3,995 matches
-
Nadinei ascunsă în buzunarul sumanului, cu un rânjet de mulțumire pe față. Își luă toporul de la Ilie, zicând cu un glas hîrîit: ― Hai, du-te și tu, Ilie, că poate să mai fie caldă! Oamenii îl priveau cu o curiozitate speriată. Ileana însă izbucni: ― Aoleu, să știți c-a omorât pe conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut una ca asta, Toderiță? Toader Strîmbu răspunse liniștit: ― Ba a murit ca un pui de găină, zău așa! Cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-o bată dacă nu sărea caporalul. Pe urmă a aflat despre plecarea grupului de țărani spre Lespezi, desigur nu cu gânduri pașnice. Pe urmă au venit veștile despre isprăvile oamenilor. Și în sfârșit Lazăr Odudie, vătășelul arendașului Cosma, adineaori, speriat, că o seamă de oameni dau mereu târcoale conacului și că i-e frică să nu-i puie foc. Între timp, după ce a isprăvit cearta cu nevastă-sa, a ținut un fel de consiliu de război cu toți patru jandarmii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lase în pace. Dacă nu fac tărăboi, de ce să-i stîrnească? Peste mai puțin de jumătate de ceas un jandarm, care stătea prin ogradă, năvăli în biroul șefului, raportând cu sufletul pe buze: ― Dom' plutonier, foc!... Arde conacul! Șeful ieși speriat afară. Da, în direcția conacului lui Cosma Buruiană bolboceau nori groși de fum. Nu mai putea rămâne nepăsător. Ar risca să fie trimis în judecata Consiliului de Război dacă s-ar afla, și s-ar afla cu certitudine, că jandarmii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strălucire de bucurie, care-i îmbujora obrajii tăbăciți. Când isprăvi și se dădu un pas înapoi să admire minunea, întîile raze ale soarelui tocmai râdeau în geamurile murdare, întoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, îl priveau puțin speriați. Bărbatul, surprins, zise zâmbind și ca o scuză: ― Credeam că dormi... Uite ce bunătăți! Pentru tine le-am adus toate, că copiii mănâncă orice, numai mâncare să fie, dar tu trebuie să te hrănești cu lucruri mai bune, ca să te
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în fața atâtor oameni. Nu mai spuse nimic, mulțumindu-se a întoarce spatele cu dispreț. De altfel, nici țăranii nu-l mai luară în seamă, căci primarul Pravilă, auzind că mulțimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat și plîngător: ― Ce-i cu voi, măi creștini? Nu v-ajunge să vă războiți cu boierii de-ați început și cu statul? Ați nebunit, oameni buni, ori nu mai aveți mult? Trifon Guju, însă, sări, înfruntîndu-l: ― De ce-ai ascuns
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prelung, parc-ar fi vrut să-și încerce curajul și să spargă liniștea care-i amorțea pe toți... Cei mai mulți, intrați pe dincolo, prin curtea conacului, erau mai gălăgioși. Dinaintea lor porumbeii se ridicară în văzduh, iar orătăniile se împrăștiară orăcăind speriate. De prin grajduri și acareturi apăreau slujitori și argați de toate felurile, privind cu o curiozitate copilărească sosirea satului, râzând, schimbând glume, parc-ar fi venit la clacă cu lăutari. Numai bătrânul Ichim se uita mirat și nedumerit. Logofătul Bumbu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mormăi Miron Iuga, văzîndu-l cum se frânge cu o satisfacție care-i îngrășa inima. Când răsunară împușcăturile, câțiva oameni de pe lângă Trifon își feriră capetele, retrăgîndu-se cu spaimă peste cei dinapoia lor. Țipete diverse țâșniră într-o îmbrînceală generală. Printre glasurile speriate însă porniră deodată înjurături și amenințări. Toader Strîmbu, la câțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură: ― Ce, boierule, vrei să ne omori? În aceeași clipă mișcarea mulțimii se învolbură. Deasupra lui Trifon se aplecaseră câțiva să-l sprijine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
închinat repede de trei ori... După ce își mai veni puțin în fire, auzi deodată, foarte deslușit, un suspin greu și dureros ca un geamăt. De groază nici nu putu scoate glas, dar sări în picioare, în aceeași clipă o voce speriată rosti: ― Marioara, să nu țipi că mă nenorocești!... Sunt eu, Isbășescu! Ieși anevoie de sub canapea. Era amorțit. Se ascunsese de când a văzut pe bătrânul Miron că ia pușca, bănuind ce are să se întîmple. Chircit acolo, a mulțumit lui Dumnezeu că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
