KorAP: Find »[drukola/base=uimit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...116 >

2,898 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568

O jumătate de oră? El s-a ridicat grațios și Lisa îi admiră musculatura fluidă. —Vii, Lisa? — Păi ce să fac? — La început trișa, se confesă Beck lui Oliver, dar acum nu mai face. —Joacă fotbal cu voi? Oliver părea uimit. — Bineînțeles că da. Acum era rândul lui Beck să pară uimit. —Nu e rea. Pentru o fată. Cu gura deschisă, Oliver spuse, aproape acuzator: —Te-ai schimbat. Nu e adevărat, spuse Lisa calmă. Cele treizeci de minute petrecute alergând după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
îi admiră musculatura fluidă. —Vii, Lisa? — Păi ce să fac? — La început trișa, se confesă Beck lui Oliver, dar acum nu mai face. —Joacă fotbal cu voi? Oliver părea uimit. — Bineînțeles că da. Acum era rândul lui Beck să pară uimit. —Nu e rea. Pentru o fată. Cu gura deschisă, Oliver spuse, aproape acuzator: —Te-ai schimbat. Nu e adevărat, spuse Lisa calmă. Cele treizeci de minute petrecute alergând după minge fuseseră o idee bună. Erau obosiți și veseli când s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
ai cunoscut pe Ted la un spectacol? Ashlig încerca să facă conversație, în timp ce căuta cu privirea tirbușonul pe podea. Era sigură că acolo îl lăsase cu o seară înainte de a pleca la Cork. —La un spectacol? Sinead era atât de uimită, de parcă nu știa ce înseamnă cuvântul. —Un spectacol de comedie. —A, nu! dădu ea din gene. Nu mi-a văzut niciodată numărul și spune că nici nu vrea să îl vadă vreodată. Ted o privi cu o drăgălășenie care parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878

îi ajut. Eu sunt folosit în orice ciorbă, spune pătrunjelul. Iar eu sunt foarte gustoasă și sănătoasă, striga arțăgoasă țelina. Pe mine copiii mă plac cel mai mult, spuse păstaia. Și toate începură să se certe. — Încetați cu toții, strigă băiatul uimit de ce auzea. Toate legumele sunt la fel de gustoase și sănătoase și oricare ar lipsi, ciorba nu ar fi bună. După o clipă de liniște, legumele strigară în cor: — Are dreptate! Cum de nu ne-am gândit la asta? Și toate se

Buchet de amintiri by Tudorina Andone (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

am început să plasez lovituri la corp, țintind spre partea din mijloc a uniformei din gabardină. Apoi am auzit: — Bleichert, păzea! M-am tras înapoi și l-am văzut pe Blanchard învârtindu-și bastonul ca pe o elice deasupra capului. Uimiți, pușcașii marini au încremenit. Bastonul a coborât vertiginos: o dată, de două ori, de trei ori. O ploaie de lovituri s-a abătut peste umerii lor. Când trioul a fost redus la un morman de haine bleumarin, Blanchard le-a strigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
îmbibate cu benzină. Nici o șansă să prelevăm amprente. Conține nume și numere de telefon, majoritatea bărbați. Nu sunt în ordine alfabetică, câteva pagini sunt smulse... În fotografiile apare Short cu diverși bărbați în uniformă. Fețele bărbaților sunt scrijelite... Mă întrebam uimit: Oare o să urmeze și o scrisoare? Se duce naibii teoria mea cu crima accidentală? De vreme ce plicul fusese trimis în mod evident de ucigaș, era el unul din soldații din fotografii? Plicul acesta lansa un joc de-a șoarecele și pisica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
mai 1922. — Cât fac șaisprezece plus cincizeci și șase? Johnny se gândi o clipă și răspunse: — Șaptezeci și doi. Se uită apoi fix la mine și mă întrebă: — De ce m-ai lovit, Bleichert? Nu ți-am făcut niciodată mizerii. Grăsanul părea sincer uimit. Nu i-am răspuns. Russ continuă cu întrebările: Cum îl cheamă pe taică-tău, fiule? Doar îl cunoști, ’tenente. Aha... Friedrich Vogel. Fritzie, mai pe scurt. — Mai pe scurt ca Liz Short? — Ăă, desigur... ca Liz, Betty, Beth, Dalia... o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
am îngrozit la gândul următorului popas - Ramona -, așa că am rămas pe loc. Imediat după miezul nopții apăru și Packardul lui Madeleine. Coborî din mașină cu valiza în mână. Era ea însăși - nu se deghizase în Elizabeth Short. Am privit-o uimit cum intră în restaurant. Un sfert de oră se scurse chinuitor de încet. Apoi am văzut-o ieșind degajată, transformată în Dalia Neagră și pusă la patru ace. Aruncă valiza pe bancheta din spate a Packardului, apoi intră în Zimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

