2,444 matches
-
a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și vieux-rose. Acum, totul a virat spre verde profund - dar culorile acestea de o supremă tan drețe persistă pe colinele valurilor, până departe, în orizontul cețos. Nu numai culorile sunt pline de tandrețe, dar și marea însăși. Este - ciudat - o descoperire recentă, datorită configurației speciale a locului. Promiscuitatea abjectă a acestei plaje - cloacă ase mănătoare Bragadirului într-o zi aglomerată, cu un fund care se întinde pe sub apă sute de metri, încât trebuie
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
te plictisește, fie te primește cu indiferență mornă, după vreme -, aici marea îți deschide brațele dintr-odată, orice marivaudage preliminar e suprimat. Pasiune instantanee: învăluit din toate părțile, legănat, purtat, mângâiat pe toate fețele, răsturnat, certat, consolat, îmbunat - cu teribilă tandrețe. În timp ce mă lăsam în voia ei - mă gândesc la tine. Elementul mării ne leagă - cu aceeași complicitate la care sunt obligate, față de noi, toate lucrurile de pe lume. Din larg dănțuiesc în apă cu înclinări bizare - și ConstanțaCity (mizeră, arhi-defunctă cetate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
traducere a Antoanetei Ralian reprezintă un fapt cultural demn de toată atenția.“ CODRIN LIVIU CUȚITARU, România literară, iunie 2010 „Am înțeles mai târziu, când am cunoscut-o mai bine, de ce mă impresionează Antoaneta Ralian. Farmec, bună creștere, ironie, curaj, căldură, tandrețe, empatie. Toate sunt existente la doamna Ralian.“ OVIDIU ȘIMONCA, din prezentarea făcută la Gala premiilor Uniunii Scriitorilor din România, 2007 „Traducătoarea romanului Spre far de Virginia Woolf, Antoaneta Ralian, a știut să menajeze articulațiile fine ale acestei construcții și să
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
fiecare dansează singur. Fiecare nu se ocupă decât de el însuși. Oricând dansurile acestea se pot dansa fără partener. Vitale, le lipsește senzualitatea sănătoasă. Comice, le lipsește surâsul. Concentrarea spre tine însuți cere crispare. Prietenești, sunt străine de mângâiere și tandrețe. Le lipsește cultura tangoului și a valsului și au acea limită dubioasă a celor care au ajuns la adorația lui Robbe-Grillet și Pinter fără să fi trecut pe la Cehov, Turgheniev și Sadoveanu. 13: Șase tineri africani orbi au realizat ascensiunea
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
a întors stomacul pe dos” - expresie care avu un efect pozitiv: patriotismul meu era împărtășit și de ei, dar - vorba tot a criticului - „asta nu înseamnă să nu mâncăm ca lumea, ce dracu’?”. Tovarășul Vali avu chiar o clipă de tandrețe: „Dacă te asigur că nu-l cumpărăm, te apuci să mănânci normal?”. În fiecare dimineață, plecând la vizionare, fixam cântarul de pe coridor plasat lângă o babușcă rotofee; nu voiam să-l încerc, eram convins că-mi va arăta cât am
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
până-n picioare, culoarea în care ar fi încăput multe, multe cuvinte. Urma să intrăm în „câmpul muncii“, „mare și lat“, vorba Dodoloiului. Fiecare pe cont propriu. Negru. La toate fetele alea care aleseseră rozul mă gândesc cu un soi de tandrețe, de milă. Erau fete care aspirau la tot ce are feminitatea mai puternic! Erau fete care se dădeau peste cap să fie frumoase, vaporoase, la modă. Își puneau cerceluși fini, inele de argint subțiri, baticuțuri, brățărici. Ieftinăciuni, dar frumoase pe
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de juriu pentru a participa la expoziție. Debutul meu artistic a avut loc la data de 23 mai 1998, în cadrul Salonului de primăvară al A.A.P., unde participasem cu cinci lucrări, fiind toate acceptate în salon, două moderne; „Lacrimi” și ‚Tandrețe” și trei naive; „Pasărea”, ‚Nodul” și „Vrăjitoarea”, spre surprinderea mea juriul îmi acordase premiul al II-lea pentru lucrarea „Lacrimi”, președintele juriului fiind Aurel Istrate, muzeograf principal la Muzeul de Artă Iași, membru al U.A.P. A doua zi apăruse
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
o așeză în pat ca pe un lucru foarte fragil, fără a se așeza și el. Își scoase cămașa imaculată, zăbovi o clipă cu privirea peste fața ei, se așeză lângă ea și începu s-o sărute cu poftă și tandrețe. Își strecurase degetele în părul ei voluminos și se aplecă mai mult peste fața ei, încât îi era aproape imposibil să mai respire. La rândul ei, duse o mână în părul lui, iar cu cealaltă mână căuta să se apere
