27,087 matches
-
părea copia fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un temperament nestăpânit, Conrad părea statuia Însăși a liniștii. Interesul veșnic treaz al lui Bertold, care-l făcea să semene Întru câtva cu un splendid armăsar arab, se transformase la fratele său mai tânăr Într-o pasiune rece, calculată, care dădea ochilor lui un aer ciudat și celorlalți sentimentul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îl cunoaște bine pe tatăl meu, cu care a făcut multe afaceri și de care Îl leagă o prietenie durabilă Încă din tinerețe. Ei bine, domnul Candiano mi-a jurat pe mântuirea sufle tului său că Veneția nu va avea liniște până ce nu-i va dis truge pe Salieri. Prea se amestecă În treburile orașelor lor. și Roma e nemulțumită, și Perugia, și Florența. Deci nu vor economisi nici bani, nici energie pentru a se descotorosi de ei. Așa că salută hotărârea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pieri voi, nobilii urmași ai ducelui Bertold, răposatul meu stăpân? Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să-i stăpâniți? Mărite Stăpâne, ești dator să fii prudent și neîncrezător, măcar pentru liniștea noastră. Bertold râse și, sculându-se cu vioiciune din jilțul său, se Îndreptă spre bătrânul ministerial și-l bătu cu prietenie pe umăr: — Hildebrand, tu n-ai urmă de răutate În tine. Ești ca vinul vechi pe care-l fac
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
părea rău că părăsise curtea din Konstanz, unde se simțise adă postit și ocrotit. Dar neastâmpărul lui, populat de himere sângeroase, Îl Împinsese să plece mai departe, tot mai departe, cu nădejdea că undeva, vreodată, Își va găsi pacea și liniștea... Auzi deodată zgomote, tropote, hămăit de câini. Dădu să se ascundă În umbra pădurii, dar fu Înconjurat Într-o clipă. Era o ceată de slujitori călări și de hăitași, care-și stăpâneau cu greu câinii Întărâtați. Unul dintre călăreți, se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
văzându-se parcă aievea aruncată pentru totdeauna În tainițele cetățuii din Gundelfingen. Odinioară reședință a familiei ducale, astăzi era un ultim loc de apărare și refugiu și o Închisoare temută despre care se povesteau lucruri Înfiorătoare. Nimeni nu tulbură Însă liniștea domnului ministerial Hildebrand și a soției sale. Cu timpul, Adelheid se obișnui cu ei, și ei cu Adelheid. Părintele Anselm o Învăță să scrie și să citească, la cererea ducelui. Copila era isteață și În scurtă vreme descifra cu ușurință
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
singură o să fie copila noastră acolo? Trimiți un miel Între lupi? Nu știu zău, bărbate, ți-ai pierdut și picul de inimă pe care-l mai aveai... Lacrimi Îmbelșugate Însoțiră această declarație de război, pe care ministerialul o ascultă cu liniște desăvârșită. Pe măsură ce trecea timpul și soața sa Înainta În vârstă, era din ce În ce mai des Învinuit de tot ce se Întâmpla pe această lume. Poate c-ar fi ripostat și el cu vehemență, așa, ca să mai guste din dulceața certurilor conjugale, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
avut nimic Între dinți! Simeon Îi mulțumi și mușcă fără poftă din carnea tare și uscată ca iasca. Aflase acum că deznodământul era aproape și-și spuse că poate era mai bine așa. Cel puțin după aceea Își va găsi liniștea. În aceeași clipă, ca și cum i s-ar fi trimis un semn de sus, simți ceva tare În mormanul de frunze uscate pe care ședea. Îl pipăi cu mâna stângă și bucuria nu-i fu mică. Degetele lui amorțite dăduseră de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
subțiri ale lui Hugo rânjind pline de cruzime: — Ți-am spus că deștepții nu trăiesc mult. Voiai să-mi iei locul, nu-i așa? Apoi Își șterse cuțitul În iarba udă și-l vârî la cingătoare. În jur se făcuse liniște. Bodo și Simeon zăceau plini de sânge la pământ. Hugo se aplecă asupra cioplitorului. Câteva clipe Simeon Își ținu răsuflarea, așteptând lovitura mortală. Dar se luminase de-a binelea și clopotele mânăstirii Începuseră să bată pentru slujba de dimineață. Hugo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În broască. O voce spuse: — Nu te mișca de-aici și cască bine ochii. Greu de crezut că doamna va putea sparge ușa, dar oricum preve derea e maica Înțelepciunii. Pașii răsunară din ce În ce mai slab pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la lumina slabă a făcliei, văzu un pat așezat Într-o firidă. Pe doi căpriori o scândură lată alcătuia masa pe care se lăfăia un talger cu câteva bucățele de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i ob serve nesiguranța. Cavalerul făcu câțiva pași prin odaie și se opri, Înclinându-se ușor, cu aceeași politețe Întunecată cu care primea poruncile la Curte. Adelheid tăcea. Era prea surprinsă ca să poată scoate vreun