4,125 matches
-
nu pe fâșia sau pământul nimănui, adică insistând pe ceea ce-i separă, ci punându-i față în față, aflându-le punțile comune, ceea ce-i apropie că modalități de expresie a subiectivității, de discurs, cu referiri la weltanschauung-ul lor (idei, scriitura, metafizica). Este un demers care implică să te supui pericolului de a fi acuzat de vanitate, pentru că Cioran și Sábato nu pot fi introduși în clișee, fiecare este el însuși un univers greu de analizat și sistematizat. Și apoi, să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
temperată, în ton cu modalitatea critică, fără ca ea să sune strident în urechile contemporanilor. Senzaționalul este însă o trăsătură cu "două fețe": una trimite la senzația pură, percepută simțual, direct la sursă; cealaltă, se referă la efectul șocant, contrariant al scriiturii cu exces de concret. Intervin aici alte două însușiri ale talentului lui Creangă: întâi, imunitatea la influențe străine, la tendințe din afară ăurmare a puținătății lecturilor cosmopolite), care să-i facă rău, să-i abată atenția "naturală" de la firea profundă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
în diverse eseuri și comentarii, dar puțini sunt cei care știu că bogata carieră a acestei înrudiri se datorează lui N. Iorga. Mai mult, acesta ține să-l recomande pe Creangă celor ce vor să se "înfrupte", la propriu, din scriitura densă în delicii și picanterii a "stilului rustic". În vitrina pentru străinătate, el poate figura ca reprezentant tipic al țăranului român, dotat atât cu înțelepciune hâtră ănarquoise), dar și cu vigoare expresivă. În medalionul ăfișa de autor) asupra lui Creangă
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
prin experiențe fizio-psihologice traumatice similare (Thomas Mann, Franz Kafka etc.) și punctarea felului în care ele au generat un curent psihic dominant propice confesiunii literare, sofisticat apoi prin lecturi pe care tânărul scriitor le interioriza cu profunzime. Spectaculoasele glisări între scriitura lui Max Blecher și artele vizuale nu fac decât să confirme avantajele metodei transdisciplinarității, pe care autoarea o combină în mod fericit cu elemente de psihocritică, critică simbolică și biografică, neocolind nici teoreticienii conceptului de autenticitate (de la Marivaux, Sartre, Camus
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
pe care îl cunoaștem noi. Numai experimentând totul putem cunoaște viața întreagă, putem ajunge oameni concreți, acest lucru nefiind același cu timpul concret, prin care se înțelege de obicei a păstra totul, dar în același timp a renunța la tot. Scriitura diaristă este, pentru Eliade, autentică pentru că în ea se regăsește o anumită sete ontologică. "Jurnalul, însemnările intime, notele foarte importante, conțin atâta sete de veșnicie"112. Eliade, spre deosebire de alții, refuză deznădejdea și angoasa, pe care el însuși le consideră ca
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
eul narativ. Max Blecher nu încearcă să recupereze proustian experiența, ,,timpul pierdut", dialogând astfel cu ficțiunea prin intermediul scrisului, ci dimpotivă expune odată cu scrisul ceea ce simte și trăiește în mod direct. Dialogul permanent și direct pe care Blecher îl creează odată cu scriitura este cu suferința, care devine un loc comun al textului său, și nicidecum originea artei așa cum afirmă în Vizuina luminată. Tema principală a creației blecheriene rămâne neputința eului de a evada din sine: ,,Trebuie să constat până la exasperare că trăim
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
anume că pentru a scăpa de durere nu trebuie să ,,scapi" de ea, ci tocmai dimpotrivă să ,,te ocupi''de dânsa cât mai atent. Cât mai atent, cât mai de-aproape. Până la sesizarea ei în cele mai mici fibre 187. Scriitura blecheriană sesizează în detaliu suferința, originea tuturor paratopiilor fiind aici. Iată, de exemplu cum restricțiile ,,societății topice" din care provine, ,,ale eu-lui topic", reușesc să creeze, paradoxal, prin conștientizarea acestora, ,,spații relativ topice", ,,paratopii", în care ,,el-ul" se manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Pentru crizele mele un medic fu consultat și el pronunță un cuvânt ciudat: paludism; fui foarte uimit că neliniștile mele atât de intime și secrete pot avea un nume și încă un nume atât de bizar.214 Putem afirma că scriitura lui Blecher este provoacată de boală și suferință și stimulată de observarea evoluțiilor fizio-psihologice. Personajul lui Blecher din această primă carte ,,trăiește cu ochii, cu urechile, cu nasul, cu pielea, cu toți porii, cu limba"215. Trăind și simțind realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
au transformat în țesut cicatrizat... Insensibile la frig... la cald... și la durere... Insensibile și învinețite de duritate...281. Fără îndoială, Emanuel este un personaj a cărui inima s-a cicatrizat în urma experienței pe care o trăiește. Imobilitatea sa, benefică scriiturii pe de o parte, este potrivnică iubirii, personajul ajungând să se autoizoleze, să se claustreze în singurătate. Relația cu Solange suferă din cauza incapacității personajului de a iubi. Analizând proza Hortensiei Papadat-Bengescu, Nicolae Manolescu distingea, în Istoria critică a literaturii române
