2,500 matches
-
o trombă mai generoasă de zăpadă Într-un nimb mai strălucitor de lumină de gaz bătând În violet și atunci protuberanța casei În care stăteam părea că plutește ușor sus, tot mai sus, ca un balon. În sfârșit, una din săniile fantomă care alunecau pe stradă se oprea și, poticnindu-se grăbit, Mr. Burness cu shapka lui din blană de vulpe se Îndrepta spre ușa noastră. Din camera pentru Învățătură, unde mă duceam Înaintea lui, Îi auzeam pașii viguroși tropăind tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
totodată o iarnă deosebit de aspră, aducând nămeții de zăpadă pe care Mademoiselle se aștepta să-i găsească În bezna hiperboreală a Îndepărtatei Moscove. Când a coborât În mica gară din Siverski, de unde mai avea de parcurs Încă șase verste cu sania până la Vira, eu nu eram acasă ca s-o Întâmpin; dar o Întâmpin acum, când Încerc să-mi imaginez ce a văzut și a simțit ea În ultima etapă a fabuloasei ei călătorii pentru care găsise un moment atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
scârțâind sub cizmele lui de pâslă, În timp ce se ocupă de bagaje, aud hamurile zornăind, apoi aud cum Își ușurează nasul printr-o manevră dibace de stoarcere și scuturare executată de unul din degete și policar, În timp ce ocolește cu pași grei sania. „Madmazelia“ - cum Îi spune susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele din urmă, se instalează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și scuturare executată de unul din degete și policar, În timp ce ocolește cu pași grei sania. „Madmazelia“ - cum Îi spune susținătorul ei - se urcă Încet, cuprinsă de negre presimțiri, agățându-se de el, Înfricoșată de moarte să nu cumva să plece sania Înainte de a-și adăposti În ea formele pline. În cele din urmă, se instalează gemând și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit din buze al vizitiului, cei doi cai negri, Zoika și Zinca, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și Își introduce pumnii În manșonul meschin, din pluș. La Îndemnul suculentului plescăit din buze al vizitiului, cei doi cai negri, Zoika și Zinca, Își Încordează picioarele, dau din copite, se Încordează din nou; apoi bustul Mademoisellei zvâcnește Înapoi, În timp ce sania grea se smulge din lumea ei de oțel, blănuri și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste un nămete de zăpadă și dispare, lăsând-o pe Mademoiselle să fie Înghițită de ceea ce ea va pomeni mai târziu, cu groază și deliciu, sub numele de la steppe. Acolo, În Întunecimea nemărginită, licăririle intermitente ale luminilor satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lupi. Îi este frig, e Înghețată tun, „Înghețată până În măduva oaselor“ - căci se lansează În cele mai ciudate hiperbole când nu caută cele mai prozaice maxime. Din când În când, se uită Înapoi, ca să se asigure că o a doua sanie, În care se află cufărul și cutia ei de pălării, vine În urmă - Întotdeauna la aceeași distanță, ca acele fantome ce Însoțesc navele În apele polare pe care le-au descris exploratorii. Și să nu uităm luna - căci precis trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
clar care se potrivește atât de bine cu aprigele geruri rusești. Deci iat-o făcându-și loc prin grămada de mici nori rotunzi, pe care o tivește cu o irizare discretă; și, pe măsură ce se Înalță, dă luciu cărărilor bătute de sănii pe drum, unde fiecare morman sclipitor de zăpadă este scos În evidență de o umbră bombată. Foarte frumos, foarte singuratic. Dar ce caut eu În acest tărâm de vis stereotip? Cum am ajuns aici? Nu știu cum, cele două sănii au dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bătute de sănii pe drum, unde fiecare morman sclipitor de zăpadă este scos În evidență de o umbră bombată. Foarte frumos, foarte singuratic. Dar ce caut eu În acest tărâm de vis stereotip? Cum am ajuns aici? Nu știu cum, cele două sănii au dispărut În zare, lăsând În urmă o iscoadă fără pașaport care stă pe drumul alb-albăstrui din New England, În cizme și manta pentru viscol. În urechi nu-mi mai sbârnâie zurgălăii care se Îndepărtează, ci doar șipotul propriului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În față cu o bucată de sfoară, de care o mână acoperită cu o mănușă de piele cu un deget, mă trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe o porțiune aspră de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pici precis - nu știi absolut nimic“. „Trebuie să vă contrazic“, Îi replică Lenski, cu o oarecare demnitate. Stând În mașina noastră țeapăn, de parcă era Împăiat, Lenski a fost dus la universitate, a rămas acolo până seara, s-a Întors cu sania printre nămeți, prin viscol, și s-a urcat disperat și tăcut În camera lui. Spre sfârșitul șederii lui la noi, s-a căsătorit și a plecat În voiaj de nuntă În Caucaz, În munții lui Lermontov, și apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
amuzantului ecou tematic al rolului jucat de Christina von Korff În episodul Varennes din 1791. Deși căderile abundente de zăpadă erau mult mai obișnuite În St. Petersburg, decât - să zicem - În jurul Boston-ului, cele câteva automobile care circulau printre numeroasele sănii ale orașului Înainte de Primul Război Mondial nu păreau să intre niciodată În oribilele dificultăți În care intră mașinile moderne Într-un minunat Crăciun alb din New England. Multe forțe străine luaseră parte la construirea orașului. Îți vine să crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Multe asemenea povestioare erau legate de piețele și străzile St. Petersburgului. După ce ajungeai pe bulevardul Nevski, mergeai pe el o lungă bucată de drum, pe parcursul căreia era o plăcere să depășești fără nici un efort un gardian Înfășurat În manta, În sania lui ușoară trasă de o pereche de armăsari negri care fornăiau gonind pe sub rețeaua de sârmă albastră strălucitoare ce ocrotea fața pasagerului de bucățile de zăpadă. Pe stânga, o stradă cu un nume frumos - Karavanaia (Strada Caravanelor) - te ducea prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
