2,599 matches
-
drumului, sau să continui spre est, coborând un deal abrupt și trecând pe lângă un vechi cimitir Înecat În tufe de zmeură și de plante cu ciorchini și să traversezi podul spre casa cu coloane albe a unchiului, ce se Înălța singuratică pe deal. Moșia Rojestveno, Împreună cu un sat mare purtând același nume, Întinderi vaste de pământ și un conac clădit sus, deasupra râului Oredej, pe șoseaua spre Luga (sau Varșovia), În districtul Țarskoe Selo (actualmente Pușkin), la aproximativ șaptezeci și cinci de kilometri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din lumea ei de oțel, blănuri și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste un nămete de zăpadă și dispare, lăsând-o pe Mademoiselle să fie Înghițită de ceea ce ea va pomeni mai târziu, cu groază
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mici nori rotunzi, pe care o tivește cu o irizare discretă; și, pe măsură ce se Înalță, dă luciu cărărilor bătute de sănii pe drum, unde fiecare morman sclipitor de zăpadă este scos În evidență de o umbră bombată. Foarte frumos, foarte singuratic. Dar ce caut eu În acest tărâm de vis stereotip? Cum am ajuns aici? Nu știu cum, cele două sănii au dispărut În zare, lăsând În urmă o iscoadă fără pașaport care stă pe drumul alb-albăstrui din New England, În cizme și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care, de teama incendiilor, comandase o scară din fier și astfel, atunci când casa a ars până În temelii, la puțin timp după Revoluția sovietică, acea scară lucrată cu migală, prin a cărei dantelărie se zărea cerul strălucitor, a rămas În picioare, singuratică, dar ducând tot În sus. Îngăduiți, vă rog, alte amănunte despre acel salon. Ornamentele albe, strălucitoare ale mobilelor, trandafirii brodați pe tapiseria lor. Pianul alb. Oglinda ovală. Atârnată de frânghii bine Întinse, cu fruntea ei pură, plecată, ea Încearcă să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Roșul făcea frunzișul să picure stropi de Întuneric rubiniu pe o cărare roz. Verdele Îmbiba verdeața Într-un verde și mai verde. Și când, după atâta bogăție, te Întorceai spre un mic pătrat de sticlă normală, insipidă, cu țânțarul lui singuratic sau cu un ditamai țânțăroi șchiop, era ca și cum ai lua o Înghițitură de apă când nu ți-e sete și vedeai o banală bancă albă sub niște copaci familiari. Dar dintre toate ferestrele, acesta este geamul prin care În anii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trecut? În acel trecut se mințise pe ea Însăși; acum mă mințea pe mine. Înainte de a pleca spre Basel și Berlin, s-a Întâmplat să mă plimb de-a lungul lacului În noaptea aceea rece și cețoasă. Undeva, o lumină singuratică dilua vag Întunericul și transforma ceața Într-o burniță vizibilă. „Il pleut toujours en Suisse“ - fusese una dintre remarcile Întâmplătoare care o făcuseră odinioară pe Mademoiselle să plângă. Dedesubt, o unduire amplă, aproape un val și ceva vag alb Îmi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
până la picioarele patului, târând după tine o parte din așternut, ca să desfaci precaut prinzătoarea transperantului de la geam, care putea fi lăsat să alunece doar până la jumătate, fiind oprit de marginea patului de sus. Fluturi de noapte palizi În jurul unui felinar singuratic, ca sateliții din jurul planetei Jupiter. Un ziar dezmembrat tresălta pe o bancă. Undeva, În tren, se auzeau glasuri Înăbușite și o tuse liniștitoare. Nu era nimic interesant În mod special pe porțiunea de peron din fața mea și totuși nu-mi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Toți vorbeau engleza de diverse calități. Printre vizitatorii regulați am remarcat un grup de tinere americance. La Început, au apărut toate Într-un vârtej comun de strălucitoare frumusețe exotică. Procesul de diferențiere a Început când, În timpul unuia dintre dansurile mele singuratice (cu câteva secunde Înainte de a Încasa cea mai zdravănă bușitură pe care am Încasat-o vreodată pe un ring), cineva a spus ceva despre mine când treceam rotindu-mă prin apropiere și o voce feminină nazală i-a replicat „Da
