KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

cu patruzeci de becuri care, abia acum observă nedumerit, luminau toate. -Doooooom Peeeeeeriiiiii...ngh...nghhh...iiiiiițăăăăăăă... Breeeeeee, n-auzi? Ăsta vrea să semneeeeeeze, breeeeeeeeee.... Pălăriatul ridică din umeri. Aruncă formularul și se îndreptă spre cel de la calorifer. Acela reușise să vâre femeia în sac. Acum îl cosea la gură cu un ac mare de cojocărie, cu fir roșu, strălucitor. Bărbat de trecere A zărit-o în îmbulzeala de sus, de la laborator. Își ținea borcănelul cu „coprocultură“ învelit într-un șervețel roz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Aproape țipa. Nemulțumit lovea cu pumnii în roțile fotoliului. „S-a întins mai mult decât îl ține puterile, asta face Tomnea ăsta. Nu a înțeles?! Nu i-a spus nimeni că aici numai eu dau la filantropie?! Cine i-a vârât chestiile astea în cap? Să facă ce vrea acolo, la București, sau unde-o vrea să stea. Nu i-a ajuns Sudica, unde l-am făcut om? Vrea și aici... Dar tac-su cum a murit? La coada vacii! Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

cei noi și am luat cheia de pe blat. Mi-am dat seama că uitasem în sufragerie geanta cu mapa și am intrat valvârtej, încălțat, și mi-am trecut-o pe după umăr. O ultimă privire în oglinda din hol - aveam cravata vârâtă pe sub gulerul cămășii. Am dat-o jos și am îndesat-o repede în geantă. M-am privit încă o dată în oglindă: un tânăr responsabil, inspirând dinamism, a cărui cămașă descheiată la doi nasuri exprima virilitate și nonconformism. Am luat metroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Bănuiam că aici își ține Mama Mare pozele și actele. Era urât ce făceam, dar îmi plăcea prea mult ca să mă abțin. Nu trebuia să ratez nimic. Am frunzărit prin documente și m-am oprit la o serie de hârtii vârâte într-o țiplă, puse în neorânduială, pline de scheme complicate, de grafice și de cifre: „ Blue Render (11) în continuare până la 5 unități, după care se produce automat decantarea. Dacă decantarea nu se produce automat în aceste condiții, încercați o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
doar câți oameni să ia cu ei. AHILE Cărăbușii lui Hector mă deranjează. Dacă nu-i ține în borcan are prostul obicei să-i lase prin cameră să se plimbe pe perne, după care îi culege cu penseta și-i vâră pe rând sub lentila microscopului. Are un Optik Kabinet 70, dacă nu mă înșel asupra numelui, un set de aparate optice pentru tot poporul, cunoscute în comerțul comunist. Adevărul e că nu mai gășești nicăieri așa scule complexe. Azi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

de dimineață - suc, grapefruit, mic dejun englez, cereale, pâine prăjită - în loc să remarce că, din câte își dădea seama, nu erau șanse să se declare foamete în zona metropolitană londoneză sau să se întrebe mieros cum de a putut Bill să vâre atât de multe în trupul său cel firav, Hugo tăcu din gură. Totuși, nu-l slăbi pe Bill din priviri nici când ștafeta prezentărilor făcu turul mesei; într-adevăr, îl blagoslovi cu cel mai dulce dintre zâmbete. Bill dădea din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
lucru într-o geantă de pânză veche și ponosită și m-am uitat în jur. Unde e crema de mâini? —Uite! Sally o aduse de pe masa din bucătărie. Văd că ai grijă de pielea ta. —Prostule, e pentru păr. Am vârât-o în geantă. — Mă dau cu ea pe păr înainte să încep să sudez sau să șlefuiesc. Altfel mi se umple de șpan, talaș, bucățele de oțel, Dumnezeu mai știe ce... se încurcă rău și nici că mai pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
zece ani, așa-i? întrebai eu. Bez mă privi cu admirație. —Doamne ferește! Doamne apără și păzește! Numai dacă stau toată ziua după el să-i bag ceva în capul ăla sec. —Te-am văzut sus pe schelă, îmi spuse Ben, vârându-și mâinile în buzunare și legănându-se pe călcâie. N-ai amețit? Mi-a plăcut la nebunie, recunoscui eu. Parcă m-aș face trapezistă. —A trebuit să țip la ea s-o fac să se întoarcă, zise Bez. Dacă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de când hău. Lurch urni cu greu capacul, susținându-l cu încheieturile, într-o poziție incomodă. Are o tonă! gâfâi el. Da’ puneți și voi mâna, ce stați! Luai o bucată de lemn de pe masa de lucru a lui Bez, o vârâi sub capac, ca să-l țină deschis. Lurch lăsă capacul jos, cu grijă, răsuflând ușurat. Dar Marie, care tot își mânuia bucata de sârmă într-o grabă nebună, strică treaba. Exact când cercelul se desprinse din balama, se repezi să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
