12,817 matches
-
acestea și-a dus mâna la obraz ca și cum ar mai fi simțit lovitura, și în ochii lui era o durere sfâșietoare, îngemănată cu o uimire ridicolă. Părea un copilaș crescut prea mare și cu toate că-l compătimeam abia dacă-mi puteam stăpâni râsul. Apoi s-a apucat să bată străzile pe care avea fără doar și poate să treacă ea pentru a-și face cumpărăturile, pândind-o de după colț de pe partea cealaltă când umbla pe acolo. Nu îndrăznea să-i mai vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
puteam decât să repet că nici după vreo vorbă, nici după vreun gest măcar schițat nu-și trădase în nici un fel simțămintele. Cu siguranță că el știa mai bine decât mine cât de tare era ea în stare să se stăpânească. Începu să-și frângă mâinile pradă unei emoții puternice: — Ah, sunt atât de speriat! Știu că o să se întâmple ceva. Un lucru îngrozitor, și nu pot face nimic să-l previn. Ce fel de lucru? — Ah, nu știu! gemu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
au dus-o la spital. — Atunci ce tot trăncănești? i-am strigat enervat. De ce ai zis că s-a omorât? Nu te supăra pe mine. Nu-ți pot spune nimic dacă-mi vorbești așa. Am strâns pumnii încercând să-mi stăpânesc iritarea, ba chiar am făcut efortul de a-i zâmbi: — Îmi pare rău. Nu te grăbi. Hai, vino-ți în fire și povestește-mi totul pe îndelete. Îndărătul ochelarilor, ochii lui rotunzi și albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
adus din nou bucuria în suflet și am început să privesc cu ochi zâmbitori oamenii care se grăbeau încoace și încolo. Ziua era frumoasă și însorită și simțeam în inimă o bucurie mai profundă de a trăi. Nu mă puteam stăpâni. Mi l-am scos din minte pe Stroeve cu necazurile lui cu tot. Voiam să mă bucur din plin de viață. XXXVIII Nu l-am mai văzut aproape o săptămână. Apoi a venit într-o seară, puțin după ora șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din fața ta? l-am întrebat arătându-i-l cu degetul. — Da. — În cazul ăsta credeam că poți să vezi tot atât de bine și că n-am chef de tovărășia ta. — Mărturisesc că am bănuit acest lucru. N-am putut să-mi stăpânesc un chicot, de râs. E unul din defectele mele că nu pot antipatiza total o persoană care mă face să râd. Dar mi-am revenit cu un efort: — Te consider detestabil. Ești cea mai scârboasă bestie pe care am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dumneavoastră și Strickland să aibă același țel? l-am întrebat zâmbind. — Frumusețea. — Grea treabă, am murmurat. — Dumneavoastră știți cum pot fi oamenii atât de obsedați de dragoste, încât sunt surzi și orbi la orice altceva de pe lume? Sunt la fel de puțin stăpâni pe ei ca și sclavii legați de băncile unei galere. Pasiunea care-l robea pe Strickland nu era mai puțin tiranică decât dragostea. — Vai, ce ciudat că-mi spuneți una ca asta! i-am răspuns. Cu multă vreme în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
băiatul, să-l conducă până în sat. Dr. Coutras se opri o clipă și apoi mi se adresă: — Nu mi-a plăcut, ți-am spus că nu-mi era simpatic, dar în timp ce mă întorceam încet spre Taravao nu mi-am putut stăpâni o admirație fără voie pentru curajul stoic care-i dădea putința să suporte poate cea mai îngrozitoare dintre toate afecțiunile umane. Când m-am despărțit de Tané i-am spus că am să-i trimit niște doctorii care i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic Îi stăpânește mădularele, acoperite până la gât de straie grele. Și mâinile Îi erau ocrotite de niște mănuși din piele Întunecată. - Messer Marcello, răspunse omulețul pe un ton În care se amestecau respectul și neîncrederea. Un mare doctor, se pare. Din Nord. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
greoaie, marcate de trecerea anilor. Și nasul, deviat ca din pricina unei fracturi mai vechi. Îl cuprinse din nou acea senzație pe care o Încercase și la han. Mai văzuse acel chip, se gândi el, trecându-și mâna peste obrajii descărnați. Stăpânindu-și greața, luă capul și Îl apropie de propria lui față. - Cine ești? murmură el. I se părea că pășește În cerc pe marginea unui puț Întunecat. Apoi, dintr-o dată, ca o bulă de aer care urcă la suprafața unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Din când În când, se oprea, sprijinindu-și piciorul pe câte o piatră, și Își scotea din traistă tăblițele cerate, unde scrijelea ceva cu un vârf metalic. La o fântână publică, se repezi spre țeava de bronz, sorbind Îndelung. Părea stăpânit de o sete de nepotolit. Dante se apropie de el, salutându-l cu politețe. Bernardo Îi răspunse la salut, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu dosul mânecii. - De mult voiam să schimb câteva vorbe cu dumneata, domnule, zise poetul. - Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care ai bunătatea să mă elogiezi, ar fi În stare să se facă ascultați. Dacă ar avea mijloacele și forța pe care banii câștigați necinstit le-o conferă acestor nătărăi. - Poate că nu-i departe vremea În care acvila va stăpâni din nou peste cerurile Italiei, iar ghearele ei vor orbi pentru totdeauna câinii nopții care au năpădit-o. Dante zâmbi slab, ștergându-și din nou buza cu vârful limbii. În timp ce vorbea, continua să urmărească mișcările combatanților, care acum se deplasaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
