2,306 matches
-
instituții, fiind coleg de promoție cu viitorii generali Ioan Ghinescu, Nicolae Mihăescu, Marcel Olteanu, Aristide Razu și Nicolae Condeescu. S-a căsătorit la data de 7 noiembrie 1910, cu "Maria Zorileanu". După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Paulian a ocupat diferite poziții de execuție în cadrul "Regimentului 9 Artilerie" și "Regimentului 1 Artilerie". În anul 1909 trece în arma infanteriei, fiind numit comandant de batalion în "Regimentul Gorj No. 18", iar la 1 aprilie 1916 a fost
Constantin Paulian () [Corola-website/Science/334007_a_335336]
-
rămână la o distanță sigură în larg. O vedetă rapidă (MGB 314) a fost desemnată ca punct de comandă, la bordul ei aflându-se comandantul raidului și cel al unităților de comando. O altă vedetă rapidă (MTB 74), comandată de sublocotenentul Michael Wynn, avea două sarcini de îndeplinit. Dacă porțile exterioare ale docului Normandie erau deschise, trebuia să torpileze porțile interioare. Dacă porțile exterioare erau închise, trebuia să torpileze porțiel de la întrarea veche în bazinul St Nazaire. Pentru sprijinirea comandourilor au
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
Facultatea de Drept din București, între 1959 și 1964, și cursuri postuniversitare de relații internaționale la Universitatea din București (1964-1966). Din 1973, Meleșcanu este Doctor în Drept Internațional la Universitatea din Geneva. De asemenea, el are în prezent gradul de sublocotenent de infanterie, în retragere. Meleșcanu și-a început cariera diplomatică în anul 1966, când a fost angajat în Ministerul Afacerilor Externe, promovând, prin examene și concursuri, până la rangul de ambasador. Între anii 1978 și 1985, Teodor Meleșcanu a fost detașat
Cine este Teodor Meleșcanu, propunerea ALDE pentru Ministerul Afacerilor Externe by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102634_a_103926]
-
din postul de pârcălab. Balș moare și locul îi este luat de un alt adversar al Unirii - Nicolae Vogoride, care pentru a-l apropia pe Cuza îl numește din nou pârcălab la Galați și îl reintegrează în cadrele armatei ca sublocotenent. Îl înaintează la gradul locotenent și după patru zile îl face căpitan, iar după alte cinci zile maior. Era o înaintare cu totul în afara regulamentelor, excepțională, Vogoride crezând că și-a asigurat în Cuza un devotat partizan. S-a înșelat
Cariera lui Alexandru Ioan Cuza - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102214_a_103506]
-
divorțat în 1924. Pârvu Boerescu s-a recăsătorit în 1941 cu Zizi (Zoe) n. Laurențiu (1917-1995), având un fiu, Pârvu Boerescu (n. 1946). Col. Pârvu Boerescu a încetat din viață la 6 septembrie 1978, în vârstă de 90 de ani. Sublocotenent de Cavalerie (01.07.1907), Locotenent (01.07.1910), Căpitan (01.04.1915), Maior (13.11.1917) . Ulterior a fost avansat lt.-colonel și colonel în rezervă. După absolvirea clasei a 4-a liceale la Liceul „Gh. Lazăr” din București
Pârvu Boerescu () [Corola-website/Science/337633_a_338962]
-
A. B. (ardeleni bucovineni)". În atribuțiile acestuia au intrat atât ținerea evidenței voluntari înrolați, cât și recrutarea și primirea altor voluntari din Rusia. Conducerea biroului a fost asigurată de către maiorul A. Romalo din Armata Română, iar membrii acestuia au fost sublocotenenții Victor Deleu, Leonte Simion și Vasile C. Osvadă - ajutați de către personalul din subordine. Atribuțiile Biroului s-au extins, ulterior, cu sarcini atât civile, cât și cu noi sarcini militare, ținând de activitatea de integrare, de intendență și de serviciile poștale
