24,196 matches
-
doar cablul de la babord când Hindenburg a fost cuprins brusc de flăcări și a căzut la pământ în numai 37 de secunde. Din cei 36 de pasageri și 61 de membri ai echipajului, 13 pasageri și 22 de membri ai echipajului au murit, acestora adăugându-se un membru al personalului de la sol, un total de 36 de persoane pierzîndu-și viața în accident. Localizarea inițială a focului, sursa aprinderii precum și sursa care a alimentat inițial focul rămân subiecte controversate. Cauza accidentului nu
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
fost cei 11 care luptau cu tunurile cu proiectile de 5 kg din capelă. O salvă a tunului de 8 kg a distrus baricadele din fața bisericii, și soldații mexicani au intrat în clădire după ce au tras o salvă de muschetă. Echipajul lui Dickinson a tras cu tunul din absidă spre soldații mexicani din ușă. Nemaiavând timp să reîncarce, texanii, inclusiv Dickinson, Gregorio Esparza și James Bonham, au apucat puștile și au tras înainte de a fi uciși cu baionetele. Texanul Robert Evans
Bătălia de la Alamo () [Corola-website/Science/320298_a_321627]
-
un tun de 75 milimetri. Sherman a păstrat multe din designul tancurilor menționate, dar i s-a adăugat un tun de 75 milimetri, montat într-o turelă care se putea roti complet, primul tun american de acest gen. Girostabilizatorul permitea echipajului să tragă din mers, cu un grad mai mare de precizie. Designerii tancului au pus accentul pe fiabilitatea părților mecanice, ușurința producției, rezistență, standardizarea pieselor și a muniției pentru un număr limitat de variante, și mărimea și greutatea medie a
M4 Sherman () [Corola-website/Science/320366_a_321695]
-
un eveniment similar avusese loc la căderea meteoritului descoperit de Samuel Clemens, stricăciunile fuseseră reparate de Etici, dar acum ei sunt fie morți, fie captivi de-a lungul fluviului. În același timp, Sir Richard Burton și prietenii săi se alătură echipajului vasului regelui Ioan Fără-de-Țară, "Rex Grandisimus", devenind șeful securității în urma cataclismului care devastează malul stâng al fluviului. Tom Mix, Jack London și Peter Jairus Frigate se alătură și ei echipajului, moment în care ultimul află despre agentul care îi furase
Labirintul magic () [Corola-website/Science/320386_a_321715]
-
același timp, Sir Richard Burton și prietenii săi se alătură echipajului vasului regelui Ioan Fără-de-Țară, "Rex Grandisimus", devenind șeful securității în urma cataclismului care devastează malul stâng al fluviului. Tom Mix, Jack London și Peter Jairus Frigate se alătură și ei echipajului, moment în care ultimul află despre agentul care îi furase identitatea. Celălalt Frigate dispare, dar companionul său, Monat Graatut, se îmbarcă pe vasul lui Samuel Clemens, unde este omorât de Eticul renegat. În cele din urmă, cele două vase ajung
Labirintul magic () [Corola-website/Science/320386_a_321715]
-
de asemenea, casa pacifistei Biserici a Celei De-a Doua Șanse, în cadrul căreia a devenit preot Hermann Göring. Aici are loc ultima reglare de conturi dintre regele Ioan Fără-de-Țară și Samuel Clemens, în timpul căreia cele două vase sunt scufundate cu tot cu echipaje, iar cei doi își găsesc sfârșitul. Printre supraviețuitori din cele două echipaje se numără Burton, Frigate, Alice, Kaz, Joe Miller, Li Po, Ah Qaaq și Nur ed Din. Lor li se alătură pianistul american Tom Turpin, romanciera engleză Aphra Behn
Labirintul magic () [Corola-website/Science/320386_a_321715]
-
căreia a devenit preot Hermann Göring. Aici are loc ultima reglare de conturi dintre regele Ioan Fără-de-Țară și Samuel Clemens, în timpul căreia cele două vase sunt scufundate cu tot cu echipaje, iar cei doi își găsesc sfârșitul. Printre supraviețuitori din cele două echipaje se numără Burton, Frigate, Alice, Kaz, Joe Miller, Li Po, Ah Qaaq și Nur ed Din. Lor li se alătură pianistul american Tom Turpin, romanciera engleză Aphra Behn și soldatul francez Jean Marcelin, Baron de Marbot. Ei escaladează cascada de la
