25,627 matches
-
Fericirea este în noi. Femeia care îi însoțiseră la restaurant era o brunetă frumoasă, arătoasă, la vreo douăzeci și ceva de ani, mai mică decât Nicky cu zeceunsprezece ani. Avea ochii verzi, iar pielea netedă. Adevărul era că îi era frică să locuiască întro casă străină fără un bărbat iar la nevoie să o apere cineva de huligani. Se împrietenise cu Nicky. Străzile erau mai întotdeauna pline cu tot felul de delincvenți, prost crescuți, cu prostituate care culegeau informații de la tot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să îi iasă prin piept afară. Era incapabil să mai rostească ceva iar Victoria, după o mică pauză reluă discuția. - Trebuie să recunosc tată, te iubesc la fel ca pe mama. Mă simt în siguranță cu tine și nu mie frică de nimic. Am mai multă putere și nu obosesc. Nicky se îmbrăcă repede și ieși pe ușă afară lăsând-o nedumerită de atitudinea lui. La rândul ei își aplică o terapie proprie. Își făcu un duș alternativ pentru a-și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu largă deschidere spre mase), trebuia să accepți anumite concesii. Ecranizările (o soluție de ieșire din impas !) erau evazioniste, dar, până la urmă, (tot) ideologice ; filmele istorice erau ideologice ; până și comediile erau ideologice... ! Comunismul a însemnat nu doar frig și frică, ci și o secetă prelungită de povești adevărate : adevărul era picurat homeopatic înăuntrul unor șabloane și trebuia extras cu penseta, ca niște bule de esență tare în flacoane moi. Au existat, firește, și excepții ; Reconstituirea lui Pintilie este un exemplu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și romanilor le reușea bine chestia asta). Niciodată n am înțeles de ce oamenii religioși se tem de moarte... Ar putea fi momentul întâlnirii cu Dumnezeu, nu ? Alexandru Budac : Ca să readuc discuția pe tărâm cinefil, am să-ți amintesc că fără frica de moarte nu l-am fi avut pe Ingmar Bergman. Alex. Leo Șerban : Bergman era un agnostic cu temperament de mistic... Alexandru Budac : Da, dar el a încercat, și chiar a reușit, să surprindă în majoritatea filmelor sale nenumăratele chipuri
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
nici un fel de reprezentări. Mai mult, el ascute acolo o lamă cu dublu tăiș : moartea și resurecția, ultima nefiind nici pe departe întâmpinată cu bucurie, așa cum pretindem că ar fi firesc. Titus Lucretius Carus a fost un înveterat disprețuitor al fricii de moarte, dar a intuit genial sursa ei când a observat că timpul scurs înaintea nașterii noastre altfel spus, evenimentele de la care am fost excluși nu ne deranjează, în vreme ce infinitatea temporală scursă după moarte, adică tot ceea ce se va petrece
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de la școală pentru că oricum absentele le sunt motivate, cu sau fără temei, atât timp cât accepta că întro școală și în managementul acesteia părerea mediocrilor să conteze doar pentru că sunt în trena celor de la putere și câtă vreme accepta instaurarea sistematică a fricii față de politrucii înfipți în scaunele de inspectori, nimic nu poate să se schimbe în bine. „Dacă vă întrebați ce are de-a face un doctor cu învățământul o să vă răspund așa: sănătatea începe cu simțul responsabilității, atât al medicului, cât
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
reprezentarea modelului de succes al fiecărui elev din această țară, în funcție de potențialul sau. Rațiunea existetei școlilor și a catedrelor este nevoia de educație a elevului și nicidecum invers. Pentru că de succesul individual depinde reușită națională! Cât timp ne va fi frică să schimbăm lucrurile care se dovedesc a fi greșite doar pentru că ne scad procentele electorale nimic nu va merge bine în această țară. Cât timp vom repeta implacabil greșelile trecutului înseamnă că am trecut degeaba prin acele experiențe”. „Prezentăm la
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
suflat numai asupra mea și aș fi plutit pe deasupra Albalei că un nor, ca o prevestire.” Puterea lui induce și comunică teamă, artistul fugind de propria scriere: ,,Scrisul meu, literele mai strâmbe, măi lăbărțate, parcă legate între ele de o frică nelămurita, uneori doar două-trei cuvinte pe un rând, nicio ștersătura, însă, din ce in ce mai repede, un adevărat galop, o fugă care nu poate sfârși decât în sufocare, dar nu încape îndoială că <<eu>>am scris hârtiile astea.” Lipsa coerentei și a coeziunii
