2,894 matches
-
agale săbiile trestiilor, încrețind ușor oglindă apei. Spre apus, se întind colinele împădurite, iar norii, plutind pufoși pe cerul verii, alcătuiesc un tablou feeric de umbre și lumini. Pe malul abrupt al apei, o tânără pescuiește cu un băț de trestie, peștișorii mici, aurii. Pe cap poartă o frumoasă pălărie de paie, iar ochii îi sunt protejați de ochelarii mari de soare. Pantaloni pescărești de un bleu-ciel, picioare goale, maieu decoltat lasă să-i expună soarelui brațele marmoreene, picioarele lungi și
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
unditei și privi în aval către un băiat care vâslea într-o luntre cioplita dintr-un trunchi de salcie. Ea îl privește atent peste ochelari, imitând îngrijorarea tânărului care îi zâmbește în colțul gurii. O ciocârlie își cântă trilul între trestii, în timp ce băiatul ocolește cu barca un pâlc de papura. O clipă privirile lor se întâlnesc; lumea lor, din dimineața aceea, devine deodată una comună. Băiatul se apropie cu barca de mal și îi întinde ușor mâna: -Andrei!.. -Încântată
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
limpezi. Pe margini, în propria lor mătasă, tânjind după amintirea zilelor când, cu oarecare efort, puteau deveni reptile și apoi - de ce nu? - chiar păsări, broaște evlavioase ridicau ochii spre cer, intonând inutil imnuri imploratoare. Le răspundeau, de peste șapte specii și trestii, pescărușii, îndepărtatelor lor rude care plecaseră în aer cu mult timp înainte și reveneau în apă numai după hrană. Pretutindeni se năștea, colcăia, îmbătrânea și dădea ortul popii viața. Cu excepția lui Covaliov care trăgea la rame de-i ieșeau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana, urcă spre Adriatica și - quod erat demonstrandum - trage pe unul din cheiurile puturoase ale Veneției. Episodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu destulă precizie pentru starea în care se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte cu sabia scoasă. Din tinda casei țâșni o femeie despletită, grăsuță numai în cămașă. Atamanul voi să se repeadă spre ea, dar deodată încremeni. încremeni și femeia uitându-se la el. — Vasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mulți ani scriind o capodoperă. Neterminată. Și, poate, de neterminat într-o viață de om. Revenind la Asediul Vienei, voi spune că acest roman s-a construit pe ruinele, ca să nu spun relicvele, unui roman abandonat, parțial scris înainte de 1989, Trestia de var. După decembrie 1989 nu am mai scris nici un rând timp de patru ani, deși întrebările rămăseseră aceleași: „Ce?“ și „Cum?“. Greutatea însăși a cuvintelor și chiar rostul scrisului îmi păreau futile în raport cu ceea ce, în naivitatea noastră, credeam a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
stabileau în amănunt ce anume aveau de spus și ce nu trebuia spus, ce martor era mai edificator, Sidonia Trofin era, desigur alături de ei, sub masca unei împotriviri nete, parcă obosită, își frământa cu degetele fruntea, se frângea ca o trestie, clătina capul dar cu voce chinuită le sugera calea cea bună, cum trebuiau să se strecoare, ce tertipuri să folosească, ce fapte să ascundă, ce fapte să prezinte, trebuia neapărat să fie un proces liniștit care să se sfârșească printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu agio. CABAL|: vezi intrigă. O damă curtezană foarte mult ocupată (întrebuințată). CRITICA: Este una din vacile cele macre a lui Faraon, care mănâncă pre cele grase, fără însă a se pute îngrășe. CREDINȚ|: O străină în multe inimi femeiești. Trestie în pustie, ce se clatină de vânt. XANTIPA: Modelul tuturor femeilor celor bune. C|S|TORIE: Un fel de loterie, însă numărul gâcitor este rar. CREDITOR: (Se întrebuințează mai mult în plural.) Un soi de oameni foarte cinstiți, carii niciodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
dă data aia mă fleșcăisem d-a dreptu. Am coborât jos, am dat dă trei ori cu manda În juru druzilor și m-am Întors cu Izedin. Ieram istovit câtu-i hău: pă scară, mi s-a făcut negru naintea ochilor, chestii trestii dân rărunchi; totu mi-a părut alfel, chiar și toaișu meu. Ba și Abenhaldun, care d-acu avea Încredere grubă În măndel și În loc să să roage, dase cep la soliter, l-a dus pe Izedin În arhivă și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cînd că făceau cîte o trăsnaie în care găseai de toate, de la eroism la nebunie. În Serviciu se știa că Mihai Mihail trecuse prin situații groaznice, era să-și piardă capul de cîteva ori, stătuse în apă respirînd printr-o trestie o zi și o noapte, cînd a ieșit era negru de frig și din cauza lipitorilor. Era probabil singurul om din Serviciu care ucisese, despre asta nu se vorbea, dar iarăși se știa, cum se știau regulile de conviețuire. Era bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
adânci de apă. Mergeam cu pușca în mână, cu ochii ațintiți asupra acestor păduri umede, pline de întuneric și sălbătăciuni, cu urechea ațintită la zgomotele undelor, la freamătul sălciilor. Vedeam zboruri grăbite de rațe, vedeam stârci fâlfâind greoi peste pămătufurile trestiilor, auzeam țipetele găinușilor și ale lișiților, dar eram prea departe de ele. Înțelegeam că am nevoie de un tovarăș, de un vânător din partea locului, de o luntre care să mă ducă la băteliști și ascunzișuri - și lăsam vânatul în liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet în stufării. Din sat veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte, printre trestiile care foșneau ușor și tremurau o dată cu lumina aurie de soare. Din când în când apa clipocea, sunând grăbit; aproape de noi, o umbră neagră trecea printr-o șuviță de lumină, și pușcașul întorcea fața spre mine: —O lișiță... Și iar ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se înălța, se pierdea pe deasupra luncilor. IItc " II" Din tăcerea sau din vorba ruptă, zgârcită a vânătorului, nu putusem să pricep multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi bătea grăbit când un fir de papură sau de mlajă se clătina. Acum puteam să deosebesc clătirea domoală a vântului, de fiorul ușor, sfios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau peștele pentru mâncare... Ochii negri mă fulgerau numai câte o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă, subt o înfundătură de mal, între ierburi crescute pe pământul grămădit în țesătura de papură și trestii, venea Chiva tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca-ntr-o prăpastie. Și pentru mine erau surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate chiar vânătorul căzuse la bănuială. O neliniște ușoară îmi plutea pe suflet, și băgam de samă la toate mișcările lui Marin. Nimic deosebit. Deslegă priponul ca totdeauna, vâsli cu liniște, mă strecură lin prin aceleași cărări ale pădurilor de trestii, și încet furișa luntrea pe sub bolțile sălciilor. Doar că-mi vorbi mai puțin ca de obicei; dar asta nu se întâmpla numai acum. La întoarcere, la crâșmă, Sandu iar neliniștit, iar parcă nu îndrăznea. În sfârșit, după plecarea lui Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă. Și prin întunericul care acoperea locul, prin aburii lăptoși ai bălții, deodată simții pe Chiva lângă mine. Mă cuprinse strâns cu brațele, își lipi buzele de gura mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
frânghia, așază opăcinele și-și potrivește cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]