4,773 matches
-
I a fost predestinat să incarneze și să-și asume contradicțiile epocii sale. Tatăl său, Iacob I Stuart, rege al Scoției timp de 36 de ani sub numele de Iacob al VI-lea înainte de a deveni regele Angliei (1603), era teoreticianul cel mai convins al "dreptului divin"245. Carol I a moștenit de la tatăl său această concepție, care devenise în acea perioadă o regulă a guvernării până în epoca Luminilor: Henric al IV-lea în Spania, Ludovic al XIV-lea în Franța
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
al Club8 ș.a. Mai multe premii pentru poezie, între care: Premiul revistei "Poesis" pentru debut (1992) și Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1998). Tentația criticului preocupat de opera lui Radu Andriescu este de a-i vedea cele două laturi, de teoretician literar, respectiv cea de poet, într-o relație de complementaritate sau chiar de conjuncție. Într-adevăr, între cele două există măcar un set evident de canale, paralelisme și influențe profitabile, dacă nu cumva chiar un sistem coerent de vase comunicante
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
coerent de vase comunicante. Nu e greu de sesizat, bunăoară, faptul că dintre lecturile necesare (și dovedite cu asupra de măsură, în demonstrația coerentă, unitară și bine scrisă care este Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală, Iași, 2005) teoreticianului și criticului literar Radu Andriescu, multe sunt recunoscute sau implicite în poezia acestuia: beatnicii americani (Gary Snyder, Jack Kerouac, Alan Ginsberg), adepții noii propoziții (Ron Siliman, Gertrude Stein, Lyn Hejinian), metarealiștii, prezentiștii și conceptualiștii din al treilea val al literaturii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
doar la o primă lectură a textelor sale, că ființa poetică se articulează mai mult din reflexele cărților asimilate cu voluptate. Dar la aceste reflexe livrești se adaugă referințe biografice poetul însuși le numește, împrumutând un termen drag mai ales teoreticienilor literaturii confesive, biografeme care sunt cu mult mai semnificative în ordinea internă a poemului, și club8-istul Radu Andriescu o știe și uneori chiar o declamă cu hotărârea unui toreador abia intrat în arenă: "introducere în opera lui velimir hleibnikov/ postmodernism
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu fac altceva decât să mascheze etapele devenirii spirituale ale actantului său, respectiv ale devenirii sale artistice, stricto sensu. În această devenire, un rol esențial îl joacă dualitatea. În acord cu una dintre certitudinile pe care, cum se va vedea, teoreticianul își configurează eseurile despre poezie (Poezia perennis, Rațiunea poeziei, Forța poetică, Poezia Ființei: de la Hölderlin la Paul Celan, toate incluse în Eseuri literare și filosofice, din Zidirea. Opera în proză. Eseuri literare și filosofice, Princeps Edit, Iași, 2007), poetul Mihai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
en scène généralisée" [Hamon, 1989, p.164] cu o predispoziție pentru spectacular. În sursele de specialitate conceptul de teatralitate se definește că prezența în reprezentare a semnelor care indică specificul teatral [v. Pavis, 1987, p.365; Ubersfeld, 1996A, p.83]. Teoreticianul și scenograful rus Nikolai Evreinov pledează pentru o înțelegere extinsă a conceptului de teatralitate că facultate universală a creării iluziilor și a transformării aparentelor, depășind teatrul propriu-zis148. Proiectul teatrului sau se bazează pe ideea că "în arta contează nu conținutul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
un aspect ludic, deoarece este impulsionata de simțul libertății, și cea a lui M.Bahtin, pentru care acest aspect ține mai mult de cultura populară. În jumătatea a doua a secolului XX, aspectul ludic nimerește tot mai mult în vizorul teoreticienilor culturii, cum ar fi O.Blonow, E.Fink, R.Callois, G.Debord ș.a. Conform cercetărilor unor sociologi de vază că E. Goffman, P.Linton ș.a., comportamentul omului în societate trebuie să fie considerat drept joc, deci că expunere publică și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dominării scenei de genurile noi sau renovate, corespunzând funcției de divertisment social (comedia de moravuri, vodevilul și opereta). Marea rivala a tragediei clasice și a dramei romantice este acum comedia, care se impune cu tot fastul reprezentării teatralizate. Fără un teoretician veritabil cu exceptia romanticilor, care, în numele apropierii genurilor, includ comedia în dramă, si mai ales a lui Stendhal, care propune în Racine et Shakespeare ÎI un proiect de "comedie romantică" teatrul comic da naștere, după 1950, unei dramaturgii comice de calitate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
poate fi primar. În orice împrejurare, femeile pariziene urmăresc să se pună în valoare: "On s'aperçoit dans toutes ces promenades, que leș femmes ont grand besoin de voir et d'être vues", constată Mercier [1990, p.188, subl.n.]. Teoreticienii secolului al XIX-lea insistă asupra unei veritabile "estetici" a omului monden: Nous voyons que, pour posséder ce qu'on appelle l'air du monde, îl faut joindre, aux agréments du maintient et du geste, d'heureuses dispositions du corps
