KorAP: Find »focus({[drukola/l=pune] în} [drukola/p=noun]) vedere« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...100 >

2,487 matches

Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759

nici privirea visătoare a imaginării, toate tributare reprezentării unui obiect de către un subiect - care cu cât apare mai pregnant, dă contur mai apăsat aparenței făcute să dispară -, ci perspectiva răsturnată, interiorizată, a imaginii translucide, cea prin care - fără să se pună în vedere - lucrurile se văd dinspre posibila lor ființare inaparentă. "Dar, pentru a exprima aceste moduri ale naturii increate, limba uzuală apare prea organizată", ea trebuie sărăcită, simplificată "până la un sistem redus de funcțiuni ale discursului"10. Funcția inaugurală nu aparține deja-rostitului

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
e chiar spațiul dorinței, intermediul dorului -, actul imaginării tensionate convertește depărtarea în apariție proximă, dezvăluie - în perspectiva inversă invocată 15, a lumii dezafectate - esența afectivității. Ceea ce se simte nu e ceea ce se vede, căci lumină nu mai e, a celor puse în vedere. Dar în albul numinos al nevăzutului urcă la vedere o imagine irizată de lumina unei noi înțelegeri. A simți "gândul înflorit" nu e însușirea unui subiect cogitant; după cum în lumina lumii nu e nimic de văzut, nici în lumina rațiunii

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
atare; plutirea spre posibilul fără sfârșit este donația imprevizibilă a unei imagini transparente. Dacă dispariția este transparența, în ea însăși apare ceva, posibilitatea ca ceva să se arate și să semnifice în urma celor dispărute, ca urmă trans-aparentă. Tot ce dispare pune în vedere o nouă priveliște posibilă nu atât pentru că e repetabilă, ci întrucât înseamnă veșnica revenire la semnul unui alt început: "Și totuși nu te teme, căci mâine ne vin iarăș -/ Dar gustă clipa-n care un Dumnezeu creează/ Din fiece lumină

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Închide ochii bine, să vezi adevărat". În fața ochilor închiși nu e nimic de văzut, dar fața schimbată a lumii apare proiectată pe ecranul interior, imagine răsfrântă în transparența adâncului. Cu ochii închiși se vede adevărat, se vede adevărul care se pune în vedere 26. Dacă în ochii deschiși dispariția aparenței lumești se deschide spre "nesfârșitul seninului curat", în ochii închiși apare posibilul imposibilului, al inimaginabilului, adevărul care se dă pe față, trece prin fața transparentă a imaginii. Epifania ca dia-fanie Epifania unui astfel de

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
în ritmul inimii creează frumusețe, apare și se descoperă ca limpezime. Ceea ce e astfel limpezit este un mediu de creștere, intermediul translucid al posibilului care rodește în trupul poetal al rostirii 59. Imagine care nu spune și arată originea, nu pune în vedere așa cum s-ar pune un obiect învăluit în lumină. Imaginea este lumina; prin ea "inima vede ca la-nceputuri", "prin cazna lăuntricelor zboruri"60. Ceea ce se vede e însă un insuportabil, transparența care apasă, un văl străveziu a cărui imagine

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
nu doar arată, ci și înseamnă ceea ce arată, semnifică prin cuvântul în care se arată. Imaginea luminează vederea, dă de văzut, dar - în același timp - ea este luminată, se conturează ca proiecție a unui conținut de sens pe care îl pune în vedere. Vom întâlni în continuare câteva ipostaze ale luminii ce "taie" vederea, vibrații luminiscente ale fondului care, precum o apariție ce taie respirația, susțin întregul vizibil, saturându-l insuportabil. Sar în ochi atât de orbitor încât taie stofa vizibilului. Inaparentă în

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
un nour/ cad pești de sus ca ploaia,/ doamne, / înaintează o mare suspendată..." 9. Un interspațiu, un peisaj - sau un pasaj - între oglinzi, imaginea pare în suspensie; ea urcă la înălțimea arătării purtată de o lumină nevăzută. Iar ceea ce se pune în vedere taie vederea, o despică revelator, o interzice în imaginea scufundată, ținută în vedere atât timp cât lumina o susține, în suspensia interioară a unui invizibil răsărit: "Atâta lumină îți taie vederea/ până când îți pui geana/ pe o rază de soare!.../ Dar are

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
joc fenomenologic: "Era o bătălie fără răniți, fără cadavre,/ prelungită până târziu, până când umbra lungă/ a lucrurilor/ devenea mult mai adevărată decât lucrurile". Un război al luminilor, o încleștare suavă reluată cu fiecare înserare de toamnă, în care lumina nevăzută pune în vedere umbra lucrurilor mai adevărată decât lucrurile. Dar a vedea umbra unui lucru nu înseamnă a asista la un spectacol al luminii, pus în scenă de ceea ce, neumbră fiind, arată tocmai ce trebuie văzut? Umbra lucrurilor este imaginea adevărului lor, mai