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu ghetre albe și guler de caracul și cu un box În buzunarul căptușit cu catifea) și această permanentă căutare a unui refugiu oarecare dădea naștere unui ciudat sentiment de deznădejde care, la rândul lui, prefigura alte hoinăreli mult mai singuratice, mult mai târziu. Chiuleam de la școală: am uitat cum proceda Tamara; eu procedam În felul următor: Îl convingeam pe unul din cei doi șoferi să mă lase la un colț al drumului spre școală (amândoi erau băieți cumsecade și refuzau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rivalizează cu matadorul și cu un campion aviatic, constituind obiectul unei adulări Înflăcărate. Puloverul lui, șapca lui cu cozoroc, apărătoarele de genunchi, mănușile care ies puțin din buzunarul de la șold al șortului, Îl detașează de restul echipei. El este vulturul singuratic, bărbatul misterios, ultimul campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al patrulea, s-a Întors În Rusia, unde s-a stins din viață. Dar autorul care m-a interesat cel mai mult a fost firește Sirin. El aparținea generației mele. Dintre tinerii scriitori formați În exil, el era cel mai singuratic și cel mai arogant. Începând cu apariția primului său roman În 1925 și pe tot parcursul următorilor cincisprezece ani, până când a dispărut la fel de straniu cum apăruse, opera lui a stârnit În mod constant un interes viu și cam morbid din partea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pricina, de pupitre și bănci, de școală în genere, de cele câteva clase pe care le făcuse, cândva... * De câte ori dau la radio peste replicile străvechiului și atât de specificului „Teatru la microfon”, mă simt înduioșat. Prin ricoșeu. În copilăria ei singuratică, de orfană, mai întâi de mamă, apoi și de tată, Doina asculta, cu regularitate, aceste emisiuni. Viața ei de timpuriu pustiită avea nevoie avidă de prezențe, obținute fie pe calea undelor, de exact acele voci apropiate, prietenoase, simpatice, cumva complice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acum câteva decenii ca să asiste la acel meci câți mai trăiesc, câți nu? Dacă ultimii ar dispărea din imagine chiar în timp ce vizionez acele secvențe, cum s-ar mai rări spectatorii din tribune... N-ar mai rămâne decât pâlcuri, grupulețe, inși singuratici împrăștiați ici-colo... Obiectivul stăruie ceva mai mult asupra unei femei tinere și frumoase, purtând beretă, după moda vremii: participă - sau se preface, din cochetărie, că participă - la fazele mai fierbinți ale meciului, Dumnezeule, cum o arăta astăzi? Dar oare mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din fundul rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor... Un răcnet suprem! Sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge până dă de un loc singuratic. Aici s-așază, stins de oboseală, să-și liniștească cutremurul membrelor, să-și lingă rănile și să se vaiete discret de durere. Somnul se capătă mai ieftin decât hrana și deocamdată i-e mai trebuincios; truditul trup se încolăcește binișor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
merge. Îmi pare rău că nu merge mai încet. Ce vai, ce coline, ce munți, ce forme de relief! La unii munți se vede camuflat unde locuiesc pustnici. Cât de greu și anevoios e să urci la ei. Ce loc singuratic și retras și-au ales de locuit. Departe de lume, dar aproape de Dumnezeu. Doamne, câtă liniște, câtă sfințenie, numai păsările cerului cântă și parcă se contopește cantul lor cu rugăciunile pustnicilor de prin munți. Vedem și Marea Tiberiadei cu ale
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Noastră Stela această carte. Mă uit împrejur la copiii pribegiți de sărăcie pe meridianele Europei, la familiile ștampilate de vameși cu toate literele pământului și aștept să citesc cărțile refugiilor contemporane. Sunt proaspete dureri adăugate în cartea părinților, a mamei, singuratică și mereu îndurerată bunică, o candelă luminând Speranță, Înțelegere, Dragoste. Țin pe mâini, moștenire greu de înțeles de cine nu știe să priceapă, frânturi de existență. Prea puțin pentru discursul politic, prea puțin pentru teoretizări istorice. Abur de bucurie și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
