2,431 matches
-
moartea nu-i atinge. S-a spus că buddhismul reprezintă o formă supremă de teologie. Concret, valoarea religioasă fundamentală, transcendența, se recunoaște în buddhism în forma ei pură. Reprezentarea personală a divinității lipsește, tocmai pentru că o asemenea reprezentare ar compromite transcendența ei absolută. Tăcerea și absența lui Dumnezeu sunt pentru Buddha cea mai bună mărturie, singura mărturie posibilă a prezenței sale. În buddhism putem vorbi de recunoașterea Misterului și de dăruirea absolută în fața lui. Spiritul de toleranță și înțelegere a fost
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
ia forma perfectă a frumuseții. Admirația Îl separase de ceilalți, Înfrățit, cum era, cu gingașa minune cristalină, antropomorfizată de privirea exaltatului. Poate tocmai această obsesivă fixație admirativă a și produs dezastrul. Când a trebuit să revină din metalumea hipnotică a transcendenței În ritualul domestic, năucirea fusese prea mare, mișcările abrupte și stinghere. Radu a atins, fără să vrea, chiar obiectul celest. Surprins de brutala dezordine, paharul s-a clătinat, o fracțiune, șocat, vulnerat, s-a desprins de podiumul tăbliei telurice, apoi
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Îmi părea bine. „Oroarea de minciună mi-a distrus talentul”, Îngânam, adesea, umilit, cuvintele lui Jules Renard. Carcasa era friabilă, inițierea În traumă fusese precoce. Eram, trebuia să recunosc, captivul propriilor vechi și noi obsesii, mai curând, decât eliberat prin transcendență. Îmi acceptasem Însă, În cele din urmă, Încărcătura. În marele bâlci al deșertăciunilor care ne găzduia, premisele celor mai detașați și mai ludici și mai senini decât eram eu În stare să fiu nu mi se păreau nici mai bune
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
deopotrivă, pornit din și În haosul diurn și profan al hazardului, ca ispitirea și ispita libertății, pare a nu putea renunța, totuși, la semnificație. Angajarea intraumană numită Iubire, pusă În chestiune prin infidelitate, nu este necesar ferită de nevoia de transcendență, precum nici pribegiile păcătoase ale credinciosului nu se separă pentru totdeauna de Sacralitate. Cititorul nu poate evita să-l confrunte pe Musil cu Flaubert, maestrul neiertător al mizeriei „romantice”, susurând În putridul realității. Claudine nu este, În nici un fel, Înrudită
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
deși ceva Îmi spune că a greșit ținta” - scria pe alt bilet, implicând că autoarea lucrării fusese identificată („she” - ea); se adăuga un ezitant B/-B. Un +B rămânea necomentat. Caligrafia atrăgătoare, fără notă, debuta cu o Întrebare: „Transgresie sau transcendență? Autorul lucrării poate fi stalinist sau fascist, dar nu Îl cred revoluționar. Da, există destule motive pentru a provoca gălăgie Într-o societate. Dar Rinos-Rinocerii (contravenienții) nu sunt nici progresiști, nici revoluționari. Structura caracterului fascist este, desigur, parțial rebelă; chestiunea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
potenței masculine. Spiritul puternic și cel ineficient sunt Într-atât Înlănțuite, Încât nu este totdeauna ușor a le separa. Peste toate și mai strălucit decât orice - limba. Inteligența, mișcarea vertiginoasă a gândului, ardența frecvent nevrotică a dorinței, obsesia izbăvirii și transcendenței concurează În a atinge o vitalitate, tensiune, abundență unice În literatură.” * La Întrebările mele „românești” În interviul din 1999 Bellow a dat răspunsuri mai curând stânjenite, evazive. Nu Îi convenea subiectul, am simțit imediat. Nici amintirea fostei soții, nici cea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ceva mult mai serios.” * Ceea ce Îl apropiase În ultimii de ani de Humboldt ar fi putut fi, credeam, dezamăgirea tot mai profundă față de frivolitatea „angajării” intelectualilor În mișcările politice cărora le sacrificaseră luciditatea și cărora le concesionaseră ieftin nevoia de transcendență. Într-o plăcută cină la același restaurant franțuzesc din Vermont, În vara lui 2001, de data asta, Bellow s-a trezit brusc din apatie când editoarea sa, o indiană cam fandosită, după ce Întrebase pe fiecare ce crede despre „actuala decădere
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
manipulare a cecurilor și conturilor capitaliste. Câțiva clienți, aliniați cuminte În fața ghișeelor, dialog În surdină, mișcările de o timidă grație mecanică. Când am ieșit, Paul m-a Întrebat: „Ei, ai văzut Templul? Ăsta-i templul modern. Un sanctuar! Liniște, concentrare, transcendență! Enoriașii tăcuți, preocupați de esențial. Preoții afabili, concentrați. Capitalismul modern”. Și-apoi, după câțiva pași: „Banul guvernează. Nu trebuie să-ți clădești «peretele despărțitor», ca În povestirea ta. Societatea are grijă de asta. Împotriva indiscreției te mai poți apăra, nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
