4,632 matches
-
Kilburn Herald. Ben n-a încercat niciodată să-și ascundă locul de muncă pentru că nu avea de ce. Era, și încă este destul de sigur pe el și are destulă încredere în sine ca să nu-i pese de ceea ce cred ceilalți. Asta ura cel mai tare - cum era judecat după slujba lui, și nu după omul în sine. Așa că da, Ben este mai mult decât obișnuit cu femei ca Sophie și Lisa, cu bărbații cu care ies și cu petrecerile la care merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Până acum. ― Ce-ai să faci? ― Privește-mă. Sophie își scoate agenda electronică din geantă, ia numărul lui Ben și ridică receptorul. ― Alo, Ben? Bună, sunt Sophie, colega de apartament a Jemimei. Da, cea cu părul. Am sunat ca să-ți urez succes, Jemima tocmai mi-a spus despre noua ta slujbă. N-am mai cunoscut pe nimeni care să lucreze în televiziune. Trebuie să fii de-a dreptul entuziasmat. ― Ei, da, spune Ben, care nu-și poate da seama de ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
n-o știe prea bine. Chiar sunt. ― Voiam doar să te felicit, pentru că de-acum practic ești celebru și probabil că nu vei mai veni pe aici prea des. Doar în eventualitatea în care nu ne vom mai vedea, își urez succes. ― Mersi, spune Ben zâmbind. Sincer, e foarte drăguț din partea ta. ― Ai dat vreo petrecere de rămas-bun? întreabă Sophie inocentă, făcându-i Lisei cu ochiul. ― Nu, e mâine-seară. Urmează o pauză dificilă, în care nici unul dintre ei nu știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
scris scrisori, atâta tot. ― Frumos din partea colegei tale că m-a sunat. ― Ce? spun eu. Îmi întorc capul de la ecran și mă uit îngrozită la Ben. ― Despre ce vorbești? ― Colega ta de apartament, Sophie. M-a sunat aseară ca să-mi ureze succes, după ce i-ai spus tu despre slujbă. Scârba. Nu-mi vine să cred. ― Dar nu i-am dat numărul tău. De unde l-o fi luat? Acum e rândul lui Ben să fie surprins. ― Nu știu, răspunde el, dând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
regulă, Sandy, spune Alexia Aldridge, făcându-i semn cu mâna. Mai am câteva minute. Vrei să continui? Ben se uită la Simon, care scutură din cap. ― Cred că avem destul material, spune Ben. Am putea să încheiem prin a-ți ura succes. Și așa fac, iar Alexia își arată celebrul ei zâmbet și le mulțumește, iar ei se pregătesc să strângă. ― Mi-a făcut plăcere, spune ea, reținând un pic mai mult mâna lui Ben, când interviul a luat sfârșit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pentru că trebuia să se strângă birul pentru Stăpân. Chiar și în casa samuraiului erau uneori zile când se mâncau doar frunze de ridiche japoneză cu terci de mei sau de grâu. Țăranii mâncau mai ales ceapă sau arpagic. Samuraiul nu ura însă aceste locuri sterpe, cu toate regretele după Kurokawa ale tatălui și ale unchiului său. Acesta era primul domeniu pe care îl stăpânea de când devenise capul familiei la moartea tatălui său. Țăranii de aici, cu ochii lor duși în fundul capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nimeni nu întreba de ei. Tot toamna avea loc și sărbătoarea Daishiko, atunci când se mâncau mici găluște nesărate înșirate pe iarba sângelui și fierte în oală. În ziua cu pricina, țăranii istoviți de muncă treceau unul după altul să-i ureze samuraiului toate cele bune, mâncau găluștele primite și se întorceau la casele lor. Într-o zi senină sosi porunca pentru clacă despre care îi vorbise în treacăt seniorul Ishida. Trebuia să trimită doi oameni din vale. După ce primi porunca, samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
alți oameni de vază care știau de venirea lor. Primarul era unul dintre moșierii din regiune. După ce dădu mâna cu Velasco, îi privi pe japonezii plini de praf ca și cum ar fi cercetat oile scoase la vânzare de vreun indian. Le ură totuși bun venit însoțindu-și cuvintele cu gesturile exagerate ale spaniolilor. — Padre, zise primarul fără să-i slăbească din ochi pe japonezi, fii bun și lămurește-ne de ce au venit aici acești orientali... — Ați primit, desigur, vești de la guvernatorul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
