2,445 matches
-
Al Doilea Război Mondial, 15 milioane de etnici germani au fost expulzați sau s-au refugiat din teritorii din est ale Germaniei, teritorii care fac parte, astăzi, din Polonia, Cehia, Lituania și Rusia. Într-un număr mai mic au fost strămutate sau s-au refugiat în timpul războiului și imediat după terminarea lui etnici germani din Iugoslavia, Ungaria, România. Această populație strămutată a fost integrată în cele două state germane înființate în 1949, RFG și RDG. În deceniile ulterioare din țările est-europene
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
din țările est-europene au mai imigrat valuri de etnici germani, cele mai importante fiind din URSS, Polonia și România. Astfel, începând cu din 1960, etnicii germani din Polonia și URSS (în special din Kazahstan, Uzbekistan, Rusia și Ucraina) s-au strămutat în Germania Occidentală. Nu puțini, pentru a-și ușura emigrarea, se mutau din republicile central asiatice în republici situate în vest, între care RSS Moldovenească. Începând din decembrie 2004, aproximativ șapte milioane de cetățeni străini au fost înregistrați în Germania
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
protobulgarii, adică bulgarii de Volga, și hazarii (vorbitori ai unui dialect turc apropiat celui vorbit de protobulgari; urmașii direcți ai acestor turcici, care trăiesc și astăzi în acea regiune, sunt ciuvașii și bașkirii). Aproximativ din secolul V, ungurii s-au strămutat în stepele din nordul Mării Negre. Astfel, ungurii au ajuns în sfera de influență a imperiului hazar, al cărui centru de putere se afla pe cursul inferior al Volgăi. Influența hazarilor nu a fost minoră, având în vedere și faptul că
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
au ajuns în sfera de influență a imperiului hazar, al cărui centru de putere se afla pe cursul inferior al Volgăi. Influența hazarilor nu a fost minoră, având în vedere și faptul că în fruntea uniunii tribale care s-a strămutat din Ucraina în Pannonia s-au aflat trei triburi hazare (v. "kabarii" respectiv "cowar"i din cronicile medievale). Impunerea lui Árpád în calitate de conducător al uniunii de triburi unguresti revine, se pare, unui kaganhazar. Împinși spre vest de pecenegi, ungurii se
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
statului român. După 1878, populația românească a sporit semnificativ odată cu sosirea armatei, administrației, învățământului și marinei române. În perioada 1873-1883 s-au adăugat populației constănțene coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca "Heim ins Reich" (acasă în "Reich"). După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanței, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci, Românii
Constanța () [Corola-website/Science/296917_a_298246]
-
de Lozont, corespunde cu propaganda catolică din acel timp în Moldova care începuse încă de pe tipul lui Lațcu, când Papa de la Roma reușise să înființeze o episcopie catolică în Moldova, mai întai pe Siret (1370), și în urmă (1401), o strămută la Bacău, desigur cu ajutorul Margaretei și unde Alexandru își face încă o reședință. Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme și ars de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
și obținut sprijinul României, constituind de atunci încoace facțiunea filo-română (istoriografia românească socotindu-i, ca și cea sârbească și bulgărească de altfel, ca fiind desprinși în Evul Mediu timpuriu din românimea nord-dunăreană). O parte dintre aceștia, de altfel, au fost strămutați în anii 1919-1925 în Dobrogea de Sud, descendenții lor constituind astăzi comunitatea aromână din România. Ceilalți au beneficiat, între 1918 și 1944, de finanțarea unei rețele școlare în limba română în Grecia de nord (prin acord cu acest stat), dar
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, inițiată de Robert Rössler), ba ca "greci latinizați" fără nici-o legătură cu Românii (teoria istoriografiei elene, care nu ține nici-un cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați, cum n-ar
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
acuzat de insultă și de calomnie. Împotriva sa au fost puse în mișcare mai multe acțiuni penale pentru abuz în serviciu. În dosarul „Alimentara”, instrumentat de procurorul Daniel Morar, a fost trimis în judecată în anul 1998. Dosarul a fost strămutat la Tribunalul Brașov, care l-a achitat pe Funar. În dosarul în care a fost trimis în judecată pentru dizolvarea abuzivă a consiliului local în anul 2002, a fost achitat de ÎCCJ în anul 2009.
