și fără rost. Prea puțin interesați de frământările fetei, tinerii se distrară de minune. Marc profită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fie alături, Luana nu reuși să se bucure de atmosfera incendiară din jurul ei. O dată cu plecarea ultimului musafir, se aruncă în pat și plânse, de ciudă, disperare și de dor. Coșmarul începu încă din prima zi de școală a trimestrului doi. Rosti Seneg se lansă într-o acțiune hotărâtă de răzbunare. Atitudinea ostilă, împinsă până la extrem prin jigniri și amenințări la tot pasul, o aruncă pe Luana într-o stare de chinuitoare suferință. Zilnic, nu știa la ce să se mai aștepte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
grijă deosebite. Văzând-o atât de slabă și plăpândă, băieții o ajutau până și să urce scările. I-au dat maculatoarele să-și copie lecțiile, au ajutat-o la teme. Singurul care și-a păstrat poziția de ingrat a fost Rosti. Luana se pregătea pentru Cântarea României și stătea după ore cu Victor pentru repetiții. Câteodată, fetei nu-i plăcea cum sună chitara. Victor încerca zadarnic s-o convingă că e bine. Exasperată, fata striga: Aici vreau să sune ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
și chitarei. Obsedată de versurile unui cântec al grupului " Ecoul", scrise, într-o pauză, pe tablă: "Să nu ne vadă îmbrățișarea, steaua, Prin craterul geamlâcului îngust. Ridică brațul și trage jaluzeaua. Hai, vino mai aproape să te gust!" Din bancă, Rosti aruncă stiloul spre ea: Neserioaso, scrii prostii pe tablă. Fata citi versurile și nu văzu nimic în neregulă. Erau sensibile, rimau și simțea că ascund un mister anume pe care ea nu-l cunoștea. Nu văd nici o prostie. Ba chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mister anume pe care ea nu-l cunoștea. Nu văd nici o prostie. Ba chiar sunt drăguțe. Te deranjează ce fac? Da. Atunci ieși afară. Ia o gură de aer, poate te calmezi. Bățoasă, îi întoarse spatele și continuă să scrie. Rosti sări în picioare, alergă pe bănci și ateriză lângă ea. O privi cu o uitătură dementă. Ce-ai spus? Luana se pierdu. Uitându-se în ochii lui, înțelese că situația îi scapă de sub control. Totuși răspunse: Ești nebun? Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
supărat cândva, de acord, dar nu știu de ce te urăște într-atât. În definitiv, cu toții avem micile noastre dezamăgiri. Stătură unul lângă altul până sună clopoțelul și atunci când fata, ștergându-și lacrimile, dădu să se ridice, băiatul spuse dintr-o dată: Rosti e marcat de o viață plină de nenumărate reguli. Nu știu dacă a fost alintat vreodată. Mama lui e foarte... e puțin mai severă decât celelalte. Am să-ți povestesc o întâmplare care te va ajuta să înțelegi ce vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de nenumărate reguli. Nu știu dacă a fost alintat vreodată. Mama lui e foarte... e puțin mai severă decât celelalte. Am să-ți povestesc o întâmplare care te va ajuta să înțelegi ce vreau să-ți spun. Într-o zi, Rosti a venit acasă cu un patru la mate. Maică-sa l-a altoit binișor. A doua zi a luat zece la muzică. Femeia l-a bătut din nou: "Ai luat patru la matematică și-ți arde de cântat"... Bănuiesc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
a venit acasă cu un patru la mate. Maică-sa l-a altoit binișor. A doua zi a luat zece la muzică. Femeia l-a bătut din nou: "Ai luat patru la matematică și-ți arde de cântat"... Bănuiesc că Rosti e băiatul care, într-o relație, dă totul. Și, cu siguranță, așteaptă la fel de mult. Cu timpul, Luana acceptă ideea că între ea și colegul cu mustăcioară nu va fi, niciodată, nimic. Totuși continuă să-l viseze cu ochii deschiși, purtată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
odelor închinate "marelui conducător", nu aveai ce să vezi. Au vizionat într-o zi "Șeherezada". Un film simplu, siropos, producție franțuzească, o poveste duioasă de iubire. Luana și Renar, impresionați de povestea celor doi îndrăgostiți, de acel "Je t′aime!" rostit de nenumărate ori, tot drumul până acasă au vorbit numai de asta. Luana se întreba, dezamăgită, de ce nu reușise să ajungă cu Rosti la un astfel de moment, de ce nu era el băiatul alături de care să vadă un film atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
duioasă de iubire. Luana și Renar, impresionați de povestea celor doi îndrăgostiți, de acel "Je t′aime!" rostit de nenumărate ori, tot drumul până acasă au vorbit numai de asta. Luana se întreba, dezamăgită, de ce nu reușise să ajungă cu Rosti la un astfel de moment, de ce nu era el băiatul alături de care să vadă un film atât de frumos. Constata cu tristețe o anormalitate a relațiilor dintre oameni, prezentă peste tot în jurul ei. Unchiul Dali îi salvase viața dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
de frumos. Constata cu tristețe o anormalitate a relațiilor dintre oameni, prezentă peste tot în jurul ei. Unchiul Dali îi salvase viața dar nu știuse niciodată să-i arate c-o iubește. Dimpotrivă, lăsase întotdeauna impresia că are ceva împotriva ei. Rosti ținea la ea, era convinsă de asta și la rândul lui știa că fata îl place. Ea nu se ferise niciodată s-o recunoască. Și totuși, el refuzase orice dialog, închisese orice cale de comunicare între ei, folosindu-se de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
răzbunător pe care, deși nu-l caracteriza, îl lăsa să-l domine. Luana nu se temea să-și trăiască bucuriile sau dezamăgirile. Se lupta cu fiecare rău, se bucura de orice bine. Deși toată clasa știa că-l place pe Rosti nimeni nu râdea de ea, nu o arăta cu degetul, tocmai pentru că nu-și dădea osteneala să-și ascundă sentimentele. Intuia că cei din jur nu erau la fel ca ea. Căutau cu toții să-și ascundă gândurile și simțirile. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
suavă, cu acordurile sensibile pornite din inimă. La serbarea de iarnă ridică sala în picioare. "E umbra ta asta pe care O semăn în sufletul meu. Cu milă și tristă mirare Voi duce-o cu mine mereu". Îl căută pe Rosti cu privirea, în timp ce-i dedica versurile pe care le cânta. Îl zări stând retras într-un colț, privind-o fix, fără să miște. Silueta atât de dragă sufletului ei dispăru o dată cu ultimele acorduri ale chitarei. În penultima zi de școală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]