mai degrabă prolix: Chipuri de mahala, Buc., Minerva, 1905; Cea dintâi iubire, schițe, Buc. Bibl. Minerva nr. 13, 1906; Maica Melania, Buc. Bibl. Soc. nr. 90, 1909; La un han odată, Buc., 1911; Neguri, Bibl. Lumina, nr. 21 (1911); Un singuratic, Buc. Bibl. Lumina nr. 5; Chilia dragostei, Buc., 1913; Fetița doctorului, Buc., Minerva, 1914; Fântâna balaurului, povestiri din război, București C.R.; Ospățul, Buc., Casa Șc. 1921; În întuneric, piesă, repr. T.N. st. 1918/19. VASILE CIUREA Încheind, în 1961, studiile
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
comportamentul turcilor în țara altora, în privința copacilor. Hilmi Pașa ordonase o ieșire a unor contratorpiloare din divizia navală pentru a sprijini o acțiune a jandarmilor la Katerini. Nava se deplasa încet, ajungînd într-un golfuleț unde se găsea un frasin singuratic. Marinarii s-au preschimbat în tăietori de lemne, iar topoarele lor au hăcuit trunchiul pentru a alimenta cazanele. În felul acesta, avînd asigurat combustibilul, distrugătorul a putut să ajungă în larg și să-și îndeplinească misiunea... Marea încercare din perioada
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
mulți dintre ei avînd răni de baionete, dovedind lupte corp la corp. Nici o alură triumfătoare. Era un spectacol de trupe în debandadă, învinse și mai degrabă dispuse să-și ia o revanșă împotriva oricui, chiar și a unor trecători liniștiți, singuratici... S-a aflat foarte repede că avusese loc o luptă la Kustendil, la vreo șaizeci de kilometri, și că bulgarii fuseseră rău bătuți. Această îndepărtare a norocului de o țară pînă atunci răsfățată de succes prea adesea umflat peste măsură
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
Sali și Orland. Sihleanu aduce în poezie un temperament sangvin, furtunos, aristocratic și barbar totdeodată. Poetul se simte bine către piscuri și solitudini, în natura abruptă, fioroasă: Îmi place o natură cu fiii săi sălbatici, Cu piscuri dărâmate, cu țărmuri singuratici, Cu cedri-a căror frunte se-nalță pîn' la nori, Cu munții săi gigantici, din cari furioase Șiroaie cad și umplu prăpăstii negricioase Cu zgomote și urlet ce umple de fior. El caută "poezia ce muge ca furtuna", biciuind pe
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
geologie. În chip obișnuit, femeia iese de undeva din trestii sau din pădure, se lasă pradă gurii bărbatului și apoi amândoi cad toropiți, fascinați de o ritmică dinafară, căderi de raze, de ape, de flori: Pe genunchii mei ședea-vei, Singuratice izvoare, Vom fi singuri-singurei, Blânda batere de vânt. Iar în păr, înfiorate, Or să-ți cadă flori de tei... Vom visa un vis ferice, Îngîna-ne-vor c-un cânt Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
romane însă descoperă un gongorism deplorabil, o pornire barocă spre fraza poetică și colorată. Sfârlează cu fofează, Maistorașul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu cultivă frazeologia năvalnică a lui Cezar Petrescu. G. M. VLĂDESCU G. M. Vlădescu colorează umanitaristic vechea nuvelistică aființelor singuratice. Menuetul e un studiu al mediului provincial. Orașul nu dă nici o importanță doamnei Angelica Manolache, până în ziua când află că fiul ei a ajuns un mare muzicant. Interesul scade din nou când compozitorul nu mai dă semne de viață. Într-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sa care, prin genul lor, reclamă numaidecât stilul figurat.) Romantismului de imaginație și fantezie, mai împrumutabil, i-a luat locul subiectivismul romantic, mai personal. * S-a înțeles că, în dezvoltările de mai sus, vorbim de scriitori, nu de operele lor singuratice. Căci dacă Alecsandri a imitat în Teatru și în Legende, n-a imitat în toate scrierile sale. Originalizarea, care la Eminescu e pe toată linia, la scriitorii anteriori e numai parțială. Așadar, ca să fim mai clari, e vorba de atitudinea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cinci ani un învățător pe nume Love i-a refuzat înscrierea la școala unde tatăl său fusese dascăl. Se pare că motivul respingerii a fost extrema lipsă de inteligență, deși acasă el era mai degrabă un "omuleț grav", "taciturn", ciudat, singuratic și melancolic (Russell 1908: 16-17). Un manuscris muzical vechi franțuzesc pare să fi schimbat această stare de fapte: mama sa a povestit cum Chatterton s-a atașat foarte tare de acest manuscris, mai ales de majusculele tipărite în stil iluminat
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]