3,966 matches
-
cafeaua ei și ținând lingurița în ceașcă cu degetul mare, astfel încât coada amenința să-i intre în ochi, mai sorbi o dată. Și ce-a zis, puiule? I-am spus că fac cercetări asupra accidentului și că ai alunecat pe strada udă. — I-ai spus bine. Și el ce-a răspuns? — Că nu vrea să se judece. Vrea s-ajungeți la o-nțelegere acum. — Maică Doamne! urlă Ignatius în partea din față a casei. Ce insultă sfruntată adusă bunului gust! — Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
făcut? Că ai stopat o lucrare critică de mare strălucire? — M-am spovedit, Ignatius. I-am spus părintelui totu’. El a zis: „Mie nu-mi pare c-ai fi greșit, drăguțo. Aș zice c-ai alunecat doar pe o stradă udă.“ Și atunci i-am spus despre tine. I-am spus: „Băiatu’ meu zice că eu nu-l las să scrie-n caietele lui. Scrie la chestia aia de-aproape cinci ani.“ Și părintele a zis: „De, mie nu mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pantaloni și toți cei care erau în laborator se prefăceau că nu-l observă, inclusiv profesorul, care îl ura din toată inima pentru multe alte explozii pe care le produsese în trecut. Tot restul zilei, în timp ce se învârtea cu pantalonii uzi prin școală, ceilalți se comportau de parcă ar fi fost invizibil. Ignatius, simțindu-se exact la fel de invizibil acum, în salonul lui Dorian, începu să fandeze spre un adversar imaginar cu hangerul, ca să-și ascundă stânjeneala. Mulți dintre cei prezenți își uniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să tragă la măsea. Nu am mai văzut-o bând mult, în ultimu’ timp, da’ într-o vreme chiar o făcea lată. O dată m-am uitat în curtea din spate ș-am văzut-o cum se-ncurcase într-un cearșaf ud pus la uscat. Domnule, mi-a mâncat zece ani din viață faptu’ c-am locuit alături de oamenii ăștia. Zgomot: banjo și trompete și strigăte și urlete și televizoru’. Reilly ăștia ar fi bine să se mute undeva la țară, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
promițător, luă niște mănuși de cauciuc și o mască chirurgicală de pe un raft de lângă ușa ce ducea la cuștile animalelor. Asistentul lui, Tom Weller, citea un articol de știri lipit pe perete. — Să mergem, spuse Josh. — Cred că Diehl e ud tot, zise Weller, arătând spre articol. Ai citit asta? Josh se întoarse ca să citească. Era un articol din Wall Street Journal. SAVANȚII IZOLEAZĂ GENA „STĂPÂNULUI“ O bază genetică pentru controlul oamenilor? TOULOUSE, FRANCE - O echipă de biologi francezi a izolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
bar murdar și plin de fum la care se oprea de obicei În drum spre casă. Întocmai ca acesta, Café Constantinopolis era un sanctuar În care Îți puteai lăsa la intrare adevăratul Eu banal, ca pe o haină de ploaie udă ce trebuia să se usuce mai Întâi În vestibul. Secțiunea Anoush Tree a cafenelei consta din șapte membri permanenți, cinci armeni și doi greci. Nu se Întâlniseră niciodată personal și nici nu simțiseră nevoia s-o facă. Toți proveneau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sau un stejar, chit că ar avea rădăcinile În aer, l-aș tatua pe loc! Chiar În clipa aia patru lăutari țigani Îmbrăcați toți În cămăși albe de mătase și pantaloni negri au intrat În cârciumă cu instrumentele lor - un ud, un clarinet, un kanun și o darbuka. S-a iscat o veselie generală printre clienții care, după ce mâncaseră și băuseră pe săturate, erau mai mult decât pregătiți să se apuce de cântat. Când lăutarii și-au făcut apariția lângă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cer, tresari numai cînd ochii tăi îi întîlnesc privirea și te topești pe loc, mai repede ca ceara, dacă se apropie de tine... apoi te apucă fericirea și totul îți pare miraculos și minunat chiar dacă plouă cu găleata și ești ud leoarcă. Dar cum știi dacă sentimentul e reciproc? Asta e mai greu... nu ai cum să-ți dai seama... ochii luminoși strălucesc spre tine, valuri de căldură te amețesc, dar care e adevărul? Și ce importanță are dacă tot ne
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
spre trotuar, până la o zonă verde, și abia când ajunseră acolo Îndrăzniră să se Întoarcă. Ca prin vis, văzură semaforul făcându-se verde și taxiul dispărând. Prea târziu, nu puteau să mai vadă numărul de Înmatriculare. Căzură extenuate pe iarba udă. — Dumnezeule! — Ce nemernic! M-a apucat de fund! Te-a apucat de fund? Desert Rose se uită la ceas și tresări. — Am Întârziat! Trebuie să mergem repede la muzeu! Haide, să alergăm! Își scoase pantofii, se ridică și Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și le spunea că ajunge „Într-un minut“, lucru care, nu se știe cum, nu se Întâmpla. Se lăsa Întunericul și se făcea și mai frig, ploua din ce În ce mai tare, iar vântul bătea cu putere. Părul lor proaspăt coafat atârna acum ud, fără nici o formă, iar hainele le erau Îmbibate de apă. Așteptară aproape o oră, plimbându-se dintr-un colț al intersecției În celălalt, ca să nu Înghețe de frig. Kitty era furioasă. Ba chiar mai mult de-atât. Spumega de furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
oră mai târziu, când Charlie apăru Într-o dubiță argintie Închiriată, Kitty era mai Înțelegătoare. Uitase că, doar cu puțin Înainte, voise să-l strivească sub talpă ca pe un gândac. Uitase cât de frig Îi fusese și cât de udă era. Curioasă, Îl măsură din cap până-n picioare: avea În jur de patruzeci de ani, părea destul de tânăr și de În formă, cu părul lui blond-cenușiu, țepos, nasul mic și ascuțit și fruntea Înaltă. Purta o haină neagră, pantaloni negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