Gheorghe Funar () [Corola-website/Science/297126_a_298455]
-
germano-sovietic, pe 26 iunie 1940 Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, incluse de Hitler într-un protocol secret spre a intra în sfera de influență sovietică. Înainte de intrarea trupelor sovietice, mulți germani din aceste teritorii au fost strămutați forțat în teritorii ale Reichului (Danzig din Prusia Răsăriteană - în prezent Gdańsk în Polonia -, Wartheland, Silezia Superioară, grupuri mai mici în Protectoratul Boemia și Moravia ("Protektorat Böhmen und Mähren"), Regiunea Sudetă, și în Lorena- Luxemburg ("Lothringen-Luxemburg"), în cadrul programului numit "Heim
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
singur sat, iar satul Principele Nicolae a primit în 1948 denumirea de "Alexandru Ioan Cuza". În 1950, comuna a fost transferată raionului Brănești și apoi (după 1956) raionului Lehliu din regiunea București. Satul Boanca a fost dezafectat, iar locuitorii săi strămutați în 1962, pentru a mări suprafețele arabile. În 1968, comuna a revenit la județul Ilfov, reînființat, având în compunere satele Fundulea, Gostilele și Alexandru Ioan Cuza, tot atunci satul Crângu fiind desființat și comasat cu satul Fundulea. Satul Alexandru Ioan
Fundulea () [Corola-website/Science/297206_a_298535]
-
așa-numiții germani dobrogeni) a fost înființată în 1907, viața religioasă și educația în cadrul acesteia făcându-se sub îndrumarea părintelui Pieger, care a contribuit la ridicarea bisericii, finalizată în anul 1934. În 1940 au părăsit așezarea 256 de germani, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca "Heim ins Reich" (Acasă în "Reich"), în sat rămânând numai 19. . Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Techirghiol se ridică la de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră
Techirghiol () [Corola-website/Science/297198_a_298527]
-
rege alan. Alanii, refugiați împreună cu vandalii în provincia Gallaecia (Galicia de astăzi, la nord de Portugalia), s-au supus regelui vandal Gunderic. Din cauza presiunii crescânde a vizigoților, care cucereau provincie după provincie, vandalii și alanii, sub regele Geiseric, s-au strămutat în Africa, trecând în 429 strâmtoarea Coloanele lui Hercule (astăzi Gibraltar). După zece ani de conviețuire ostilă cu populația locală romanizată, care le cedase litoralul Algeriei de astăzi, vandalii și alanii pornesc în 439 la război. În același an, Geiseric
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
în stilul Art Nouveau. Această perioadă de renaștere culturală, politică și economică a fost de scurtă durată, orașul și întreaga țară fiind ocupate în 1940 de Uniunea Sovietică și de Germania Nazistă între anii 1941 - 1944. Germanii baltici au fost strămutați cu forța după 700 de ani de prezență neîntreruptă în oraș. Ca urmare a războiului, sute de mii de letoni au pierit, sau au fugit în exil în toată lumea. Letonia a pierdut o treime din populație. Ocupația sovietică a fost
Riga () [Corola-website/Science/297227_a_298556]
-
din cartierul "Ocnița". Până în 1936, la această exploatare au lucrat și pușcăriași din peniteciarul de lângă salină. Ultima prăbușire sa petrecut în 11 septembrie 2004 la exploatarea de pe dealul Țeica (exploatare prin sonde) producând un dezastru ecologic și social. Au fost strămutate peste 100 de gospodării afectate de apa sărată ieșită din pământ și prăbușirea terenului. În timpul eclipsei de soare din 1999, localitatea s-a aflat în punctul de durată maximă al fenomenului. Penitenciarul de la Ocnele Mari, dispărut odată cu surparea salinei, a
Ocnele Mari () [Corola-website/Science/297217_a_298546]
-
o fostă colonie franceză ce și-a câștigat independența în 1960. Regiunea a fost dominată de triburile Bantu, care au construit legături comerciale în bazinul fluviului Congo. Cei mai vechi locuitori ai zonei sunt pigmeii, care mai târziu au fost strămutați și absorbiți de triburile bantu în timpul extinderilor bantu. Bakongo sunt de etnie Bantu, care a ocupat părți din Angola, Gabon și Republica Democrată Congo a zilelor noastre, acest lucuru dând naștere la afinități și rivalități etnice între aceste țări. Mai
Republica Congo () [Corola-website/Science/298089_a_299418]
-
1822. Totuși, identitatea majorității liberienilor de astăzi își are rădăcinile în diverse grupuri indigene de pe actualul teritoriu al Liberiei actuale. La 26 iulie 1847, americano-liberienii își declară independența într-un stat numit „Republica ”. Ei vedeau Africa, continentul de pe care fuseseră strămutați cu ani în urmă, ca un „Pământ al Făgăduinței”, chiar dacă nu intenționau să se reintegreze în societatea africană. Americano-liberienii s-au considerat americani și au fost tratați ca atare de către indigeni. Deasemenea, au fost recunoscuți ca americani de către autoritățile coloniale