2 (eu). Asta nu e prima dată când găsești o salma, o... Sally nici măcar nu mai încercă să caute cuvântul; trecuse deja de faza asta și era undeva departe. În schimb, bâjbâi după o țigară din pachet și și-o vâră în gură. O mortăciune, terminai eu propoziția. Nu, nu e. Cred că sunt copilul din flori ai lui Scully și Mulder 1. Poate că într-o viață anterioară am fost un crocodil și i-am ascuns pe toți și acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ceva? Bineînțeles că nu! Ce prostii spui! Era clar că Violet încercase să-l atace cu această replica tăioasă, dar, cum nu se deslușea prea bine ce spusese, atacul nu avu nici un efect. —Mie așa mi se pare. Sally își vâră degetul în cafeaua lui Violet, pe furiș, și apoi îl băgă în gură. După care clătină din cap către mine. Nici mie nu-mi venea a crede că Violet trăgea la măsea pe ascuns, dar nu se știe niciodată. —Violet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de parcă ar fi fost Greta Garbo care e pe punctul de a ajunge în fața plutonului de execuție în Mata Hari; iar eu zisei pe un ton banal: — Cine e? Una dintre noi trebuia să se comporte normal. —Hugo, zise acesta, vârându-și capul înăuntru. A venit poliția. Vor să vorbească cu Violet, dacă se simte mai bine. Dură cam un sfert de oră până ce haosul emoțional care urmă ajunse să se potolească. Deci crezi că s-a sinucis? zise Hawkins. — N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
care se afla fix în fața mea. Pe ușa ei, era atârnată o bucățică de carton, înrămată, pe care scria: „Dra Hazel Duffy/ Helena“. Din impuls, am bătut la ușă. Intră, se auzi vocea lui Hazel. Am deschis ușa, mi-am vârât capul înăuntru și am spus, fără a fi complet nesinceră: Eram în trecere și voiam să știu dacă ești bine. Cabina era micuță, asemenea majorității celorlalte cabine de la teatrul Cross. Existau și câteva cabine mai mari, unde oamenii stăteau doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
De aceea era Violet așa de încordată. Trebuie să treacă și ea pe acolo după ce ne dă MM notele. — Ce te-au întrebat la poliție? zisei eu către Ben. A, chestii de rutină. Adică, nimic surprinzător. Se sprijini de perete, vârându-și mâinile în buzunare, cu ochelarii cocoțați pe vârful nasului. Ca și MM, avea niște haine special alese pentru a nu ieși în evidență, de parcă ar fi fost o regulă a lor cum că regizorii trebuie să se audă, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-i fie pătată pe vecie. Am insiprat adânc și mi-am rearanjat părul în fața oglinzii. — Sau dacă se alege cu una mică, spusei eu în încheiere, trăgându-l pe Hugo în picioare și sărutându-l mult și bine, cu mâinile vârâte în părul lui. — Să mergem, Baronule, publicul te așteaptă. Hugo mă plesni peste fund. Palma trasă peste pantalonii de vinil scoase un zgomot foarte satisfăcător. —Trebuie să-mi iau și eu o pereche da pantaloni din ăștia, zise el, urmându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
reacții. — Păi, nu chiar, zise Bill, întorcându-se, jenat, când într-o parte, când în cealaltă. Adică i-au spus să vină la un interviu și au fost foarte impresionați de Vis. Așa că, na... Vocea se pierdu, iar el își vârî restul de foitaj în gură, strângând din fălci și mestecând cu mișcări lungi și încete, cu obrajii umflați, de parcă ar fi fost Marie Helvin 1. Dezamăgită de complicele său într-ale bârfei, Helen se îmbujoră de furie. — Va fi foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
seara aceasta, dar pozițiile de acolo erau cu siguranță mai picante decât cele pe care le adopta acum - asta dacă nu apărea în ediția de a doua zi a ziarului Mail întinsă pe spate, cu picioarele desfăcute și o mână vârâtă pe jumătate în decolteu. Aveam îndoielile mele. O să începem repetițiile pentru Casa păpușilor în curând, zise ea. Hugo ridică din sprâncene: — Da’ mult o să mai țină repetițiile. —Dragă, e o piesă foarte complexă, zise Violet, pe un ton afectat. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

