3,952 matches
-
A. de Herz. Un număr important de sonete i-au fost traduse în limbile franceză, maghiară și rusă. Primele două volume ale lui C., Diafane (1901) și Din când în când (1903), înmănunchează specii diferite - meditația, glosa, elegia, pastelul, serenada, sonetul. Unele poeme cu tematică socială, în general de nuanță critică, sunt expozitive și prozaice. Cultivarea aforismului sau a paradoxului, în toate etapele creației sale, apare ca un gest firesc pentru un poet reflexiv, cum a fost C. Substanța unor asemenea
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
a fost C. Substanța unor asemenea cugetări este, de cele mai multe ori, de esență tragică. Exegeza critică l-a considerat, oarecum definitiv, aderent declarat al parnasianismului, în primul rând al lui José Maria de Heredia (căruia îi dedică în 1905 un sonet: La moartea lui Heredia). Dar poetul ieșean oferă imaginea complexă a unui creator cu personalitate distinctă și viguroasă. Influențele asimilate nu-l împiedică să așeze între poezia sa și posibilele ei repere, dispuse în timp pe o arie vastă, o
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
Théodore de Banville, Catulle Mendès, nu este mai puțin adevărat că pot fi depistate numeroase afinități cu opera rostandiană, de autorul lui Cyrano de Bergerac apropiindu-l caracterul compozit al creației poetice cuprinse în Diafane și Turnul de fildeș (1929); sonetele sale cultivă motive specifice clasicismului, îmbinări ostentativ galante de sorginte preromantică, reverii în spații proprii romantismului, sonorități dense, contururi delicate și rezolvări estetizante frecventate de parnasieni, imagistică intensă, definitorie pentru simboliști. Prin dominanta rațională, care elimină efuziunile, exuberanțele și improvizația
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
C. rămâne el însuși un emul al lui Heredia sau al lui Rostand. Această dominantă, flancată de contemplarea sarcastică a vieții, asigură poeziei sale o notă de particulară subtilitate și își găsește rezolvarea cea mai potrivită în procustiana formă a sonetului. Infirmitatea, care îi interzice reconsiderarea cuvântului scris, îl obligă pe C. la o cizelare mentală aproape desăvârșită a exprimării prozodice, pe care o poartă mult timp în sine, înainte de a o dicta, spre tipărire: „Căci poezia doarme-n suferință,/ Cum
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
XX-lea cu o poezie matură și inconfundabilă, în care prioritară devine plasticitatea imaginii, poate și ca o formă de revoltă împotriva teribilei maladii care îi refuză posibilitatea perceperii vizuale a lumii înconjurătoare. În Statui, ca și în următoarele volume, sonetele au delicatețe, măsură, discreție și un echilibru particular între sugestie și exprimare. Prin șlefuire continuă, cuvântul ajunge să răsfrângă sentimentul, în loc să-l cuprindă, pentru a fi comunicat: „Poeți, cunosc un demon ce ne pradă / A sufletului limpede comoară / Și cu
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
convertită în purificare și pusă în slujba frumosului (Cum doarme diamantul...). Sonorități crude și ciudate, armonii intersectate, reprezentări abstracte aruncă punți spre poezia simbolistă (Simbolism de toamnă). Parnasianismul este prezent în tematică, dar cu deosebire în rigoarea clasică a exprimării. Sonetele se rânduiesc într-o originală arhitectonică a tăcerii, în interiorul căreia se oficiază sub semnul contemplării reci a perfecțiunii. Este o lirică obiectivă, distantă, care poate declanșa emoții cerebrale, nu doar emoții estetice. Consecvent în cultivarea formei fixe a sonetului, C.