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
toate încăperile precum o briză care intră și-ți inundă casa. În toată casa nu mai găseau o oază de liniște, făcându-i să se simtă ca pe un teritoriu străin. Aroganța lui nu putea fi anulată nici cu dinamită, tandrețea, bunătatea, duioșia, umărul pe care voia să își pună capul, erau lucruri greu de găsit. Pentru el nu mai era decât un obiect, o ființă respingătoare, un canal înfundat de gunoaie, sau o noapte întunecoasă fără stele. Căsnicia avea un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
într-un leagăn al copilăriei, ca în brațele mamei. R. Schimbări neașteptate Îi tremurau picioarele de emoție iar respirația i se opri pentru o secundă. Se văzură într-un restaurant și după ce Valentin se aplecă și-i sărută mâna cu tandrețe, „diamantul” îi făcu semn să se așeze la masa ei. - Dacă cineva mi-ar fi ghicit că te voi revedea, nu aș fi crezut! - A trecut mult timp de când nu ne-am văzut. Destinul e plin de ciudățenii, zise Carlina
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Bucur e un fel de Belmondo cel din A bout de souffle, firește) ; unde nu stă bine e la partea cu sexul. E ciudat de frigid... Bun, am înțeles că totul trece în limbaj, în înjurătură, iar după aia în tandrețe (momentele post-înghețată, în dubă, sunt foarte dulci...), dar între ele nu e nimic. Nu-mi dau seama dacă e o chestie de generație (gen ne enervăm prin bancuri, o punem și p-ormă stăm ca broaștele la vivisecție... poate ni
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și poți fi sigură că numele tău are să răsune ca un ecou peste tot, pe dig, pe plajă, în oraș. Pe malul mării, am să-ți strig numele, căci inima mi-e plină de tine, de tristețe și de imensă tandrețe. Mamina 2/1947 I Mangalia, 12 septembrie 1947, vineri Ieri, la 6.10 plecare; bineînțeles, de la Fetești la Medgidia, ca să văd Dunărea și să mănânc la vagonul-restaurant. Am învăluit peisajul în marea mea singurătate; ici și colo, privirile mi se
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Am primit vizita Chiranei, nenorocită din pricina lipsei de bani, apoi m-am plimbat prin oraș și pe faleză. Cinat la restaurantul Comino: raci - eu opt -, Irène, șapte. Ne-am întors împreună. M-am gândit tot timpul la tine, adânc, cu tandrețe și disperare; îți simt absența peste tot; te regăsesc peste tot și-ți iei zborul înainte de a te fi putut vedea. Noapte bună, micuțo. II Mangalia, 15 septembrie [1947], luni Mamy, ieri același tipíc de viață, dimineața plajă, la prânz
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în absența ta, nu mi mai dau seama ce simt, sunt zăpăcită, înnebunită și frământată de neliniște, tristețe și Dă-mi vești! Vechea mea afecțiune lui Georges și Greg, buna mea amintire d-nei și d-lui B. Munteanu, vechea mea tandrețe Parisului, în care respiri în sfârșit. Eu, una, am rămas în țara asta pe care o iubesc, exilată la țărmul mării, ca să uit că tot ce înseamnă rostul vieții mele se află departe de mine... Te strâng în brațe cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spaimă tot timpul, de-a lungul inimaginabilei tale călătorii. Ești așa de departe de mine, sunt așa de singură, Monica mea. Nimic și nimeni pe lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sertarul biroului tău; poate într-o zi am să-mi afund fața în sertarul deschis, unde lucrurile mai păstrează încă atingerea ușoară a degetelor tale subțiri... Scumpa mea. Nici un cuvânt nu-mi îmbracă perfect gândul, nici un cuvânt nu poate cuprinde tandrețea dureroasă pe care ți-o port. Nu am primit a șasea scrisoare. Unde o fi? Am s-o văd vreodată, așezată ca un mesaj de pace pe sugativa verde... așteptându-mă...? Când mă întorc acasă, prima oprire e la cutia
