5,386 matches
-
A plătit, prostuțul, cât nu merita... Înlocuiri și înlocuitori, domnule Ianuli. O lume prea pitorească, prea interesantă? Plicticoasă, până la urmă?... Irina, știai că Tolea locuia la Gafton? Irina toarnă în pahare, nu răspunde și nici nu e nevoie. Doctorul se rotește iarăși, cu tot cu scaun,spre Ianuli. Mi-l aduc aminte, Tolea adolescent. Serios și simplu. Inteligent, politicos, studios... nici nu știi când s-a produs această... mă rog, merita răbdare. Am mai spus-o, trebuia răbdare... A plătit până la urmă. Greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
soare cât vor. Timp de câteva minute, o urmăresc pe Lucy care aleargă pe peluză, aruncând bețe câinelui. La stânga mea, Tom citește o piesă de Don DeLillo. Mă uit în sus, la cer, și studiez norii trecători. Un uliu se rotește în raza vederii mele, apoi dispare. Când uliul se întoarce, închid ochii. În câteva secunde, adorm buștean. La ora cinci, Honey Chowder își face prima apariție, trăgând în fața casei cu mașina plină cu de-ale gurii și cu două lăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spune Artemis, interzisă. — Nu știu, spun. — A mai chemat și pe altcineva ? — Nu știu ! spun absentă. Ca s-o fac să mă lase cu Întrebările ei, Încep să scriu tot felul de prostii aiurea la computer, și gândurile mi se rotesc În cap iar și iar. Nu-mi pot pierde slujba. Nu pot să renunț definitiv la Încă o carieră. Nu mă poate concedia. Nu se poate. Nu e drept. N-aveam de unde să știu cine e. Vreau să spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de... a “întoarce prăjitura pentru ceai“. — Serios? zice Kent. De ăsta n‑am auzit până acum. A, da, zic sigură pe mine. Ideea e că iei prăjitura pentru ceai... înhaț o chiflă de la un chelner care trece. Și... și‑o rotești deasupra capului așa și... spui o poezioară... În cap încep să‑mi cadă firimituri și nu sunt în stare să găsesc nimic care să rimeze cu „prăjitură pentru ceai“, așa că îmi pun chifla jos și iau o gură de cafea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și las să se adune o baltoacă la lacrimi pe fusta mea, fără măcar să mă obosesc s‑o șterg. O, Doamne, vreau acasă. Stau vreme îndelungată pe podea, legănându‑mă înainte și înapoi și lăsându‑mi gândurile să mi se rotească în minte. Revăd mereu totul în minte, iar și iar. Cum am putut fi atât de tâmpită? Cum am să mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva? Mă simt de parcă, din momentul când am ajuns la New York, aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sunt groaznice pentru pielea oricui, însă pielea mea rămâne neschimbată. Îmi amintesc cum își aprindea țigara, trăgea un fum și apoi sufla fumul în jurul sânilor mei. Precum un bătrân deșucheat, se lăsa apoi pe spate ca să urmărească fumul care se rotea în cercuri în jurul sânilor mei. Aha, zicea el. Aha, făcea el cu ochiul. Aha, râdeam eu, și mă ridicam ca să-i aduc ceaiul. Mă foloseam de ocazie ca să mă etalez, știind că asta îi face plăcere. Stai, zicea el, stingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
la căldură, arborele goya în formă de umbrelă, și-a pierdut din vigoare. Frunzele lui cu trei părți atârnă fără vlagă în trei direcții diferite. În aer se simte miros de putreziciune. E de la animalele moarte. deasupra capului meu se rotesc vulturi. Bănuiesc că mirosul de putreziciune se ridică repede pe caniculă. Păsările simt în aer mirosul hranei lor. În afară de vulturi, sunt și niște gângănii, veri ai gândacilor, care se târăsc în și din plantele moarte. N-am știut că pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pe care îl cunoșteam foarte bine. A fost ca și cum aș fi pătruns din nou în visele mele de odinioară. * Poftim? Îndrăznește cineva să nu-l asculte pe tovarășul președinte Mao? Glasul lui Chun-qiao era plin de uimire. Jiang Ching își rotește bărbia, în timp ce tonul ei devine misterios Am sprijinul total al tovarășului președinte Mao pentru a constraataca. Ea repetă fraza, ca și cum i-ar face plăcere să audă cum sună. Sprijinul total! Chun-qiao expiră și bate din palme. Iată analiza mea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
