24,729 matches
-
Această afirmație, brutală și dogmatică, avea oarecare noblețe, spre deosebire de Încercarea de a șterge sublinierile de pe margine, o Încercare nedemnă, vădind lipsa curajului de a avea opinii. Digby citi mai departe, pe aceeași pagină: „Christos m-a făcut să Înțeleg că zidul despărțitor ce-l durăm Între noi și celelalte popoare ne știrbește fericirea. SÎnt Încredințat că așa stau lucrurile; de aceea, dacă aș ajunge, În vreun moment de rătăcire, să nutresc simțăminte de dușmănie Împotriva vreunui om străin de neamul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ruină am ajuns eu Însumi. Poate chiar sînt un asasin. Domnul Prentice spuse repede, deschizînd din nou dosarul: — A, nu, de mult nu mai credeam că dumneata l-ai ucis pe Jones! Arăta ca un om care, aplecîndu-se deasupra unui zid și văzînd ceva neplăcut, se depărtează grabnic, fără a Înceta, Însă, să vorbească. — Întrebarea este - ce anume te-a făcut să-ți pierzi memoria? Ce ne poți spune În legătură cu asta? — Doar ceea ce mi s-a spus. — Și ce anume ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
departe pe șosea, cineva agita o lanternă. — Cine naiba se joacă acolo? mormăi domnul Prentice. Parcă-ar face reclamă!... Își Închipuie că fără busolă nu-ți poți găsi drumul prin meleagurile astea... Mașina o luă Încet de-a lungul unui zid Înalt și se opri În fața unei porți enorme, pe care se vedea un blazon. Rowe nu o recunoscu: se uita, afară, la un edificiu pe care-l privise numai dinăuntru. Coroana unui cedru profilat pe cer nu seamănă cu umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și așteaptă! strigă ea. Îndreptă revolverul spre el și gemu: Ieși afară! Suferința Îi făcea din nou frate și soră. — Nu-l lăsa să te Înduioșeze, Îi spuse Rowe. A Încercat să te omoare. Cuvintele lui se izbeau Însă de zidul puternic al rudeniei de sînge. Cei doi frați păreau atît de uniți, Încît ai fi zis că au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt. — Te rog, nu mai vorbi! Îi spuse Anna lui Rowe. Nu folosește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
frontal în furgonetele de la curățătorii staționate pe străzi cu sens unic; la maniaco-depresivi zdrobiți când făceau inutile întoarceri de o sută optzeci de grade pe drumurile de acces spre autostradă; la paranoici lipsiți de noroc intrând cu toată viteza în zidurile de cărămidă de la capătul unor cunoscute fundături; la infirmiere-șefe sadice decapitate în ciocniri inverse la intersecții complexe; la lesbiene administratoare de supermarketuri murind în flăcări în caroseriile prăbușite ale mașinuțelor lor în fața ochilor stoici ai pompierilor de vârstă mijlocie; la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
părți ale corpului meu chiar și când, mai apoi, îmi târșâiam picioarele de-a lungul coridorului. Mersul în cârje mă obosea, așa că m-am oprit lângă intrarea în salonul femeilor, victime și ele ale accidentelor, și m-am sprijinit de zidul despărțitor al coridorului exterior. Avea loc o altercație între sora-șefă și o infirmieră tânără de culoare. Ascultând plictisite, pacientele stăteau întinse în paturi. Două dintre ele aveau picioarele suspendate în scripeți, parcă făcând parte din fanteziile unui gimnast dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Îți faci tot mai mult de lucru cu Vaughan ăsta - vorbești despre el tot timpul. Catherine se uită țintă prin parbrizul imaculat, cu coapsele depărtate într-o poziție formală. Mă gândeam, de fapt, la contrastul dintre această poză generoasă și zidurile de sticlă ale clădirilor aeroportului, la splendoarea de salon de prezentare a noii mașini. Stând acolo, înăuntrul copiei exacte a vehiculului în care aproape că-mi pierdusem viața, am vizualizat barele de protecție și grilajul radiatorului zdrobite, deformarea precisă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am arătat permisul paznicului, custode al acelui muzeu de epave. Am ezitat puțin, ca un soț care-și recuperează soția din magazia vis unui ciudat și pervers. În jur de douăzeci de mașini accidentate erau parcate în lumina soarelui lângă zidul din spate al unui cinematograf abandonat. În capătul îndepărtat al curții asfaltate se afla un camion a cărui cabină fusese zdrobită cu totul, de parcă dimensiunile spațiului s-ar fi contractat brusc în jurul corpului șoferului. Descurajat de aceste deformații, am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
