4,350 matches
-
fatal pentru echilibrul instabil al sufletului... Modul existenței românești este minorul. Unei ascensiuni frenetice nu-i priește decât modul major, în care respiră și ritmează toate aurorele. Până când va mai fi România aceasta prilej de tristețe teoretică? Atât de adânci sânt golurile ei, că seamănă unor ispitiri de abis. Așa privită, să fie România numai un pretext al tristeții mele? Toate posibilitățile de a crede în ceva le plasez în România, căci de aș da mână liberă amărăciunilor, unde aș mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mână nevăzută în vremi ascunse în viitorul sufletului meu. Câți oameni sânt într-un singur om? Tot atâția câte stele sânt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și dac-ai mări acea picătură, să te poți uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ne transpune în oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mână nevăzută în vremi ascunse în viitorul sufletului meu. Câți oameni sânt într-un singur om? Tot atâția câte stele sânt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și dac-ai mări acea picătură, să te poți uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare - o lume, fiecare cu țări și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deosebire al maistrului Ruben, care-i împărtășește toate îndoielele, dar și toate descoperirile lui tăinuite. Înțeleptul evreu se uita cu oarecare curiozitate la fața visătoare a lui Dan. - Ei? - Pe deplin așa cum mi-ai spus-o, dascăle - zise Dan - azi sânt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor. Îți spun, acuma am doi oameni cu totului deosebiți în mine - unul, călugărul Dan, care vorbește cu tine și trăiește în vremile domniei lui Alexandru-vodă, altul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
În șir, răspunse Ruben, poți să te pui în viața tuturor înșilor care au pricinuit ființa ta și a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simțire întunecată pentru păstrarea și mărirea neamului lor. Sânt tot ei cei care renasc în strănepoți... Și asta-i deosebirea între D-zeu și om. Omul are-n el numai [în] șir ființa altor oameni viitori și trecuți. D-zeu le are deodată toate neamurile ce or veni și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
roată mișcată-n loc s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata învîrtindu-se, dar numai în șir, pe când roata chiar în aceeași clipă e în toate locurile cuprinse de ea. - Sânt încredințat, dascăle, în privința vremei, dar nemărginirea - spațiul? - Tot ca vremea, bucată cu bucată poți fi în orice loc dorit, pe care n-o poți părăsi neîmplută. Știi că în puterea unei legi: Nu este spațiu deșert. Dar este un mijloc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. "Ah! gândi ea zâmbind, ce nebună sânt pretutindenea el, în frumusetea nopții, în tăcerea dumbravelor"... El s-apropie... El credea asemenea că are-o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spețial, nu avea dreptate. Scriitorul acestor șire ar mai avea de adaogat ceva - nu morala istoriei, căci ea-i vădită, ci o întrebare: Oare esistă fericire fără amor? Poate, dar nu cred. {EminescuOpVII 145} CEZARA (variantă parțială ) 2276(II) VI Sânt oameni pe cari spirite de observație și femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, oameni cu puțin spirit, dar de-un caracter tare, espres, consecvent. Astfel era Castelmare. Dacă o femeie l-ar fi auzit trăgând clopotul, ar fi știut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit... Când deodată un întuneric rece izbi obrazul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încet, trist, mormântar, ca bocetul cel înădușit lângă patul murindului. Intrai, pin portalele de aur ale bisericei, înăuntru, Pe jos, marmură albă ca laptele, pe sus, arcadele nalte de aur, stâlpii de aur... iconostasul cu icoane nalte și palide de sânți și îngeri de-o frumusețe suprapământească, ce păreau suflate pe pânze de argint, în altar - o masă de marmură cu sfintele Taine... în biserică nu era nimeni jos, ci numai sus în cor cântau călugărițe cântece de mort... Când dintr-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ecoul boltelor răspundea cu clocot la râsul lui cumplit, și cranul cel mort parcă rânji din sicriu... iată-mă dar în vârful lucrurilor omenești... Ce aș fi eu fără tine, metal rece și mort? Un cerșitor pe stradele Sevillei... Ce sânt cu tine?... Tot ce voi... Ce este în tine?... Nu pot afla un răspuns din sunetul tău... Ce este în tine? Este amor? Nu. Unde-i?... E amiciție, mărire, geniu? Nu... căci nu-l văd... Și totuși este tot... tot
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
documentul. El se uită netot pe el: - Iscălitura mea, fără contestare, dar e falsă... - Ce fel falsă? - Eu n-am renunțat la mâna Donei Ana, nici i-am donat ceva... - Dar asară... adu - ți aminte, marchize... - Eei... dar eu nu sânt nebun, d-le conte... Vreți să vă bateți joc de un om în toate mințile. Caii mei... voi să plec!... Voi să văd unde veți ajunge cu donațiunea d-voastre. - Ce cai, zise portarul privindu-l din creștet până în tălpi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