de recepție de mica zonă administrativă din spate, și Îl privi pe Logan În ochi. — Sergent, zise Eric - cealaltă jumătate a cuplului Gary și Eric - fără prea multă căldură În glas. Putem discuta ceva la mine În birou, te rog? Uimit, Logan Îl urmă În spatele oglinzii duble. Zona administrativă era un amestec de fișete, calculatoare și cutii cu tot felul de chestii, făcute teanc lângă pereți, față În față o masă lungă din plastic, acoperită cu tăvițe de corespondență și teancuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Umblă vorba că Geordie a fost trimis să facă o Înțelegere cu departamentul de urbanism: trei sute de case pe centura verde. Tipul a zis nu și Geordie l-a Împins sub un autobuz. — Nu te cred, zise ea atât de uimită Încât Își scoase țigara din gură. Cineva de la urbanism să refuze mita? Logan ridică din umeri. — Mă rog, se pare că lui Geordie Îi plăceau caii. Numai că Doamna Noroc nu e prietenă cu el. Și avea treabă cu pariorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Expresia iritată Îi dispăru când zări uniforma agentei Watson, aflată În spate. — Doamna Henderson? — O, Doamne. Își Înfășură strâns halatul. Culoarea Îi dispăru din obraji. — E vorba de Kevin, nu-i așa? O, Doamne... e mort! — Kevin? Insch o privi uimit. — Kevin, soțul meu. Se trase Înapoi În holul micuț, fluturându-și mîinile. — O, Doamne. — Doamnă Henderson: soțul dumneavoastră nu e mort. Noi... — O, slavă Domnului. Brusc ușurată, Îi pofti prin hol Într-o cameră de zi roz. Scuzați dezordinea. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

examina o potcoavă a calului nervos, înălță capul: — Să tot fie cincizeci de ani de când stă pitită acolo și-l pune de fiu-său să facă ce vrea ea. Băiatul întrebă: — Dar cine e fiul ei? Îl priviră deconcertați și uimiți, apoi potcovarul murmură precaut, ca pe un lucru murdar, numele celui mai temut om din lume: — Tiberius. Împăratul. Ceilalți tăcură. Copilul se simți umilit că era singurul din castrum care nu știa asta. Nu mai întrebă nimic. Un grăjdar îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
ne-a fost ascuns“. Dar era foarte înaintat în vârstă, glasul îi era slab și nimeni nu i-a dat atenție. Apoi am aflat că mulți senatori și magistrați, de seara până a doua zi dimineață, plecaseră în exil. Romanilor uimiți li s-a spus că plecaseră din proprie inițiativă. Toată Roma a râs auzind istoria cu senatorii care se pedepseau singuri cu exilul. Minciuna fusese însă scornită ca să nu se știe câți și cât de importanți erau rebelii. Pe sora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
acea întrerupere l-ar fi deranjat, și luă cartea în mână. Își trecu degetul pe deasupra rândurilor, de parcă n-ar mai fi știut unde rămăsese. Își opri degetul într-un punct, se prefăcu că începe să citească. Informatorul lui Tiberius raportă, uimit, că, aflând de moartea fratelui său, tânărul fusese mai liniștit decât dacă ar fi aflat că-i murise un câine. „Ori e atât de prost încât nu e-n stare să priceapă, ori nu-i pasă deloc.“ El stătu mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
nimeni nu va ști ce s-a întâmplat cu adevărat“. Se duse până în fundul porticului, se întoarse. Pe chipul lui se întipărise un zâmbet gol, fără sens și fără motiv. Trecu prin mijlocul curtenilor și observă că aceștia îl priveau uimiți. Se îndreptă spre camera lui. Chemă un sclav, porunci să i se aducă cina. „Non damnatione matris, non exitio fratrum rupta voce“, avea să scrie Tacitus. Nici o lamentație pentru condamnarea mamei, pentru uciderea fraților. Câteva luni, nu-l văzu pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Tiberius vru să plece de la Capri. În ciuda lecticii capitonate, a sclavilor și medicilor, coborârea de la Villa Jovis până în port fu obositoare, iar îmbarcarea și navigarea se dovediră și mai dificile. Toți își amintiră - iar cei ce nu-și aminteau auzeau, uimiți, de la ceilalți - sinistra profeție făcută cu ani în urmă, potrivit căreia Tiberius urma să moară dacă avea să încerce să se întoarcă la Roma. Tiberius nu se întoarse nici o clipă să privească înapoi, spre insula care ani în șir fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
apărut, la mică distanță, coca „celei de-a doua corăbii“, la fel de mare și la fel de distrusă. S-a descoperit o construcție desăvârșită, depășind orice imaginație și dovedind o tehnologie atât de avansată, încât experții în istorie navală și inginerii au rămas uimiți. Brusc, toți au fost interesați de acele construcții misterioase și evoluate. S-a observat că prima corabie avea două timone enorme, dar nu și vâsle sau vele. Cea de-a doua, în schimb, deși se afla pe lacul acela mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
eu vreau săli unde să pun pe pereți picturile care îmi plac, cu lumină potrivită, și să mă plimb, să le privesc. Astfel, filosoful Philo Judaeus din Alexandria, care voia să-l întâlnească pe Împărat, fu condus acolo și rămase uimit văzând că acesta dirija personal lucrările de amenajare. Meșterii montau ferestre împărțite în pătrate, cum el nu mai văzuse; aduceau nu pânză de in sau alabastru, ci plăcuțe înguste de „cristale transparente“, o sticlă foarte rară, produsă în cuptoarele de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
avea să fie o grădină. Pardes, spuneau persanii, iar noi aveam să spunem „paradis“. Copila îl recunoștea, râdea și îi sărea în brațe. Era un alt fel de iubire absolută. Pe când se juca cu ea, Milonia se ivi în spatele lui, uimită și fericită să-l vadă, fiindcă de două zile nu mai trecuse pe la ea. Îl îmbrățisă și-i șopti: — Mi s-a spus că e băiat, e scris în stele... Se va naște sub semnul Fecioarei, ca și tine. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