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
exprimării. Sonetele se rânduiesc într-o originală arhitectonică a tăcerii, în interiorul căreia se oficiază sub semnul contemplării reci a perfecțiunii. Este o lirică obiectivă, distantă, care poate declanșa emoții cerebrale, nu doar emoții estetice. Consecvent în cultivarea formei fixe a sonetului, C. așază pe creația sa o tușă aristocratică, autodefinită prin echilibru, eleganță și rigoare. Între tumultul interior și restul lumii stă peretele impenetrabil al imaginii poetice impersonale, al lirismului „stăpânit și rece”. Discret față de el însuși și prudent față de alții
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
Discret față de el însuși și prudent față de alții, Mihai Codreanu a introdus în poezia noastră, la o epocă de întârziat eminescianism și de sentimentalism fără vlagă, o disciplină strictă și o perfectă distincție. A îmbrăcat în haina de ceremonie a sonetului o simțire adâncă și ponderată, fără elanuri prea mari, dar în același timp fără scăderi și fără poticniri. AL. A. PHILIPPIDE SCRIERI: Diafane, Iași, 1901; Din când în când, Iași, 1903; Statui, Iași, 1914; Cântecul deșertăciunii, Iași, 1921; Turnul de
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
ponderată, fără elanuri prea mari, dar în același timp fără scăderi și fără poticniri. AL. A. PHILIPPIDE SCRIERI: Diafane, Iași, 1901; Din când în când, Iași, 1903; Statui, Iași, 1914; Cântecul deșertăciunii, Iași, 1921; Turnul de fildeș, București, 1929; Statui. Sonete și evadări din sonet, București, 1939; Sonete, postfață Al. O. Teodoreanu, București, 1957; Scrieri, I-II, îngr. Constantin Ciopraga și Ilie Dan, introd. Const. Ciopraga, București, 1968-1969; Blestemat la neuitare, îngr. Lucian Vasiliu, Timișoara, 1996. Traduceri: Jean Richepin, Martira, București
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
mari, dar în același timp fără scăderi și fără poticniri. AL. A. PHILIPPIDE SCRIERI: Diafane, Iași, 1901; Din când în când, Iași, 1903; Statui, Iași, 1914; Cântecul deșertăciunii, Iași, 1921; Turnul de fildeș, București, 1929; Statui. Sonete și evadări din sonet, București, 1939; Sonete, postfață Al. O. Teodoreanu, București, 1957; Scrieri, I-II, îngr. Constantin Ciopraga și Ilie Dan, introd. Const. Ciopraga, București, 1968-1969; Blestemat la neuitare, îngr. Lucian Vasiliu, Timișoara, 1996. Traduceri: Jean Richepin, Martira, București, 1903; Edmond Rostand, Prințesa
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
același timp fără scăderi și fără poticniri. AL. A. PHILIPPIDE SCRIERI: Diafane, Iași, 1901; Din când în când, Iași, 1903; Statui, Iași, 1914; Cântecul deșertăciunii, Iași, 1921; Turnul de fildeș, București, 1929; Statui. Sonete și evadări din sonet, București, 1939; Sonete, postfață Al. O. Teodoreanu, București, 1957; Scrieri, I-II, îngr. Constantin Ciopraga și Ilie Dan, introd. Const. Ciopraga, București, 1968-1969; Blestemat la neuitare, îngr. Lucian Vasiliu, Timișoara, 1996. Traduceri: Jean Richepin, Martira, București, 1903; Edmond Rostand, Prințesa-ndepărtată, București, 1903
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
234-241, 353-354; Leon, Umbre, I, 101-111; Dima, Dezbateri, 158-175; Ilie Dan, Contribuții, București, 1978, 133-154; Margareta Dolinescu, Parnasianismul, București, 1979, 243-251; Kalustian, Simple note, II, 246-253; Scarlat, Ist. poeziei, II, 186-187; Munteanu, Jurnal, V, 67-70; Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului românesc, Iași, 1996, 106-109; Dicț. esențial, 190-192. C.P.
