23,741 matches
-
continue călătoria pe spinarea unui dromader ciufut, a fost cât pe ce să-și rupă gâtul. Și, într-adevăr, nu era ușor să-ți menții echilibrul într-o fragilă șa beduină, în timp ce nărăvașul animal înainta pe un teren atât de sălbatic și muntos, căci se legăna ca o bărcuță pe furtună, și doar cine și-a petrecut cea mai mare parte din viață cocoțat pe o asemenea cocoașă știa cum să-și adapteze ritmul la incomodul ritm al cămilei. Nefericitul Pino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că au făcut tot ce le-a stat în putere, că au angajat cei mai buni specialiști și că n-au precupețit mijloace și bani pentru a salva ostaticii, dar că, din păcate, au ajuns prea târziu, deoarece niște beduini sălbatici erau interesați doar să fure și să omoare... - Nené Dupré schiță un ușor zâmbet trist. - Ei manipulează presa, iar pe tine nimeni nu te va lua în seamă. Singurul dispus s-o facă se află acolo, singur în mijlocul deșertului. — Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de drum, nici măcar nu-ți alina cât de cât groaznica senzație de singurătate care te copleșea în acel loc blestemat de zei. Începea să apună soarele, iar lumina ce cădea pieziș lăsa să se distingă cu mai multă claritate contururile sălbaticului peisaj înconjurător. În fața ochilor săi, munții se transformaseră în insulițe de forme și mărimi foarte diferite, ca niște semețe fortărețe împrăștiate ici și colo de-a lungul și de-a latul unei întinderi ondulate de nisip, formând un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
privind absenți coloanele de cruci aliniate haotic după o ordine a hazardului. Citeau mașinal nume și profesii - miniștri, comersanți, doctori, prefecți, pianiști, soții și mame iubitoare. Wanda se opri lîngă o bancă de piatră ascunsă Într-un boschet de trandafiri sălbatici. Își scoase batista și șterse excrementele uscate ale porumbeilor, care zburătăceau deasupra lor scoțînd sunete agresive, hulpave. Se așezară. Fumau absorbiți În gîndurile lor. — Fotografiile au ajuns În mîna nevesti-sii și pe masa redactorului șef. Niki le-a aranjat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
steagul alb, împăturit. — Nu e porc. E o viperă - a constatat altul. Îi priveam prin crăpătura paravanului și nu respiram, inima nu ne bătea. Erau trei, al treilea, aproape un copil. Aruncătorul de mine îl trăgea ca pe un animal sălbatic în lesă. Îți scoatem noi dintele veninos - a continuat el către copilandru - nu-i așa? — Îhî. L-au apucat pe Benjamin și l-au legat cu mâinile de mașina de cusut. Apoi i-au îndesat o grenadă în gură, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acolo. Erau o mulțime de terenuri virane de-a lungul străzii, ca în tot orașul, de altfel. Singura diferență era că nimeni nu le curăța ca pe cele din oraș. Creșteau pe ele buruieni gigantice, și floarea soarelui, și violete sălbatice. Mecanicii obișnuiau să arunce acolo cutii goale de ulei și piese auto, când nu mai aveau loc pe alei sau prin canale. Lângă bar era unul plin de scaune putrede și cutii goale de bere, unde trăiau vreo zece pisici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
erau pline de flori. Iarba din curți era verde și plină de păpădii. Vântul călduț, care mirosea un pic a pini, mătura ușor străzile. Primăvara, cel mai frumos loc din vale era pe deal. Cum urcai pe potecă, toate florile sălbatice începeau să răsară. Dacă fusese zăpadă iarna aceea, pământul era umed și cald. Și chiar ninsese destul de mult iarna aceea, atât de mult încât mi-era destul de greu să cobor pe potecă ca să merg la școală. Acum, singura amintire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