marchize... - Aduceți-mi trăsura de poștă... voi să mă duc... în urmă cineva o fi luat în posesie și castelul meu sub numele și figura... Nu are nici o valoare actul de dar, conte... M-oi reîntoarce ș-apoi voi vorbi... Sânt lunatec doar... nu mai pricep nimic... El plecă la țară... Trăsură și servitorii venise cu el de cu sară acolo... Se mirară când îl văzură apărând într-un al doilea esemplar. - Am venit eu asară cu voi la țară? - Venit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nalte... Cezara intră... - De Lys m-a mințit, îi zise el cu imputare, iartă-mă... dar n-am vrut să te mai văd... Ea era foarte tristă... - Bine, bine, înțeleg simțirea ta... vrei o fericire calmă, pe care eu nu sânt în stare a ți-o da... simți că amorul meu obosește... dar cine-ți spune să mă iubești... Din contra, dacă vrei eu îți aduc în brațe îngeri de copile... blonde lac[r]îmi de aur... căci eu sânt servul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu sânt în stare a ți-o da... simți că amorul meu obosește... dar cine-ți spune să mă iubești... Din contra, dacă vrei eu îți aduc în brațe îngeri de copile... blonde lac[r]îmi de aur... căci eu sânt servul tău... eu sânt un demon, o crezi asta? zise ea-ntunecată, trebuie s-o crezi până ce ești încă liber de a te desface de mine... până ce nu e prea târziu... căci nu voi să te-nșel asupra viitorului tău
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a ți-o da... simți că amorul meu obosește... dar cine-ți spune să mă iubești... Din contra, dacă vrei eu îți aduc în brațe îngeri de copile... blonde lac[r]îmi de aur... căci eu sânt servul tău... eu sânt un demon, o crezi asta? zise ea-ntunecată, trebuie s-o crezi până ce ești încă liber de a te desface de mine... până ce nu e prea târziu... căci nu voi să te-nșel asupra viitorului tău... te vei usca sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tu asară de ghicit, de-și sfarmă capul cu ele... Tu nu știi puterea ta, tu guriță de roză ce ești! sau ești șirată, te faci că nu știi! Elli râse cu glăsciorul ei de argint... - O, eu știu că sânt frumușică, zise ea înecată de plăcere, știu că plac... dar zău, ți-o jur, Cezara... nu știu că el mă poate iubi... Ochirea lui era așa de rece pentru mine... pe când eu... eu aș fi murit ca să-l sărut o dată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul [său] se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orce îndoială: biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sânt scântei semanate pe bolta cerului numai spre plăcerea oamenilor, dar locul din biblie pentru el avea un înțeles adânc. După el, fiecare atom era centrul lumii înt [r]- egi, adică a nemărginirei, și fiecare sta în legătură cu toate lucrurile lumii. Fiecare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, [să fie] în legătură cu o stea. Căci de ce [nu] sânt toți oamenii înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sânt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirei a unei stele iară ceilalți, născuți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tot în lume, dacă ar muri cu desăvârșire, lumea ar fi moartă pentru vecie. Cu deosebire naturile bogate trebuiau, după părerea lui, [să fie] în legătură cu o stea. Căci de ce [nu] sânt toți oamenii înțelepți și mari, gândea el, căci altfel sânt toți tot asemenea? Prin aceea se deosebesc pentru că unii au în ei o rază cerească care-i face să fie pătrunși de puterea suprafirei a unei stele iară ceilalți, născuți din lut și nefiind în legătură decât cu coaja pământului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el zice: vezi ce frumoasă mireasă. Și painjeni țes de la o tufă de flori la cealaltă un pod de diamant la mirele ce șade departe - pe altă tufă - s-aducă nuntașii, un cârd întreg de musculițe albastre ca oțelul... furnicile sânt servitori, căci aduc saci albi cu miere și făină, ba țin câte o iarbă în gură, cu care să apere de razele soarelui capul miresei. Clopoțeii albaștri a florilor sună de liturghie, albinele cântă ca lăutari, bondarul în veșmânt de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un inel dintr-un șir întreg de oameni ce l-au preces, apoi că stă într-o societate. El răsună în arie durerea celor ce l-au preces, fără cari el n-ar fi fost, împreunată cu a celora ce sânt De ce plâng oamenii auzindu-l? Pentru că simt că el e o resunițiune * a lor. Cine nu-i cuprins în această resunițiune * nu plânge... nu are sens pentru [el] acea arie. Cugetați [la] o copilă bogată. Părinți și protopărinți a fost
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o scrisoare, scrisoarea fu închisă și sufletul... aroma lacrimei fu conservată. De atunci acel om n-a mai {EminescuOpVII 323} plâns. Nu știe de ce. Destul c-a închis cartea cu lacrima * și s-a făcut ceea ce vedeți... căci acel om - sânt eu. Trăia odată un om cu ochii uscați... Ciudat! de ce era ei uscați, pentru că ochii oamenilor tineri sânt umezi în genere, plutitori. Trebuie să fi fost o natură estremă * ce nu cunoștea decât bucuria or desperarea. Gând * ***, seriozitate *, surâs, melancolie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
EminescuOpVII 323} plâns. Nu știe de ce. Destul c-a închis cartea cu lacrima * și s-a făcut ceea ce vedeți... căci acel om - sânt eu. Trăia odată un om cu ochii uscați... Ciudat! de ce era ei uscați, pentru că ochii oamenilor tineri sânt umezi în genere, plutitori. Trebuie să fi fost o natură estremă * ce nu cunoștea decât bucuria or desperarea. Gând * ***, seriozitate *, surâs, melancolie, durere ce n-etai [e]nt pas. Ș-atunci o lacrimă curse... una... Era viața lui pierdută în zădar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în această noapte, la lumina dulce a țigărei mele... Este o romanță ***... îmi aduce aminte de [ce] a zis *** ********************** atuncea * va face glose asupra unei femei *, căci va fi în[c]întat * omul de nimic * ce este. Nu credeți că sânt în viața omului momente care rezumă-n ele soarta lui întreagă... și-ți spun parecă... auzi, așa, un țiuit în ureche: Sânt eu! sânt eu!... *** Ș-atunci dac - ai însemna bine... orce vorbă dimprejurul tău este semnificativă, pentru-că-ți pare ciudată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]