25,627 matches
-
biciuiască, nu reușea, pentru că i se părea că cineva îi ține mâna. Alte fapte asemănătoare iscau zarvă în public, mai ales că era mare mulțimea ce se aduna peste tot unde el făcea cunoscută învățătura creștină 3. Îmi amintesc de frica prin care trecuse într-o noapte. Încă de la sosirea lui în Alcalá, a făcut cunoștință cu Don Diego de Eguía1, ce locuia la fratele său, care avea o tiparniță în acel oraș, fiind și foarte bogat. Amândoi îi dădeau pomană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în Barcelona, toți cei care-l cunoșteau îl sfătuiră să nu plece în Franța, din cauza războaielor de acolo 1. Îi povestiră întâmplări îngrozitoare, spunându-i chiar că spaniolii erau puși la frigare; dar el nu simți nici cea mai mică frică. Capitolul VI UNIVERSITATEA DIN PARIS (februarie 1528 - aprilie 1535) Sărăcia 73. Plecă așadar spre Paris, singur, pe jos, și ajunse acolo prin luna februarie. După socotelile mele, era prin 1527 sau 1528. Ceea ce-mi permite să aflu datele evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Înaintă puțin pe acest drum și văzu doi bărbați înarmați care veneau spre el (drumul avea o faimă proastă din cauza tâlharilor). După ce trecură pe lângă el, cei doi se întoarseră, urmându-l cu pași repezi, iar el fu cuprins puțin de frică. Totuși le vorbi, și află că erau slujitorii fratelui său1, trimiși în căutarea lui. Într-adevăr, se pare că fratele său aflase de sosirea lui din Bayonne, Franța, unde Pelerinul fusese recunoscut. Slujitorii o luară înainte, iar el îi urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și hainele precum zăpada. 2. Vorbea cu Moise și Ilie. 3. Pe când sfântul Petru spunea să facă trei colibe, a răsunat un glas din cer, care zicea: („Acesta este Fiul Meu cel iubit, ascultați-L!”); auzind ucenicii acest glas, de frică au căzut cu fața la pământ, iar Cristos, Domnul nostru, i-a atins și le-a spus: („Ridicați-vă și nu vă temeți! ș...ț Nimănui să nu spuneți vedenia aceasta, până când Fiul Omului nu va învia”). 285. DESPRE ÎNVIEREA LUI LAZĂR
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vândă pe Cristos, Domnul nostru. 290. DESPRE MISTERELE PETRECUTE DE LA CINĂ PÂNĂ ÎN GRĂDINĂ, INCLUSIV. MT. 26,36-45 ȘI MC. 14,26-42. 1. Primul. Domnul, după ce s-a sfârșit cina și au cântat imnul, a pornit cu ucenicii Săi plini de frică spre muntele Măslinilor; și, lăsând opt ucenici în Ghetsimani, le-a spus: („Stați aici până Mă voi duce să Mă rog acolo”). 2. Însoțit de Sfântul Petru, Sfântul Iacob și Sfântul Ioan, s-a rugat de trei ori Domnului, spunând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și a rămas cu ei până când, împărtășindu-i1, a dispărut; și ei, întorcându-se, le-au spus ucenicilor cum L-au cunoscut în împărtășire. 304. DESPRE CEA DE-A ȘASEA APARIȚIE. IN. 20,19-23. 1. Primul. Ucenicii erau adunați laolaltă (de frica iudeilor), în afară de Sfântul Toma. 2. Le-a apărut Isus, ușile fiind închise, și, stând în mijlocul lor, le-a zis: („Pace vouă!”). 3. Le-a dat pe Duhul Sfânt, spunându-le: („Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și liberul arbitru să fie nesocotite în vreun fel sau chiar cu totul. 370. A optsprezecea. Cu toate că mai presus de orice trebuie să lăudăm multa slujire a lui Dumnezeu, Domnul nostru, numai din iubire, trebuie ștotușiț să lăudăm mult și frica de Maiestatea Sa dumnezeiască; căci, nu numai că frica fiului este lucru evlavios și sfânt, dar, mai mult, dacă omul nu dobândește ceva mai bun și folositor, chiar și teama slugii ajută mult la dezlipirea de păcatul de moarte; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sau chiar cu totul. 370. A optsprezecea. Cu toate că mai presus de orice trebuie să lăudăm multa slujire a lui Dumnezeu, Domnul nostru, numai din iubire, trebuie ștotușiț să lăudăm mult și frica de Maiestatea Sa dumnezeiască; căci, nu numai că frica fiului este lucru evlavios și sfânt, dar, mai mult, dacă omul nu dobândește ceva mai bun și folositor, chiar și teama slugii ajută mult la dezlipirea de păcatul de moarte; și, o dată dezlipiți, se ajunge ușor la frica fiului, lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
