13,755 matches
-
după care continuă. Trebuie să-ți spun că mâine dimineață vei primi, în cantină, pe lângă mâncare, niște cutii. Mai bine zis, o grămadă de cutii. Vei găsi acolo tot ce ai nevoie, făcu el puțin entuziasmat. Ustensile medicale, provizii, haine, uniforme, veste, sisteme de comunicare și multe altele pe care nici nu le visezi. Un pachet îți este adresat ție. Ai face bine să fii gata cu pregătirile până în douăzeci și patru de ore și să începi să te îmbraci mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
peste fața lor, un zâmbet meschin îi scrijelea chipul ciupit de epidemie și tăbăcit de lipsa alimentelor. Avea o față severă și fixă, fără emoții, dar ochii îi erau vii și își schimbau permanent expresia, lucru care era accentuat de uniforma neagra cu însemne galbene. Nu se poate așa ceva, domnule profesor, continuă Inspectorul făcând ca acea masă de slănină fixată pe față să se onduleze permanent ca o gelatină. Nu se poate ca profesorii să fie dați afară sau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
bucată de acoperiș și... Dar n-am mai auzit în continuare. Deși buzele i se mișcau, vorbele care zburau de pe ele nu erau ale lui, și nici hainele pe care le purta, care chiar sub ochii mei se transformau în uniforme de un verde murdar ornate cu un romb argintiu. "Toate trupele, atenție! Pregătiți asaltul terestru! Începeți în 10, 9..." Stop! Oprește lucrul! Sergheiov, armează minele! îi zisei prin transmițătoarele primite. Fiți atenți! Vor ataca acum! Vocea mea răsună în urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ratat eu ceva. În stânga, nimic special, în dreapta, la fel. În față, în schimb, mă înșelasem. Se continua coridorul, dar nu cu mult. Părea blocat de ceva. M-am dus mai aproape. Era atât de neagră piatra aia! Și atât de uniformă! Ce era cu ea? Vroiam să știu mai mult, vroiam să cunosc, să mă înec în cunoștințe. Am simțit o nevoie copleșitoare de a-i simți răceala și, fără să gândesc, mi-am ridicat mâna și am atins-o. Sfetnicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Soliteraj și să se înarmeze, să-l ia și pe el și câți mai sunt și să vină la primirea benzii de transport în colegiu, pe unde intraseră ei și luară instituția din mâinile Gardienilor acum câteva zile. Luă o "uniformă" de la cantină și se duse la Altanovici Helur. Îl trezirăm din somn, pentru că nici nu știa pe ce lume se află. Dându-și seama cine veni să-l viziteze, se aruncă din pat și luă poziția de drepți. Relaxează-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu știa pe ce lume se află. Dându-și seama cine veni să-l viziteze, se aruncă din pat și luă poziția de drepți. Relaxează-te! Nu ești nici prizonierul meu, nici vreun subaltern. Ți-am adus astea! Îi aruncă uniforma noastră în brațe și îi zise: De acum ești unul de-al nostru! Și cărui fapt îi datorez onoarea? Am nevoie de tine. Gardienii de afară au plecat, în schimb și-au lăsat lunetiștii în blocurile din jur. Când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
seama... Dar nu avea nici o importanță. De altfel, oamenii de aici nu erau la fel ca În viața normală. Muzica urma să răsune dintr-un moment În altul. În chioșcul cu o mulțime de ornamente și coloane subțiri, muzicanții În uniformă erau pregătiți să sufle În instrumente, privind țintă la dirijor. Fanfara pompierilor sau a funcționarilor municipali? Aveau galoane și zorzoane aurii ca generalii sud-americani, epoleți roșii ca sîngele și centiroane albe. Sute, chiar mii de scaune metalice vopsite În galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
la masă, la un restaurant grozav, cînd am fost anunțat că ajunsese la sediul poliției. O vor conduce ei la morgă și o vor aduce aici. Prin tulul perdelelor, zăriră chiar atunci o mașină neagră, condusă de un polițist În uniformă, În urma căreia venea o mașină lungă, roșie, decapotabilă. Cuplul instalat În față, cu părul vîlvoi și pielea bronzată, arăta În mod clar că venise din vacanță. Femeia și bărbatul discutară un moment, aplecați unul spre celălalt, apoi, după o sărutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