timpului / Cu mărunțișurile decolorate ale vârstei de după cincizeci de ani.” Arta poetică echivalează un mod de a fi, o etică a creației, care o identifică pe aceea a existenței. „Universul poetic - mărturisește poetul și criticul F. - nu e o simplă transcendență, o emanație «pură» a năzuințelor noastre, ci și o imanență, o plonjare în real, o posedare a sensibilului și a concretului” (În discuție poezia). Despre această „plonjare în real”, dar și despre „gânduri înalte” dau seama poemele. Poetul notează, transcrie
FELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
A percepe oamenii cvasisculptural, cum o face la D., e un lucru rar. Personajele sale, figuri în ronde-bosse, par niște statui fără socluri. Autorul lui Urcan bătrânul, la el acasă printre cei din Câmpia Transilvană, nu vrea să știe de transcendență, de metafizică, de pitoresc local. Peste oamenii aceștia vârtoși, neînduplecați, înrădăcinați în pământ, s-au succedat veacuri, fără să-i schimbe; au trăit repetitiv, fixați în cutume severe, sustrăgându-se noutăților; ageri, activi, rigizi, firești; stilul lor existențial se refuză
DAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
o lume dezaxată spiritual. Vibrațiile eului ultragiat consemnează cu acuitate apropierea „îngerului adâncului”, textele constituindu-se în adevărate „cărți ale infernului personal”. Efortul de izbăvire existențială, culturală și spirituală al poetului convertește glasul Apocalipsei în cântec. D. captează liric mesajul transcendenței, devenind un adevărat exponent al poeților religioși, de esență tradiționalist-mistică. Câteva din volumele sale fac parte dintr-un amplu proiect de transpunere în versuri a textelor sacre: Psalmii în versuri (1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), Ecclesiastul în versuri
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
în versuri (1997) și Pildele în versuri (1998) dau măsura anvergurii vocației de poet religios al lui D. Astfel, în Psalmii în versuri, aspirația pe care poetul o plasa într-un timp medieval, al visului, își găsește locul în pura transcendență: „cetatea păduroasă”, cetatea de vis și Civitas Dei se suprapun. Studiile și eseurile din Metafora poetică (1975) și Embleme ale realității (1978) cercetează structura formală a tropului, pornind de la datele stilisticii structurale. Alături de partea teoretică, ce propune câteva concepte operaționale
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
cu biologia, istoria, hermeneutica și economia (Înlocuind Literele, istoria naturală, teologia și, respectiv, știința bogățiilor). În toate cazurile, ceea ce contează ca explicație a declinului instituției literare este supralicitarea literaturii după modelul supralicitării umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de transcendență (aici se mai lucrează Încă). În fiecare dintre
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
umaniste a „omului”. Literatura și-a revendicat o transcendență pe care nu și-a putut-o asuma, la fel ca „omul” revoluțiilor sau, În alt fel, ca supraomul nietzshceean, care nu și-a putut asuma un orizont ontologic lipsit de transcendență (aici se mai lucrează Încă). În fiecare dintre aceste ferpare făcute literaturii, se revine la originile romantismului ca la originea acestei supralicitări, atunci cînd literatura s-a pliat pe o estetică a libertății care a dus-o la autarhie și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ultimele consecințe: de la suprematistul Malevici la poetul Hlebnikov, artiștii primei avangarde consideră că scopul artei este tocmai gratuitatea și, Într-un fel, omul vizat de ea este un supraom În măsura În care refuză din capul locului - ca pe o minciună - ideea oricărei transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