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o rețin: casa de vândut etc. Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. Fii mai clară despre Cinci. Transmite-i lui Georges bunele mele gânduri prietenești și vechea, calda mea tandrețe. Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de-a cârcoti nițel. Fii frumoasă și, dacă ți se spune asta, să crezi, dar să nu te lași prinsă în capcană. Cu atâta duioșie alături de tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în sfârșit am dobândit-o, prin câtă umilință și teroare din trecut. Micuțo, din patul tău văd șirul de plopi, cu frunzișul brumat și gălbui, cu reflexii tomnatice. Mă gândesc la tine, cu dragoste, cu strângere de inimă, cu o tandrețe fără egal pe lume. Îmi petrec toate serile scriindu ți; afară de zilele de la Slat[ina] și de cele câteva zile de griji prin care am trecut, ți am scris în fiecare seară. Uite, Lina a venit să mă gonească din
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tine și iar despre tine și mereu despre tine. Trăiești aici încrustată adânc și în mine vei trăi mereu, chiar dincolo de viața mea. P. S. Ocazie neașteptată! G[aby] își ia răspunderea acestei scri sori incomplete care este un strigăt de tandrețe dezlănțuită. Te iubesc și trăiesc de mai bine de cincisprezece zile într-o prăbușire ideologică plină de suferință. Dar o să-i învingem, totuși. Curaj! Bunul Dumnezeu are să îngăduie să ne revedem, noi două, scumpa mea fetiță preaiubită! Tandrețe. Sâmbătă, 1
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
strigăt de tandrețe dezlănțuită. Te iubesc și trăiesc de mai bine de cincisprezece zile într-o prăbușire ideologică plină de suferință. Dar o să-i învingem, totuși. Curaj! Bunul Dumnezeu are să îngăduie să ne revedem, noi două, scumpa mea fetiță preaiubită! Tandrețe. Sâmbătă, 1 noembrie [1947] Astăzi o zi plină, Monica, draga mea mult iubită și atât de îndepărtată. De dimineața - azi e ziua mea liberă, așa-zis - am plecat la coafeur, unde am stat până la 11, când m’am dus la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scapă-mă! M. 39/1948 I [1 martie 1948] Mouetta mea, astăzi, întâi martie, luni, am primit frumoasa, minunata ta scrisoare din 28 decembrie. Mi-ar fi părut așa de rău să se piardă, căci e un strigăt cald de tandrețe pătimașă, care mi-a dat puteri și un sentiment de blân dă mândrie. Ce rău îmi pare că n-ai primit cele șapte scrisori duble ale mele; mă gândesc că o mână indiferentă și ostilă mi-a azvârlit în vânt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fereastra dinspre balcon, albăstrie și întunecată. Mama îi scrie la birou fiicei ei iubite, în această casă mobilată cu atâta dragoste pentru ea. Unde ești tu, sufletul sufletului meu, dulceața mea, temeiul vieții mele, speranța mea, dulcea și inefabila mea tandrețe? Mama 52/1948 I Miercuri, 12 mai [1948] [...] Bucureștiul se schimbă dintr-un capăt în celălalt. Am demolat un mare număr de clădiri și avem acum o Piață Roșie (fosta Piață a Victoriei); am lărgit Bulevardul Colțea, tăind și demolând
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
gravă. [...] 18/1949 31 octombrie [1949], luni [...] Cred, Mouette neagră, că dacă nu găsim o altă cale pentru a ne putea scrie cu sufletul deschis (sau aproape), aceasta va fi ultima mea scrisoare. Aș vrea să pun în ea toată tandrețea pe care „a produs-o pământul, pentru uzul oamenilor, în ultima sută de ani“. Să știi că voi încerca să pun în cărțile poștale pe care ți le voi trimite toată viața mea, ultima mea suflare de viață. Dacă ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
traversând distanțele ca și cum noi două am fi legate pe viață și pe moarte. Sunt așa de bătrână, dulcea mea. Iar tu ești așa de tânără și de frumoasă. Bucură-te de tinerețea ta. Te iubesc infinit și te binecuvântez cu tandrețe și dragoste, M. c. p. 1 mai [1950], luni [...] Mă apuc imediat de scrisoarea către Rodica, odată ce ție nu pot să-ți scriu decât cărți poștale. [...] Dragostea mea pentru tine, neclintită, indestructibilă. Te ador, scumpa mea. Știi asta, o simți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lămpii micuțe, Doamna Cenușie își salută cu strigăte de durere fata prea iubită, aflată departe, atât de departe de ea. Te strâng în brațe, aproape în vis, într-atât mi se pare că eu însămi nu mai sunt aici. Cu tandrețe, cu toată dragostea, bătrâna ta, M. c. p. 20 septembrie [1950], miercuri [...] Sunt emoționată citind toate planurile pe care le faci pentru un viitor în care am fi împreună, dar, vezi tu, draga mea, eu nu mai cred în el
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]