pentru mine, venise la școală ca orice elevă: numai ieri simțise nevoia să mă vadă, numai În clipa aceea a după-amiezii (n-avea cum să fie altfel!) plecase singură pe stradă să mă Întâlnească atrasă de dorința mea. (septembrie) Câteodată, uimit, simt cum respiră frenetic viața În lucruri; de exemplu, mi se Întâmplă să stau singur În amurg, atunci când lumina crepusculară se umflă de energii ciudate, ce fac să se audă șoaptele inaudibile ale obiectelor: este ca o dilatare de forme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
vrea să mai muncească, nu vrea să mai construiască cu sudoare un roman. Vrea să scrie cum Îi vine, chiar dacă are talent. E ca și cum s-ar bălega vaca, atunci când o mulgi, chiar În căldarea cu propriu-i lapte.“ Rămân absolut uimit de comparație. „Ia, de exemplu, să-l luăm pe cutare romancier foarte cunoscut, Eugen Barbu. Ce părere ai despre el?“ „Este un romancier...“ (Încerc să caut un atribut convenabil, care să nu deranjeze susceptibilitatea lui Preda, căci auzisem că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
zumzet ciudat În corp; eram posedat de o stare specială, de parcă intraseră mii de muzici În mine; fără să vreau, parcă le Înghițisem din greșeală ca pe niște bondari și acum cântau fără voia mea acolo, Înăuntru; eu le ascultam uimit, ca și cum aș fi ascultat ceva străin, cântam și eu fără să știu ce m-a apucat și nu mă puteam opri să nu cânt, pentru că nu știam unde era butonul acela ascuns pentru Întreruperea muzicilor din mine. Mă spălam cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
nespus de mult! 8 noiembrie 1961 (miercuri) Am fost alungată de la patinoar. E groaznic. Mă dusesem seara cu Șerban și câțiva băieți din echipa de juniori a lui Petre și paznicul m-a cunoscut, și totuși m-a alungat. Sunt uimită, dar sunt În același timp mâhnită adânc, toți Încearcă să mă alunge din lumea aceea de feerie și vis. Nu mai spun nimic. Nu sunt zdrobită, nici scârbită, dar tare, tare mâhnită. Cu atâta ură m-a alungat... De ce? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a instalat la ușa vestiarului și privea pe gheață. În acel moment, toată suferința mea strânsă o vară Întreagă și Înăbușită cu ură a izbucnit deodată. Am intrat În vestiar, ne dăduse afară de la ora de lot. Aici, sub privirile uimite ale lui Petre, am făcut acrobații, ajutați de Fredy. Și pot spune că am fost mult, foarte mult satisfăcută atât de contactul acesta fizic cu Marin, cât și de nedumerirea lui Petre. Apoi, Petre a plecat pe gheață. Și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
observații?“ Tace. Am intimidat-o. Sunt sigur că i-au transpirat palmele. Când se intimidează, Îi transpiră palmele. E oribilă. Îmi iau o mină cât mai serioasă și declam pe nas: „Cererea În căsătorie se aprobă!“. Se uită la mine uimită. „Glumești?“ „Deloc!“ „Și mi-o spui cu aceste cuvinte?“ Devin amenințător. „Nu mai este de actualitate cererea ta?“ „N-am zis asta. Dar cum ți-a venit așa, după ce m-ai batjocorit atât? Mi-ai spus că vreau să fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]