3,720 matches
-
văzut tineri stînd pe propriile lor picioare, În poziții stîngace, ținîndu-și mațele cu mîna, Întrebînd cu glas jalnic și cu ochi arși de febră: — E grav, domnule general? Credeți că-i ceva grav? CÎnd cădea șrapnelul, făcea o groapă zdrențuită. Sfîșia frunze și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul creierului, Îi zdrobea zidurile capului de i se risipeau creierii pe un petic de pămînt, sîngele se Închega și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plini de viață și nebuni, măcinați de un dor tainic și de foame În mijlocul tăcerii uriașe din orașul cufundat În somn și În noapte, n-au simțit oare făgăduințele nelimitate, aspre și sigure ale acestei țări? Oare n-au fost sfîșiați, ca și noi, de dureri ascuțite și patimi nerostite, de veninul timpului, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit și fără grai? Oare nu și-au spus: — Ah, sînt femei În răsărit... și tărîmuri necunoscute, dimineți și un oraș strălucitor! SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
roți pe malul rîului, simțind, așa cum am simțit și noi, misterul nopții și al lunii aprilie, prezența uriașă și atotputernică, promisiunea tainică și sălbatică a pămîntului sălbatic, singuratic, veșnic, găsind, așa cum am găsit și noi, toate ușile Închise și fiind sfîșiați, ca și noi, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit, fără cuvinte, oare n-au purtat și ei - acești tineri din trecut, Garfield, Arthur, Harrison și Hayes -, așa cum am purtat și noi, În micile lor sălașuri de oase, sînge, țesuturi, sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai ieși vreodată pe porțile răsăritului așa cum am făcut cîndva, Într-o dimineață, și vom mai căuta, așa cum am făcut atunci, tărîmuri noi, promisiunea războiului și gloria și bucuria și victoria și un oraș strălucitor? Vai, tinerețe, Încă rănită, vie, sfîșiată de tristeți de nerostit, Încă jelind cu o jale de nesuportat, Încă suferind de o sete de nepotolit - oare unde să căutăm? Căci furtuna sălbatică se dezlănțuie deasupra noastră, furia sălbatică se abate asupra noastră, foamea sălbatică se hrănește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de numai un pas, dacă am reuși să-l facem, la distanță de numai un zid, un cuvînt, o ușă, dacă am reuși să-l găsim, să-l rostim, s-o deschidem - și sîntem hăituiți de propria noastră furie și sfîșiați de propria noastră foame, prizonieri Între zidurile de fier, inexpugnabile, ale propriei noastre singurătăți. A fi uriaș, a fi una din ființele legendare, de trei kilometri Înălțime, din poveștile de odinioară - asta e altceva. Căci uriașul trăiește În lumea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
povestește cum de-a ajuns pe acolo, dar foarte probabil că se Întorcea spre casă și apele Îl abătuseră din drumul său. Întîmplările ulterioare arată că se afla Într-o stare jalnică și avea mare nevoie de ajutor: pînzele erau sfîșiate, vasul găurit, iar rezervele de hrană și apă pe sfîrșite. Într-o noapte, În timpul unei furtuni dezlănțuite În dreptul unuia dintre cele mai periculoase și renumite capuri ale coastei Atlanticului, vasul spaniolului cel chior a fost mînat spre țărm și aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
am zis. „Doamne, n-am să mai ajung niciodată! Haide!“ - și-am plecat cu copiii după noi și-alunecam și mi se-nfundau picioarele-n nisip, de credeam că n-am să mai ajung niciodată, și gheara aia mare mă sfîșia și m-a luat În brațe și m-a dus ultima bucată de drum pînă acasă și-am spus: „Vezi, vezi ce-ai făcut? Asta-i numai isprava ta!“ și s-a speriat și-a pălit, și-a-nceput să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pămîntul“ - am zis. „Am avut totdeauna pămîntul. Pe el ne sprijinim și el ne va salva. PÎnă acum n-a trădat niciodată pe nimeni.“ Ei, și veneau cît puteau de repede, Înțelegi, tatăl tău și bătrînul doctor Nelson. Zăceam acolo sfîșiată de dureri și ziceam c-am să mă frîng În două. „Da’ nu se poate“ - i-am zis doctorului Nelson. „Încă nu-s pregătită. Nu mi-a venit sorocul, mai sînt două săptămîni“ - am zis. „Nu contează“ - a zis. „Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
călătorie spre Betleem, un înger a adunat animalele de toate speciile pentru a alege pe cele potrivite să ajute familia sfântă. Primul s-a prezentat leul: «Numai un rege este vrednic să-l slujească pe Regele lumii - spuse-: Eu voi sfâșia pe toți cei care vor încerca să se apropie de Copil!». «Ești prea violent», i-a spus îngerul. Imediat după aceea s-a prezentat vulpea. Cu un aer șiret, spuse: «Eu sunt animalul cel mai potrivit. Voi aduce Mariei și