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
parfumul originalului, iar tăcerile acelei mici poezii japoneze umflă ușor perdeaua cuvintelor în limba tălmăcirii”, făcând ca peste ele „harul” să coboare „candid”. SCRIERI: Unde, București, 1969; Vatră, București, 1978. Traduceri: R.M. Rilke, Versuri, București, 1966 (în colaborare), Elegiile duineze. Sonetele către Orfeu, pref. Edgar Papu, București, 1978; Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger, I-II, îngr. și pref. Petre Stoica, București, 1967 (în colaborare); Proza austriacă modernă, București, 1968 (în colaborare); Oskar Pastior, Versuri, București, 1968; Antologia poeziei
CONSTANTINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286369_a_287698]
-
neplăcută pentru C. - secretar-contabil la Teatrul Național din capitala Băniei. Președinte al Sindicatelor Unitare Muncitorești, membru al colegiului redacțional al foii „Apărarea ceferiștilor” (Craiova, 1934), condeierul oltean își nutrește din învrăjbirea de clasă spiritul de frondă. A debutat cu un sonet în „Acțiunea română” (Iași, 1917). A mai colaborat la „Ramuri”, „Gândul nostru”, „Adevărul literar și artistic”, „Datina”, „Actualitatea”, „Bilete de papagal”, „Familia”, „Fulgerul”, „Presa”, „Gorjanul”, „Jurnalul”, „Meridian”, „Gând și slovă oltenească”, „Tribuna Olteniei”, „Oltenia muncitoare”, unde a fost redactor, și
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
Craiova, publicațiile „Garda” (1928-1931), „Strigătul oltean” (1929), „Condeiul” (1938-1942) și a contribuit la apariția cotidianului „Înainte” (1944). Împreună cu Paul Constant editează la Sibiu, între 1932 și 1934, „Provincia literară”. A folosit pseudonimele Inimosu, Evghenie, Silvirgil, Condeierul, Vulcan. Doar volumul de sonete Oglinzi aburite (1918) poartă pe copertă iscălitura Eugen Constantinescu. Celelalte sunt semnate Eugen Constant, nume care în 1950 devine oficial. Alte cărți de poezie sunt Galerii de ceară (1924), Cu dalta pe lespezi (1928), Punte peste veacuri (1929), Socluri devastate
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
dona cele 15 000 de cărți strânse de-a lungul vieții. La Arhivele Statului din Sibiu au rămas, în manuscris, șapte volume cu traduceri din poezia latină, italiană, franceză, portugheză, spaniolă și ladină, între care o antologie cu „100 de sonete din toate veacurile” și o alta a poeziei ladine. A fost membru fondator și secretar al cercului cultural „Thesis” din Sibiu. Între 1932 și 1934 scoate „Ausonia”, subintitulată „Caiete trimestriale de poezie italiană” (Focșani și Sibiu), în 1934 redactează „Sibiul
CONSTANTINESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286377_a_287706]
-
1925). Va continua să traducă și să publice în periodice literare din toată țara (aproape o sută), între care „Freamătul” (Focșani), „Făt-Frumos” (Cernăuți), „Junimea literară” (Cernăuți), „Câmpina”, „Datina” (Turnu Severin), „Hyperion” (Cluj; aici dă tălmăcirea a patruzeci și patru de sonete ale lui Gabriele D’Annunzio), „Luceafărul” (Timișoara), „Prometeu” (Brașov), „Buna-Vestire”, „Gazeta Sibiului”, „Preocupări literare”, „Convorbiri literare”, „Bucovina literară”, „Limbă și literatură”, „Ramuri”, „Tribuna Sibiului”, „România literară”, „Revista de istorie și teorie literară” ș.a. Din 1930, când tipărește prima carte, o
CONSTANTINESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286377_a_287706]
-
român și Italia, Sighișoara, 1947. Traduceri: Giovanni Pascoli, Paulo Ucello. Poem italic, Focșani, 1930, Poeme conviviale, Focșani, 1932; Ada Negri, Cartea Marei, Focșani, 1932; Pietro Mignosi și Gino Novelli, Poeme creștine, Focșani, 1933; Gabriele D’Annunzio, Patruzeci și patru de sonete, introd. trad., Cluj, 1934. Repere bibliografice: Emil Giurgiuca, Carnet, „Abecedar”, 1933, 7; Paul I. Papadopol, Ada Negri, „Cartea Marei”, U, 1934, 149; A.I. [Alexandru Iacobescu], Pimen Constantinescu, „Patruzeci și patru de sonete” de Gabriele D’Annunzio, CTC, 1934, 11-12; Paul
CONSTANTINESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286377_a_287706]
-