putea să ne căsătorim, Jo Lynne. Statul nu ne va împiedica. Tu ai aproape șaptesprezece ani, iar eu sunt mai în vârstă... Jo Lynne m-a lovit peste față cu mâna ei liberă. Fața i se înroșise și avea ochii sălbatici. Mi-am dat seama că am început s-o sperii, așa că i-am dat drumul. A căzut pe gresie și am încercat s-o ajut să se ridice, dar ea era deja la ușă înainte să apuc să mă aplec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trăgea blugii în jos, înjurând vertiginos că nu îi poate scoate mai repede. Era o minune să îl privesc, atât de slab încât oasele și mușchii i se vedeau prin piele, încărcat până la refuz cu energie violentă ca o pisică sălbatică și grațios pe măsură. Blugii au alunecat ca o piele de șarpe jupuită, cureaua scoțând un clinchet când a atins podeaua. Am simțit cum pe buze îmi încolțește un zâmbet triumfător. L-a observat și el și și-a încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Câtă imaginație. M-am privit în oglinda aurie. Eram încadrată de cele două sfeșnice și a trebuit să mă ridic pe vârfuri ca să mă văd deasupra florilor scumpe. Nu mă încadram în decor. Nu eram destul de „lustruită“. Și aveam privirea sălbatică. De sus s-a auzit o ușă deschizându-se și închizându-se la loc. Catherine Hammond a coborât pe scara principală. Avea mâna pe balustradă, dar nu se ținea de ea, o folosea ca pe ceva la îndemână peste care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a început să-mi crape. Ploaia se prelingea pe fața mea și o spăla, bătând ușor pe haina de ploaie. Nat se ridicase în picioare, dându-mi mâna ca să mă pot ridica. Mă durea ca dracu’. Nat avea o privire sălbatică. Am presupus că suntem amândoi în stare de șoc. Și-a pus mâna în jurul umerilor mei ca să mă sprijine, iar eu m-am agățat de mijlocul lui. Nu părea să am nimic rupt sau oricum nu grav. Ne-am târât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
deșertul hârtiei, să-i văd suplețea, dacă cumva creionul mai alunecă pe nisipul alb. Asta mă îmbată și îmi dă bucurie: să văd o lume nouă răsărind din nimic: lumea desenului. Mai târziu desenez cu mâna stângă care începe cu sălbatice zigzaguri, creând haos. Dar până la urmă, când mâinile se unesc pe hârtia desenată, văd spațiul nou creat, ceva care n-a existat niciodată în realitate. Cam în același fel cum viața și sora ei, moartea, creează ceva nou tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de toamnă, porți deschizând căile pentru inaugurarea misterului, pentru că cei doi magicieni, Merlin și Osmond, stăpâneau energiile ascunse pentru lumina conștiinței. Veșnic în conflict și puși pe harță. Bărbați și femei beți cui, încoronați cu zăpadă proaspătă, începuseră un dans sălbatic în jurul lui Cupidon și Eros. Se dansa până la istovire. Geniul înghețului trebuia să inaugureze o grotă împodobită la intrare cu păsări de gheață și cu toate plantele care trebuiau să apară în primăvară. Dar toți parcă uitaseră scenariul și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
toate direcțiile. Într-o clipă totul devenise de nerecunoscut. Se striga zadarnic la orchestra care cânta neobișnuit de tare, ca să acopere vacarmul și să impună atenție. Cine ar fi putut să-și închipuie că oamenii pe gheață deveneau mult mai sălbatici decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
economic. Nu mai exista nici o speranță. Deodată s-a auzit și vocea soțului meu - era clară, vocea celui care nu mai avea nimic de pierdut. Ea se răspândea în tot apartamentul ca într-o pădure veche unde trăiseră demult animale sălbatice și păsări de tot felul. El spunea: - Domnilor, știți că America e țara cea mai împovărată de datorii din întreaga lume? Era un răspuns neașteptat la toate acuzațiile lor. În realitate el vroia să spună altceva: - Să nu credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
