3,370 matches
-
dorește, fără să ceară permisiunea nimănui. Nici să pună stăpânire pe pământuri fără stăpân, mai ales dacă nu sunt despărțite prin hotare fortificate de bogăția pe care o aduce în toate colțurile lumii Pacea Romană. Lasă să-i scape un suspin adânc. Încearcă să se consoleze. Până la urmă e normal ca și barbarii să tânjească să se înfrupte și ei din bunăstarea civilizației... Imediat se înfioară. Dar dacă doresc să o distrugă? Cum au încercat recent pannonii și dalmații. Oftează din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei. Sigur că o iubește, au trecut doar prin atâtea împreună, îi leagă până și amintirea pruncilor morți. Atunci Mariamne? Cu ce i-a fermecat trupul și mintea, de nu o poate uita? Își lasă bărbia în piept, cu un suspin. Probabil că asta e deosebirea între dragoste și dorință. Se uită din nou la soția lui. O acoperă cu grijă. Atinge în treacăt, mângâietor, pântecul umflat. Degetele sesizează mișcările zbuciumate ale fătului. I-a deranjat liniștea. Genele i se umezesc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
croiește drumul către putere ascunzându-se după fustele nepoatei lui Augustus. Sclavul îi aduce o nouă tunică din două bucăți de lână cusute pe margini și ornate cu câte o bandă lată de purpură, simbolul ordinului sena torial. Cu un suspin, Germanicus își vâră capul prin deschizătură, iar valetul îl încinge iute peste talie cu o curea. — Ai grijă ca benzile să cadă drept, mormăie stăpânul. Neglijarea acestui aspect este viu criticată. Bagă mâinile sub centură, ca să lase tunica un pic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e rușinos. Prea efeminat. Din contră, pilozitatea conservă înfățișării masculine demnitatea ce i se potrivește. Oricum, e și așa destul de scurtă, îmbracă doar bărbia. Și parcă îl face să semene mai mult cu bunicul său, Marcus Antonius. Își înăbușă un suspin. Când va îmbătrâni și va încărunți, după 40 de ani, o s-o dea jos. Cu câteva clămpănituri experte de foarfecă, sclavul taie cu eleganță firele rebele. Scurtăm un pic și părul? — Nu, nu, se împotrivește tânărul. Lasă-l în pace
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Germanicus, dar se stăpânește. N-are rost să se răz bune pe ea pentru greșelile lui. Privirea cercetătoare a lui Herodes Agrippa îi învăluie rapid. Nu e el omul să se lase înșelat de aparențe. Își înăbușă amarul cu un suspin. La ce-i folosește Mariamnei nefericirea lui Germanicus? Se dă la o parte s-o lase pe Antonia să treacă. Femeia însă rămâne pe loc și spune: Mi-aș dori mult ca fiii și nepoții mei să înțeleagă că vir
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fără de prihană? Preferă să nu se uite spre Agrippina, ca și cum s-ar teme să n-o audă strigându-i: „Numai cei fără de vină să se apropie de altar! Departe de aici, tu, cel bântuit de pofte rușinoase!“ Își înăbușă un suspin adânc și apucă cu ambele mâini cupa plină cu vin. Varsă câțiva stropi peste capetele statuetelor, pentru ca spiritele însetate ale morților să se adape și ele. Câteva picături cad alături. Încep să se lățească și să se unească, pentru ca într-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o panglică la mijloc. Pe locul de trecere lăsat în dreapta apare eunucul Lygdus. Unduindu-și mlădios șoldurile ca o femeie, își salută stăpânul și așază lângă pat un lighean de argint plin cu apă caldă. Vederea lui îi smulge un suspin disperat lui Tiberius. Calvarul bărbieritului începe. O tiranie de care nu-i chip să scape. În spatele lui Lygdus se profilează deja siluetele celor doi frizeri, înconjurați de ajutoarele lor. Imediat, Panthagathus, bărbierul principal, începe să ascută briciul, o lamă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ca ei doi, rolul de binefăcător și beneficiar se schimbă constant în funcție de interesul mutual, interes întărit printr-un cod de onoare bazat pe reciprocitate și pe plata strictă a foloaselor obținute. Probabil a sosit momentul să-și plătească datoria. Un suspin dureros îi umflă pieptul. De voie, de nevoie, este și el prins în această rețea de patronaj și prietenie care unește ca un liant haosul stratificărilor sociale, de la senatori la cavaleri, la nobilimea locală și tot drumul în jos până la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