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a se identifica și cuvinte-cheie ale interferențelor miticului în atitudinile afective și intelectuale ale receptorului: Cosmos, Eros, Hybris, Logos, Phisis, Eidos, Paideia, Virtus etc.139 Uneori, se subliniază aspectul relevant al posibilității de a diferenția naratologic operele literare. De pildă, scriitura interesantă a lui Karen Blixen devine pretext pentru a opera următoarea distincție: "To call to the divine art aligns Blixen once again with her beloved counterpart, Scheherazade. As the tradition of the storyteller, which goes back to the muse invoked
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mișcări este descrisă deopotrivă în aer de partea sa superioară..." Nu interesează, în acest punct al analizei noastre, raportul dintre simțul comun și cel intern, ci tocmai liantul evidențiat de fragment. Scriind, Descartes gândește că scrie, scrie și gândește despre scriitură (s. n.) Descartes respiră propria forță creatoare, iar Luceafărul, prin vederea vederii Cătălinei, în diversele ipostaze, se proiectează în lumea pământească (s. n.). Luceafărul este deopotrivă În lume și Deasupra ei (s. n.). Scinzându-se, ar obține mai multe și adevărate răspunsuri la întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de a propune cititorului să își imagineze, în romanul Patul lui Procust, că "semnătura" autorului este mai curând un semn evanescent precum o umbră. Desigur că meritul scriitorului este incontestabil, dar "strălucirea" și originalitatea rezidă, în această operă, din diversitatea scriiturilor, instanțelor narative, din varietatea categoriilor de discurs. Totuși, accentul criticii literare a fost aproape întotdeauna plasat pe apartenența acestuia la curentul realist, iar crezul artistic însuși punctează consecvent aceeași idee. Apreciem însă că a devenit evident faptul că nimic din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
aceste mustrări"rolul anaforei (ultima însoțită de un demonstrativ de apropiere) este de a sintetiza, subliniind elementul unificator. De aici, "se citește": * clasic și tradițional, linear, la dreapta; * modern în ambele "sensuri" ori, concret, pendulând între minimum două tipuri de scriituri, două feluri de perspective; În concluzie, nu apreciem că, în acest roman, există o structură adițională, ori una principală și o alta secundară, nici nu suntem de acord cu limitarea investigării la constatarea că se detașează o "etajare"308 a
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
nota de subsol, cadrul profanului, de o concretețe parcă perceptibilă o "margine", metonimic vorbind face posibilă, precum planul unei "ferestre", reprezentarea unei lumi tridimensionale. Se pot decupa "fragmente de realitate" conform acerbei dorințe a scriitorului de a proba autenticitate în scriitura sa. La rândul lor, "tăieturile" încastrate (avem în vedere toată diversitatea de texte implicate în corpusul narativ) ar putea fi văzute ca alte "deschideri" spre realități, care se detașează cu o claritate impresionantă. Remarcabil este faptul că nu identificăm doar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
se impun prin distribuirea aparte și permanentul adaus. Acestea au dobândit o valoare care se manifestă ca formă, ca ritm, nu în ultimă instanță ca o forță creatoare orientată. Camil Petrescu creează minuțios accente și tranziții, un ritm original al scriiturii și al lecturii. Variantele de comportament stilistic predomină asupra raporturilor dintre personaje care, banal, pun, de obicei, în joc numai cauze și substanțe. Se obține o percepție subiectivă aparte în care structurile componente coexistă, se articulează și acest fapt este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cu o condiție: recunoașterea sa ca o imagine interpretabilă, în care contemplarea și impulsul de a analiza nu mai sunt suficiente. Camil Petrescu este puțin preocupat de succesiunea temporală a secvențelor, însă accentuează contrastele între diversele instanțe narative, tipuri de scriituri (jurnal, scrisoare, articol, poezie etc.), intensitate a percepției și distanță 352. Emilia este mereu prezentată într-o proximitate care îi reliefează artificialul frumuseții și vulgaritatea prezenței: "Mâna desfăcută ca să-și mărească suprafața de pipăit se încolătăcise de pe acum în jurul brațului
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
reprezintă cititorul fictiv 395/ naratarul 396. Așadar, scenariul de producție implică o figură masculină (ca prezență, ca absență, ca "partener frontal" al cititorului concret și al autorului fictiv), dar geneza romanului aduce, în prim-plan meritat, o privire și o scriitură feminină. Practic, pe tot parcursul operei, autorul se conjugă cu "creația" sa, amprenta autoreflexivă fiind manifestă. De asemenea, este evident, dar necesită ranforsat al doilea aspect original al complexului Pygmalion. Tradițional, între narator și naratar se stabilește o relație dialectică