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
circulau în epoca. El se numără așadar printre cei care au inclus în propriile scrieri elemente din idiolectul leopardian, după cum se va vedea în următoarele părți ale cercetării. În receptarea lui Leopardi, un cuvânt greu de spus l-au avut teoreticienii literaturii și ai esteticii, si, în general, criticii, ce prin natura meseriei erau mai atenți decât poeții la dinamici și metamorfoze. În perioada amintită, cel mai de seamă dintre aceștia a fost Benedetto Croce (1866-1952), ale cărui opinii despre Leopardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
al volumului de cugetări Zibaldone. În cultura italiană de la începutul secolului trecut, Zibaldone era o operă destul de puțin apreciată deoarece, probabil, publicul literat nu se obișnuise cu complexitatea și cu forma ei fragmentara, dar mai ales pentru că anatema aruncată asupra teoreticianului Leopardi, nu numai de Benedetto Croce, ci și înaintea lui, de alti critici precum Giuseppe Antonio Borgese constituia, credem, un obstacol psihologic aproape insurmontabil.99 Totuși, datorită momentului 'La Ronda', aceasta scriere monumentala a devenit o prezență vie în peisajul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dezvoltare a sistemului. Acestea fac ca, în timp și spațiu, prin selecție, sistemele economice să se concentreze, să reziste un număr mic dintre ele. Însă aceasta nu este o legitate. Alteori, selecția poate duce, dimpotrivă, la fragmentare și diversificare. Spre deosebire de teoreticienii economici clasici și neoclasici, Kornai consideră că multe procese economice "se caracterizează prin caracterul discret al variabilelor și caracterul frînt, brusc, rupt al relațiilor". De aceea instrumentele matematice ale mecanicii newtoniene nu sunt aplicabile fenomenelor economice, care necesită mai curînd
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
să exprime resentimente "antiburgheze" dintre cele mai diverse, să le confere demnitatea și profunzimea unor abordări științifice și filosofice. Concomitent însă, s-a manifestat și un proces de adaptare a mediilor intelectuale "pro-burgheze", astfel încît conceptul este preluat de majoritatea teoreticienilor importanți din domeniul socialului, de la Durkheim la Weber, pătrunzînd în final în vocabularul curent al culturii politice și nu numai. La polul opus, Peter Saunders consideră capitalismul ca pe o structură sau entitate naturală, "care n-a apărut în urma unei
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cu reprezentanții FMI și ai Trezoreriei americane, și la New York, unde au purtat "negocieri" cu principalii creditori ai Braziliei, în frunte cu nelipsitul George Soros, speculatorul-șef care, deși aflat în inima tuturor crizelor, nu contenește să ne amenințe, în calitate de "teoretician", cu sfîrșitul capitalismului mondial, de nu mai știi dacă și în ce măsură el le provoacă sau profită de pe urma lor. După numai două săptămîni de la numire, Francisco Lopes este înlocuit la conducerea Băncii centrale cu Arminio Fraga Neto, întîmplător, fost consilier al
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
categorii așa-numite teleologice: subiect, sens, adevăr și propune, în contrapunct, ipoteza împrumutată de la criticul Mihail Bahtin de intertextualitate. Orice text se situează la joncțiunea mai multor texte, cărora le este, totodată, relectură, accentuare, condensare, deplasare și profunzime. Grupul de teoreticieni și practicieni ai literaturii vorbește despre o ruptură textuală, în sensul reconsiderării conceptelor-cheie din teoria textului. [Teoria istoriei scriiturii textuale] este definită mai întâi ca o lectură. Această lectură nu este posibilă decât printr-o scriitură care recunoaște ruptura. Ruptura
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le putem numi astfel, se bucură de o redare plastică a termenului intertext, însă prezintă neajunsul că nu sunt precise în expresia lor. Sunt atât de puțin denotative, încât un teoretician drastic s-ar putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului teoretic este favorabilă lui Gérard Genette, pentru efortul structurării terminologice. "Și chiar asta e intertextul: imposibilitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu s-au tras încă ultimele concluzii nici asupra modului în care Eminescu se impregna de cultura timpului său" (1990, 19). Merită subliniată atenția la meca nismul intertextual, ca punct ce marchează dife rența dintre comparatism și domeniul inter textualității: "teoreticienii intertextualității insistă, însă, ceea ce comparatiștii nu fac întotdeauna, asupra impactului structural al textelor angrenate în jocul intertextual, asupra activității de asimilare și de transformare a unui text