23,803 matches
-
e datorit presiunii Austriei"467. f) Dramatizarea. De multe ori, articolele eminesciene constituie adevărate puneri în scenă, amplu regizate de jurnalist. Ședințele Camerei sunt prezentate ca niște spectacole de teatru, care suscită ironia fină a gazetarului. "Fabrica de palavre" din Dealul Mitropoliei oferă jurnalistului prilejul dezvoltării unor adevărate comedii caragialești, iar personajele politice au toate datele eroilor dramatici: Cine a fost de față la ședința de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
dramatici: Cine a fost de față la ședința de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua edițiune, revăzută, însă nu îndreptată, a adunărei din balamucul vienez. Când am aflat cele petrecute în Dealul Mitropoliei am gândit deocamdată că, fiind 1 aprilie, este vorba numai de o glumă, cum se obicinuiește după o deprindere universală"468. Într-un alt text, regizând o convorbire cu un învățat din Moldova, jurnalistul ironizează sistemul de învățământ românesc
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Giano în cap. 43 al Cronicii sale („Nu știu ce înseamnă o mănăstire”) și Sacrum Commercium, unde, la nr. 63, Domnița Sărăcie îi cere lui Francisc și primilor săi însoțitori să-i arate curtea interioară a mănăstirii. „Au condus-o pe un deal și i-au arătat toate împrejurimile ce puteau fi cuprinse cu privirea spunând: Domniță, aceasta este curtea interioară a mănăstirii noastre”. Prof. dr. Alfonso Marini I. MĂRTURII CONTEMPORANE FRATELUI FRANCISC 1. Iacob din Vitry A. Scrisoarea de la Genova din octombrie
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a lupului din Gubbio, apare pentru prima dată chiar în Actus beati Francisci, iar în Viața săracului și umilului slujitor al lui Dumnezeu Francisc găsim pentru prima oară informația că a fost dorința lui Francisc de a fi înmormântat pe dealul unde aveau loc execuțiile capitale, unde ulterior urma să se ridice marea bazilică. Acestea sunt informații legendare, ce dezvoltă asemănările dintre Francisc și Cristos; însă, datorită acestui motiv, ele nu sunt mai puțin semnificative pentru imaginea fondatorului, la care frații
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
la o soluție greșită, indiferent cât timp o studiaseră. Deși urmărirea țelului era cât se poate de rigidă, ei manifestau flexibilitate În modalitățile de a-l atinge. Principiu: Încăpățânare. Frații Wright și-au transportat de nenumărate ori planoarele pe vârful dealului Kill Devil (Outer Banks, Carolina de Nord). Orville și Wilbur pilotau cu rândul, zburând neputincioși peste marginea uriașei dune de nisip. Multe zboruri se Încheiau cu o gură plină de nisip sau chiar mai rău. După aceea, planorul de aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
pilotau cu rândul, zburând neputincioși peste marginea uriașei dune de nisip. Multe zboruri se Încheiau cu o gură plină de nisip sau chiar mai rău. După aceea, planorul de aproximativ 50 de kilograme avea să fie dus Înapoi pe culmea dealului, iar procesul se repeta. De câte ori? De mii de ori Ă fiecare lansare fiind Înregistrată și studiată cu minuțiozitate. Principiu: Munca În echipă („noi” și „nouă”). Atunci când a fost Întrebat În legătură cu fiii săi, episcopul Wright a spus: „Sunt amândoi inventatori la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
culturii companiei taletc " Atunci când nu folosești simboluri ale culturii companiei tale" „Companiile care și-au cultivat identități individuale prin formarea valorilor, prin crearea eroilor, prin Îndeplinirea unor ritualuri și rituri și prin recunoașterea rețelei culturale au șanse de reușită.” Terrence Deal și Allan Kennedy, CorporateCultures: The Rites and Rituals of Corporate Life În timpul unei călătorii de afaceri către Everett, Washington, am calculat greșit durata drumului și m-am trezit că ajunsesem cu o oră mai devreme la Întâlnire. Deși nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
firea, particularizată, s-a văzut, prin cîteva elemente: vîrful de delișor, apșoara, crîng-Înveselit, valea, filomela, ruinele unei cetăți faimoase etc. Acestea constituie În cea mai complexă compoziție a sa, Primăvara Amorului, peisajul intim, figurat prin„căscioara” așezată pe vîrful unui deal lin, nu departe de o „gîrliță”, deasupra unei vîlcele Înflorite, unde mieii „pasc, alerg, se joc, șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura, satisfacțiile gastronomice și, element nou În poezia meditația asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vine și din teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire: „vălul mîhnirii”, „plumbul datoriei”, „scaunul veciei”, „brațul Îngrijirei”, „vîntul soartei”, „demonul geloziei”, „aripile vremii”, „a dealului sprinceană”, „brațele somniei”. Metafora din urmă e de reținut pentru că anunță somnia eminesciană, un concept filozofic și o stare erotică (starea de extaz). Heliade folosește de regulă epitetul general-apreciativ și comparația abstractă*, rareori intervine și cîte un element mai concret