1933; Gabriele D’Annunzio, Patruzeci și patru de sonete, introd. trad., Cluj, 1934. Repere bibliografice: Emil Giurgiuca, Carnet, „Abecedar”, 1933, 7; Paul I. Papadopol, Ada Negri, „Cartea Marei”, U, 1934, 149; A.I. [Alexandru Iacobescu], Pimen Constantinescu, „Patruzeci și patru de sonete” de Gabriele D’Annunzio, CTC, 1934, 11-12; Paul Popescu, Cazul Mihail Chirnoagă-Pimen Constantinescu, „Orientări”, 1935, 6; Nichifor Crainic, Poezia italiană, G, 1935, 7; Vintilă Horia, „Termini”, MMN, 1939, 7-10; Călinescu, Ist. lit. (1941), 881, Ist. lit. (1982), 967-968; Mihail Chirnoagă
CONSTANTINESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286377_a_287706]
-
Ludovic, București, 1980; Luna și mânzul sălbatic, București, 1982; Portrete de artiști, București, 1984; Toamna, când se scutură castanii, București, 1991; Frumosul și iubirea, București, 1998; Poesis. Triumf al iubirii de frumos, București, 1999; Aurore și genuni, București, 2001; Columnele sonetului, București, 2002. Traduceri: E. Malțev, Din toată inima, București, 1948 (în colaborare cu W. Cohn); V. Ohotnikov, În lumea cercetărilor, București, 1952 (în colaborare cu Ada Cherchez); Marie Spetova, Familia Vojacik, București, 1952 (în colaborare cu P. Popa); K. Zolotovskij
CONSTANTINESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286376_a_287705]
-
unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu cel frust (dar tot „stil” și acesta). Starea definitorie a erosului este însă cea de „aiurare” (o vocabulă tematică). Petrarchist și shakespearean (sonetele), poetul își cântă „arderea cărnii”, trăiește asceza sentimentului, ipostaziat printr-o ultimă transsubstanțiere în „vertebra” cuvântului, în „pajura cu care mă zbor”, în visul astral. Neîndoielnic, acest liric în genere puțin comentat, absentând din prim-planul hărților întocmite de panoramele
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
o intimistă; ea cultivă uneori o poezie oraculară, cu dactili agresivi. Alteori preferă imaginile agreste, într-un grațios „joc secund”. Lirica sa este totuși de factură tradiționalistă, o viziune a lumii structurată în linia lui Pillat și Fundoianu (ciclul 10 sonete la Posada). „Nevrozele” au evoluat însă spre un onirism terapeutic (Hipertiroidiană). În 1998 apare un volum neobișnuit: Marin Preda, Scrisori către Aurora. Eugen Simion-Aurora Cornu, Convorbiri despre Marin Preda. Cartea poartă grifa lui Eugen Simion. El are inițiativa și conduce
CORNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286427_a_287756]
-
iar de la numărul 3-4 din 1921, sub redacția unui comitet. Subtitlul este, din 1921, „Revistă literară”, apoi „Revistă de propagandă națională”. Lozinca revistei: „Muncă și credință”. Se publică versuri de Panait Cerna (Către pace), St. O. Iosif (Cântec), Mircea Rădulescu (Sonet), Alfred Moșoiu (Prin jertfă la Unire...), I. U. Soricu, Volbură Poiană-Năsturaș, Ovidiu Hulea, Ecaterina Pitiș, E. Dinu, S. Faur, M. Tiberiu, proză de I. U. Soricu, Volbură Poiană-Năsturaș, Teodor Miron, Gh. Maior, Nicolae Cibin, iar note critice și istorie literară
CRAI NOU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286467_a_287796]
-
poezie encomiastică, declamatorie. Vâna sa lirică autentică îl îndrumă spre tema generală a iubirii. Un volum poartă chiar titlul Totdeauna, iubirea (1979). Sentimentul sincer este însă exprimat convențional. Tehnica prozodică evoluează spre forme lirice fixe, atent elaborate. Ciclul Finaluri de sonet din volumul Marele semn al mirării (1980) rămâne reprezentativ pentru poetul sensibil la sentimentul iubirii. Cu grija permanentă de a nu cădea în sentimentalism, el apelează, incorigibil, la livresc, autoironizându-se: „Peceți la pândă, ploaia lor măruntă,/ și fluviul de-altădată
COSTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286448_a_287777]
-
naționalismul declamator al dictaturii ceaușiste din anii ’70-’80: „Se-aude țara-n oameni și-n unelte, / Prin lanuri trece tânăr și visând zefirul / Și când orașele vuiesc de ritmuri proletare, / Chiar lângă lună cântă trandafirul.” O mențiune aparte merită Sonete mute (1969), în care regăsirea tonalității vitaliste a debutului este temperată de conștiința tulbure a chemării pământului: „Din fiecare cruce rumegată de carii / Se-aud vocile părinților ruginite și grele / [...] Sarea pământului îmi viscolește spatele / Cu steaguri împunse de bouri
CRANGULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286477_a_287806]