4,445 matches
-
ordonată către un final care să sancționeze puternic și evident faptele personajelor, răsplătind binele și pedepsind răul. Prin aceste elemente, clasicismul nu ducea doar la concretizarea unor paradigme morale, ci implicit ajuta la crearea unei utopii ficționale care, ca orice utopie, nu reprezintă realitatea, ci o idealizare a acesteia întrucât viața în complexitatea ei nu favorizează, din nefericire, doar pe cei buni, după cum, de altfel, nici nu oferă posibilitatea unei împărțiri maniheiste. Ce este interesant, însă, în ceea ce privește utopia clasică este faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care, ca orice utopie, nu reprezintă realitatea, ci o idealizare a acesteia întrucât viața în complexitatea ei nu favorizează, din nefericire, doar pe cei buni, după cum, de altfel, nici nu oferă posibilitatea unei împărțiri maniheiste. Ce este interesant, însă, în ceea ce privește utopia clasică este faptul că, pentru a o impune, autorii își subsumează operele tocmai unui principiu pe care, aparent, îl încalcă prin alunecarea înspre artificial, și anume noțiunea de verosimil. Inițiatorul acestei reguli este de fapt Aristotel care făcea diferența între
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sub semnul principiului impersonalizării. Clasicul caută în acest sens cele mai lapidare enunțări, realizându-se de fapt o purificare succesivă, o selecție care duce în final la alegerea esenței. Se recunoaște totuși faptul că impersonalitatea totală este o iluzie, o utopie. Cu toate acestea, una din principalele aspirații ale clasicismului rămâne dorința de anonimitate care presupune o depersonalizare, o dispariție a eului empiric, o accentuare a coordonatelor operei în defavoarea autorului: "Clasicismul adevărat se recunoaște prin tendința de abolire a geniului, de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rezerve noțiunii de Europa vaticana și care nu rezistă deloc la o eventuală analiză 6. Este obligatoriu să subliniem, atunci cînd definim democrația creștină, valoarea inspirației creștine, inspirație mai mult culturală decît religioasă în sensul strict al cuvîntului. Evitînd integrismul, utopia și clericalismul, ea pare să fi reușit o mediere între credință și practică. Creștin-democrații au vrut să-și afirme identitatea creștină declarîndu-se deschiși ideilor democratice. Ei încearcă să dezmintă ceea ce spusese Victor Hugo în Histoire d'un crime (1877, capitolul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
1861-1865 și 1869-1875, asasinat în 1875, care susținuse o politică confesională în țara lui, a fost considerat restauratorul societății creștine împotriva impietății liberale. Acest program era considerat o dovadă că edificarea societății creștine era un program realist și nu o utopie îndreptată spre trecut 12. Doctrina privind condamnarea, fondată pe timpul papei Pius al IX-lea, avea să se dezvolte datorită învățămîntului pozitivist al lui Leon al XIII-lea și avea drept scop recucerirea societății. O serie de enciclice au stabilit condițiile
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
evenimente pentru memoria creștin-democrată. Ele funcționează ca evenimente care au pus bazele curentului: în 1848 a apărut o formațiune politică creștin-democrată, oamenii implicîndu-se, acționînd, dînd tot ce aveau mai bun din ei. Ei au eșuat, dar programul depășise stadiul de utopie, trecînd la acțiune. În Italia, părintele Vincenzo Gioberti, cu cîțiva ani înaintea evenimentelor de la 1848, care s-au extins de la Paris în toată Europa, emisese, odată cu Del primato morale e civile degli Italiani, ipoteza privind realizarea unificării italienilor în jurul Papei
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Lucrarea, prezentată anterior ca o comunicare la Congresul medical din București (18 septembrie 1906), constituie, prin originalitatea ei, un moment unic în istoria psihiatriei românești. Multe idei incluse aici sunt frapante, iar concluziile sunt revoluționare și se înscriu astăzi ca utopie, ca o mostră de aplicare medicală a concepției determinist-pozitiviste. Lucrarea poartă amprenta concepțiilor lui V. Conta, căruia îi este, de altfel, închinată 107. În prefața lucrării (Iași, 1 octombrie 1906), dr. P. Zosin subliniază că intenția ultimă a acesteia este
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Eminescu nu neagă beneficiile unei confederațiuni balcanice, dar aceasta să nu atârne de nici o putere imperială. Soluția grecească era ideea amiralului francez Jurien de la Gravière, care credea că elenismul se poate opune în zonă expansiunii rusești. Eminescu respinge și această utopie, în articolul Elenismul, cunoscând bine ce pot grecii care au dominat în Principate în secolul fanariot: În faptă, predominarea intrigantului și răutăciosului element grecesc în Orient ar fi o nenorocire și mai mare decât supremația turcească. Demosul grecesc din antichitate