gri. Minunat. Picăturile de sânge erau, de fapt, picături de apă care i se rostogoleau pe spate, iar aripile strânse se transformaseră În aripi de Înger, un Înger cu ochi de mercur și bucle argintii, grele de apă, un Înger ud, gol, gata să plonjeze În oceanul aerului și să se transforme În Hermes, În Mercur. — Ești fericită? o Întrebă el. — Sunt În al nouălea cer! Aproape că vedea beculețe ca din desenele animate ieșindu-i din cap, iluminându-i gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
spusese femeii în doliu că-i va da un urcior nou, Cipriano Algor, în clipa asta, nu se gândește la decepțiile și spaimele lui că va pierde și nu va câștiga. Într-un ceas ca acesta, când pășești pe pământul ud și prima pieliță a cerului e atât de aproape, nu te mai poți gândi la tot felul de lucruri absurde, cum ar fi că te întorci acasă cu jumătate din vase sau că fiica ta te va lăsa în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
târziu, răspunse Cipriano Algor privind în altă direcție. Găsit terminase de băut, și, pentru că nici unul dintre ei nu părea că vrea să-i dea atenție, se hotărî să se întindă în fața intrării în cușcă, acolo unde pământul nu era prea ud. După masa de dimineață, Cipriano Algor merse să caute un urcior în magazie, îl așeză cu grijă în furgonetă, potrivindu-l ca să nu se rostogolească printre lăzile cu farfurii, apoi se urcă, se așeză și porni motorul. Găsit își înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nu e nici o urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată înainte de extinderea focului. Pământul e ud de jur împrejur, dovadă că pompierii au intervenit, dar, după toate aparențele, au ajuns târziu, de vreme ce camionul a ars cu totul. Staționate în față, se văd două mașini ale poliției de circulație, de cealaltă parte a șoselei un vehicul militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar, oricât mă străduiesc, nu reușesc să înțeleg de ce nu mi-ai spus, ai vorbit de griji, grijile mele sunt și ale tale, olăria, vasele, păpușile, viitorul, cine împărtășește un lucru împărtășește totul. Marta își trecu rapid degetele peste obrajii uzi, Am avut un motiv, dar a fost o copilărie, mi-am imaginat sentimente care probabil nu există, și, dacă există, nu trebuie să mă bag unde nu-mi fierbe oala, Ce poveste mai e și asta, ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este, în fond, mai greu decât a crea liber, cel puțin așa ar putea spune Cipriano Algor, care cu atâta vehemență și libertate de gesturi concepuse cele două figuri de bărbat și de femeie care acum sunt învelite în cârpe ude ca să nu li se usuce și să li se fisureze spiritul care le ține în picioare, statice și totuși vii. Truda Martei și a lui Cipriano Algor nu se terminase încă, parte din lutul cu care modelează acum o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
e poate utilizabil, bufonul și el se apropie destul de mult de realitatea bufonilor, însă infirmiera, care părea așa de simplă, strictă, regulamentară, se împotrivește să-și arate volumul sânilor de sub lut, de parcă și ea ar fi învelită într-o pânză udă ale cărei capete le-ar ține cu putere. Când prima săptămână de creație va fi pe sfârșite, când Cipriano Algor va trece la prima săptămână de distrugere, transportând vasele din magazia Centrului și aruncându-le ca pe niște gunoaie nefolositoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că iar o să întrebe când ne mutăm. Cipriano Algor își lăsase fata și ginerele să discute complicata problemă a prânzului cu familia Gacho și se apropiase de banca unde se aflau cele șase păpuși. Cu extremă grijă le scoase pânzele ude, le observă cu atenție, una câte una, mai trebuiau câteva retușuri pe cap și pe față, părți ale trupului care, figurile fiind de dimensiune mică, mai puțin de o palmă înălțime, inevitabil se resimt de la presiunea pânzelor, Marta va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
haină transporta ceva greu, câteva păpuși, nu putea fi altceva, Vrei să le iei ca amintire, spuse Marçal, dar se înșela. Cipriano Algor se apropie de ușa casei și începu să pună statuetele pe pământ, în picioare, ferme pe pământul ud, și când le puse pe toate, se întoarse în cuptor, în momentul acela, ceilalți călători coborâră din mașină, nici unul nu puse întrebări, unul după altul intrară și ei în cuptor și aduseră păpușile afară, Isaura dădu fuga la furgonetă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
noi, măcar șterge porcăria aia de la picioarele tale, dacă nu te poți ține. Nu sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
simplu Hingherul, alergase toată viața după câini să-i prindă și tocmai la picioare îl lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udându-i cu apă și pe urmă purtându-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia să meargă cu picioarele goale. „Ai picioarele ca apostolii lui Caravaggio”, i-am zis într-o zi. Hingherul s-a întors spre mine încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase ultimul cuvânt, deși, cu altă fire, m-ar fi putut zdrobi. Rareori se înflăcăra. Atunci își trecea mai des mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga pe coridor înfășurată într-un cearceaf ud. Am fugit după ea și am apucat-o de mână. „Unde fugi?” Nu mi-a răspuns. Se citea în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a protestat nici când am răsucit cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]