este un ipocrit fără pereche, fie nu realizează că religia, ca instituție oficială, reprezintă un aspect major al relației în continuă schimbare dintre Roma și imperiul său. De aceea trebuie păzită cu strășnicie. Într-un târziu, Germanicus rostește, cu un suspin: — Am fost și la Delphi... Herodes tresare, smuls din visare. — Te-ai dus să consulți oracolul? Și-mi spui asta după ce adineaori ai făcut o adevărată profesiune de credință? ar vrea să-l întrebe, dar se stăpânește. — Mda... ca tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în schimb pe Asinius Gallus, ținându-și băieții pe după umeri. S-a așezat strategic în apropierea Agrippinei și a lui Germanicus. Doar se laudă peste tot că fiii lui sunt verișori cu prinții imperiali! Vipsania însă nu e nicăieri. Un suspin dureros îi umflă pieptul. În fiecare an, când se întoarce din campanie, încearcă să o vadă. Măcar pentru câteva clipe. Degeaba. Și totuși, înainte de a pleca la Rhodos reușea din când în când, chiar dacă toți aveau grijă să nu-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
când se numea doar Octavianus, ia cuvântul: — Ficatul are o parte bună și alta rea. La toate animalele sa cri ficate, prima a fost mai dezvoltată, ceea ce este un semn favorabil. Tiberius Nero resimte, aproape ca pe o realitate palpabilă, suspinul de ușurare ce se ridică din miile de piepturi adunate pe Câmpul lui Marte. Toți s-au temut. Nimeni nu știe de ce anume, dar le-a fost frică. Și pe el l-a pus pe gânduri seria incidentelor. A simțit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bine, și voi putea să-mi reiau regimul. Îmi termin de citit revista, după care o bag în geantă, pregătită să atac paginile cu foarfeca atunci când voi fi în siguranță acasă în dormitorul meu. Arunc o privire la ceas și suspin. A mai trecut o zi din viața mea banală, deși nu ar trebui să fie așa. Sunt jurnalistă, pentru numele lui Dumnezeu! Este cu siguranță o existență fascinantă și interesantă, nu? Din păcate, nu și pentru mine. Tânjesc după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fapt, zice Geraldine, era plin de lume care arăta ca și cum ar fi trebuit să fie celebră, doar că nici unul dintre noi nu știa cine erau. ― La naiba cu persoanele care vor să fie altceva decât sunt, spun eu cu un suspin profund. De-acum, se găsesc peste tot, adaug după care râdem amândouă. Geraldine face deodată la dreapta și oprește în fața unui bloc mare. ― Scuze, spune ea, întorcându-se spre mine. Ben Williams m-a tot bătut la cap să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ben începe și el să râdă, și curând toți trei ne ținem cu mâinile de burtă și ne ștergem lacrimile de la ochi. Chestia asta e de departe mult prea clinică să mai excite pe cineva. ― O, Doamne, spune Geraldine printre suspine, ștergându-și lacrimile cu grijă, ca să nu-și strice machiajul. La ce ne mai putem uita? ― Ce? Mai mult sex? Chiar și Ben se miră. ― Nu, prostule. Vreau să zic, nu există și alte locuri interesante? ― Nu știu. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ci pentru că de fapt nu se poate abține, este extrem de evident că vrea ca ea să vină. Chiar dacă sunt acolo tocilari, asta nu contează, pentru că vom fi noi acolo. ― Neah. Refuză să se lase convinsă, și atunci îmi scapă un suspin involuntar de ușurare. Din fericire, nu observă nici unul dintre ei. ― Ei, noi mergem oricum, nu-i așa, Jemima? Eu radiez și încuviințez din cap. Stau acolo și mănâncă și vorbesc despre muncă, iar în buzunarul lui Ben e anunțul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
sunt sănătoasă la cap? Să risc să mă întorc, lăsându-l pe Ben să mă vadă din spate? În timp ce mă aflu în această dilemă, Ben începe să-și recitească scrisoarea de intenție, așa că o iau în față cu un mare suspin de ușurare. Ies din din mica încăpere și mă îndrept spre barul principal. LA NAIBA! CE NAIBA CAUTĂ ELE AICI? Nu-mi vine să cred. Sophie și Lisa nu vin niciodată, dar niciodată prin localuri ca ăsta. Să iasă ele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ei par să decurgă mereu la fel. Se pare că aceasta n-o întreabă niciodată pe Jemima despre muncă, prieteni, viață socială. Mereu o întreabă de greutate, iar Jemima se retrage imediat în apărare, evitând totul cu grijă, cu un suspin plictisit. Vedeți voi, mama ei crede că își dorește ce e mai bun pentru Jemima. De fapt, mama ei vrea ce e mai bun pentru ea însăși. Vrea o fiică slabă și frumoasă, care să fie invidia tuturor vecinilor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
