KorAP: Find »[drukola/base=glas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...919 920 921 ...973 >

24,310 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

șase ani. Toți ne-au spus să-ți transmitem dragostea lor, zice mami, ajungând în fine la capătul aducerilor aminte și, firește, o să vină la nuntă! Ia zi, parcă spunea tati că vrei să-mi spui ceva. — Ăă... Îmi dreg glasul, brusc conștientă de ecoul tăcerii la celălalt capăt; de distanța dintre noi. Păi, voiam să... ăă... O, Doamne. Îmi tremură bărbia și vocea mea de prezentatoare de știri s-a transformat într-un scâncet nervos. Ce-i, Becky? Mami ridică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu ei? Mă resemnez fără nici un chef să mă plictisesc cu ultimele detalii despre mobila cea nouă de bucătărie pe care tocmai și-au luat-o sau despre ultima promovare a lui Lucy la slujbă. — S-au despărțit. Mami coboară glasul, deși în mașină nu se mai află nimeni în afară de noi trei. — S-au despărțit? Mă holbez la ea, luată prin surprindere. Vorbești serios? Dar de cât timp sunt căsătoriți, de... — Nici măcar doi ani. Janice e distrusă, îți dai seama. — Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe scări, unde un bărbat în salopetă vopsește balustradele; pe palier sunt încă doi, pe o scară, care fixează un candelabru. Peste tot, numai miros de vopsea și de nou. Și de bani cheltuiți. Ați aranjat toată casa, zic cu glas stins. Pentru nuntă! spune mami, radioasă. — Mi-ai zis... Înghit în sec. Ai zis că n-ați făcut mare lucru. — Am vrut să fie surpriză! — Ei, ce părere ai, Becky? zice tati, arătând în jur. Îți place? E pe gustul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Becky? zice tati, arătând în jur. Îți place? E pe gustul tău? Are un ton glumeț, dar știu că pentru el contează enorm dacă îmi place sau nu. Pentru amândoi. Au făcut toate astea pentru mine. — E... extraordinar, zic cu glasul răgușit. Foarte frumos. — Hai să-ți vezi grădina! zice mami și o urmez ca hipnotizată până la ferestrele glisante, dincolo de care o echipă de grădinari în uniformă lucrează de zor la straturile de flori. — O să planteze panseluțe în formă de „Luke

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fi chiar aici, la o aruncătură de băț de noi! Uite, are și grătar zidit, două dormitoare cu baie... — Mami, noi stăm la New York. — Acum stați la New York. Dar n-o să stați acolo toată viața, nu? Pe termen lung. În glasul ei surprind o notă de îngrijorare și, în ciuda faptului că zâmbește, îi citesc încordarea din ochi. Deschid gura să-i răspund, și brusc, îmi dau seama că Luke și cu mine nu am discutat niciodată până acum ce vom face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Asta e șansa mea de a mărturisi totul. Să-i spun lui mami despre Plaza. Dacă o fac, acum trebuie să o fac. Înainte de a mai apuca să facă și altceva. Înainte să mai cheltuiască alți bani. — Păi... Îmi dreg glasul. Cum să-ți zic... Mă opresc și iau o înghițitură de cafea. Am gâtul încordat și o ușoară senzație de greață. Cum am să-i spun lui mami că vreau să mă mărit în altă parte? Cum am să pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
treaba asta. — Și când ziceai că trebuie să naști? întreb, uitându-mă la burta ei. De azi în patru săptămâni! — Deci... o să crească și mai mare? — A, da! Suze își mângâie tandru pântecul. O să mai crească ceva. Aha, spun cu glas stins, în timp ce chelnerul îmi pune în față ceașca de ciocolată caldă. Bravo. Și... Tarquin ce face? — Foarte bine! zice Suze. În clipa asta e plecat la Craie. Știi insula asta scoțiană? Acum e sezonul când fată oile, așa că s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ai contramandat nunta din America, da? — Ăă... — Bex? Vocea i-a devenit mai aspră decât am auzit-o vreodată. Spune-mi adevărul. O, Doamne. Nu mai pot să mint. — O... o s-o anulez, zic stins. — O s-o anulezi? Suze ridică glasul, absolut stupefiată. O să? — Suze... — Trebuia să-mi dau seama! Trebuia să fi ghicit! Dar, ca fraiera, am plecat de la premisa că deja ai contramandat-o, fiindcă maică-ta se spetește să-ți organizeze o nuntă aici, în Oxshott și nimeni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
până la urmă tot se mărită, spune Robyn veselă ca o privighetoare. — Dar de ce... — Becky, dacă organizez o nuntă, atunci vreau foarte tare ca nunta respectivă chiar să aibă loc. Am avut cazuri de fete care au vrut să renunțe brusc. Glasul i se înăsprește subit. Fete care se hotărăsc pe nepusă masă să-și organizeze singure nunta. Fete care vor să-mi fure ideile și să se folosească de contactele mele. Fete care au crezut că se pot folosi de experiența