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Sovietelor, că dacă "revoluția mondială" nu se extinde rapid pe mapamond, totul poate fi pierdut, "vom fi striviți": Ori revoluția rusă va înălța vârtejul luptei în Occident, ori capitaliștii tuturor țărilor ne vor înăbuși." În ciuda aparentului entuziasm stârnit de promisiunile utopiei, Lenin a simțit pe propria-i piele că oamenii fug de comunism ca de dracul. "De Lenin spune Victor Suvorov a fugit toată floarea marii culturi ruse, a științei și a societății: șahiști geniali și creatorii primelor elicoptere din lume
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
El, care prevăzuse căderea imperiului, se va prăbuși odată cu acesta! Explicația e crudă în simplitatea ei: dictatorul român, îndepărtându-se de centrul imperial, nu s-a putut desprinde, simultan, de comunism. El n-a fost în stare să înțeleagă erorile utopiei lui Marx și Lenin. Vladimir Bukovski a arătat că eroarea de căpătâi a sistemului a constat în prioritatea acordată principiului "repatiției după nevoi" a resurselor economice, iar nu modului lor de realizare. Or, resursele se epuizează dacă rămân în planul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
repatiției după nevoi" a resurselor economice, iar nu modului lor de realizare. Or, resursele se epuizează dacă rămân în planul secund al politicii, ducând, finalmente, la sărăcie. Marx se mai iluziona că statul burghez va dispărea, ca opresor, dar efectul utopiei a dus la întărirea acestuia până la dictatura absolută, oglindă a eșecului primului principiu 300. În capcana dictaturii a căzut, inevitabil, și Ceaușescu. Prin apropierea de America însă, istoria i-a mai dat două șanse de împlinire a independenței organice, una
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
sui generis. Până și afară, tentează un "univers dens și mic". Într-o altă Elegie, spațiul casnic pare centru de rezonanțe odorifere, tărâm aproape magic: Bucătării, bucătării de vară, Creme de zahăr ars strălucitoare, Mari șervete de-azur, dulapuri-sfinxe, Dulci utopii din linguri vechi prelinse (...) Miresmele iau foc de la perdele, Luminile s-așează lin pe scaun, Din cratițe bea lapte prins un faun... Dacă aici tabloul de gen se înscrie (aparent) în cadrele normalității, un Emil Brumaru funambul continuă la modul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
trece cu șoimul pe umăr printre hotarele mișcătoare ale nepăsării sau urii, de a rămâne înfipt ca un țăruș de oțel în miezul certitudinilor. Dar după cutremur, cutreierat și hăituit de spaime, savantul și-a vândut cărțile: De imitatio Christi, Utopia lui Morus, pe Duns Scott și nominaliștii arabi, eseurile lui Montaigne, Divanul lui Cantemir, și multe altele. Într-o noapte însă, bântuit de muzica unei idei, întinde mâna într-un raft, după o carte. Atunci golul s-a prăbușit peste
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
renunțăm agresiv și la cea orizontală. Crucea se descompune și iată-ne, însingurați, într-un labirint fără sens. Înomenirea lui Hristos are ca scop să restaureze umanitatea în om. Parusia e mai necesară decît oricînd, altfel discutăm în curînd despre utopia umanului. Dar măcar o utopie oferă un sens, chiar dacă nu duce nicăieri... Nu relația este structura ultimă a umanului, ci unitatea. Cîtă vreme există un celălalt, structurile economice și cele politice ar trebui să se adapteze. Avem drepturi, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
orizontală. Crucea se descompune și iată-ne, însingurați, într-un labirint fără sens. Înomenirea lui Hristos are ca scop să restaureze umanitatea în om. Parusia e mai necesară decît oricînd, altfel discutăm în curînd despre utopia umanului. Dar măcar o utopie oferă un sens, chiar dacă nu duce nicăieri... Nu relația este structura ultimă a umanului, ci unitatea. Cîtă vreme există un celălalt, structurile economice și cele politice ar trebui să se adapteze. Avem drepturi, mai ales în materie de libertăți, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
să analizez aici, ceva mai pe larg, vectorul tehnologic, desigur nedespărțit de ceilalți, cu care se potențează reciproc și își amplifică reciproc efectele. După opinia multora, revoluția adusă de noile tehnologii actuale depășește cu mult importanța și semnificațiile Renașterii italiene. Utopia, inclusiv cea tehnologică, a fost mereu pentru omenire o dorită poartă de scăpare din condiția umană. Lumea a secretat mereu utopii, ca forme de vis, pentru a face realitatea mai suportabilă și a-și întreține speranța. Utopismul tehnologic contemporan reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