dimineața. Cunoștea fața aceea, Încruntată și Îngîndurată. — Unde mergem? Ne plimbăm... Ca În celelalte zile. Ca și celelalte cupluri. Probabil că soția criminalului nu știa nimic. Se plimba cu soțul ei fără să bănuiască că acesta tresărea cînd vedea o uniformă de polițist. Era un ucigaș. Nu putea să fugă fără să devină suspect. Trebuia să-și continue, ca și soții Maigret, programul zilnic. Locuia la unul dintre cele două-trei hoteluri de lux? Asta nu-l privea pe Maigret, dar, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Lecoeur și Maigret se uitară unul la altul, pentru că rostise acel cuvânt cumplit simplu, natural, fără să-i tresară nici un mușchi al feței. Maigret vedea umbrele parcului, verdeața care, În unele locuri, căpăta tonuri ireale În lumina felinarelor, muzicanții În uniforme cu galoane... Dar revedea mai ales fața prelungă a numitei Hélène Lange care, pentru el și soția lui, Încă nu era decât doamna sau domnișoara În lila. — O cunoșteați pe domnișoara Lange? Bărbatul rămase nemișcat, cu răsuflarea tăiată, ca și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să vrea, zăbovește cu ochii pe chipurile mândre ale servitorilor. Aprobă imperceptibil din cap. Quintius i-a ales bine. Sunt cu toții frumoși la vedere. Pieptănați și îmbrăcați la fel. Sunt, se pare, și în asentimentul lui Claudius. — Îmi place u... uniforma, murmură destul de tare. Cu fi... fir de aur. Se aud și alte frânturi de exclamații încântate. În loc să se bucure, Vipsania se lasă pe nesimțite pradă tris teții. De ce mulțimea e orbită și răpită de bogăție? De ce oa menii tânjesc toată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dreaptă. Alunecă apoi în jos la sandalele deschise, cu tălpi groase, țin tuite, și curelușe legate strâns deasupra gleznei. Încuviințează imper cep tibil din cap. Încălțăminte solidă, extrem de rezistentă. Și legionarii o poartă. Fără discuție, caligulele sunt semnul distinctiv al uniformei soldățești. Le cunoaște bine, căci și el le-a purtat. Poți să le pui și pinteni, dacă e nevoie. Ceva neașteptat se declanșează în Pusio. Simte imperios nevoia să se destăinuie: — L-am însoțit pe Germanicus. Rufus își continuă drumul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bombăne el posac. Își strecoară totuși brațul pe după talia ei. În spatele lor, Velleius Paterculus scoate aburi pe nări, ca un taur întărâtat. Nero îi dă un cot în burtă, avertisment să se liniștească. În sfârșit, apar opt lecticari, înveșmântați în uniforma somptuoasă a Fabiilor. Își croiesc cu greu drum printre oameni. Duc pe umeri o băncuță de două locuri, acoperită cu un baldachin ar cuit. Marcia Medullina se asigură că în jurul lor nu se află decât Tiberius și tânărul său protejat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de sărbătoare, astfel că, în momentul sosirii trenului regal în gara Constanța, "muzica cântă imnul național, pe când se dau jos din tren: M. S. Regele, M. S. Regina, A. S. R. Prințul Moștenitor, A. S. R. Principesa Maria, marele duce Vladimirovici, în uniformă de husari ruși (...) prefecții de Ilfov, Ialomița și Constanța"1942. După ce "M. S. Regele trece în revistă garda de onoare, apoi d. Coiciu, primarul orașului Constanța, pronunță o alocuțiune la care Majestatea Sa Regele a răspuns prin câteva cuvinte binevoitoare
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
împroșcând apă și noroi de jur împrejur. Gărzile deschideau ușile trăsurilor și episcopii cu mantalele fluturând în vânt și cu mitrele roșii pe cap se adăposteau sub umbrelele primite și dispăreau înăuntrul tribunalului. În fața ușilor masive, doi bărbați îmbrăcați în uniforme negre îi conduceau la locurile lor pe episcopii care intrau unul după altul. În fața lor, stăteau așezați pe scaune părintele Velasco și părintele Valente. „Așadar... acesta este părintele Valente.” Cuprins de o umbră de uimire, Velasco îl iscodea pe bătrânelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tot frământase din pricina unui bătrân nevolnic. Ca și cum ar fi simțit privirea pătrunzătoare a lui Velasco ațintită asupra lui, părintele Valente deschise ochii și se uită la el. Apoi înclină ușor din cap cu un zâmbet plin de bunătate. Bărbatul în uniformă sună dintr-un clopoțel. Era semn că începea dezbaterea. Așezați pe scaune drept în fața lui Velasco și a părintelui Valente, episcopii cu chipuri de vulturi pleșuvi tușeau grav sau discutau apropiindu-și capetele. Episcopul care îndeplinea funcția de președinte al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bazilicii așteptau răbdători. Prin ceața lăptoasă, mulțimea îndura aerul rece al dimineții murmurându-și necontenit rugăciunile. Când ceața se risipi, piața era aproape înțesată cu astfel de pelerini și călugări, iar pe treptele de piatră se înșiruiau tineri străjeri cu uniforme roșii și coifuri de argint ținându-și lăncile pieziș. La ora opt bătu primul clopot. Ca la un semn, clopotele bisericile din Roma, răsunară unul după altul. Era începutul sărbătorii de Înviere. În scurtă vreme, trăsurile somptuoase ale nobililor invitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