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cititor stând sub pecetea întunericului:,,(...) spuse de mai mulți, auzite de mine, împrăștiate de necuratul.” Cuvântul este resimțit că un gunoi, forma de pedepsire a greșelilor umane. Forță elementelor lexicale este năprasnica, violența:,, Cuvintele erau plesnete de bici, disprețul și frica aveau mirosul cămășilor și izmenelor purtate fără întrerupere trei și patru săptămâni.” Incipitul românului Lumea în două zile stă sub semnul unei referențialități mitice. 21 decembrie, solstițiul de iarnă, presupune o misterioasă legătură între planul terestru și cel cosmic, timpul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
succesele mărețe ale industriei grele iar vizitele de lucru, interne sau externe, trebuiau să determine nelimitate entuziasme. Cu toate acestea, oamenii vorbeau în șoaptă iar tăcerea era o formă de apărare. Îndrăzneții lansau bancuri și asemenea supapă devenea antidotul pentru frica sau poate lașitatea generală. Constantin Munteanu, la Piatra Neamț, continua, ca orice intelectual veritabil, să rămână lucid și sceptic. Scria romane, scenarii de film și piese de teatru. Era publicat după succesive execuții ale cenzurii, dar tot rămânea ceva. Rămânea ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
succese optimiste și arta unei scrieri literare. Romanul lui Constantin Munteanu nu se putea substitui unui raport de activitate ci prezenta viața reală, în luminile și umbrele ei. Pentru organizatorii lansării a fost un eșec. Pentru autor, o biruință împotriva fricii. Ca orice scriitor care se respectă el nu făcea demascări virulente, ci apela la strategia mai eficientă a cititului printre rânduri. Mesajul odată lansat prindea perfect pe suportul general de așteptare a schimbării și a nemulțumirii. Scriitorul era atunci o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
documente ale unui timp când absurdul înlocuia normalitatea. Este, de aceea, profitabil să le recitim, să le reedităm ca pe niște mărturii prețioase ale unui trecut de care, despărțindu-ne, să aflăm că nu toți dintre noi am tăcut din frică sau din lașitate. Personajele lui sunt vii prin autenticitate și marcate, unele dintre ele, de lehamite, dar și de speranță. Gulagul românesc despre care ne vorbește prozatorul ține de o realitate istorică și rănile nu s-au vindecat încă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vă mulțumesc! Dac-o să vreți, deseară, la transportul cărților. S-au adunat cam multe. Bun. Pe deseară. Îmi dați telefon acasă și vin. Puteți pleca fără nici o grijă. Ies din canalul de climă, un fel de labirint subteran de toată frica -, trec prin secție în grabă, ajung la ușa dinspre poartă, arunc o privire cerului și-l văd cu cîteva pete senine, îmi zic în gînd că totul e bine, îmi amintesc cum Livia mi-a spus odată că, dacă faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a întunecat iar toată ființa; m’a crispat. Este cel mai nelămurit și complex sentiment: mă simt amputată, nu cred în plecarea ta și totuși cred; mă simt imens de singură și bâjbâi după tine ca o oarbă; mi-e frică să-ți pun întrebare (sic) de teamă ca depărtarea imensă dintre noi să nu se precizeze. Aștept întăia scrisoare care îmi va spune cum a fost; oricum între prezentul tău și al meu va fi mereu un decalaj. Unde ești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
libere le petrec scriindu-ți. Uneori îmi vine să mă ridic de la biurou și să țip după tine... Geamurile ușii tale de la balcon s’au colorat cu albastru închis de umbră și iarnă; dac’ai fi aici, mi-ar fi frică să nu fii în oraș cu pantofii uzi. Acum mi s’a tăiat dreptul grijilor mărunte; clocotesc în mine, fierbinte ca într-un cazan cu smoală, grijile mari, spaima că s’ar putea să nu ne mai vedem niciodată, dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de trei ani, apoi pe cea de la mare, apoi pe cea de la [Studio] Color, și la urmă pe cea din passe-port: fugara. Mâine voi trăi mai tragic, mai intens. Am repetat de vreo trei ori „mâine“ și parcă mi-e frică să spun: mâine îți voi auzi glasul, draga mea. E darul ce mi-am rezervat egoist, e bucuria ce trece prin perdeaua de fier a despărțirii noastre - poate pentru multă vreme o bucurie ce va răsări din cuvinte și modulații