deranjez, mă culc. Și adormi. A doua zi, Înainte de a se lumina, erau din nou așezați În jurul mesei, la micul dejun, și atunci Francis Macomber Își dădu seama că dintre numeroșii tipi pe care-i urâse, cel mai tare Îl ura pe Robert Wilson. — Ai dormit bine? Îl Întrebă Wilson cu vocea sa guturală, În timp ce-și umplea pipa. — Tu? — Excelent, Îi răspunse vânătorul alb. Jigodie, jigodie nenorocită, Își spuse Macomber. Deci l-a trezit când s-a-ntors, se gândi Wilson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
noroiul agățat de firele rare de păr, umflătura imensă unde se-mbinau coarnele, botul cu nări imense Întins Înainte, și atunci ridică pușca, dar Wilson Îi strigă „Nu din mașină, idiotule!“, și lui nu-i era frică de Wilson, Îl ura doar. Atunci se auzi scârțâitul frânelor și mașina derapă Într-o parte, aproape oprindu-se. Wilson sări pe o parte și el pe cealaltă, poticnindu-se când atinse pământul care-i fugea Încă de sub picioare, și apoi se trezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
faci pe domn’ Popularitate, zice Jack. Ia-ți laba aia Împuțită de pe umăru’ meu. — Așa, fii tâmpit ca de obicei, zice Walcott. Și asta i se păru superb mulțimii adunate. Ce frumos se poartă băieții Înainte de meci. Și cum Își urează ei noroc. Solly Freedman veni În colțul nostru ca să vadă cum i se pun bandajele lui Jack, iar John se duse-n colțul lui Walcott. Jack Își trecu degetul mare prin tăietura bandajului, după care Îl Înfășură cu grijă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe el puțin, și atunci Jack l-a lovit cumva cu umăru-n nas și pe urmă și-a coborât dreapta și l-a mai lovit o dată tot acolo. Treaba asta Îl duru ca dracu’ pe Walcott. După cinci runde Îl ura de moarte pe Jack. Pe Jack nu-l prea durea nimic. Adică nu mai rău ca altădată. Fără Îndoială, obișnuia să-i facă pe cei cu care lupta să urască boxul. De aia nu-l suporta pe Kid Lewis. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Sorina - care nu se visează decât doctoriță - a luat cu degețelele praful cel alb și l-a presărat, cu mare grijă, pe rana bolnavului. În cele din urmă, bunicul l-a pus, iarăși, în culcuș și toți trei i-a urat să se facă sănătos cât mai repede. Pe nesimțite, parcă, Puiu s-a făcut bine; rana i s-a închis, mănâncă și doarme normal, desigur, doar cu un singur ochi, cel rămas neatins. Atâta, numai că dintre toți puii de
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
La masă nu se vorbește!” par a-l certa ceilalți pe guraliv. „Așa este! zice Sorina. Și bunicii, și părinții ne-au spus lucrul acesta!” „Gata, am terminat de mâncat!” reîncepe larma din cuib. „Să vă fie de bine!” le urează Sorina. „Mulțumim!” răspund puii înclinându-și căpșoarele, așa cum i-au învățat mama și tata. Dar ce-i asta? Unul dintre ei, mai neastâmpărat și mai neatent, cade din cuib. Frățiorii lui privesc îngroziți în jos. Poc! Sărmanul! Nu, nu e
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
o educație modernă. În plus, asta ne oferea două limbi secrete pe care le puteam folosi În fața Mamei Scumpe care nu știa decât shanghaineză. Odată, Nobel ne-a adus la cunoștință că terierul nostru Bedlington, pe care Mama Scumpă Îl ura, Îi lăsase un mic suvenir În cameră - „Il a fait la merde sur le tapis“ - și cum modelul covorului disimula proaspetele depuneri fecale, mama noastră vitregă nu a reușit să-și dea seama ce puțea În toate camerele din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ceva. Unde dracu’ era? Se uită În stânga, la casa Întunecată cu ușa deschisă. Acolo erau fantome. Îi văzu apoi pe oamenii pregătiți să curețe porcul de măruntaie cum se uitau fix la el; el era următoarea lor victimă. Vera Îl ura. O știa. Voia să-l vadă mort. Până și soției lui părea că nu-i pasă ce se va Întâmpla cu el. Se certaseră cu o seară Înainte. Ea Îi spusese că e un dobitoc egocentric. Pomenise chiar de divorț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