binecuvântarea Papei împingeau cu forța rândurile din față. Însă, palanchinul Papei părăsi marea de oameni care-l urmăreau, plutind către bazilică întocmai ca o barcă pe mare. În timp ce palanchinul urca încet treptele de piatră, străjerii cu coifuri de argint și uniforme roșii se înșiruiră într-un zid ca să oprească pelerinii ce dădeau năvală. Palanchinul dispăru apoi pe intrarea principală a bazilicii. În clipa în care palanchinul intră înăuntru, vocea corului, aflat până atunci în așteptare, începu să răsune ca o avalanșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
însoțitorilor se înveșmântară pentru prima oară cu hainele de ceremonie aduse pentru întruniri însemnate. Trăsura trimisă de către cardinal îi aștepta deja la poarta mănăstirii. Întrucât nu era o întrevedere oficială, nu-i însoțea nici un străjer, doar trei vizitii îmbrăcați în uniforme așteptau lângă trăsura neagră ca abanosul, împodobită cu insemne de aur. Stând în trăsură împreună cu Tanaka, Nishi și Velasco, samuraiul se uită afară și, printre călugării și supușii ieșiți să-i petreacă, îl zări pe Yozō uitându-se la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Papa, le repetă Velasco încă o dată, să atingeți podeaua cu genunchiul drept de trei ori și să vă apropiați fața de picioarele sale. După ce trecură de poarta de fier aflată pe latura din dreapta a bazilicii, primiră onorul din partea străjerilor cu uniformă roșie și suliță. Când trăsura se opri, un om cu perucă argintie și șosete lungi și albe le deschise porțile cu o mină nepăsătoare și îi petrecu apoi cu priviri tăioase pe Velasco și pe solii îmbrăcați în hainele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu s-a mai Întors În Statele Unite decât În 1919, odată cu divizia a doua, care se Întorcea de pe Rin. În altă poză Îl vedem pe Rin, cu două nemțoaice și un alt caporal. Krebs și caporalul par prea mari În uniformele lor. Nemțoaicele nu-s frumoase. Rinul nu se vede-n poză. Când s-a Întors Krebs În orașul său din Oklahoma, se terminase cu Întâmpinarea festivă a eroilor. Se-ntorsese mult prea târziu. Toți bărbații recrutați din oraș fuseseră sărbătoriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Întoarce pe front, murise de pneumonie. Suferise doar câteva zile. Nimeni nu se aștepta ca ea să moară. Maiorul n-a venit la spital timp de trei zile. Apoi a revenit la ora obișnuită, purtând o banderolă neagră pe mâneca uniformei. Când reveni, găsi pereții tapetați cu fotografii mari, Înrămate, În care erau Înfățișate tot felul de răni, Înainte și după ce pacienții trecuseră prin tratamentul cu aparatele. În fața aparatului maiorului erau trei fotografii cu mâini ca a lui, complet refăcute. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care se adunaseră să vadă casa arzând. După aceea se Întunecă de tot și intrarăm În Avignon. Oamenii se tot urcau și coborau. Francezii care se Întorceau la Paris Își cumpărau cotidianele franțuzești. Pe peron erau niște soldați negri. Purtau uniforme maronii, erau Înalți, și fețele le luceau În lumina felinarelor. Erau foarte negri la față și prea Înalți ca să te poți uita-n ochii lor. Trenul plecă din Avignon, dar negrii rămaseră pe peron. Cu ei era un sergent alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
era țăranul cu barbă și cu cizmele lungi. Celălalt era paracliserul. Se așezară la masa de lângă fereastră. Fata veni la ei. Țăranul nu dădu vreun semn c-ar fi observat-o. Își pusese mâinile pe masă. Era Îmbrăcat Într-o uniformă militară veche, peticită la coate. — Ce bei? Întrebă paracliserul. Țăranul nu-l băgă În seamă. Ce vrei să bei? — Rachiu, spuse țăranul. — Și un sfert de vin roșu, ceru paracliserul. Fata le aduse băuturile și țăranul Își bău rachiul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de lângă ușa cafenelei, care avea vedere la terasa cu toate mesele goale, În afară de cea la care stătea bătrânul, la umbra frunzelor ce se mișcau ușor În vânt. Pe stradă trecu o fată cu un soldat. Numărul de alamă de pe gulerul uniformei luci În lumina felinarului. Fata nu purta nimic pe cap și pășea grăbită lângă el. — O să-l prindă garda, spuse un chelner. — Ce mai contează, dacă obține ce vrea? — Era mai bine să nu mai umble pe străzi la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]