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mine un timp mai îndelungat încă, nu te neliniști; mamele prietenilor tăi mai fericite decât noi îți vor putea scrie cel puțin atât: că sunt sănătoasă și muncesc cu dragoste și râvnă și mai presus de puterile mele. Mi-e frică să nu învăț să urăsc; ar fi îngrozitor, la vârsta mea, cum ar fi îngrozitor rictusul de maimuță, în locul surâsului cald cu care mă plecam peste trupșorul tău, spre privirea minunată de viață a ochilor tăi mari, castanii. Cât aș
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nins la munte și ne încălzim cu sobița cu gaz care scoate adesea un miros neplăcut în casă, dar dă totuși căldură. Știi ce friguroasă sunt; știu că jumătate din iarnă a trecut, dar nouă aici, în România, ne e frică de crivățul de la răsărit. Azi dimineață am cumpărat trei cărți: Marx-Engel (sic!), Manifestul Partidului Comunist, Lenin, Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capi talismului, [și] Platforma Partidului Unic Muncitoresc. [...] Aici toate sunt bune. Uneori continui: „Madame la Marquise“, cântecul cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să răspund la seminar, în fața a 200 de persoane?) Cu cât avansez în studiul politic, cu atât sunt mai aiurită, mai zăpăcită, îndoindu mă de inteligența mea, de capacitatea mea de înțelegere. Ieri m-am ascuns în spatele unei doamne, de frică să nu mă asculte. [...] 58/1948 13 iunie [1948], duminică, ora 7 seara Draga mea, ce grea duminică. Sculată la 6 dimineața, am plecat la școală pentru munca voluntară de la 8 la 10½; de la 11 la 2 conferință și seminar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
altfel, ai să i spui lui Mimi, care o să-ți dea cele mai bune sfaturi. Dacă o să fiți rechemați și tu nu te întorci - și n-ai să te întorci - cu siguranță o să ni se ia casa. Nu-ți fie frică; am să vorbesc diseară cu Pauline și poate am să pot lua o cameră la ea. Mai curând sau mai târziu o să fim toți în situația asta. Am auzit că în iulie vor fi mari reforme și poate că n-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să continui studiile (aci și recomandația Carré) cu consimțământul guvernului și că nu vrei să-ți pierzi cetățenia. Îți spun drept, Monica dragă, nu știu ce sfaturi să-ți dau, căci totul se prăbușește de la o zi la alta și mi-e frică de ziua când se va lăsa grea și inexorabilă perdeaua de fier peste noi. Eu trec uneori prin deprimări imense; mai este și această scumpă și mizerabilă Ly, care în fiecare dimineață îmi apare desfigurată, de nerecunoscut. O port în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o depresiune morală cenușie aproape de întunerec. Remarc că scrisorile-curier sunt dure prin realitate și sinceritate. Nu mai pot citi ceva decât cu teama și mustrarea de cuget că nu îmi fac datoria și că nu voi ști nimic. Mi-e frică de întoarcerea acasă - și dor de casă. 23 august [1948], luni Probabil de azi într-o săptămână voi face pregătirile de plecare acasă; dacă însă voi putea rămâne până dumineca viitoare, o voi face. De trei zile vânt și vreme
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încât își merita reflexul în bucuria ta. Acum e 12; stau la biurou și îți scriu. Voi dejuna mai devreme și voi merge la gară să văd plecând trenul care mi te-a luat. Și, dacă nu mi-ar fi frică de un început de extravaganță, aș duce doi trandafiri roșii pe care i-aș da unei fete tinere oarecare ce s’ar găsi întâmplător în tren. [De] la gară va veni să mă ia Gaby ușor alarmată, cred, de ceea ce
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu spatele spre masa de toaletă, și se apucă apoi repede să citească ziarul, singura ei lectură acuma, și că, dacă și-a uitat cumva în birou ceasul deșteptător sau o batistă, nu se mai duce să le ia, de frică să nu se vadă din întâmplare în oglindă. Iar dimineața, înainte de a-și reface masca nor mală, tragedia se repetă. Duminică, 12 septembrie [1948] [...] Acum două săptămâni, încă mai eram la Mangalia; te purtam cu mine, tragic, peste tot. Iubirea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la Mirona mă înspăimântă; o asemenea distanță în plus între noi două? Și pentru că ideea „Mirona“ e legată de teza ta de doctorat, îți spun că ai un contracandidat foarte puternic. Asist îngrozită la tot ceea ce întreprinde și mor de frică pentru Christiane ca și pentru noi. Niciodată n-a fost mai valabil versul: „Și lupta a luat sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri ce. Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]