de foi. Cei din cocioaba unde se afla sediul autorității vamale și pentru emigrări Îl tratară pe Walter, compatriotul lor, cu suspiciune. Dar toți vameșii, de oriunde ar fi, se poartă așa. Nu te Întâmpină niciodată zâmbind și nu-ți urează ședere plăcută. Numele și adresa fiecăruia dintre cei doisprezece turiști au fost comparate literă cu literă cu cele de pe documentele aprobate Înainte de a fi trecute de mână Într-un registru imens și apoi copiate, tot de mână, Într-un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Îi putea Întreține pe bunicul și pe mama lui care nu-și vorbeau. Se gândi la surorile lui care aveau nevoie de „dosare“ fără pată ca să poată merge la facultate. Și totuși, el era un om cu simțul moralității care ura regimul pentru ceea ce-i făcuse tatălui său. Nu putea accepta. Uneori se Întâlnea În secret cu foștii colegi de școală, ale căror familii avuseseră o soartă similară, și vorbeau despre mici rebeliuni individuale și despre ce s-ar Întâmpla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dinții pătați de suc roșu de nucă de palmier ca și cum ar fi suferit de vreo boală care le făcea gingiile să sângereze. Tribul strigă În limba Karen: —Conducătorul a sosit! Ne va salva! Prietenii mei zâmbiră crezând că li se ura „bun venit“ și spuseră: —Mulțumim! Ne pare bine să fim aici. Trei copii se apropiară să-i vadă mai bine - străini la ei acasă, În junglă! Erau muți de uimire. Fețișoarele lor erau serioase și atente, iar când Moff și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
îi spun lucrurile astea. Dacă nu i le explic eu, nu are de unde să le afle. Când întreabă: «Unde e tati?», iau poza de pe altar și i-o arăt: «Tati!Tati!» Înainte de culcare, ne uităm la poza lui și îi urăm: «Noapte bună!» Mă trece un fior din vârful capului până în vârful picioarelor. Mi se rupe sufletul. Îmi dau lacrimile. Am câteva casete din excursiile de la schi și din luna de miere. Aș vrea să i le arăt când mai crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vă ridicați să vă cunoască și tovarășul președinte, mulțumesc, luați loc - tovarășul Dănilă, noul nostru profesor de educație fizică, tovarășul Speranță, profesor de agricultură și tovarășul Cârlan, profesor de matematică. Avem și trei tovarășe învățătoare, venite din Oltenia, cărora le urăm deasemenea bun venit printre noi. Și acum vă rog să luați cuvântul și să expuneți ce probleme aveți! Părea treabă serioasă! începuse să devină interesant. S-au ridicat câțiva profesori și profesoare cu oarece vechime (adică măcar un an de
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
Declar aici, cu mâna pe inimă, că nu am nimic personal cu acele personaje din cartea prezentă, decât în măsura în care aceștia au făcut eforturi susținute pentru a intra în cartea aceasta, doar în costumație politică, exclusiv. Nu pot decât să le urez să iasă cu bine, din actuala horă politică, sănătoși și doar cu ceva cozi, tip DNA, fiindcă pușcăriile îi așteaptă cu drag și dor, cu gratii noi, plătite din fonduri europene. Ioan Mititelu 2011 La început de 2011 Deși am
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
întreaga lume. Aceasta cifră le-a servit lor ca să stoarcă de la Germania peste 40 de bilioane de mărci ca despăgubire pentru cei morți (?!?) și să-i ceară Consiliului Bisericii Catolice ca să modifice LITURGHIA, motivând că din ea cică ar izvorî ura împotriva evreilor și, în consecință, moartea celor 6 milioane de evrei (care probabil au murit tot așa ca și cei 60.000 de români morți anunțați în primele zile ale revoluției din România, care s-au dovedit a fi până la
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
premarital, lumbago, skandenberg) - 500 lei Rezervare loc Rai - 15.000 lei Rezervare loc Rai fără scaun - 14.000 lei Rezervare loc Purgatoriu - 8.000 lei Rezervare gheena iadului, veșnicie - 500 lei/veșnicie Eu în încheiere, ca un bun creștin, vă urez ca să nu aveți nevoie de poliție, de doctor sau de popă. Să dea Dumnezeu! 24 ianuarie 2011 Azi, de ziua primei Uniri a românilor care de veacuri trăiau în țări diferite, în orașul Iași, oraș care a dat tonul și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
totul aranjat. Cu toate că Viky continua să aibă temperatură, ne-a înviorat decizia noastră. Ne-am reîntors în port ca să facem în fugă bagajele, și noroc că vestea plecării noastre s-a răspândit imediat, și toți cunoscuții au venit să ne ureze drum bun, altfel n-am fi avut timpul să-i vizităm cu toate distanțele mici de aici. Madame Pitpalac s-a înființat cea dinții, și chiar ne-a ajutat la împachetat. Domnul Jianu asista și el mai la o parte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]