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-o prin fax acum câteva săptămâni. Cu numele și adresele tuturor prietenilor de familie și a rudelor care sunt invitați la nuntă. Nunta de acasă. Robyn invită aceiași oameni ca și mami. — Și, ai... trimis deja invitațiile? zic, cu un glas pe care nu mi-l recunosc. — Păi, nu. Robyn mă ceartă cu degetul. Invitațiile pentru cei de pe lista lui Elinor au fost deja trimise săptămâna trecută. Dar de lista ta am făcut rost foarte târziu, așa că, din păcate, ale tale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
chiar la cutia poștală. Ce... — Păi, oprește-o, ce mai stai! Oprește-o! — Judith! spune Robyn stresată. Judith! Oprește-te! Mireasa are o doleanță la tine. Vrea să trimită ea însăși invitațiile. Cică e nu știu ce tradiție de familie, spune coborând glasul. Englezească. Da. Nu, nici eu nu știu. Mă privește cu un zâmbet grijuliu, de parcă s-ar uita la un copilaș de trei ani. — Becky, mi-e teamă că pe vreo câteva a apucat deja să le bage în cutia poștală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nedumerit. — Ai pus pe listă și încălțări de la Jimmy Choo, pentru el și ea? — Mi-a luat cineva pantofii de la Jimmy Choo? zic superfericită - după care mă opresc brusc, pentru că am apucat să-i văd expresia. Luke... glumesc. Îmi dreg glasul. Uite. Ăsta e băiatul lui Suze. Tocmai am developat trei filme, și majoritatea pozelor sunt cu Ernie și Suze. — Ăsta-i Ernie în cădiță... îi arăt, dându-i pozele pe rând. Și ăsta-i Ernie când doarme... și Suze... Ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
chipul lui nu se poate citi nimic și încep să mi se aprindă beculețele. Pe bune? zic, cât pot de firesc. Ei, se mai întâmplă... — Poate că a vrut să le aibă mereu sub ochi. — Da, spun cu îndoială în glas. E posibil. O, Doamne. Trebuia să-mi dau seama că pozele astea o să-i aducă iar aminte lui Luke de maică-sa. Nu prea știu ce s-a întâmplat între ei cât am fost plecată. Tot ce știu e că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Garson Low. Și am fost destul de intrigat de dilema în care vă aflați. V-ați băgat într-o încurcătură pe cinste. — Știu, zic. De-asta am și venit la dumneavoastră. — Logodnicul dumneavoastră e la curent cu situația? — Nu încă. Cobor glasul. Sper să găsesc mai întâi o soluție - și abia pe urmă să îi spun. Mă înțelegeți. — Sigur că da. Ce bine! Uite ce bine comunicăm, din prima! — În această situație, spune Garson Low, am să intru direct în subiect. Absolut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mod sigur nu e așa. — Nu e vorba de haine! zic enervată - după care șovăi o clipă, întrebându-mă câtă încredere are Laurel în Gina și cât știe aceasta. E vorba de Amy Forrester, spun în cele din urmă, coborând glasul. Știi despre cine vorbesc? — Da, știu, zice Gina cu o voce care îmi spune că e posibil să știe chiar mai mult decât mine. Ce-i cu ea? — E la mine. — E la tine? Cum adică e... — E în cabina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
oblig să stea, dacă ea nu vrea. Mă uit pe furiș la ceas. Biroul lui Laurel e la câteva sute de metri. Trebuie să pice din clipă-n clipă. — Vrei, te rog, să mă ajuți în secolul ăsta? repetă, cu glas înăsprit. Da! zic fâstâcită. Imediat! Apuc de capătul fermoarului de la rochia roșie de ștras și încep să trag de el în jos. După care îmi vine o idee subită. — Stai, zic. Știi ce cred, că ar fi mai ușor s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Face câțiva pași, iar eu mă dau repede înapoi, să nu cumva să mă apuce de braț. Mă simt de parcă aș avea șase ani și m-aș juca de-a baba oarba la ziua unui copil. — Unde ești? îi aud glasul înăbușit. Scoate-mi-o o dată! — În... cerc... Trag foarte ușor de rochiță. S-a blocat de tot, zic a scuze. Poate, dacă te-ai apleca puțin și te-ai răsuci... Hai odată, Laurel! Unde naiba ești? Deschid ușa cabinei și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fermoarul ăsta nenorocit? — Îhm... pot să încerc... Apuc fermoarul și încep să trag de el în direcția opusă celei în care se chinuie ea. S-a blocat! spune frustrată la culme. — Stai! Lasă-mă pe mine... Ia stai așa. În glasul ei a apărut brusc o notă de suspiciune. În ce direcție tragi? — Ăă... în aceeași direcție ca și tine... — Bună, Laurel, o aud pe Christina zicând, surprinsă. S-a întâmplat ceva? Ai programare? — Nu. Dar cred că Becky are ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cabină. Las-o cu subsemnata. — Ce? Cine e? Amy ridică ușor capul dezorientată la auzul vocii lui Laurel. Iisuse. Nu se poate. E... — Da, spune Laurel, închizând ușa. Eu sunt. Rămân în picioare în fața ușii, încercând să fac abstracție de glasurile ridicate care vin din cameră. Câteva minute mai târziu, Christina iese din biroul ei și mă privește interogativ. — Becky, ce se întâmplă? — Îhm... Laurel a dat peste o cunoștință mai veche. Și m-am gândit să le las puțin singure