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Mărășești”, 2 trenuri blindate cu același nume, 1 batalion de rezervă, o companie de pionieri, un escadron de lăncieri și o companie de . În compunerea corpului a mai fost menționat un serviciu de intendență și o Secție Culturală condusă de către sublocotenentul Augustin Șandru, iar fiecăruia dintre batalioanele operative I și II i-a fost alocată câte o companie de depozit. După apelul "Comitetului Național Român" din 15 august, cifra voluntarilor înrolați a ajuns la peste 5.000, organizați în 5 batalioane
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Franceze din Siberia. În structura acesteia au intrat 3 batalioane: I „Horia” comandat de maiorul Kitchano, II „Mărășești” comandat de maiorul Nosek și III de , o companie de , o școală de grenadieri și o companie de Stat Major condusă de către sublocotenentul Manilich. Șef de Statul Major a fost numit maiorul Dubinin. În compunerea fiecărui batalion au intrat patru companii de infanterie, o companie de mitraliere, o unitate de legătură și o companie de depozit. În dotarea Batalionului I au intrat 2
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
pentru acoperirea cheltuielilor de repatriere, cât și înființarea unei "Comisii Militare Române în Siberia". Aceasta a fost constituită la 20 ianuarie 1920 din căpitanul doctor Victor Cădere (ca însărcinat guvernamental cu depline puteri și grad de maior asimilat) și din sublocotenentul medic Raul Alevra, cei doi urmând a fi agreați de către comandamentul japonez de la Valdivostok și atașați pe lângă generalul Janin. Din păcate mandatul comisiei, anume acela de a urgenta repatrierea prizonierilor ardeleni aflați în Siberia a fost comunicat numai lui Cădere
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Legiunii" cu ajutorul Misiunii Franceze au fost echipate cu haine de vară, cazarea s-a făcută într-o cazarmă cu trei etaje disponibilizată de către generalul Lavergné, iar asistența sanitară a fost asigurată de către „Trenului sanitar” al Crucii Roșii Americane. Între timp, sublocotenentul Raul Alevra obținuse pentru repatriere un fost cargou canadian transformat (numit „M.S. Dollar” și cedat inițial contingentului ceh), care ar fi urmat să meargă pe o ruta Vladivostok - Halifax (Canada) - Triest. În urma intervenției suplimentare a maiorului Cădere, contingentul român a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
s-au organizat în "„Uniunea foștilor voluntari din Războiul pentru Întregirea neamului”" și au editat "„Gazeta voluntarilor”", organ de presă care a apărut între anii 1923 și 1937. Președinte al "Uniunii foștilor voluntari" a fost ales comandantul de la Darnița - fostul sublocotenent Victor Deleu, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. În perioada 29-30 septembrie 1923, la Bratislava a avut loc un "Congres al foștilor voluntari din România, Cehoslovacia și Iugoslavia", unde s-a hotărât crearea unei "Federații a tuturor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
dintre măsuri a fost aceea de a orpi la frontieră toți soldații care se întorceau de pe front, pentru a-i pune să jure pe steagul ungar și a-i încadra și instrui în unități proprii. Părăsind frontul italian spre Viena, sublocotenentul Iuliu Maniu (singurul militar din Comitetul Executiv al Partidului Național Român) a primit din partea fruntașilor politici români transilvăneni misiunea de a organiza trupe regulate din regimentele ardelene relocate din garnizoanele lor de origine pe teritoriul Austriei și în Boemia, precum și
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
preotul militar Iosif Serafim, asistat de preoții Ilie Haciotă și Gheorghe Oprean. Din partea Consiliului Național Român Central de la Arad a participat oficial la solemnitate deputatul bucovinean Teofil Simionovici. Confruntat cu o serie de dezertări (un caz cunoscut fiind cel al sublocotenentului Gheorghe Alexa, care a părăsit Viena împreună cu un grup de 40-50 soldați români), Senatul Militar a decis tipărirea unui nou apel cu rol critic, adresat ofițerilor și soldaților români. Dată fiind agravarea situației economice în oraș, membri organizației au decis
Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena () [Corola-website/Science/336086_a_337415]
-
învinge deoarece astfel și-ar anula propria sa condiție de „intelectual”. Tânărul savant respingea această resemnare mioritică a intelectualului român, căutând în scrierile sale alte atitudini intelectuale în fața acelorași provocări. Ulterior, scriitorul a folosit unul dintre personajele secundare ale cărții, sublocotenentul Bogdan Cernegură, ca erou central al romanului "Ochii strigoiului" (1939-1941), imaginând revenirea acestuia printre oameni după ce zăcuse 20 de ani în spital în urma unei răni la cap ce-l făcuse să-și piardă memoria. Personajul descoperă o societate contemporană cu
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
pentru a fi creditate ca motiv al aterizărilor forțate. Cu toate acestea, este sigur că Pégoud, mai degrabă decât Roland Garros (patru victorii documentate), a fost primul pilot care a dobândit statutul de as al aviației. La 31 august 1915, sublocotenentul Pégoud a fost împușcat și ucis de unul dintre elevii săi germani de dinainte de război, subofițerul Walter Kandulski, în timp ce efectua o manevră de interceptare a unui avion de recunoaștere german. Avea la acel moment vârsta de 26 de ani. Același
Adolphe Pégoud () [Corola-website/Science/336645_a_337974]
-
Viena) a fost un Feldmarschalleutnant al armatei austro-ungare și comandant al cetății Timișoara. Scudier a fost fiul unui ofițer și ginerele lui Joseph von Scheda. După ce a absolvit Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt (urmată între 1829-1837) cu gradul de sublocotenent, a fost repartizat la regimentul de infanterie 47 la Bologna. În 1838 a fost avansat locotenent, iar din 1839 a fost alocat serviciului general de intendență din Italia. În 1845 Scudier a fost avansat locotenent-major și mutat la Viena. În
Anton von Scudier () [Corola-website/Science/336680_a_338009]
-
convins țăranii să-i găzduiască deși unii instigatori au încercat să-i facă pe țărani să le refuze primirea. La curent despre această operațiune au fost înafară de Bogos, deputații Sfatului Țării Ion Codreanu, N. Codreanu și I. Pelivan, precum și sublocotenentul Secară - care semnase o telegramă prin care a cerut urgentarea operațiunii. Pe 30 decembrie guvernul român a decis cu asentimentul Aliaților trimiterea de trupe în Basarabia, dar la 1 ianuarie bolșevicii au preluat controlul asupra Gării din Chișinău, Poștei și
Incidentul din gara Chișinău din 6 ianuarie 1918 () [Corola-website/Science/337148_a_338477]
-
1837), participant la Revoluția de la 1848 în Giurgiu. Constantin Z. Boerescu a urmat „Școala Fiilor de Militari, Iași” (Liceul Militar din Iași), apoi Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, în urma absolvirii căreia va fi avansat la gradul de sublocotenent în 1875, în Batalionul de geniu. În 1887 se căsătorește cu Alexandrina Socec (n.1868, d. 1952), fiica cunoscutului librar și editor Ioan V. Socec, cu care a avut doi fii: Pârvu Boerescu (1888-1978) și Neagu Boerescu (1889-1946). A decedat
Constantin Z. Boerescu () [Corola-website/Science/337188_a_338517]
-
În 1887 se căsătorește cu Alexandrina Socec (n.1868, d. 1952), fiica cunoscutului librar și editor Ioan V. Socec, cu care a avut doi fii: Pârvu Boerescu (1888-1978) și Neagu Boerescu (1889-1946). A decedat la 11 februarie 1915, în București. Sublocotenent, în Geniu (1875), Locotenent (1879), Căpitan (1882), Maior, în Infanterie (1888), Locotenent-colonel (1893), Colonel (1898), General de brigadă (1906), General de divizie în rezervă (1913). După absolvirea Școlii militare de ofițeri, Constantin Z. Boerescu a luat parte ca sublocotenent în