prietenul lui, cèutând sè-l facè sè înțeleagè cè raiul n-a fost și nu este o țarè obișnuitè și cè Dumnezeu nu-i un leader politic oarecare, În aceastè clipè, însè, ținând între degete paharul de bere, pe care-l rotește încet în sensul acelor de ceasornic, Șerban așteaptè de la mine mèrturisiri complete despre femeia pe care o iubesc, Cum e? E bunè la pat? savurând în așteptarea detaliilor porcoase pe care nici nu concepe sè nu i le dau, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
apoi În vârful picioarelor și moțăia, istovit de plăcerea rușinoasă, de energia risipită inutil și se trezea În acordul final ca să o aplaude, mecanic. Candelabrul mare de cristal lumina prea tare ca să mai Îndrăznească să o privească atent, ea se rotea cu taburetul, Într-o iuțeală copilărească și, Înainte să-și exerseze reverența, Își plimba degetele nervoase pe obrazul Îmbujorat și-și controla nodul roz al panglicii de catifea care Îi strânge la ceafă părul lucios și negru. * Să Își fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
oră de când s-a instalat pe canapea și, când se va hotărî să dispară, o să Îl ia prin surprindere, ca de fiecare dată. Până atunci, bea ca de la altul, În dușmănie, și, când are impresia că nu e observat, Își rotește ochii prin cameră, repede-repede. Se pândesc amândoi, de ani de zile, și toate meciurile se termină cu remiză. Și data următoare când intră aici, În biroul lui, iar o să Încerce să-l prindă cu ceva, dar cu ce? Ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
batistă, nu vezi că ăsta nici nu se uită la tine? * Traian se Îndreaptă În scaun, Își desface centura de siguranță, se apleacă, greoi, după sticla de té freddo de la picioare, ia câteva Înghițituri, Își pune centura la loc, Își rotește gâtul Înțepenit și tace. Un timp tace și Christa: iar a căzut În butoiul cu amintiri sau este derutată că el nu a contraatacat. Când reîncepe să vorbească, vocea i s-a micșorat. — ...Până și corespondența tot În grija mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-o În comuna Militari. Oricum, de atunci până la plecare, Traian a fost Încă și mai inabordabil, flancat de profesorul Stan și de toată șleahta de nehaliți, de urechiști din jurul lui, plus nelipsitul Victor cu valuta lipită de degete și ochii rotindu-i-se În cap ca un girofar. Culmea nebuniei e că, din cauza fermoarului, dintre noi trei, cel mai mult Traian a stat de vorbă cu tata, deși bine ar fi fost să nu fi avut ocazia asta! Acum nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
înțelegea nimic. Se așteptase la tot ce putea fi mai rău. Cărnuri, oase, creiere zdrobite risipite pe zăpada însângerată - și iată că regăsea doar o mare liniște. Norul se destrăma, se risipea leneș. Treptat, reuși să vadă și caii. Se roteau la pas. Roiau atrași ca de un magnet de ceva aflat undeva, în centru. Și de acolo, din mijlocul lor, țâșni deodată în sus femeia. Bărbatul tocmai o punea pe spinarea unui cal. Și amândoi erau vii, nevătămați, râdeau. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Marioritza încă nu se obișnuise cu limba vorbită în saloanele bucureștene. Era contrariată de amestecul franco-român al conversațiilor din jur. Stătea la marginea cercului de femei, ținea în mână paharul cu apă și părea preocupată de savoarea șerbetului de trandafiri. Rotea ușor lingurița de argint, înfășurând pasta într-o mică spirală roz înainte de a o duce la gură. Și, în timp ce limba ei plimba spirala pe cerul gurii, privi, ca din întâmplare, spre Manuc. Era îmbrăcat în zerbaf, un brocart turcesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trupului. Atunci când îl amuza ceva sau ori de câte ori aștepta un răspuns, își încrucișa brațele pe piept. Uneori se uita spre locul în care stătea Mariam. Dacă reușea să-i prindă privirea, avea o mică tresărire între sprâncene, o discretă iluminare. Marioritza roti din nou lingurița, adunând mica spirală de șerbet, și transferă silueta prințului în decorul unui salon parizian, îl îmbrăcă după moda europeană cu haine care se mulau pe linia trupului, îi luă turbanul, eliberându-i părul negru, apoi îl lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doar sticlărie fină și diverse obiecte de artă din sticlă. Îi făcea plăcere să