omul vizat de ea este un supraom În măsura În care refuză din capul locului - ca pe o minciună - ideea oricărei transcendențe a operei. Este ceea ce, În reluare, vor face Noii Romancieri francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francezi, pentru care personajul și În general referința realistă este o transcendență care subminează caracterul imanent - absolut, deci - al operei. În treacăt fie spus, aceasta este esența avangardei: beția imanenței, venită de la Nietzsche, care Încearcă, Într-un exercițiu mistic, topirea transcendenței și a imanenței Într-un Unu autarhic: arta. (Oarecum la fel gîndise Marx desființarea claselor sociale, topirea lor Într-un Stat fără clase sociale). Dar, În mod ciudat, Todorov nu opune avangarda unei arte democratice, ci tocmai artei ideologice a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe lîngă cele două războiaie mondiale și nu a reușit să medieze nici un conflict istoric, real. Culturile anglo-saxone nu și-au pus Însă Întrebarea, nu au formult niciodată fantasma unei literaturi redemptive, pe scurt, nu au investit literatura cu atributele transcendenței sau ale escatologiei creștine ( În ciuda gnosticismului unor poeți englezi și americani romantici). Pe măsură ce revoluția politică devenea tot mai improbabilă, creștea presiunea pusă pe literatură care urma să preia funcția politicului. și, pe măsură ce acestă presiune creștea la rîndul ei, realitatea, care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatura cu o lungă metaforă filată, literatura modernă și post-modernă i-a retras metaforei investitura, a recuperat-o ca semn. În acest moment, literatura este o practică a resemnificării cu două finalități: introducerea conotoațiilor În sistemul semnelor (a fortiori, a transcendenței În contingență, și nu renunțarea la prima În favoarea celei de-a doua) și, respectiv, exploatarea denotativului ca unic material lingvistic capabil să rămînă În afara sistemului semnelor. De-metaforizarea literatutrii - frust și simplificator spus - este formulată de poetul Claude Royet-Journoud În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
valoroasă franceză este reușita practicii literare pe care am definit-o ca exploatare a denotativului și recuperarea conotativului - intrat În patrimoniul literaturii - ca semn. Înaintea societății, din secolul al XIX-lea - odată cu Stendhal, susține Jean-Marie Gleize - literatura pură marchează „sfîrșitul transcendenței”: „Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul de muncă și de depășire, ci un proces de absorbție de semne și de absorbție prin semne. El se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței.“ Literatura pură - anti-literară și anti-« poetică », deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși În măsura În care sînt capabili să nu refere la un « dincolo », ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se caracterizează așadar, cum spune Marcuse, prin sfîrșitul transcendenței.“ Literatura pură - anti-literară și anti-« poetică », deci poetică - este un spațiu omogen, imanent. Scriitorii sînt valoroși În măsura În care sînt capabili să nu refere la un « dincolo », ci să absoarbă ca semn orice transcendență. Este un travaliu cît se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea În decor nu este absolută, expresia nu poate fi convertită În Întregime În experiență. Dar chiar de-ar fi, o astfel de literatură ideală nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se poate de actual, dar imposibil de dus la sfîrșit. Ieșirea În decor nu este absolută, expresia nu poate fi convertită În Întregime În experiență. Dar chiar de-ar fi, o astfel de literatură ideală nu anulează, ci instituie propria transcendență asupra tuturor celorlalte realități pe care le incoroprează ca semn, inclusiv asupra realității literare : ce altceva face un poem care recuperează prozodii istoricizate, sau romanul care pastișează policier-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe care le incoroprează ca semn, inclusiv asupra realității literare : ce altceva face un poem care recuperează prozodii istoricizate, sau romanul care pastișează policier-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită. În literatura de după « sfîrșitul transcendenței » cititorul caută semne pe care să le consume : « poezia » din poezia modernă, antipoetică, « romanul polițist » dintr-un roman echenozian, de pildă, ori snuff-urile, compunerile școlare și exoticul din unele romane recente ale editurii Polirom. Literatura autentică, astăzi, e cea care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să le cunoască foarte bine - să rămînă a-socială pentru a putea tematiza anti-socialitatea. În privința statutului social al literaturii trebuie spus doar atît: literatura poate fi aparatul imunitar al societății de consum atîta vreme cît ea reușește să recupereze conotația - transcendența - transformînd-o În semn, integrînd-o denotativului („peretele din fund este un perete văruit”), dar În interiorul literaturii. Problema literaturii astăzi nu ține atît de necesitatea unei permanente simulări - ceea ce, pînă la urmă, nu e foarte greu - cît de păstrarea propriei autonomii. Repet
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]