Labirintul magic () [Corola-website/Science/320386_a_321715]
-
debarcare înarmate ce acopereau o misiune de recunoaștere a Underwater Demolition Team (UDT). Aceasta a expus bateriile japoneze focului naval. La 18 februarie, escorta de distrugător USS Blessman a fost lovită de o bombă de care a explodat în popota echipajului, ucigând 40 de oameni, inclusiv 15 de la UDT. La 02:00 ora locală, la 19 februarie 1945, puternicele tunuri de de pe USS North Carolina, USS Washington și, ulterior, de pe USS West Virginia au dat semnalul începerii invaziei insulei Iwo Jima
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
nevoie să facă niciun mare ocol în jurul insulei. Capturarea insulei Iwo Jima nu a afectat sistemul de radar japonez, care a continuat să primească informații despre avioanele B-29 de pe insula Rota (care nu a fost niciodată atacată). Unii membri ai echipajelor bombardierelor B-29 au fost salvați de vasele și avioanele care operau de pe insulă, dar Iwo Jima a fost doar una din multele insule ce puteau fi utilizate într-un astfel de scop. Cât despre importanța insulei ca punct de aterizare
Bătălia de la Iwo Jima () [Corola-website/Science/320997_a_322326]
-
de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202, câte unul pentru fiecare
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul ZiS-3 de 76,2 mm era deja depășit când ȘU-76 a ajuns pe front. Tunul nu putea perfora blindajul frontal al țancurilor medii germane. În cazul confruntărilor cu tancurile grele, echipajele erau instruite să țintească senilele sau țeavă tunului. ȘU-76 putea fi folosit la nevoie și că artilerie autopropulsata, având un câmp de tragere vertical care îi permitea o bătaie maximă de aproape 13 kilometri. Proiectilul exploziv nu era însă suficient
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76 era poreclit "Suka" ("cățeaua") sau "Golozhopiy Ferdinand" ("Ferdinand în fundul gol") de către echipaje din cauza acestor neajunsuri. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autotunul ȘU-76 a fost utilizat doar de către URSS, Polonia (Armata Poloneză din URSS) și Germania nazistă (vehicule capturate). Autotunul a mai fost folosit în Războiul din Coreea (de către trupele chineze
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
instrui operațiunile Mir sin[[Soyuz Program|] Soyuz ], acesta din urmă utilizate pentru transportul la și de la gară, precum și clase de [[limba rusă|rusă]] pentru a comunica cu cosmonauți și de control al misiunii. [[Imagine:Shuttle-Mir Astronauts.jpg|thumb|180px|right|echipaj Mir]] În ansamblu, americanii au petrecut aproape o mie de zile la bordul navei [[Mir]], acumularea de experiență în zborurile lungi în ceea ce privește psihologia echipajului și organizarea de experimente pe stațiile spațiale bord. [[File:Mir sts89 big.jpg|thumb|250px|left
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
a comunica cu cosmonauți și de control al misiunii. [[Imagine:Shuttle-Mir Astronauts.jpg|thumb|180px|right|echipaj Mir]] În ansamblu, americanii au petrecut aproape o mie de zile la bordul navei [[Mir]], acumularea de experiență în zborurile lungi în ceea ce privește psihologia echipajului și organizarea de experimente pe stațiile spațiale bord. [[File:Mir sts89 big.jpg|thumb|250px|left|Vedere spațială]] Mir era prima stație spațială modular construit vreodată între [[1986]] - [[1996]], și prima stație de cercetare pentru o perioada extinsă locuită de
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
23 martie]] a fost în mod deliberat deorbitata ca să fie dezintegrata în timpul reintrării în atmosferă. Mir bazat pe seria de stații spațiale [[Salyut]] lansat anterior de [[Uniunea Sovietică]], [[1971]]), a fost alimentată în principal de navete [[Program Soyuz|Soyuz]] cu echipaj de transfer și de marfă [[Progress]]. Cu transfer andocata, a fost la acel moment cea mai mare structura în spațiu, cu o masă combinată de 250 [[tonă|ț]] [[File:Mirdream sts76.jpg|thumb|195px|right|Mir fotografiată de Atlantis]] Shuttle