afecțiune ireversibilă a creierului în urma unui accident rutier și care era scos afară, în fiecare dimineață, să privească scena propriei sale morți cerebrale. Traficul înaintă încet spre nodul rutier de pe Western Avenue. Am pierdut-o pe Catherine din vedere când zidurile de sticlă ale blocurilor înalte se interpuseră între noi. În jurul meu, traficul de dimineață stătea blocat în soarele năpădit de muște. Ciudat, nu simțeam aproape nici un pic de anxietate. Acea profundă senzație rău prevestitoare, care planase deasupra mea ca semafoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
viteză a autostrăzii circulare externe. Când să ocolim rondul central al intersecției, am mutat mașina pe banda de trafic lent, accelerând când am ajuns pe puntea descoperită a autostrăzii, în mijlocul fluxului rapid de trafic. Perspectivele se schimbaseră sub toate aspectele. Zidurile de ciment ale drumurilor de racord se înălțau deasupra noastră ca niște faleze luminoase. Liniile demarcatoare, cu mișcările lor paralele sau încrucișate, formau un labirint de șerpi albi, care se zvârcoleau, veseli ca niște delfini, în vreme ce purtau în spinare roțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
temător parcă de ce aș putea găsi afară. Am coborât, alungând mecanic acei corpusculi ai iritației optice de pe mâini și brațe. Intrasem într-o lume abandonată. Pietrele de pe suprafața străzii îmi înțepau, inegale, tălpile pantofilor, aruncate acolo în urma trecerii unui uragan. Zidurile de ciment ale pasajului superior, desecate și cenușii, semănau cu intrarea într-un hipogeu. Mașinile care circulau sporadic pe autostrada de deasupra mea își deșertaseră încărcăturile de lumină, și se mișcau acum zornăitoare aidoma instrumentelor deformate ale unei orchestre pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu intrarea într-un hipogeu. Mașinile care circulau sporadic pe autostrada de deasupra mea își deșertaseră încărcăturile de lumină, și se mișcau acum zornăitoare aidoma instrumentelor deformate ale unei orchestre pe fugă. Dar, întorcându-mă, soarele care se lovea de zidurile de ciment ale pasajului superior forma un cub de lumină intensă, aproape ca și când suprafața pietroasă ar fi devenit incandescentă. Eram sigur că rampa albă era o porțiune din corpul lui Vaughan, și că eu eram una dintre muștele care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu exteriorul alb rulară printre sticlele de bere sparte și pachetele de țigări din rigolă, se urcară pe bordura îngustă și se avântară spre mine. Știind acum că Vaughan nu s-ar fi oprit pentru mine, m-am lipit de zidul din ciment al zonei de staționare. După ce trecu de mine, Lincolnul viră, lovind cu partea stângă a barei de protecție din față apărătoarea roții din spate a mașinii abandonate în care stătusem eu. Apoi, desprinzându-se de acolo, rupse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
intelectual - vai! - mai mult declarat decât real, privit cu suspiciune și teamă din cauza relațiilor sale cu serviciile secrete sovietice. Nu este, așadar, de mirare că Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Al. Drăghici și Al. Moghioroș au făcut zid în apărarea lui Dej.” În 1948 „România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Albania afirmau că obiectivul lor era construirea bazei tehnico materiale a socialismului; Uniunea Sovietică aprecia că se află în plin socialism.” După moartea lui Stalin (în 1953) „s-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de Turcia) pierde valul integrării europene, așteptând afară, la ușă, anul 2005. Motivul: lipsa unei economii de piață. Domnule Nistorescu, oare de ce rămânem mereu repetenți? De ce suntem mereu coada listei? Cine ne trage înapoi și ne împinge cu capul în zid? Sunt de vină politicienii din fruntea țării sau și noi înșine, ca popor? - În mod sigur, România n-a avut norocul, n-a fost în stare să-și facă o clasă politică, solidă, responsabilă, care să dea tonul unei noi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cerut chiar ei depolitizarea Universității? [...] Depolitizarea Universității, a școlii în general, înseamnă separarea ei de orice criteriu politic, în predare sau în promovare, nicidecum oprirea studenților și a profesorilor de a avea opinii politice și chiar de a face, în afara zidurilor Almei Mater, politică de partid. Ar fi absurd să refuzăm studenților și profesorilor un drept pe care-l acordăm tuturor cetățenilor. Și apoi, nu sunt studenții, tinerii cei mai interesați în reconstruirea țării și într-un viitor în care ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