poluarea și napalmul, duhoarea și neînduplecarea... Și Clarence... De parcă ar fi vrut să alunge vechile amintiri, respiră adânc, umplându-și plămânii cu acel aer dens și parfumat. Se gândi la cei o sută de mii de oameni ieșind de la lucru, vârâți în paltoane cenușii, cu ochii în pământ și zoriți, înțepeniți de frig, sufocați de fum, înghesuiți în fața ușilor de la metrou și de la autobuze, blestemând fiecare gest monoton și repetat de mii de ori în viața lor; și atunci, contemplă, recunoscător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
pe toate? Fata ajunse cu mănunchiul până la marginea hamacului, îl ridică de pe jos, sprijinindu-l de genunchi și rămase neclintită, așteptând ca el să se servească. — Eu nu vreau. Sunt pentru tine... Smulse o banană, o descoji și i-o vârî ei în gură. Pentru tine! Pentru tine... hai, du-te și mănânc-o în altă parte și lasă-mă în pace... Fata zăbovi îndelung până să înțeleagă și rămase nemișcată, cu banana în gură, fără să facă nici un gest. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
vântul încetează să mai fluture părul, femeia gâfâie și trupul ei transpiră, zâmbetul lasă loc unui gest de lehamite și vine realitatea unei fete obosite să mai pozeze, înfometate și doritoare să-și primească banii pentru munca ei, să se vâre în niște pantaloni murdari și să o șteargă cu logodnicul ei la un obscur și rău mirositor club de marijuana. Dar, Dumnezeule! Clipa aceea era perfectă... Își lăsă privirea în jos, căutând fotografia, și dădu de chipul încruntat al indiencei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se lăsau în jos căutând pământul, și țeseau astfel cu toatele o perdea deasă pe care trebuia să o sfâșie cu maceta dacă voia să păstreze cărările din totdeauna. S-au întors țânțarii, mai furioși decât înainte, iar căpușele au atacat, vârându-se sub piele ca să-și depună acolo ouăle; ouă care se vor transforma în larve și mai târziu în viermi; viermi care se vor hrăni cu carne vie, acoperind trupul cu răni puturoase. Erau zile de lupte nesfârșite, când cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
într-o sudoare ce părea că ia naștere chiar din oase, iar de la parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată de aroma profundă a pământului virgin, tăcută noaptea, curată și liniștită. Făcu un „duș“ cu apă cafenie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nemișcat cum stătea - îi țâșnea încet prin toți porii, îi picura din vârful nasului și din sprâncene, se oprea în colțurile gurii și lupta să-și găsească adăpost în gura uscată ca iasca. O muscă stăruia neobosită să i se vâre în ureche și încă alte o sută - unele verzi - se zbenguiau pe pielicelele de maimuță sau înotau cu disperare în grăsimea neagră și sleită. Înăuntru, cineva pusese o cumbia la patefon și suportă netulburat hărmălaia stridentă, fără să aibă energia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lege restul țării de acel podiș izolat și mizerabil. Nu prea era nimic de găsit pe înălțimi, cu excepția vreunei văi izolate sau a unei mine părăsite și nimeni nu s-a îngrijit să ducă civilizația și progresul până pe culmi. Indienii, vârâți în ponchourile lor, combătând frigul cu excremente de lamă ca unic combustibil, omorându-și foamea cu cartofi înghețați și un pumn de porumb și mei, trăiau așteptând ziua când albii își vor aminti de ei, când vor construi șosele, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
care fiecare părea că rivalizează cu vecinul pentru momentul în care să aducă resturile rău mirositoare. Orașul deveni într-o clipă o imensă cloacă în aer liber și, fără să se știe de unde, începură să-și facă apariția umbre întunecate, vârâte în pânză de sac sau în preistorice haine puturoase, care se aruncară asupra lăzilor de gunoi, plini de râvnă să extragă de pe fundul lor hârtii, cartoane și bucăți de pânză ca să le bage în câte un sac mare pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]