altădată. Dar Sucki nu era pe nicăieri. Colivia era murdară și goală. L-am căutat în toate camerele și până la urmă l-am găsit ascuns în frunzele dese ale unui ficus. Privirile mele pline de dor au întâlnit privirea lui sălbatică, amenințătoare, plină de reproș. Era așezat pe frunze, în plină lumină, ca să primească cât mai multă căldură. Am încercat să-l fac să vină pe mâna mea, dar a refuzat categoric, întorcând capul în altă parte, exact cum face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ziua aceea, pentru că nu mai era dimineață, bătrânul călăuzitor al vieții aflându-se deja deasupra celui mai înalt vârf al Muntelui Zăpezilor. Un curent ciudat de mici și răi stimuli electrici corticali, asemănători unei plase organice cu ochiuri minuscule, mișcând sălbatic pentru a prinde intențiile și a le transforma în paralizie, străbătea plafonul principal de nori, podeaua bătăliei, ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era semnul că oamenii se treziseră de-a binelea și se gândeau la lucruri tot mai rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a răpăit scurt, cântând muzica eliberării mele și a sărmanului Maro, care în mai puțin de câteva clipe îmbătrânise cu zece ani. Gloanțele s-au înfipt fără milă în fața și corpul celui care mă mușcase într-un mod atât de sălbatic și de laș. Panica se și instală, stăpână, peste onorabila adunare a preoților nebuni și a preoteselor literate, astfel că pentru scurtă vreme în blocul acela compact de nefericiți se creă o breșă, ceea ce ne permise, mie și lui Maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de râs. Până și Stein, cu capul lăsat pe spate și cu ochii strânși până la durere, bătu mărunt cu latul palmei sale albe în bancă și, ștergându-și ochii, încheie cu un „uff” după ce toată clasa se liniști. Abia peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care, în cursul aceleiași lecții, îi asculta la rând pe toți trei: Eisenberg, Stein, Burkeviț. N-am să uit liniștea plină de tensiune a clasei, ochii noștri umezi, lacomi și aprinși, emoția noastră ascunsă și, de aceea, cu atât mai sălbatică. Era ca și cum am fi urmărit o luptă de tauri, numai că ne lipsea putința de a ne exprima emoțiile prin strigăte. La început, ieșea la lecție Eisenberg. Acest mic și cinstit truditor știa tot. Știa tot ce trebuie și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
clipesc. Dar, înainte de a apăsa pe manetă, m-aș fi prezentat mulțimii și aș fi salutat elegant. Pe atunci eram încredințat că, de-ar fi posibil și de s-ar împlini toate acestea, mulțimea în care eram ar fi exultat sălbatic. Probabil că tocmai această comuniune de spirit, această sentimentală comuniune cu mulțimea a protejat, în jocul meu, imaginea de sine, o imagine care mi s-a arătat parcă aievea după câteva zile. Stând culcat pe divan în cămăruța mea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mulțimi însetate de sânge treceau pe străzile Moscovei cu niște cârpe colorate în mână, mulțimi de așa-ziși oameni, prin setea lor de sânge și prin prostia lor nedemni de a fi comparați chiar și cu o turmă de fiare sălbatice?! Unde erați dumneavoastră, slujitorul lui Dumnezeu, în acea zi nefastă pentru noi?! De ce dumneavoastră, slujitorul bisericii, nu ne-ați strâns pe noi, copiii - căci parcă așa ne spuneți, nu? -, aici, între acești pereți, în această clădire în care v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pat și, aplecat ca un ucigaș gata să se arunce asupra victimei, cu mâinile ascunse la spate de parcă aș fi avut în ele un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma dădacei care deja o luase la fugă înfricoșată, urlai sălbatic: - Întinde-o! Ei, vezi că te ajung, tule-o de aici! Dar spectacolul pe care l-am dat în dimineața aceea în fața ochilor albaștri ai absentei Sonia Minț nu s-a limitat la scena aceasta. Tot ce am făcut atunci era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]