Liberia () [Corola-website/Science/298117_a_299446]
-
și-a lăsat amprenta asupra culturii românești în nenumărate feluri, dar și asupra vieții cotidiene a locuitorilor capitalei României pe care o străbate. Dâmbovița este un râu încărcat cu o istorie bogată, controversată și interesantă. Fiecare conducător, de când s-a strămutat capitala la București, a dorit să-și lase amprenta asupra râului care scaldă orașul de secole. Sub ce formă și-au lăsat urmele, veți afla citind rândurile de mai jos. </br> </br> </br> </br> </br> </br> </br> </br> </br> </br
Râul Dâmbovița () [Corola-website/Science/297446_a_298775]
-
muncii. Alții 400 au lucrat la construcția fapricii de ciment și la hidrocentrala de la Stejaru. Realizarea construcției a impus strămutarea parțială sau totală a 22 de sate. Dintre acestea, unele ca Răpciune, Cârnu, Rețeș - au dispărut în totalitate. Au fost strămutați peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării. Două cimitire care urmau să fie îngropate de ape, au fost și ele dislocate. Preoții satelor Hangu și Fârțagi, au început cu un an înainte de inaugurarea barajului să-și
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
satul apare și în alte documente de arhivă din secolele al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea. În anul 1744 preotul Dumitru Ungureanu a construit aici o biserică de bârne cu hramul „Sf. Voievozi“, care a fost strămutată în 1851 în satul învecinat Poiana (astăzi în comuna Zvoriștea). În anii 1803-1810 căpitanul Grigore Costrăș (călugărit sub numele de Ghenadie) a ctitorit o biserică de zid în centrul satului în locul bisericii de lemn mai vechi. Noul lăcaș de cult
Biserica de lemn din Zamostea () [Corola-website/Science/317008_a_318337]
-
Dositei Herescul a sfințit la anul 1761 un antimis pentru biserica din Botușana”". După construirea actualei biserici de lemn (1810), biserica de lemn mai veche a fost donată în 1815 locuitorilor din Poieni-Solca. De acolo, biserica de lemn a fost strămutată din nou în 1942 în satul Dragoșa din comuna Frumosu. Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Botoșana a fost construită în anul 1810 de către meșterul Grigore Iulian din Câmpulung Moldovenesc. Pe o bârnă din pridvorul bisericii se află următoarea pisanie
Biserica de lemn din Botoșana () [Corola-website/Science/317077_a_318406]
-
Bogdan o înzestrează cu obiecte de gospodărie, cu moșia Bogdănești, înconjurătoare mănăstirii... îi dă zestre alte pământuri domnești, luate din trupul pământurilor mănăstirii Neamț”". Încercarea de reconstruire a mănăstirii nu reușește astfel că în anul 1542, domnitorul Petru Rareș a strămutat vechiul așezământ monahal, mai la deal, întemeind Mănăstirea Râșca. Unele documente istorice mai amintesc câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, în secolul al XVII-lea, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
din anul 1845, el având următorul text: "„Acest pomelnic este al lui Petru Ilie, Solcanu Ion, Bogdănești, 1845”". Construită pe malul râului Bogdăneasa, biserica a fost afectată de desele alunecări de teren. În perioada 1803-1805, ea a fost demontată și strămutată mai la vest, în interiorul cimitirului sătesc. După ce a fost reparat în 1872, lăcașul de cult a fost mutat într-o zi din vara anului 1904 pe amplasamentul actual. Nu s-a mai apelat de această dată la procedeul demontării, biserica
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
de mănăstire, iar egumenul Chiril le construiește aici în anul 1797 o biserică de lemn, cu hramul "Sfinții Voievozi". În decursul timpului, biserica a suferit numeroase modificări care înregistrează totuși o datare exactă. Într-o perioadă necunoscută, biserica a fost strămutată de la Râșca la Boroaia. În anul 1977, bisericuța de lemn a fost strămutată din nou, de această dată de la Boroaia în satul învecinat Praxia. Pe latura sudică a pronaosului a existat anterior și un turn-clopotniță, care nu a mai fost
Biserica de lemn din Praxia () [Corola-website/Science/317122_a_318451]
-
de lemn, cu hramul "Sfinții Voievozi". În decursul timpului, biserica a suferit numeroase modificări care înregistrează totuși o datare exactă. Într-o perioadă necunoscută, biserica a fost strămutată de la Râșca la Boroaia. În anul 1977, bisericuța de lemn a fost strămutată din nou, de această dată de la Boroaia în satul învecinat Praxia. Pe latura sudică a pronaosului a existat anterior și un turn-clopotniță, care nu a mai fost reconstruit când s-a strămutat biserica la Praxia. La sfârșitul secolului al XX
Biserica de lemn din Praxia () [Corola-website/Science/317122_a_318451]