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la Început sub o altă lumină: „Ss! Clopotul s-aude! E ceasul după urmă? Îngerul pocăinții cu ast d-aramă glas Cheamă la rugăciune pe rătăcita turmă. Natura se deșteaptă, visurile mă las. Rusește răsăritul, muntele rubinează, Îngînat pîntre aburi dealurile verzesc; RÎul adapă cîmpul ce rouă Însmăltează, Răcoarea dă viață și stelile albesc. Turme, cai, dobitoace la apă se coboară, Clopote bat, se scutur, cu-al dimineții zvon; La vîjÎitul morii undele se-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-nfășoară, Deschis e ochiul zilei acum pe orizon.” Meditația Începe la ceasul Înserării (ora romantică a contemplației) și se termină odată cu ivirea luminii matinale, În zvonul dobitoacelor ce coboară la apă. Ea antrenează un număr de elemente materiale (soarele, muntele, dealurile rîpoase, rîul șoptitor, cîmpia, astrele, ruinele, evident, vegetația zidurilor, din nou cîmpia și rîul, mușchiul pietrelor și ierburile sălbatice, păsările călătoare), acelea pe care le aflăm În toate poemele reflexive și evocatoare din epocă. Ele formează cadrul pastoralei tradiționale, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente (În Zburătorul și alte poeme) ar indica opțiunea pentru peisajul și ora indecisă a serii, Într-un decor de dealuri misterioase, Încărcate de simboluri istorice, păzite de sentinelele munților. Aceleași date le aflăm Însă și la alți poeți din epocă și, apoi, Heliade arată aceeași Însuflețire și nerăbdare față de alte zone ale geografiei imaginare. El se simte bine peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nobilă și mare.” După voiajul istoric, discursul revine la punctul de plecare. Împresurarea nopții a devenit, acum, mai puternică, Întunericul se Întinde, se adună (imagini ale orizontalității!), spațiul dispare În timp ce muzica valurilor se Întărește: „Dar a nopței neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se Întind ca un veșmînt; Peste unde și-n tărie Întunericul domnește; Tot e groază și tăcere... umbra intră În mormînt. Lumea e În așteptare... turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc Și-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei În cadență Îl izbesc.” Tema turnului, care apare și În alte poeme (Răsăritul lunei. La Tismana, Trecutul. La mănăstirea Dealului), ar putea sugera o detașare a imaginației de lanțurile rațiunii pedestre, o ordonare a ideilor pe axul verticalității. În toate mitologiile turnul reprezintă o poartă a cerului. Prin poziția lui, turnul indică la romantici legătura dintre două universuri, un zbor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă Întorceam La locurile dorite, În valea ce-atît iubeam Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul Înalt și tulpina Unde copil mă jucam...” Într-un loc asemănător petrece poetul, invitat de D.V.G.C., Într-o casă clădită pe muchea unui deal, dominînd cîmpul mănos: „Este un cîmp lat, ce are De vechi și firești hotare Un mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-Împărțită, Curge mîndră, liniștită, Pe patu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-Împărțită, Curge mîndră, liniștită, Pe patu-i cel năsipos. În vale se văd desișuri, Saduri, livezi, alunișuri, Pe urmă ochiul zărește Un deal ce se prelungește. Verde și Împestrițat. Coastele-i sînt Învălite De vii, de semănături, De țarine felurite, De crînguri și de păduri. Munții mai În depărtare Se văd ca tulbure nor; Vara le e la picioare Și iarna pe fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imensitate deșartă. Peisajul dispare repede acoperit de undele meditației triste: viața e o dramă și actul cel din urmă e moartea, perdeaua veșniciei acoperă totul etc... Discursul moral triumfă, Încă o dată, În poem. Stînca, valea, turnul, cîmpia, casa de pe muchea dealului sînt locuri pentru scurte răgazuri. Minuturi de liniște și plăcere. CÎnd minutul trece, spiritul se aruncă din nou În golurile dezamăgirii: „CÎnd tot ce e-nalt cade și cînd mărirea piere, Mărirea, Înălțarea, la ce le mai doriți?” Poemul erotic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acestea făcute să Îmbărbăteze inimile și să seducă urechea, un peisaj, o formă de sensibilitate față de lucruri, pentru simplul fapt că universul material dispare pur și simplu din poem. Stînca neagră, rîul spumegos, rîpa stearpă, luna ce se retrage după deal constituie un nevinovat repertoriu de regie. Discursul este aproape alb, imaginile - puține - sînt stereotipe. Imposibil de surprins o mișcare mai originală a imaginației. Bolintineanu nu renunță, nici aici, la unele obsesii. Dalbul Îl urmărește („dalbe lupte”, „dalb mormînt”. „vorbe dalbe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma, Și cu peatra măcinată și cu petrele-aruncate El iezește, bate, umflă rîurile tulburate. Culmele trec peste șesuri, apele trec peste maluri, Valuri mari se sparg În zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clopotul lor aprig, clăbucind, ferbînd În spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani În rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrîșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol, El apare pe sub
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
șir de tablouri aspre, Încremenirea universului material, colosala amorțire a lucrurilor, stingerea proceselor vitale. În modul lui poetic, Alecsandri lasă privirea să alerge slobod pe astfel de vaste Întinderi: „Crivățul din meazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de groază, cu mijloacele lirice ale epocii: „E ora de mistere, de groază și de șoapte CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
priimi/aceste flori de la mine”... O fețișoară căuta, În acest timp, o mioară rătăcită și, Întîlnind „prin pustiuri” copilașul viclean, cedează rugăminților lui și-l ia În brațe. Ce urmează se poate prevede: fețișoarei i se aprinde sufletul, aleargă pe dealuri, plînge, se vaită și invocă moartea: „Moartea fără prelungire Să vie să mă ia, Căci alt chip de mîntuire Nu am la durerea mea”... Victima este aici o copilă (o nymphet, cum zice Denis de Rougemont), În tradiția petrarchistă, dealtfel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]