viitor repetarea unor astfel de nenorociri naționale! În Lespezi, la marginea comunei, maiorul Tănăsescu raportă clocotind de indignare: ― Domnule prefect, aici e un sat de criminali! Aici s-au comis omoruri!... Aici trebuie să... ― Calm, calm, domnule maior! zise Baloleanu speriat. Sarcina noastră e prea dureroasă și tocmai de aceea trebuie să ne păstrăm sângele rece. Bombănind și scrâșnind înjurături, maiorul conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce-am găsit! îi tremura glasul de durere și de mânie. ― Dați-vă la o parte să treacă trăsura! strigă sublocotenentul după ce bătrânul Ștefănescu își vărsă amarul față de tânărul Iuga. Țăranii încercară să se ridice, ca să facă loc. Ofițerul răcni speriat: ― Jos! Jos!... Soldat, pocnește-l!... Dă, soldat! Trăsura își urmă calea, prin Babaroaga și Gliganu, până la Lespezi, unde făcu un popas mai lung. Grigore, fără să-și mărturisească, avusese mai mare groază de întîlnirea cu cadavrul Nadinei decât de al
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul și răcni deodată: ― Jos!... Jos!... La pămînt!... Jos!... În clipa următoare strigătul lui Boiangiu fu reluat de mai multe glasuri, iar soldații începură să lovească în dreapta și în stânga pe spinările încovoiate, repetând speriați: ― Jos!... Jos!... Prefectul renunță la continuarea admonestării. Se trecu îndată la interogatoriul lui Toader Strîmbu pe care Boiangiu îl indicase ca ucigaș al Nadinei. ― Spune cum ai omorît-o! zise prim-procurorul. ― Apoi, domnule, eu n-am omorât pe nimeni și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
geamurile încă sparte, părea un moșneag cu ochii plânși. În față, zidurile înnegrite și grinzile arse ale castelului nou, profilîndu-se pe șirul de plopi dinspre uliță, alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. În odăjdiile noi, preotul spân, cu bărbuța speriată, citea și cânta, și ridica mereu ochii spre cerul albastru pe care nourași albi, ca niște șiraguri de îngeri, se întreceau să asculte pomenirea morților. Preotul avea un glas mic, subțirel și totuși alinător. Glasul acesta se suia în văzduh
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în cele din urmă, toate străduințele noastre tot aici sunt sortite să sfîrșească!" Vreo zece țărani asudau cu lopețile, muți, gâfâind. Primarul Pravilă îi zorea mereu, speriat, parcă palmele primite de la maior I-ar fi zăpăcit cu desăvârșire. ― Câți au fost, primarule? întrebă Titu când văzu că pământul i-a înghițit pe toți. ― Patruzeci și șase, domnule, împreună cu Trifon și cu Toader pe care numai adineaori i-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și-a stricat generatorul. (Șovăi.) Nu poate sau nu vrea să răspundă. Cred că ar fi mai bine să-l ridicăm. ― Nu e prematur? Și eu sunt îngrijorată, dar... Dallas o fulgeră cu privirea. Când văzu că Lambert îl fixa speriată, se calmă. ― Bine. Bine. Locul ăsta (arătă către pereții lucioși) mă calcă pe nervi, asta e. Îți spun că trebuie să-l tragem. ― Se poate dezechilibra, dacă se prăbușește; rău de tot. Dacă nu e nimic grav, o să se vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Cu ochii înecați în lacrimi, cu nasul curgând, încerca cu înfrigurare să închidă plaga apăsând la loc cu mâinile cele două părți ale tăieturii. În această învălmășeală, câteva picături de lichid îi căzură pe mănuși, care începură numaidecât să sfârâie. Speriat, orbecăind, se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai mult decât speriat. ― Ce dracu'! Lichidul ăsta va, găuri toate etajele și coca navei. Se răsuci și se năpusti spre cel mai apropiat culoar. Dallas apucă o lanternă și alergă pe urmele "tehului". Ceilalți se grăbiră să-i urmeze. La etajul inferior, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