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
pomi,/ cum omul după om se prelungește,/ cum zidul dimineții lent se năruiește,/ și cum lumina stelelor răsare,/ pe o cu totul altă înserare". Cel care stă în vedere primește imaginea celor care se așază în vedere, căci ele se pun în vedere doar în măsura în care ochiul stă să vadă, se deschide în calea celor care stau să vină, se pun în starea vizibilului. Ce stă în vedere stă sub imagine, ca ipostază care o pune în lumină; aici - înserarea, eclipsarea luminii lumii și

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
golul răsfrânt, într-o lumină mai veche decât golul. Încă o lumină - alta - peste cea pe care o arată imaginea; străluminată, aceasta nu dă numai de văzut, ci și de înțeles în lumina care o premerge. Dar ceea ce apare se pune în vedere ca neînceput al vederii, ca prevedere în lumina care vine înaintea imaginii. Pentru ca ea să vină - în chiar veșnica ei prevenire -, timpul trebuie să se dizolve, să-și curme curgerea în fântânile în care el e nevăzut, stătător în sine

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
aici e,/ - ziceai - aici e Locul...". Survolând lumea poemului - o lume a realului transpus în in-utilul altui orizont -, intuiția presimte, prin interstițiile acestei structuri, locul unde ceva semnifică, se arată ca început absolut. Ceea ce ea înțelege, fără să vadă, se pune în vedere, dă de văzut, străbate tectonica poemului, desfoliindu-l strat după strat. Adâncirea în substrat e și o coborâre în imagine 50, căci reducția este în același timp derealizare și decreație, dezimaginare: Scufundat,/ un râu pierea, pădurile complice/ se dizolvau, și ca

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
se descoperă, "toate i se arată precum sunt" "și acoperământul/ trupul/ vălul/ tot cortul cerului/ se face străveziu"12. Noua imagine aduce la vedere chipul sufletului, în chiar transparența tuturor celor care îl acopereau 13. Ceea ce se impunea și se punea în vedere devine nevăzut, simplă aparență a derizoriului, dispariție în imaginea nesubzistentă a mundaneității; în schimb, invizibilul (cu mintea, cu carnea, cu vederea trupească) se face vizibil, arătându-și chipul neascuns, ieșind din retragere "cu fața descoperită"14. Cum să înțelegem această

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
manifestării, până la prefacerea în care toate se resorb, revin la sursă, intră în imaginea în care divinul se retrage: "în miezul focului/ s-a ascuns apa", "o picătură/ ce se prelinge înapoi în chipul apei"47. Ceea ce dispare din vedere pune în vedere, se arată nu în apariția unei evidențe sensibile, ci ca esență a manifestării, ca inevident ce luminează și pune în lumină 48. Dacă "frunzele au lumină în miez", adevăratul chip al lucrurilor este cel ce duce vederea către început, poartă

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
taină"12. Dacă ochiului "natura-i apare ca o transparență"13, ceea ce apare se arată pe culmea dispariției, acolo unde totul e absolvit de chipul van al trecerii, de acele "imagini cosmetice" ori "imagini palide" care îmbracă lucrurile învăluindu-le14. Trans-apariția pune în vedere chipul netrecerii care stă "la originea imaginei", veșnicia începutului, "imaginile celor ce rămân", "imagini de foc și de împăcare"15, "ca o oglindire a aceleiași imagini în mii și mii de unde, într-un izvor uriaș"16. Iar ceea ce rămâne, după

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
prevenirea trecerii, în prevederea transformării: "mișcare, trecere, pururi nevăzutul"48. Răscrucea nu doar strivește vizibilul; îl risipește, îl împinge departe, "până departe-ntunecime", în "marele Departe" unde domnește nevăzutul 49. În depărtare vizibilul dispare împreună cu orice imagine care l-ar pune în vedere; se topește nu în bezna neființei absolute, ci în vederea invizibilului, în slujba lucrurilor care nu se văd, slăvind întru "slava celor de departe"50. Și atunci perspectiva se deschide înapoi, în spatele ochiului care trebuie să se întoarcă, să se lase

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
atât de legate încât descalificarea unuia implică, invers proporțional, atestarea celuilalt. "Văzutul nu se poate vedea,/ Căci nevăzutul mă adeverește"66, vederea nemaifiind calificată de un orizont în care lucrurile se prezintă într-o imagine vizibilă, recognoscibilă. Singurul care se pune în vedere este nevăzutul, imaginea inaparentă care strălucește atât de intens încât ia ochii, e adorată fără să fie văzută, slăvită în slava luminii sale orbitoare. "E atâta bucurie-n mine/ Că am orbit nainte de a fi/ Și cu orbirea intru

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
deși luminând și punând totul în lumină, el rămâne pururi nevăzutul, imaginea ascunsă a inaparentului 75. "Eu numai văd" este antifraza pentru eu nu mai văd: "de când văzut-am nu mai am vedere", revelarea biunivocă în care, pentru a se pune în vedere, nevăzutul se dă într-o lumină care îl ascunde, îl dezvăluie în propriul văl, în "toată slava ei/ Fără chip"76. "Menirea dezvelirii" nu stă însă în datul intrinsec al vederii, ci în "slava chipului ceresc"; Nu poate sta prea