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prin ombilicul epistolar. Toți mediologii știu însă că orice act relatat (iar unul calificat drept violent cu atât mai mult) capătă semnificație prin cadrajul semantic și prin crearea unui éclairage stilistic (engl. lighting, a nu se confunda cu lifting, specific scriiturii universitare la autoplagierea după intervale lungi). Dar și prin montajul pragmatic, manipulare a relației zigzagate dintre producător-semn-diseminator-consumator. Or, în acest caz, Serenissima Șefă era în același timp scenarist, regizor, specialist în cadraj și lumini și evident realizatorul montajului final. Persoana
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de sticlă ordinară (cumpărată de un fumător înveterat), dacă era opacă, translucidă sau transparentă... Nici un cuvânt despre ceea ce publicase colegul LP în revistele ieșene în anii jocului cu cenzura prin calambur și deturnare de gen (literar, evident), nici o judecată asupra scriiturii sau a prezenței publice la conferințe. Zborul (plonjat? planat?) al obiectului neidentificat (prin formă, culoare) acoperise amintirea lui Zacharias Lichter, sub a cărui mantie a apărut tânărul asistent universitar în primăvara lui 1971. Când am reconstituit acel moment, m-am
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
umorului. Este vorba de toaleta muzicală, unde cei cuprinși de dorința de "pisser des copies" se pot inspira pentru tonul textelor. Dr. A. Kulakov intervine cu ajustărig 1. Intervenția anterioară speculează prea mult figurativul, îndepărtându-ne de aspectul "charnel" al scriiturii, de contactul fizic dintre degete și stilou (instrument necunoscut azi altfel decât sub forma de gadget bun de oferit profilor), tușeul caracteristic fiecărui tip de penh, efortul de (cu)prindere și de strângere cu trei degete (cele utilizate și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
pe Crucișătorul Siguranței Traiano-Decebaliene fac jocul potențelor imaginii în funcție de "obiectivul misiunii" cea de avizo (cu toate versiunile acționale) fiind una de prestigiu (spre deosebire de cele ale "caravelelor"). Ea se centrează în jurul axei obsedante pentru vigilenta observatoare a navigatorului nostru imaginar: "excrescența scriiturii ca să îngăduie eflorescența corpului în text" (DAGI, 306). În perioada elaborării acestor imagini, în literatura franceză erau "recuperați"/ "valorificați" autori "cu tare morale celebre" iar Luca Pițu nu făcea altceva decât să "sincronizeze" demersul său didactic, învățându-și discipolii să
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
un text semnat de Jarry sau cu celebra Prose du Transsibérien a lui Cendrars, de exemplu). Și asta pentru că dincolo de construcția convențional-simbolică, aspectul plastic (stâlpul care pătrunde o serie de ambarcațiuni purtând forme feminine evidente) este mai șocant decât "excrescența scriiturii ca să îngăduie eflorescența corpului în text". Nu-ți pot spune Cititorule ("hypocrite lecteur" etc.) astfel încât voi pune acel stâlp ceva mai încolo. În schimb știu că azi nu ar fi posibil să prezinți novicelor hexagondoleze de la Iași unele exponate din
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
statutul de "om al muncii" era limpede. Lectura lor este pregătită de o anume insolență a punerii în text (scriptorul diarist "ia în balon" cum se spunea în limbajul familiar estudiantin al epocii ceea ce făcea farmecul "literaturii de gen", respectiv scriitura calofilă a "jurnalelor intime", din care se publicau uneori fragmente în revistele culturale), pentru a trece în mod neașteptat la un surfing pe valurile semnificantului, speculând la maximum paronimia și apropierile maselor fonice ale lexemelor: alpinist à rebours. Robur roborativ
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
din calendarul bisericesc). Accesul precoce spre alte idiomuri consemnat în mai multe rânduri de Elpi la loc de cinste printre "biografemele" sale facilitează acest joc prin mecanismele consemnate în Traducerea perfectă, eseu în trei părți încheind grupul de texte intitulat "Scriitura și necazurile ei" ultima parte a volumului Sentimentul românesc al urii de sine. Aceste procedee pot juca doar rolul de cosmetizare a unei cicatrici simbolice: obligat să se "crucească", Luca va duce integrarea până la capăt (și mai departe) prin asimilarea
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
roman și narator, traducător, editor pe de altă parte. Dacă într-o noapte de iarnă un călător este o construcție speculară a unui spațiu narativ fără centru, în direcția unui dincolo ce reprezintă originea și limita limbajului. Felul cum această scriitură devine "călătorie textuală" (apud Maria Corti) îl aflăm doar prin scufundarea în vârtejurile ce sorb și resorb cititorul, pagină cu pagină. Călătorie inițiatică în căutarea misticului Graal, cartea lui Calvino e un spațiu cu mai multe dimensiuni, o hartă exactă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]