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
cultural, dacă nu vom educa experimentarea milei, dacă nu vom căuta în milostivire caracterul nostru distinctiv, și dacă nu vom găsi în ea calea constantă pentru stabilirea raporturilor, mai ales între generații, și pentru soluționarea problemelor umane, vom sfârși toți sfâșiați de tigrul cinismului. Este un fapt incontestabil: epoca noastră, cu criza ei de încredere în rațiune, arată că are nevoie de o profeție și de o înțelepciune, care să știe să sugereze principiul, sau să avanseze măcar ipoteza că, la
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
Milano, la 6 ianuarie 1855, anul morții lui Antonio Rosmini. Foarte inteligent și foarte cult, pentru mulți ani un căutător al lui Dumnezeu, scria despre sine: „Diogene fără făclie, eu caut viața cea nouă”. De educație familială laică și pozitivistă, sfâșiat în interior de probleme existențiale într-o oscilație continuă între dorința du-pă perfecțiune și conștiința limitelor sale, Rèbora a fost cu-fundat pentru mult timp în întunericul cel mai profund; simțea că „este înmormântat în moarte”, dar inima sa deschisă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ar scoate brusc brațul. în momentul în care Toal și McPake ar sări în picioare, i-ar prăvăli la podea dintr-o lovitură piezișă, apoi le-ar înghesui pe fete într-un colț, cu toate scîncetele lor, și le-ar sfîșia hainele. Apoi imaginea devenea confuză, pentru că fiecare dintre fanteziile lui avea tendința de a se topi în alta înainte de a ajunge la punctul culminant. După aceste vise îl cuprindeau frigul și deprimarea. La un moment dat, se surprinse mîngîindu-și mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sentimentele umane, așa că admira din nou puterea fără simțire a brațului ca de balaur, pînă adormea. în cele din urmă, se trezi cu dureri mari care îl făcură să urle. Doamna Fleck veni în fugă. Pe-o parte avea carnea sfîșiată prin bluza de pijama și sîngele cursese pe pături. Lanark își mușcă buricul degetului mare de la mîna stîngă să nu mai urle și străfulgeră cu privirea ghiarele pătate cu sînge de la mîna dreaptă. Doamna Fleck se duse în fugă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cînd sunetul nu-i mai zgîrie dureros urechile, își dădu seama că spusese: — Gol, cu capul înainte. I-a venit greu să-și scoată paltonul și haina, căci într-o parte îi crescuseră ghimpii ce-i pătrunseseră prin țesătură. Le sfîșie și le aruncă la pămînt, apoi se uită la gura deschisă care îl aștepta răbdătoare. Se frecă pe față cu mîna sănătoasă și zise: Mi-e teamă să intru cu capul înainte. O să mă las în jos cu spatele sprijinindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Pe Alexandra Parade, lîngă necropolă, un bețiv se clătină pe lîngă el bîiguind: — Zadarnic. — Așa e, zise Thaw. Zadarnic. Se trezi de mai multe ori în noaptea aceea, descoperind cum picioarele i se freacau unul de celălalt și unghiile îi sfîșiau pielea sănătoasă. Dimineața, cearșafurile erau pătate de sînge, iar trupul îi era atît de greu, că abia putu să se dea jos din pat. La școală și-a urmat ca un somnambul rutina zilnică. La prînz, se duse la cantină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și un titlu te ajută să-i impresionezi pe ceilalți. Lanark își trase pe el vechea haină ca pe un halat, își vîrî picioarele în pantofii plini de noroi și îl urmă pe Sludden pînă în sacristie. Inima lui era sfîșiată între iubirea profundă și tristă pentru Sandy și iubirea palpitantă față de propria lui importanță ca primar și delegat. Nimic nu putea întrerupe colocviul dintre aceste două iubiri. îl aștepta o baie caldă, apoi rămase într-un halat, în timp ce Jack îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și continua rostogolirea fu lovit de alte gloanțe, care-l sfârtecară în mii de bucăți care continuau să ardă cu furie. Dar cel mai îngrozitor era că nu-și pierdu cunoștința. Simțea mușcătura continuă a focului și gloanțele care îi sfâșiau trupul torturat, plumbii și flăcările îi străpungeau organele vitale, picioarele, inima, plămânii încă multă vreme după ce încetase să se mai miște. Ultimul său gând confuz reflectă certitudinea, infinit de tristă și de disperată, că nu va mai vedea niciodată Venus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