reciproc efectele. După opinia multora, revoluția adusă de noile tehnologii actuale depășește cu mult importanța și semnificațiile Renașterii italiene. Utopia, inclusiv cea tehnologică, a fost mereu pentru omenire o dorită poartă de scăpare din condiția umană. Lumea a secretat mereu utopii, ca forme de vis, pentru a face realitatea mai suportabilă și a-și întreține speranța. Utopismul tehnologic contemporan reprezintă într-adevăr o ridicare radicală a mizei, pentru că face din om o componentă înlocuibilă în sistem, vorbindu-se pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Țvetan Todorov consideră că viața umană va fi "ghidată de aici înainte de un proiect pentru viitor, nu de o autoritate din trecut". Acest viitor ar avea un efect hipnotic și puternic asupra imaginației occidentale secularizate. Ce să spun? Toate marile utopii au promis un viitor de aur. Numai că, cu cît ne apropiam de el, cu atît se îndepărta efectul "fata morgana". Din păcate, mai trebuie spus că toate aceste utopii au sfîrșit prost, generînd cumplite deziluzii. Totuși, de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
puternic asupra imaginației occidentale secularizate. Ce să spun? Toate marile utopii au promis un viitor de aur. Numai că, cu cît ne apropiam de el, cu atît se îndepărta efectul "fata morgana". Din păcate, mai trebuie spus că toate aceste utopii au sfîrșit prost, generînd cumplite deziluzii. Totuși, de data aceasta, motive de optimism ar putea exista, cu condiția ca aceste formidabile noi tehnologii, care sunt totuși niște instrumente, niște mijloace, să fie utilizate în slujba binelui comun, deci în scopuri
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
înceapă acolo unde a fost începutul, adică în Grecia ? Vecina noastră e în faliment, iar eurolatrii se încăpățînează să o mențină în zona euro, ceea ce nu face decît să-i crească și mai mult datoria. Adîncirea federalismului european este o utopie, iar utopiile ucid. Ar trebui, după părerea mea, ca toate țările GIPSI (Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Irlanda) să iasă ordonat din Euroland și să-și regăsească fostele monede. Ar fi mai bine pentru toată lumea, iar Europa poate exista și în
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
unde a fost începutul, adică în Grecia ? Vecina noastră e în faliment, iar eurolatrii se încăpățînează să o mențină în zona euro, ceea ce nu face decît să-i crească și mai mult datoria. Adîncirea federalismului european este o utopie, iar utopiile ucid. Ar trebui, după părerea mea, ca toate țările GIPSI (Grecia, Italia, Portugalia, Spania, Irlanda) să iasă ordonat din Euroland și să-și regăsească fostele monede. Ar fi mai bine pentru toată lumea, iar Europa poate exista și în această configurație
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
valori comune, pe limitarea și controlul puterilor, echilibru de forțe, respectarea drepturilor tuturor subiecților, inclusiv politici asimetrice față de regiuni, garanții, modalități de protejare etc. și vor crea o formă fără fond. Viitorul său este imprevizibil, situabil undeva între ideal și utopie și marcat de "sindromul iugoslav". 5.12. SECOLUL URMĂTOR Regulile nu sunt neapărat sfinte, dar principiile sunt." (Franklin Roosevelt) Politolog american, George Friedman este fondatorul și directorul general al Stratfor, cunoscută agenție privată de analiză geopolitică. Lucrarea sa Următorii 100
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
încă o religie propriu-zis mesianică, iar termenul masiah (Mesia) încă nu are conotația pe care o va căpăta ulterior prin asocierea cu ideea de sfârșit al timpurilor. Mesianismul comportă în același timp ideea unei restaurări și pe cea a unei utopii. Cartea lui Isaia înfățișează era mesianică sub dublul aspect al catastrofei și al utopiei. Eliberarea finală înseamnă sfârșitul exilului, adunarea în Țara Sfântă a triburilor împrăștiate și restaurarea suveranității politice a Israelului sub autoritatea unui descendent al lui David. Dar
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
care o va căpăta ulterior prin asocierea cu ideea de sfârșit al timpurilor. Mesianismul comportă în același timp ideea unei restaurări și pe cea a unei utopii. Cartea lui Isaia înfățișează era mesianică sub dublul aspect al catastrofei și al utopiei. Eliberarea finală înseamnă sfârșitul exilului, adunarea în Țara Sfântă a triburilor împrăștiate și restaurarea suveranității politice a Israelului sub autoritatea unui descendent al lui David. Dar ea înseamnă și instaurarea unei păci universale, devenită posibilă prin aderarea națiunilor la cultul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
secol al XIX-lea al integrării cu pași mari, după accesul evreilor la cetățenie în 1790-1791? Distingându-se de omologii lor din Europa Centrală, intelectualii evrei francezi din epocă scriu și ei istoria suferinței evreiești, dar având ca țintă o utopie mesianică. Savanți ca Moïse Schwab, Élie-Aristide Astruc, Théodore Reinach și James Darmesteter, care trasează o istorie globală a evreilor, au o credință neștirbită în emancipare, în care văd o moștenire directă a Luminilor. Discursul lor este universalist. Cred în virtuțile
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]