prin altul (altele)" (ibidem, 20). În ceea ce privește opera eminesciană, unei influențe presupuse îi este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Sărmanul Dionis), totuși în poetica eminesciană ironia nu e resimțită ca manifestare a libertății demiurgice a spiritului, ci ca nesubstanțialitate. Din acest punct de vedere, atitudinea eminesciană se apropie mai mult de cea a lui Hegel decât de cea a teoreticienilor romantici ai ironiei" (ibidem, pp. 71-72). Cercetătoarea clujeană susține prezența unor elemente hegeliene în gândirea emines ciană, în ciuda infirmărilor pe care le aduce G. Călinescu. Autorul Istoriei literaturii române... remarca faptul că, dacă maniera lui Schopenhauer este vizibilă pretutindeni la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
însuși, crudul, Și arderea-i eternă suntem noi. Pare că cerul e-un palat de cezar, Tăcut, pustiu, prin care-un vaiet trece... E ca și când ar fi murit ceva În univers pare că Dumnezeu E mort (Decebal). Deși mai curând teoretician al mecanismului simbolizării sau poate tocmai de aceea mai atent Novalis optează pentru o supraetajare sau chiar o organizare în spirală pe care simbolul o poate încorpora. Astfel, fiecare simbol poate să fie din nou simbolizat prin simbolizatul său contrasimboluri
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pune în discuție raporturile literaturii cu realitatea este aceea de a le formula în termeni de iluzie referențială (Compagnon: 1998, 127), pe linia lui Roland Barthes, care vorbea despre efect al realului sau, douăzeci de ani mai târziu, Toma Pavel, teoretician în ale cărui lumi ficționale textele literare nu [mai] descriu stări de lucruri care le-ar fi exterioare; totul este regizat, încât în afara textului nu înseamnă decât efectul înșelător al unui joc de iluzii. La nivelul mitului, regăsim aceeași schemă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Archaeus] ca fiind o introducere a cărei ilustrare este adusă de [Avatarii faraonului Tlà], atunci am avea chiar o parabolă. "Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem" (Eminescu: 2011, II, 203). De la M.Riffaterre, jumătate sau mai bine dintre teoreticienii intertextualității au privit fenomenul de pe "malul" lectorial. Au fost chiar identificate patru planuri în care cititorul conlucrează cu textul prin intertextualitate: memoria, cultura, inventivitatea interpretativă și spiritul ludic (Samoyault: 2001, 68). Acestea sunt acționate în general împreună (nu neapărat toate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
avîntă în provocarea limitelor personale, ajungînd subiect de hybris. Limita nu poate fi totuși depășită, iar individul va fi din nou, în consecință, eradicat. Desigur, în literatură, aceste forme de tragic nu există în stare pură, ci în multiple combinații. Teoreticienii domeniului le-au separat, supunîndu-le unor analize paralele. În realitate, hybris-ul poate fi intuit, de exemplu, în comportamentul eroului de tragedie clasică, atunci cînd el crede că poate învinge impenetrabilitatea destinului propriu. De asemenea, dualitățile psihologice ireconciliabile din neoclasicism
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să creeze numai impresia de supranatural, întrucît rezolvă, la sfîrșit, misterul cu mijloace "naturale", "științifice". A doua tipizează epicul care construiește o parabolă fantastică, suspendînd totul, în final, în alegoria supranaturală. Anticipînd dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de primă mînă el însuși) ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este "stranie" ori "miraculoasă"? Deși există contraargumente în text (cum reușește, de pildă, eroina să-l descrie perfect pe Peter Quint individ pe care nu l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
într-adevăr, fascinant) explora tor al fabulosului epic, pentru societatea britanică a sfîrși tului veacului al XIX-lea și, cu precădere, a primei jumătăți din secolul XX, el a fost un intelectual complex (filozof de stînga, fabian, mare orator, publicist, teoretician al relațiilor de putere, etc.) și un om cu existență personală tumultoasă (Don Juan de prim rang, Wells a avut aventuri erotice răsu nătoare, amante numeroase și copii nelegitimi). Romanul de față investighează tocmai acest spațiu întunecat ori măcar semiobscur
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de-a doua intră mai curînd în categoria posmoderniștilor iberici tîrzii (în postură de romancieră impusă pe scena internațională după 1990). Fostul profesor la Universitatea din Birmingham s-a apropiat de literatură din interior, fiind, concomitent, un reputat critic și teoretician. Absolventa de Geografie (de la Universitatea madrilenă), Almudena Grandes, dimpotrivă, și-a asumat inițial literatura ca pe un hobby, remarcîndu-se ulterior printr-un talent genuin, neinfluențat de sofisticata gîndire critică a începutului de mileniu trei. În fine, Lodge se află cumva
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]