autodoc", zaharoză. dextroză și altele, astea te-au ținut în viață. Dar nu-s de-ajuns. Nu mă mir că ți-e foame. ― Mâhî, făcu Kane cu gura plină. E ca și cum... ca și cum... Tăcu deodată, se strâmbă, apoi păru deconectat, oarecum speriat. Ripley se aplecă spre el. ― Ce ai, ți-e rău? Nu ți-a priit mîncarea?. ― Nu... nu cred. Avea un gust normal. Nu cred că... Se opri din nou. Cu fața contractată, gemu de câteva ori. ― Atunci ce ai? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să se facă de râs în fața camarazilor și nici a șefului său. Urcă și transpiră, deși este destul de răcoare la începutul lui noiembrie. Greu, dar urcă. Cu un ultim efort a ajuns în vârful turnului pe mica platformă unde pisica speriată stătea ghemuită. Îl vede și când dă să o prindă, fuge în alt colț. Trafulică o cheamă spre el și stă ghemuit ca și pisica, apoi cu un ultim efort se târăște spre ea și o prinde. Face semn că
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
ne privească cu ochii lui sașii, ascunși sub niște sprâncene roșii stufoase. În sat se știa că el deoche. Pe noi nu ne-a deocheat, dar pe mătușa Pălădoaia, cred că da, fiindcă la un moment dat sare în sus speriată și începe a striga. Se chinuia să scoată dintre picioare un chișcar. Cum nu l-a putut scoate, stând în apă, a ieșit pe mal fugind și strigând cât o ținea gura, scuturându-și picioarele cu rochia ridicată deasupra brâului
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
a ieșit pe mal fugind și strigând cât o ținea gura, scuturându-și picioarele cu rochia ridicată deasupra brâului de se vedea trupul de la brâu în jos în toată goliciunea. - Văleu, văleu, mi-o intrat chișcaru-n chi...dă! Și femeia speriată, că musafirul nepoftit intrase prin lăstărișul părului de jos și-și băgase capul acolo unde nu trebuia, striga și fugea când într-o parte, când în alta. Eu cu fratele ieșim din apă, ne luăm după ea ca so ajutăm
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
puțin schimbată sufletește, îngândurată. Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat îndelung. Apoi a scos un oftat ușor, uitându-se în ochii mei și mângâindumă pe față cu palmele ei catifelate. - Ce s-a întâmplat Dora? Am întrebat-o puțin speriat. - O, nimic deosebit, dar îți voi povesti, pentru că în duminica aceasta o întâmplare m-a pus pe gânduri. - Ce întâmplare ?... - De când aveam 14 ani, un flăcău din sat mi-a aținut mereu calea, spunându-mi aceleași cuvinte că eu voi
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
de pași de el a explodat un brand, o bombă de dimensiuni mai mici trasă de rușii care ce aflau pe culmea dealului, spre satul Curteni. Când a făcut explozie brandul, două schije mici i-au ciuruit fundul fratelui Gelu. Speriat, s-a întors în beci unde noi stăteam ascunși. Mama i-a scos la lumina lămpii schijele, iar bunica Maria a ars o cârpă de lână și i-a pus scrumul în carnea tăiată spre a opri sângerarea și o
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
pe inima nepotului), deodată nepotul s-a zvârcolit și a spus niște cuvinte necunoscute nouă. Apoi s-a liniștit și ne-a spus că nu poate ține ochii deschiși și să-i deschidem noi. Mama lui, care între timp plângea speriată, i-a spus nepotului să ridice piciorul stâng și nepotul l-a ridicat, apoi pe cel drept. Nepotul a executat comenzile, deci era treaz. Vorbea conștient cu noi, românește, cu ochii închiși . Medicul, (că era și un medic în salonul
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
-o de-aici !”, ordonă o voce populară nedispusă să te lase să fierbi la foc mic. Cine, după ce se pîrpolește, îndrăznește să nu-i dea curs de îndată s-a ars și e făcut cu ou și cu oțet. Omul, speriat, e pe jar ; înspăimîntat mai tare, tremură ca piftia ; înfrînt, e opărit rău ; dacă e chiar prins cu ocaua mică dintr-o pricină sau alta, poate ieși cam jumulit, ba chiar pus la saramură sau la rece, de unde, ieșind prea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Declarație de pioasă independență și mîndră apartenență... Rămîn însă pierdut, dezorientat... Va mai trece timp pînă să ajung din nou acasă ! Rătăcit printre obiecte, îmi aduc aminte de povestirea unui amic despre o bătrînică lovită de un început de Alzheimer. Speriată, a început să lege cîte un bilețel de fiecare obiect pentru a ține minte la ce folosește fiecare. Nu cum îl cheamă, ci la ce e bun : pentru stropit grădina, pentru înlocuit robinetul de la chiuveta din bucătărie, pentru bătut cuie
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]