A, un interviu la care se duce azi după-amiază. Bună fată, Jemima, asta vreau să văd, cum gândești de una singură. ― Deci când ai de gând să-l suni pe tip? ― Nu știu, spun eu pe un ton dramatic, și suspin. S-ar putea să se termine urât, și nu știu dacă vreau s-o fac. ― Ei, la naiba, exclamă Geraldine, ce ai de pierdut? Are dreptate, știu că are dreptate. Mergem înapoi sus, și Geraldine îmi spune despre tipul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și Lisei, numai pentru că nu are cu cine altcineva să vorbească, și de fapt nu vrea să spună nimic, dar o face din greșeală. ― Pari un pic necăjită, observă Sophie. E totul bine? ― E bine, îi răspund, după care un suspin imens îmi scapă printre buze, înainte să-l pot reține. Cred că exagerez un pic, adaug, încercând să mă prefac. ― Chiar petreci extrem de mult timp la sală, îmi dă dreptate Lisa, poate ar trebui să renunți. Vreau să zic, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de mult îi duc dorul, cât de amuzant ar fi dacă Geraldine s-ar fi aflat aici. ― Vorbesc serios, spune ea. Îmi fac bagajul cât ai zice pește. Singura problemă e că ai nenorocita aia de poșetă Louis Vuitton. ― Scuze, suspin. Vrei să ți-o trimit înapoi? ― Stai liniștită. Sunt sigură că pot trăi și fără ea. În plus, poate să-mi cumpere Nick alta. ― A, Nick. Deci? ― Deci ce? spune ea, și-mi dau seama imediat că nu mai urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lent, adaugă el: încă unul din clișeele lui plictisitoare. Deci te întorci lunea viitoare. Da, Jemima? ― Ei bine, de-aia am sunat. ― Și eu care credeam că m-ai sunat pentru că ți-era dor de mine, spune el cu un suspin. Atunci dă-i drumul, dragă. Urmează vești proaste, am știut asta din clipa în care mi s-a spus că ești la telefon. ― Chestia e că vreau să mai stau un pic. ― Nu cumva ai găsit vreo slujbă la Hollywood
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
era de-ajuns. Dar Ben e atât de diferit; poate pentru că-l știu, poate pentru că suntem prieteni, dar cred că e mai mult de-atât. Știu fără urmă de îndoială, că încă sunt complet îndrăgostită de el. Mă opresc și suspin. ― Crezi că și el simte același lucru? ― Nu știu, suspin eu, în timp ce nesiguranța amenință să lovească. Știu că a fost incredibil de grijuliu și iubitor și mi-a oferit atât de multe, dar nu știu dacă asta înseamnă că simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-n boare Subțire voal; {EminescuOpI 4} Ca Eol ce sboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechiază, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sânul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul, În cântul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vânt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturând. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față Plutesc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș sburare Pe-al tău sân gemând de dor; {EminescuOpI 5} De-ai fi noapte - aș fi lumină Blândă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin; Și în nunta de iubire, În unire Naște-am zorii de rubin; De-aș fi, mândră, râușorul Care dorul Și-l confie câmpului, Ți-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului! ". Ca Eol ce sboară prin valuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
munți cu codri, peste deal și vale Mână al ei dor. Mână doru-i tainic colo în spre tine, Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline, Inima mi-e grea; Astfel totdeauna, când gândesc la tine, Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea! {EminescuOpI 11} SPERANȚA Cum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristeță, durere și lacrimi, amor, Azilul își află în sînu-i de dor Și pier, cum de boare pier norii. Precum călătorul, prin munți rătăcind, Prin umbra
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]