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
apropiate care creează depărtarea, ne pătrunde și ne îndepărtează de noi înșine. Nu se deschide însă în intervalul acestei puneri în depărtare un sens mai adânc ce ne face să vedem mai mult? Căci ceea ce se pune în depărtare se pune în vedere, ca deschis prin care trecem într-un alt timp al ființării. Contrar aparențelor, trecerea curând nu are viitor, nu este viitorul, ci deja prezentul ca lucrare a posibilului 2. Tot ce trece vine într-un acum care rămâne, devine distanța

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
a fost numai o glumă./ în jurul tău sunt obiectele la fel de adevărate/ și ochii văd acum, - și mâinile, le-ai putea/ întinde, să atingi unul sau altul din lucrurile/ din jurul tău". Sunt lucrurile adevărate - cu adevărat - în lumina care, acum, le pune în vedere, sau e doar un joc de umbre și lumini, iluzia simțurilor ce ating pânza lumii? Lume care apare și dispare, se dă și se retrage într-o prezență-absență deconcertantă, se face pe măsură ce se desface. Exteriorul se repune în jur, ochii

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
imaginea goală - fără suport, insuportabilă - a unei apariții care se dă în trecere. Darul furtiv al unui real deșertat, pus în deșertul manifestării, care transpare - fâșie de lumină - în mai josul invers al apariției, în mai puținul negativului care îl pune în vedere. Doar atât în urma roditoare a nimicitorului: nimic mai mult decât nimicul. Dar și, prin recul, hipertrofia vizibilului, mai-mult-ca-nimicul posibilului, căci "ajunge un măr înflorit, în legea înfierată/ și inima se întoarce de pe un drum/ înghețat"21. Partea a II-a

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
posibile realcătuiri? "O poveste de transparențe", am fi spus împreună cu poetul, dar până și ea "ar fi fost": o lume de pură fantezie, himerică irealitate a realității. Însă povestea e zămislită din transparențe; prin imaginile pe care le pro-pune se pune în vedere ceea ce este, ceea ce este cu putință prin ceea ce ar fi putut să fie. Nu imagini ale imposibilului unei irealități inaccesibile, evazive ori evanescente, ci ale inaparentului în care se (s)pune ceea ce apare. Se arată în fulguranța diafană a unei

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Când însuși cerul este-o hartă ștearsă/ Pe care nu mai poți citi vreun drum?". Întrebare ce nu poate afla un răspuns pe măsura chemării atât timp cât e pusă în termenii cunoașterii, în limbajul aceleiași semnificații cu care imaginea norilor se pune în vedere. Este cunoașterea în virtutea căreia orice aici și acum există în orizontul unui atunci, în proiecția deschisă de drumul unui unde. Dar smulgerea din trecutul cunoașterii nu pulverizează doar prezentul ci și viitorul: "Un singur gând ca o mireasmă tare:/ Să

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
aproape-nimic, bord invizibil neabordat de nicio privire. Dar acolo unde vedere nu e, în jurul de neînțeles ia naștere haloul unei imagini răsturnate 11. Imaginea nu reflectă ceea ce este ca și cum n-ar fi, nimicul neființei care pune stăpânire pe lume. Ea pune în vedere posibilul contrar: acolo unde totul pare imposibilitate a oricărui înțeles al ființării, posibilul apare în rama inaparentului: "Fluturare de aur/ pe ochi mi se așează". Nimic predictibil și previzibil în această bruscă survenire a luminii; ochii nu văd decât perspectiva

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
curgerii temporale. Apare și dispare în timp, înaintează și se retrage, măsurând ritmul vizibilului. Aici retragerea ei e o celebrare paradoxală. Căzută-n genunchi lângă râu, pregătită de jertfă, ea se autorevelează în propria dispariție. Ceea ce înseamnă că vacuitatea se pune în vedere pe măsură ce lumina dispare. Totuși, ochii mai au ce vedea, căci în slava desfacerii "cerul roșu" și "crucea de zăpadă" fac imagine. Ce pot ele reflecta dacă nu tocmai retragerea care le face loc, pustiul în care intrăm ca în robia

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
ascunsă, cea care marchează tocmai lipsa din câmpul vizibilului? Prin forma aceasta se vede ca prin apă, iar ceea ce se vede nu e spectacolul ce sare în ochi, decorul parazitând imaginea; ce se vede se ascunde în limpezimea însăși, se pune în vedere ca gol care arată nu dispariția, ci apariția inversă, imaginea întoarsă pe dos, perspectiva răsturnată: "Și golul alb al casei s-a lărgit,/ culorile-s cu fețele întoarse/ ca un necunoscut grăbit". Dacă singurul lucru văzut - în chiar liniștea limpede

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]