este coborât pe scară s-au pierdut În supărarea mea generală. Dintr-un motiv sau altul, În ziua aceea n-a venit să mă ia nici o mașină și În timpul friguroasei, plictisitoarei și incredibil de lentei călătorii spre casă Într-o sanie Închiriată, am avut destul timp să chibzuiesc. Mi-am dat seama de ce În ziua precedentă mama stătuse atât de puțin timp cu mine și nu coborâse la masă. Am Înțeles de asemenea de ce În ultimul timp tata fusese antrenat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nebunește, prea plină și despuiată, gata să fie străpunsă, Încât m-am pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel pistol la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tipul clasicului duel à volonté (nu acel ridicol spectacol spate-În-spate-pași-Întoarcere-pac-pac, cunoscut din filme și caricaturi). În perioade mai mult sau mai puțin recente, multe morți tragice s-au produs pe terenul de duelare, victime fiind membrii multor familii de vază. Sania mea aluneca Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
preferat al zilei era Mojuhin. Un regizor celebru achiziționase În Împrejurimile Moscovei un conac cu coloane albe (destul de asemănător cu cel al unchiului meu) și acesta apărea În toate filmele pe care le făcea. Mojuhin venea spre conac Într-o sanie elegantă și Își fixa privirea de oțel asupra unei ferestre luminate, În timp ce un mic mușchi devenit celebru Îi zvâcnea sub pielea Întinsă a fălcii. Când nu mai erau muzee și cinematografe care să ne găzduiască și abia se lăsase noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
astăzi Bobsk) era o vacanță de odihnă În comparație cu lagărele de concentrare introduse de Lenin. Exilații politici fugeau din Rusia cu ușurință, ca Într-o farsă, ca dovadă celebra fugă a lui Troțki - Moș Leo, Moș Crăcilă Troțki - zburând vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele, vederi nu tocmai neobișnuite printre democrații ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
astfel de momente delicate, de extreme încercări. Am dat chiar să-i povestesc cum, într-o iarnă de demult, era să-mi facă explozie beșica din cauză că mă rușinam să mă duc s-o deșart. Mergeam împreună cu două fete, într-o sanie trasă de un cal, drum de câteva ceasuri bune până la gara de unde aveam să luăm trenul spre București, și nu îndrăzneam să fac un act atât de firesc și de necesar. N-am reușit să-i mai spun cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i transmită mirelui, că-l vor aștepta să vină peste două zile. Era iarnă, frig și multă zăpadă. Curent electric la sate nu era. Se întuneca devreme, așa cum este iarna. În ziua cu pricina, mirele își pregăti devreme calul și sania pentru plecare, apoi se îngriji bine și el și, spre seară, porni la drum, în căutarea aceleia care urma să-i fie iubita sa soție, pentru tot restul vieții. Părinții fetei îl primiră foarte bucuroși, îl invitară în casă, unde
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
seama imediat de numărul pe care i-l jucase tatăl fetei și, fără să mai stea pe gânduri, înjurând și ocărând, repede se îmbrăcă, silind-o și pe ea să facă același lucru și, înfuriat peste măsură, înhămă calul la sanie, urcară ambii și porniră în satul vecin, la părinții fetei. Aceștia erau gata de așa ceva și chiar îi așteptau. Flăcăul începuse a se revolta și a striga la ei, dar bătrânul, fiind mai șmecher ca el, îl luă cu binișorul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
loc, ci nimeni și niciodată nu mai putu să mai trăiască acolo. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că cei ce trăiesc în păcate, cu nimic nu se deosebesc de cei morți. Cât trăim, din toate învățăm. Surpriza „Pregătește-ți sania vara și căruța, iarna,” zice înțelepciunea poporului. Toată vara și toamna oamenii muncesc, aleargă și adună ca să aibă de toate, pentru acea perioadă a anului, când frigul și zăpada nu le permit să facă mai nimic. Pentru fiecare gospodar și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dau vreo explicație care să-l fi ajutat să adoarmă mai ușor. - Eu cred că ea nici n-a copt astăzi, că se mai întâmplă câte o sâmbătă când nu coace. - A copt, mi-a zis Petrică, când eram la sanie! (Petrică era copilul vecinei) Eram gata să-i zic că aveam, doar, pâine acasă, să-i explic că nu putea tanti Genia de fiecare dată cand cocea să ne aducă și nouă, că poate în acea zi nu uitase de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
edificat: ― Clarisim! În bucătărie mirosea a chiftele și a praf pentru gândaci. Ionescu dădu preșul la o parte și ridică chepengul. Coborî primul scara. Se opri pe ultima treaptă aruncând o privire circulară prin pivniță. De zid stăteau rezemate o sanie cu spătarul rupt și un trepied pentru pomul de Crăciun. În spatele unei lăzi răsturnate se zărea un sac verde. Îl pipăi răsuflând ușurat: ― Astea sânt ― Ce? ― Măștile de gaze. Se răsuci apoi pe călcâie și bătu ușor peretele: Aici dăm
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lați. Se întoarse spre inginer. ― Știi ceva? Acolo, sus, dacă voiam puteam să vă omor pe toți. Sânt un trăgător foarte bun. ― Am observat. Mă întrebam chiar unde te-ai antrenat. ― La club. Îmi place tirul. Ionescu se uită la sanie. În copilărie avusese una la fel. Purta un paltonaș alb de iepure, cu o căciuliță roșie și peste picioare un pled gros. Îl trăgea maică-sa, o femeie înaltă, zveltă, îmbrăcată mereu în culori închise pentru a-și accentua suplețea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]