trăsătură de caracter a urșilor de pretutindeni! Ai dreptate! Oamenii ne vor urî pe toți, din cauza mea! Și-așa avem un lobby slab, dar dacă îl omor... vărul grizzly, fratele panda și nepotul koala vor fi puși și ei la zid... Aoleu! Gata, mă duc să le spun și celorlalți ce mi-ai zis! Dar nu vă mai pișați în pădure, vă rog! - Sigur, ursule, nu se mai întâmplă, îmi pare foarte rău, l-am asigurat eu. - Bine, mersi, pa, pa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și-mi arde mâinile, atunci singurul lucru ce-mi rămâne de făcut e să încerc să restabilesc contactul pierdut. Am traversat cafeneaua deja de câteva ori și m-am dus la ușa ce dă în piața invizibilă; de fiecare dată, zidul de întuneric m-a alungat înapoi, în zona luminată, suspendată între cele două întunecimi, a mănunchiului de peroane și a orașului întunecat. Să ies afară și unde să mă duc? Orașul nu are încă un nume, nu știm dacă va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
modemele, fonemele să țâșnească fără a se mai putea recompune într-un limbaj; ai azvârli-o prin geam; dacă geamurile sunt incasabile, cu atât mai bine; ai azvârli cartea, redusă la fotoni, vibrații ondulatorii, spectre polarizate; ai azvârli-o prin zid, ca să se fărâmițeze în molecule și atomi, trecând prin fiecare atom de beton armat, descompunându-se în electroni, neutroni, neutrini, particule elementare mereu mai mici; ai azvârli-o prin firele de telefon, ca să se reducă la impulsuri electronice, la fluxul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aerul ei delicat, îi place să fie stăpână pe situație, să decidă ea totul: nu-ți rămâne decât să te conformezi. Sosești, punctual, la Universitate, îți croiești drum printre fetele și băieții așezați pe scările monumentale; te învârți, pierdut, între zidurile austere, pe care studenții le-au ilustrat cu scrieri enorme în majuscule și cu desene minuțioase - la fel cum oamenii cavernelor simțeau nevoia s-o facă pe pereții reci ai peșterilor, pentru a pune stăpânire pe lumea minerală, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în profunzime; omenirea, nu ceva anume, ci existența în general. Veți înțelege, deci, ce greu îmi este să vorbesc despre asta, dacă nu prin aluzii. Luni. Astăzi am văzut o mână printr-una din ferestrele închisorii, către mare. Umblam pe zidul de piatră al portului, cum îmi este obiceiul, până în spatele vechii fortărețe. Fortăreața e complet închisă între ziduri oblice; ferestrele, apărate de gratii duble sau triple, par oarbe. Deși știam că acolo sunt închiși deținuții, am privit întotdeauna fortăreața ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vorbesc despre asta, dacă nu prin aluzii. Luni. Astăzi am văzut o mână printr-una din ferestrele închisorii, către mare. Umblam pe zidul de piatră al portului, cum îmi este obiceiul, până în spatele vechii fortărețe. Fortăreața e complet închisă între ziduri oblice; ferestrele, apărate de gratii duble sau triple, par oarbe. Deși știam că acolo sunt închiși deținuții, am privit întotdeauna fortăreața ca pe un element al naturii inerte, al regnului mineral. De aceea, apariția mâinii m-a uimit, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ca pe un element al naturii inerte, al regnului mineral. De aceea, apariția mâinii m-a uimit, de parcă ar fi ieșit din rocă. Mâna era într-o poziție nenaturală; presupun că, în celule, ferestrele sunt situate foarte sus, adâncite în zid. Deținutul trebuie să fi făcut un efort de acrobat, ba chiar contorsionat, ca să-și treacă brațul prin două rânduri de gratii, așa încât să-și fluture mâna în aer liber. Nu era un semn al unui deținut către mine, sau altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
înainte fără a vă opri. Fără a se teme de vânt și amețeală La cinci dimineața orașul era traversat de coloane militare de transport; în fața prăvăliilor de alimente, femei cu lanterne cu seu începeau să se așeze la coadă; pe ziduri, vopseaua lozincilor de propagandă, mâzgălite în timpul nopții de echipele diferitelor curente ale Consiliului Provizoriu, era încă umedă. Când membrii orchestrei își puneau instrumentele la loc în cutii și ieșeau din subteran, aerul era verde. Obișnuiții localului „Noul Titania“ umblau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
niște plete de salcie plângătoare era ghemuit într-un colț, îmbrăcat într-o haină lungă de pânză grosolană. Ascensorul semăna mai mult cu un lift de mărfuri, închis cu o ușă pliantă. La fiecare etaj pot fi zărite birouri pustii, ziduri decolorate cu urme de mobile dispărute și țevărie vizibilă, un pustiu de podele și tavane mucegăite. Agitându-și mâinile roșii cu încheieturi lungi, tânărul oprește ascensorul între două etaje. — Dă-mi manuscrisul! Nouă ni l-ai adus, nu celorlalți. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]