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
clar ca lumina zilei. A aflat de cealaltă nuntă - și a venit să-mi ia gâtul. Robyn reapare în ușă, cu un coș cu brioșe și îl pune jos zâmbind. Mă holbez la ea, paralizată de frică. — Robyn! zic cu glas răgușit. Nu... mă așteptam să te văd aici. Nu e un pic cam... devreme? — Când e vorba de clienții mei, nu există prea devreme, spune Robyn, cu un licăr în ochi. Sunt la cheremul tău, douăzeci și patru din douăzeci și patru. Se așază

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sub pat. Și, dacă începe să caute... Nimic important! zic, luându-i-o repede. Doar... ăă... un meniu pentru o... petrecere... — Dați o petrecere? — Încă nu... suntem hotărâți. — Ei, dacă ai nevoie de ajutor la organizare, spune-mi! Robyn coboară glasul, pe un ton confidențial. Dacă-mi permiți să-ți vând un mic pont? Arată către meniul lui mami. Cred că foietajele sunt un pic passé. — Am înțeles. Îhm... mersi. Trebuie neapărat s-o scot pe femeia asta din casa mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Locație: The Pines, Elton Road 43... Oxshott...“ Ridică privirea, încruntat. Becky, ce-i asta? Tu și cu Luke vă căsătoriți la Plaza. Nu? Nu pot să-i răspund. Sângele îmi pompează în cap, aproape asurzindu-mă. — Nu? repetă Michael, cu glasul de această dată mai sever. — Nu știu, spun într-un final, cu o voce abia auzită. — Cum poți să nu știi unde te măriți? Citește din nou faxul și văd cum îi pică încet-încet fisa. — Iisuse. Ridică privirea spre mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
are despre Plaza? Foarte încet, încuviințez din cap. — Și mama lui Luke știe despre nunta asta? Lovește ușor faxul. Eu clatin din cap. Știe cineva? De exemplu, știe măcar Luke? Nu știe nimeni, zic, regăsindu-mi în cele din urmă glasul. Și trebuie să-mi promiți că nu spui la nimeni. Că nu spun la nimeni? Glumești? Scutură din cap, nevenindu-i să creadă. Becky, cum ai putut să lași să se întâmple așa ceva? Nu știu. Nu știu. N-am avut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
junghi cumplit. Nu pot să suport ideea ca Michael să fie supărat pe mine. Îmi bubuie capul și simt că mai am un pic și-mi dau lacrimile. Cu mâini tremurătoare, îmi înșfac geanta și-mi iau haina. — Ce faci? Glasul îi e și mai aspru. Becky, unde te duci? Mă uit la el și simt că îmi plesnesc creierii. Trebuie să scap. Din apartamentul ăsta, din viața mea, din porcăria asta îngrozitoare. Am nevoie de un loc liniștit; de un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fie cu mine, și ca eu să vreau să fiu cu el. O, Doamne, cât de proastă am putut să fiu... Începe să-mi sune mobilul și scotocesc repede în geantă, cuprinsă brusc de speranță. — Luke? — Becky! Ce naiba se întâmplă? Glasul lui Suze îmi sfredelește urechea, și aproape scap telefonul de spaimă. Tocmai m-a sunat Michael Ellis! Zice că te măriți la New York! Bex, nu-mi vine să cred! Nu țipa la mine! Sunt la Tiffany! — Și ce naiba faci la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]