intre în atelier. Îl fascina, mai ales, acel foc care nu se stingea niciodată și din care lucrătorii scoteau mici sfere incandescente de materie maleabilă. Suflau, roteau, tăiau, îndoiau în fel și chip boțul acela de sticlă moale, până când obiectul prindea conturul și transparența dorite. Munca sticlarilor îi amintea, într-un fel, de lucrarea lui Dumnezeu. Încercarea de a da fiecărui boț de om conturul unui vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai știa ce să facă. Să stea și să-l asculte pe tânărul boier din considerație pentru respectabila lui familie sau să-și vadă de treabă, lăsându-l să turuie. Toate scuzele curtenitoare se dovedeau cu totul inutile. Iancu se rotea în jurul lui și își expunea impetuos dorința de a-i croi, cât mai repede, un pantalon galben, cu o vestă roșu aprins, la care haina trebuia să fie dintr-o stofă neapărat de culoare bleu. Apoi se răzgândea. Cerea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ușă. Îl izbi un miros grețos de păr ars și își descoperi jumătatea aproape dezbrăcată și cu părul despletit. Semăna cu o gorgonă infernală înconjurată de entități fioroase cu clești de fier înfipți în tăvi cu jar, de unde îi ridicau rotindu-i și clămpănindu-i amenințător prin aer, înainte de a-i înfige în șuvițele de păr ale gorgonei, ca să le ruleze apoi până la rădăcina părului, cu un sfârâit sinistru. ― Toinette!... Vreau să știu de când a ajuns omul meu servitorul tău. Julien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înțeleg nimic. ― N-are importanță! Ia-i coșul și zâmbește-i frumos. Florile sunt chiar de la general. Și hămesita mâncătoare de corn redeveni, într-o clipă, celebra primadonă. Plină de grație, întinse brațele ei goale și albe, luă coșul, îl roti de câteva ori, privindu-l cu o expresie de topenie crescândă, după care îi aruncă ordonanței, peste umăr, un merci mic, cu buzele adunate ca pentru un pupic delicios. Și cătana își continuă, în sfârșit, fraza neterminată: ― Da... pe-pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de pământ reavăn, miros din primeneala naturii. Iancu o văzu cum respiră adânc și zâmbi. Mama lui micuță, cu părul nepieptănat, semăna cu o copilă uimită, rătăcită printre minunile lumii. ― Bună dimineața, mamă clucereasă! O săltă în brațe și o roti ca pe o păpușă, în râsetele celorlalți. Azi ești mai ușoară decât ieri și alaltăieri. ― Ce-ar fi să mă cântărești și pe mine, nepotache! îi strigă Nicolae. Cu plăcere, dumneata unchiulache! Iancu își lăsă mama și se repezi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ce-ar fi să mă cântărești și pe mine, nepotache! îi strigă Nicolae. Cu plăcere, dumneata unchiulache! Iancu își lăsă mama și se repezi spre el. ― Stai! Ce faci, nebunule? Zadarnic încercă să se ferească. Iancu îl prinse și îl roti cu ușurință de câteva ori. ― Dar știi că nu mai ai nevoie să sari peste focuri, dumneata Nicolache! Tu ești deja suflet plutitor. O slugă aduse de la bucătărie câteva lemnișoare aprinse la un capăt, le potrivi la baza grămezilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele repezite peste capetele privitorilor, când lascivă și ademenitoare, unduindu-și mânecile și rotindu-și poalele. Un dans nebun, grotesc, halucinant. ― Hai, Geamala! Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa, Geamala! Scapă-ți țâța, muiere mare! Așa! Oooo!.. Mamăăă!... Hai! Hai, Geamală, fă-te-ncoa’! Hai ș-arată-ți fofelnița, făăă! o tot îmboldeau, în timp ce flăcăii mânuiau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din ferestre. Din cabană apărură însă doar vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă zărită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
va fi apucat să-și tragă și cămașa, ori și-a dezbrăcat-o-n prag, pentru ca, În ogradă, să aibe ce Învârti, agita, alb, spre cer. Cu o mână Își stăpânește pe cap pălăria neagră cu boruri largi, cu cealaltă rotește albul pe deasupra negrului și strigă - strigă ca ciobanii la stână, de pe un deal spre altul: - Aicea măăăăăi!! Viniț’, ’uăăăă’!!! Din calidor, văd peste drum trei curți: a lui Maxim, În stânga; drept În față, a lui Simion Cristea și, În dreapta, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]