m-am pregătit destul...“ Dincolo de ușă întrezăream Infernul. Pe unde o fi rătăcind Zenobia ? Sigur, lipește litere, puțin îi pasă de mine. M-a lăsat dinadins aici, unde până și Orfeu a greșit. A uitat că pentru asta l-au sfâșiat femeile trace... Și m-am gândit la El, de trei ori fratele meu blând. Spuneam : nici unul dintre noi nu are dreptul să-i disprețuiască slăbiciunea. Nici unul dintre noi. Rămână deci, să doarmă, netulburate, pe sub sălcii, fragmentele de oase și de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
încheiase brusc, iar tinerii din zonele rurale fuseseră decimați. Totuși, imigrația europeană a cunoscut noi zile de înflorire odată cu venirea portughezilor. Apoi imigranții au devenit în majoritatea lor africani, sosind din Maghreb și apoi din Africa neagră. Conflictele care au sfîșiat țările lor de origine au provocat un aflux de imigranți din sud-estul asiatic și de kurzi sau etnici tamil. Europa revine astăzi în forță, odată cu sosirea cetățenilor din țările din Est. Astfel, Parisul nu a încetat niciodată să primească valurile
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
gîndul la India. În parte, ne înșelăm. Sariurile strălucitoare, mirosurile de mirodenii care se strecoară din restaurante, literele stranii ale firmelor alimentează această eroare. Aproape toți comercianții de aici sînt etnici tamil. Majoritatea au fugit din calea războiului civil care sfîșie de la mijlocul anilor '70 Sri Lanka, fosta colonie britanică Ceylon. Ei și-au găsit refugiul pe aceste cîteva străzi ale arondismentului 10, uitate între liniile Gării de Nord și acelea ale Gării de Est. Procentele de străini pe arondismente, în Île-de-France și în
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
și continua rostogolirea fu lovit de alte gloanțe, care-l sfârtecară în mii de bucăți care continuau să ardă cu furie. Dar cel mai îngrozitor era că nu-și pierdu cunoștința. Simțea mușcătura continuă a focului și gloanțele care îi sfâșiau trupul torturat, plumbii și flăcările îi străpungeau organele vitale, picioarele, inima, plămânii încă multă vreme după ce încetase să se mai miște. Ultimul său gând confuz reflectă certitudinea, infinit de tristă și de disperată, că nu va mai vedea niciodată Venus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
picioare. Apoi se prăbuși, cu un zgomot metalic. Corl se năpusti asupra lui, având grijă să producă un câmp de energie, menit să împiedice idul să se reverse în sângele victimei sale. Apoi zdrobi costumul metalic, sfărâmând oasele omului și sfâșiindu-i carnea. Corl își vârî în trupul cald botul - ale cărui ventuze minuscule începură să golească de id celulele omului. După vreo trei minute, o umbră trecu prin fața ochilor lui, care străluceau de plăcere. Ridică speriat capul și zări o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
se desprindă de planeta lor. După ce trecu printr-o sală mare, Corl se pomeni pe un alt coridor, în fața ușii primului dintre dormitoare. Ușa era încuiata cu un mecanism electric, dar izbuti s-o deschidă fără zgomot. Repezindu-se înăuntru, sfâșie gâtlejul omului care dormea în pat. Capul acestuia începu să se zbată, dar trupul tresări o dată și înțepeni. Deși amețit de efluviile idului, Corl se sili să-și vadă de drum. Șapte dormitoare - șapte victime. Apoi se întoarse, fără zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mare haosul ca să-i poată veni de hac de unul singur. Oriîncotro își îndrepta privirile, vedea numai oameni înarmați. Zărise peste douăzeci de cadavre. Dintr-un moment într-altul, armistițiul fragil încheiat între căpitanul Leeth și directorul Morton putea fi sfâșiat de jeturile blasterelor. Chiar în clipa aceea auzi uruitul ventilatoarelor puse în funcțiune de Morton pentru a respinge atacul lui Kent. Grosvenor se întoarse, oftând, spre căpitanul Leeth și-i spuse: - Am nevoie de niște instrumente din propria-mi secție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lovi peste gură cu o labă, dar omul nu-și pierdu cunoștința și nu înceta să se zvârcolească decât în clipa când își vârî ghearele în pieptul lui. Ixtl începu să-i scormonească prin trup, având grijă să nu-i sfâșie toate țesuturile, căci nu voia să-și omoare victima. Carnea acesteia trebuia să rămână vie. În timp ce brațele-i lungi și subțiri își croiau drum prin trupul omului, Ixtl simți deodată în tălpi vibrațiile unor pași ce se apropiau. Veneau dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]