numai că frica fiului este lucru evlavios și sfânt, dar, mai mult, dacă omul nu dobândește ceva mai bun și folositor, chiar și teama slugii ajută mult la dezlipirea de păcatul de moarte; și, o dată dezlipiți, se ajunge ușor la frica fiului, lucru întru totul primit și bine plăcut lui Dumnezeu, Domnul nostru, pentru a rămâne una cu iubirea dumnezeiască. FINISBibliografie selectivătc "Bibliografie selectivă" A. Lucrări cu caracter general I. Ediții și traduceri ale Biblieitc "I. Ediții și traduceri ale Bibliei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
un animal rănit închis într-o cușcă în casa unde locuia, casă ce devenea din ce în ce mai rece. Tot ce visase, tot ce așteptase de la viață, rămase doar în mintea ei. Acum totul i se părea șubred și fără de nădejde. Teama, ura, frica, iubirea, nădejdea și speranța, formau un lanț puternic în jurul ei, lanț din care credea că nu se va mai elibera niciodată. Acum avea o familie, doi copii, agonisise multe, iar o lume ,,cunoscută” se întindea în fața ei. Nu-și imagina
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mai elibera niciodată. Acum avea o familie, doi copii, agonisise multe, iar o lume ,,cunoscută” se întindea în fața ei. Nu-și imagina cât va rezista alături de o persoană pe care o iubea și o ura în aceeași măsură. Îi era frică. Nopțile pline de insomnii erau din ce în ce mai dese, lucru ce i se părea real. Era o teorie pe care o credea generatoare a toate care i se întâmpla. Se simțea ca o frunză-n vânt, ceva din ea murise, schimbându-i
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de pe jos, să mute obiectele dintr-un loc în altul, i se părea că nimic nu este în ordine. Ea rămânea surprinsă, fără cuvinte, aerul din piept îi părea greu, iar soluția cea mai la îndemână era rugăciunea. Îi era frică. Până și cuvintele rugăciunii îi păreau o capcană. Încerca să se poarte calm și nu îndrăznea să-și afirme nevinovăția. Păreau ca doi cunoscuți, iar timpul petrecut împreună fusese ca un preludiu plăcut care acum se apropia în mod firesc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tu nu trebuie să rămâi pe poziție și să taci, ar trebui să spui ceva, să-i abați mânia, dar când el este atât de răutăcios cu tot ceea ce faci tu și atât de nemilos uneori te sperie, îți este frică și te temi de el. Ești ca o bucată de lemn înțepenită și sfredelită cu privirea lui, asculți toate injuriile, acuzațiile și vezi cum se distruge tot ce a fost frumos odinioară. Îl auzea de multe ori spunând: ,,Ești o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
descoperi că era foarte diferită și continuă s-o privească într-un mod în care un adevărat nesaț era evident. I se păru un înger cu aripi albe căzut din cer și fremătă de plăcere suspinând ușor. Carlinei îi era frică să dea curs acestei idile, să meargă la întâmplare singură pe drumul vieții. Ambii trecuseră printr-o relație. Valentin suferise mult. Trecuse printr-o severă decepție din dragoste. Fusese părăsit de Tia, de prima lui soție. Cu greu își găsise
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pierdu printre mormăiturile ei. Sunt lucruri care nu se spun și lucruri care se spun, dar în ziua aceea simțea nevoia să spună totul cuiva. Își îndreptă gândurile din nou la bărbatul pe carel cunoscuse și, cu siguranță, îi era frică de neprevăzut, să nu fie păcălită ca atunci când schimbi valuta la un colț de stradă. Micuțul lui, Nicky, nu avea să ducă lipsă de nimic atât timp cât ea va fi mama lui. O crescuse și pe ea altcineva. Acum îi venise
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca și cum ar fi încercat să își țină copilul în brațe încă de pe atunci. Rămăsese nemișcată ore întregi. În acest timp, pe neașteptate, veni în vizită o prietenă, Lori. Carlina nu se ridică de pe locul ei, scuzându-se că îi era frică să se ridice din cauza durerii care se făcea tot mai simțită la intervale de cinci minute. La un moment dat, prietena îi zise pe un ton autoritar: - E vremea să ai și tu copilul tău. Nu să îi crești pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să cheme salvarea. Când sosi salvarea în fața blocului, șoferul parcă mașina într-un loc ilegal, apoi deschise ușa din dreapta, se dădu la o parte, și îi făcuse loc Carlinei să se urce. Se așeză pe bancheta din spate. O cuprinse frica. Era ca un condamnat dus în fața unui pluton de execuție. Simțămintele care se hrănesc fără voia noastră din noi nu îi dădeau pace. Pe drumul spre spital i se rupsese apa și nu făcuse altceva decât să îi adauge mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