Constantin Z. Boerescu () [Corola-website/Science/337188_a_338517]
-
București. Sublocotenent, în Geniu (1875), Locotenent (1879), Căpitan (1882), Maior, în Infanterie (1888), Locotenent-colonel (1893), Colonel (1898), General de brigadă (1906), General de divizie în rezervă (1913). După absolvirea Școlii militare de ofițeri, Constantin Z. Boerescu a luat parte ca sublocotenent în Compania a 4-a din Batalionul de geniu la Campania Armatei Române din Războiul de Independență al României, în anii 1877-1878, executând lucrări de fortificații la Barboși (Galați), la Calafat, la Corabia, și apoi la Plevna, unde se remarcă
Constantin Z. Boerescu () [Corola-website/Science/337188_a_338517]
-
a Republicii. Armata de ocupație a creat rapid o "Gardă Națională", cu scopul de a restabili ordinea. În 1918, văzând în această o oportunitate, Trujillo s- a integrat în structura nou înființată a instituției militare și a fost imediat promovat sublocotenent. Pe 11 ianuarie, 1919, el a fost promovat din nou și a fost învestit în funcție, devenind locotenent numărul cincisprezece din cei șaisprezece care existau atunci în "Gardă Națională". În 1920, cu gradul de locotenent, a fost supus unui proces
Trujillo Dictatorul () [Corola-website/Science/337207_a_338536]
-
A. B. (ardeleni bucovineni)". În atribuțiile acestuia au intrat atât ținerea evidenței voluntari înrolați, cât și recrutarea și primirea altor voluntari din Rusia. Conducerea biroului a fost asigurată de către maiorul A. Romalo din Armata Română, iar membrii acestuia au fost sublocotenenții Victor Deleu, Leonte Simion și Vasile C. Osvadă - ajutați de către personalul din subordine. Atribuțiile Biroului s-au extins ulterior cu sarcini atât civile cât și cu noi sarcini militare, ținând de activitatea de integrare, de intendență și de activitatea poștală
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni (Hârlău) () [Corola-website/Science/337235_a_338564]
-
punctul de pornire în portul Vladivostok și punctele de sosire în porturile Constanța, Triest, Genova și Ragusa. Ca membri ai comisiei au fost desemnați: căpitanul doctor Victor Cădere - ca însărcinat guvernamental cu depline puteri și grad de maior asimilat și sublocotenentul medic Raul Alevra. Porniți din Paris pe 31 ianuarie 1920, aceștia s-au oprit după traversarea Oceanului Atlantic la Washington și apoi după traversarea Oceanului Pacific la Tokio, atât cu scopul de a se pune la curent cu privire la situația politică și militară
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
de comandorul Pantazi în calitate de comisar al guvernului român în Statele Unite ale Americii, pentru acoperirea cheltuielilor de repatriere. Ca membri ai comisiei au fost desemnați: căpitanul doctor Victor Cădere - ca însărcinat guvernamental cu depline puteri și grad de maior asimilat, alături de sublocotenentul medic Raul Alevra. La momentul respectiv, cei doi se aflau la Paris, Cădere în aparatul de lucru al premierului Alexandru Vaida Voevod și Alevra în calitate de curier. Alevra a fost pus în contact cu Cădere la date de 20 ianuarie 1920
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]
-
Constantin Scărișoreanu (1869-1937) și Cornel Scărișoreanu (1880-1944). A fost sportiv de performanță, practicând echitația. A deținut, recordurile naționale pe distanțele: București - Constantinopol (1907); Constantinopol - Constanța (1907) și Roman - București (două zile).). După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Romulus Scărișoreanu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori și al Regimentului 9 Călărași. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant
Romulus Scărișoreanu () [Corola-website/Science/335869_a_337198]