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
structura în spațiu, cu o masă combinată de 250 [[tonă|ț]] [[File:Mirdream sts76.jpg|thumb|195px|right|Mir fotografiată de Atlantis]] Shuttle este utilizat de către [[NAȘĂ]], al cărui nume oficial este [[Space Transport System]](STS) este vehiculul curent cu echipaj american.Au fost construite 5 Orbiter , din care există doar trei. Orbiter este lansat pe verticală, care transportă de obicei, cinci-șapte astronauți (deși opt oameni au fost transportați, de asemenea, daca este necesar, puteti urca până la un total de 11
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
zbor a programului [[Shuttle]] și primul zbor de către o femeie pilot, [[Eileen Collins]]. Zbor a inclus, de asemenea, prima întâlnire a navetei spațiale cu Mir în timpul misiunii de opt zile, care a avut un cosmonaut rus [[Vladimir Titov]] și restul echipajului de pe [[Discovery]]. La câteva luni după zbor a fost lansat [[Soyuz TM-21]], în cazul în care primul astronaut american [[Norman Thagard]] au luat parte la expediție. Primul american în gară, alături de cosmonauți [[Vladimir Dezhurov]] și [[Strekalov Ghennadi]]. Expediția a durat
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
a fost trimis la forma științifică( [[Spektr]], care a servit că un modul de laborator și de habitat pentru astronauții), printr-un [[Proton (rachete)|Proton rachetă]] și a fost andocat la Mir cu echipamente științifice din Statele Unite și alte țări. Echipajul să întors pe Pamant la bordul lui [[Atlantis]] primul dintre Transfer și [STS [-71]] Mir. Obiectivele principale ale [STS [-71, lansată la 27 iunie au fost de a face rendez-vous și efectua prima andocare, prima navă spațială între cele două
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
de înfruntat numeroase probleme, inclusiv cel mai grav incendiu izbucnit pe un vehicul în orbită, cauzată de un dispozitiv de rezervă pentru generarea de oxigen. Linenger a fost înlocuit de Michael Foale, livrat cu misiunea STS-84 , împreună cu Elenă Vladimirovna Kondakova. Echipajul de pe Shuttle a mutat 249 articole, împreună cu probe de apă pentru teste, bunuri și hardware. În plus, datele au fost colectate de un senzor proiectat pentru viitorul european al rendez-vous Vehicul de transport automat și ESA cu ISS Expediția lui
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
în timpul celui de al doilea test manual de transfer s-a ciocnit cu modulul Spektr. Eforturile lor de a stabiliza presiunea aerului în ciuda depresurizări complete a modulului, care conținea diverse experimente a fost în zadar. După dezastru, îngrijorați de siguranță echipajului, se gândesc să părăsească programul, dar NAȘĂ au decis să continue programul. Următoarea misiune ar fi STS-86, cu un astronaut la bordul navei, David Wolf. Misiunea STS-86 a fost a șaptaea andocare pe Mir 1997. Titov și Parazynski efectua spacewalk
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
după coliziune cu shuttle în 1997. Focul, cauzat de defecțiuni ale unui generator de oxigen, conform unor surse diverse a durat de la nouăzeci secunde la paisprezece minute, si a emanat mult fum toxic care a umplut stația. Din acest motiv, echipajul a trebuit să poarte măști de respirație, care dau naștere la îngrijorări, deoarece unele au fost rupte. preocupări suplimentare apar din faptul că extintoarele atașate pe pereții nu au putut fi eliminate. În plus, focul a avut loc în timpul schimbări
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
trebuit să poarte măști de respirație, care dau naștere la îngrijorări, deoarece unele au fost rupte. preocupări suplimentare apar din faptul că extintoarele atașate pe pereții nu au putut fi eliminate. În plus, focul a avut loc în timpul schimbări a echipajului de la stația,astfel erau 6 și nu 3. Având în vedere că focul a blocat accesul la un serviciu de transfer de salvare în cazul în care ar fi fost necesare pentru evacuarea stației Mir doar jumătate din cei ar
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]