neștire, într-o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare așteptând ca celălalt să facă acest pas greu. Își doreau să asculte șoapte de iubire, să îi atingă mâini visătoare și să nu le mai fie frică de singurătate. Nopțile să le fie piramide pe care să urce la nesfârșit cu iubirea în muguri, iar peste timpul ce a trecut cenușa din ruine să se prefacă în uitare. Răul cuprinsese toate încăperile precum o briză care intră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a înțelege esența și valoarea unei clipe ca aceea prin care Carlina trecea. Dorise atât de mult să se elibereze din lanțul care-l simțise în jurul ei, din culoarul singurătății, iar acum se simțea ca o lașă și-i era frică de situația în care se afla în momentul acela neștiind încotro să o apuce. Când plecase de acasă își lăsase totul. Lăsase casa, orașul, tot ce agonisise, locul unde se născuse, tot ce trăise cu sufletul, zeci de zile și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ea ca pentru sine. „Dumnezeule!”, o trecu fiorii. Situația ei de față semăna cu cățăratul acela cu frânghii și crampoane, când pipăi cu piciorul în neștire să găsești un sprijin pentru a ajunge acolo unde trebuie. Dar nu-i era frică. Dispăruse teama ca prin minune. Se simțea ca pe un teritoriu al ei și avea toată energia de care avea nevoie în perioada aceea. Își frecă mâinile, una de alta, uimită de îndrăzneala ei și dându-și seama că Dumnezeu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
În noaptea aceea nu adormi decât înspre ziuă. Toată noaptea îi răsunase vocea lui în minte. Lumea era plină de falsități, de viclenii și de câte și mai câte. Se ajunsese la o așa dimensiune a lucrurilor încât îi era frică să meargă pe stradă. Se complicau toate de la o zi la alta. Chiar și temperatura zilei creștea uneori exagerat. Inima îi bătea repede și se simțea mai obosită ca niciodată. Constatase că acest om avea nevoie de ajutor. Dar de ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în care se aflau și mai îngrozitoare. Altul din același grup zise:Slavă Domnului că am reușit și nu trebuie să dăm cont nimănui pentru tărășenia noastră vinovată de a fi trecut în mod fraudulos granița. Unuia însă îi era frică până și să rostească cuvintele „am scăpat cu bine”, iar gustul amar al fierii era atât de puternic în gura lui încât scuipă repede de vreo câteva ori în urma lui, în apa verzuie și înghețată parțial a râului pe care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mine. - Am crezut că ești altfel, da nu ești decât o zreanță, interveni Alin. Nu știam că-ți pasă de legile astea învechite care sunt în detrimentul tinerilor dornici să se afirme și să cunoască exteriorul, în lumea largă. - Mi-e frică de consecințe. Nici nu știu de ce am făcut-o. - Care consecințe? Nu vezi? Gata, s-a terminat! - Și-atunci? Am ajuns? - Nu încă, dar am trecut ce-a fost mai greu. Ce ciudată este lumea!, zise Alin. E o întunecime
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sărute și s-o mângâie dulce, ca un copil care nu vrea decât să-și păstreze jucăria. Lipindu-se cu mâinile peste mijlocul lui, tremurând ușor și fremătând de plăcere, zise într-un târziu cu un glas stins: - Mi-e frică! În același timp, brațele și trupurile lor se cuprinseră într-o îmbrățișare plină de iubire, de promisiuni și de dorință. - Vreau să fii a mea, nu vreau să te pierd! Ești iubirea mea, jumătatea mea, te iubesc! - Mi-e rușine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe cea a lui Nicole. Ea își lăsă gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui Nicole avea gust de fructe coapte, proaspete, abia rupte din copac. Uitase de timiditate, sfială și frică. Trăiseră un vis numai al lor. Nicole șopti: - Mă auzi, Alin? Te iubesc, te iubesc mult! Dacă aș putea te-aș sorbi ca pe o picătură de apă ca să rămâi în permanență un balsam în sufletul meu. - Da! Și eu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]