n-ar fi rău să Îl ascultăm. Vreau să Îl interoghez. Ai grijă să nu plece. La Priorat, În primele ore ale după-amiezii Probabil că ațipise pentru câtăva vreme, Învins de oboseală. Se ridică din pat cu mintea Încă Învolburată, stăpânită de imaginile din vis. Deschise larg poarta chiliei și ieși În portic, respirând cât Îl țineau plămânii. În aerul după-amiezii Începea să se simtă ceva din umezeala nopții, dar nu Îndeajuns pentru a stăvili văpaia soarelui, ce trona sus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul din jur. Taverna respecta Întocmai promisiunile meșterului Menico. O mare Însuflețire părea să-i stăpânească pe toți, un vârtej de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
conturate În plină lumină. Cecco Angiolieri și tânărul Colonna. Nu ar fi fost neobișnuit ca senezul să frecventeze un asemenea loc. Te puteai aștepta ca de acum, coborâșul său pe panta viciului să Îl fi purtat dincolo de hotarele firii. Își stăpâni un zâmbet, la gândul acesta: eroul de la Campaldino, cu piciorușele lui violete! Într-adevăr, erau parcă menite să intre pe ușa aceea. Franceschino, În schimb, după imaginea pe care și-o făcuse despre el, nu părea un astfel de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca pe un dar. În prag, Dante Își Îndreptă privirea spre tânărul sclav. - Ajută-mă să duc lada, Îi porunci sec, după ce Îi ceruse mecanicului Îngăduința cu un semn din cap. Îi venise deodată În minte o posibilă ascunzătoare. Își stăpâni cu greu zâmbetul ironic care Îi Încolțise pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe lucruri fuseseră deja ascunse acolo, oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lumină Într-o oglindă. - Non potest. - De ce? - Fiindcă ele apar atunci când soarele coboară dincolo de orizont, lunecând către antipozi. De unde și-ar primi ele lumina de reflectat, dacă Între ele și soare se interpune masa pământului? Arrigo nu reuși să Își stăpânească o privire compătimitoare. - Și totuși, messer Alighieri, există o soluție cum nu se poate mai simplă. Gândește-te și vei ajunge la aceleași concluzii la care am ajuns și eu. Dante roșise. Pe moment, nu reușea să găsească acea explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu inelul Într-un gest de amenințare. Cât despre dumneata, de multă vreme faptele dumitale neliniștesc Sfânta Biserica. Dante se sumeți cât era el de Înalt. Dar un fior Îi străbătuse șira spinării la auzul acelor cuvinte. Trebui să se stăpânească din greu ca să nu privească În jur. Îi reveniră În minte siluetele amenințătoare În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era sigur că Noffo, șeful inchizitorilor, se afla pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vorbele sale meșteșugite, În adunări de la colț de stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând ce căi trebuie să Îndrepte ori ce impozite să introducă. Și trece, de la acea fascinație a eternității care l-a stăpânit, la a se Înhăita cu negustori și meșteri, urcând treptele unui drum către nimic. Acela care te-a adus la nimicul care ești acum. De ce, messer Alighieri? - Poate pentru că, În omul drept, e Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui, de parcă zidurile caselor ar fi fost ridicate drept omagiu adus unui plan diabolic, iar pe străzi ar fi circulat cu adevărat acei jinn despre care Monerre spunea că Îi Întâlnise În Orient. La Priorat, noaptea de 13 august Era stăpânit de neliniște. O senzație de dezechilibru moral, de senzualitate toropită se agita În sinea lui. Chipul fugar al Amarei, ușor umbrit, asemenea suprafeței unei luni Îndepărtate, Îl urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul. Căzuse pe șezut, năucit. Dante nu reuși să Își stăpânească un zâmbet. - Ia-o spre Pistoia, prostilă. Pe Porta d’Aquilone, Îi zise În șoaptă. Toate companiile sunt adunate aici, În preajmă, și nimeni n-are să te bage În seamă. Așteaptă să treacă noaptea și, În zori, amestecă-te printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
s-ar fi răspândit cu repeziciune; Însă nu existase nici o știre că vreunul l-ar fi Însoțit pe Împărat În regatul umbrelor. Poate că Frederic căzuse În capcană dintr-o neatenție, o mică breșă În precauția și neîncrederea ce-l stăpâneau; poate avusese Încredere În fiul bastard pe care se obișnuise să-l vadă prin preajmă de când era copil și căruia nu Îi mai acorda atenție... Aconitul acționează și prin contact, Își aminti el. Pe vremea studiilor, văzuse spasmele unui iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de brațe și nouă fețe. Câtă vreme tânăra actriță i-a tot citat din cronică, grădinăreasa o ascultase atent, își ridicase capul frumos, de orientală aproape, cu părul lung (doar câteva fire albe pe ici-pe colo), coada în care-l stăpânea arăta mai bine frumusețea feței măslinii, fără riduri, dinții albi, regulați, frumusețe de perle și acum, la 50 de ani. Neli a ascultat cronica și n-a prea înțeles, doar că de Maestru e de bine și de doamna e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o promisese, povestea Tinei, cum îi spunea grădinăreasa - Tina era o tânără actriță care, deși terminase Facultatea de Teatru de un an, nu jucase încă pe nici o scenă, n-o angajase nimeni, Maestrul însuși spunea că nu poate să-și stăpânească emoțiile, că are simțul ridicolului prea dezvoltat și că asta mai mult o încurcă, o blochează de tot, nu-i trebuie scenă, poate mai târziu, acuma, mai bine să stea la biroul ăla unde lucrează, la revista aia, să scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]