cuvânt. Cele câteva clipe de liniște o ajutară să se reculeagă și să-și recapete, cel puțin În aparență, sângele rece, În timp ce ministerialul era din ce În ce mai descumpănit. În sfârșit, spuse: — Ce situație neplăcută, nobilă Adelheid. Nu m-aș fi așteptat să vă Întâlnesc În această stare umilitoare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Domnului să-i scape pe cei doi nevinovați. și apoi, dacă El va Îngădui, se vor face și celelalte. Păstrează cu grijă cruciulița și taina ei, ca și până acum. Întovărășește-mă o bucată de drum, ca să putem vorbi În liniște. Apoi te vei Întoarce aici, așa cum s-a hotă rât, ca să aștepți noutățile. XI După convorbirea cu părintele Bernhard, În care acesta Îi spuse despre răpirea copilei și atacul asupra lui Bodo, Conrad se retrase tulburat În odăile sale. Ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
larma din curte vestiră că ducele Bertold se Întorcea de la vânătoare. Pașii lui repezi cu pinteni sonori se auzeau pe trepte și, ca totdeauna când nu se cina În sala festivă, se Îndreptă spre odăile fratelui său. Conrad mânca În liniște, ca și cum nu s-ar fi Întâmplat nimic. — O, avem țipar la cină! spuse Bertold vesel. Pot să mă așez lângă tine, frate? Conrad se Înclină, mulțumind pentru cinstea care i se făcea și În câteva clipe se aduseră Încă un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Arnold cel cu ochii de pisică călărea În frunte, cu pri virea Încordată, cu toate simțurile la pândă, pentru a prinde cel mai mic semn de primejdie. Toți tăceau, pătrunși de gravitatea situației. Chiar dacă ducele Conrad n-ar fi poruncit liniște deplină, nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să sporovăiască. Acesta călărea alături și se străduia să-și amintească cuvinte, gesturi, Întâmplări pe care le cunoștea și care În aparență nu aveau nici o legătură Între ele. Dintr-odată, din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nopții și umbrele pădurii păreau și mai amenințătoare. Hildebrand Își mușca mustața cu mâna Încleștată pe mânerul sabiei. Privirea lui nu prevestea nimic bun. Tocmai Începuse să suduie cu voce joasă, când tânărul prinț se Întoarse spre oameni. Am cerut liniște. Suntem o armată de umbre răzbunătoare și așa vom rămâne până ce ne vom Împlini trista datorie. Nu mai știau de când călăreau astfel pe tăcute, când pădurarul se opri. După o cotitură a drumului care șerpuia printre pajiști și tufișuri joase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
luat prin surprindere și ochii lui deschiși priveau fix spre un anu me punct, undeva sus pe tavan. — Ca pe un câine, ca pe un câine l-ați azvârlit! spuse Conrad și Îngenunche la căpătâiul lui. Se făcuse dintr-odată liniște. Oamenii se retraseră către ieșire. Rămaseră doar câțiva, cei mai apropiați, care Îngenuncheară și ei cu ochii Înlă crămați. Ușor, ca un duh, Johannes se apropie cu un muc de lumânare, pe care Îl aprinse și-l Împlântă Într-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
erau deja cunoscute. În aceeași seară, mi s-a făcut deodată rău. Aveam dureri groznice În pântece și tremuram din toate Încheieturile. Medicul de la Curte m-a văzut de Îndată și mi-a dat sfatul să plec acasă. Acolo aveam liniște și familia mea mă putea Îngriji. Cum am ajuns la Veneția, mi-a fost dintr-odată bine și le-am istorisit totul Celor Zece. Ei știau unele lu cruri și, după cele povestite de mine, a devenit clar că se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
haina pătată cu sânge pe care o purtase Bodo În ziua când fusese ucis pe Stouff. Nimeni n-a aflat vreodată În ce mânăstire s-a adăpostit. Lăsase pentru Conrad o scrisoare În care-l ruga să n-o caute. „Liniștea și tăcerea În care mă voi retrage sunt singurele bucurii care mi-au rămas. Vă rog, nobile unchi Conrad, nu mi le luați.“ În vremea care a urmat, s-au auzit nenumărate zvonuri, despre mânăstirea În care s-ar fi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bun, mărginit de copaci, apoi după o curbă la deal, pe neașteptate apăru indicatorul de localitate Războieni. Între timp norii dispăruseră, schimbându-mi în bine starea de spirit ș-am hotărât să merg totuși spre mănăstire. Locul de reculegere și liniște dăinuie din vremea lui Ștefan cel Mare. Nu pot să nu amintesc un moment de dezamăgire, chiar pe platoul din fața mănăstirii. Voiam să intru în curte, când s-a apropiat un tinerel "spălățel”; credeam că-l interesau aparatele mele de
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
În rândurile care urmează veți afla povestea unei familii simple, la fel ca a multora care au suferit pe nedrept persecuțiile unui regim totalitar. Cu vârful degetului zdrelit și însângerat, călcând din ce în ce mai greu, mă grăbeam să ajung acasă. Era o liniște deplină, cu o noapte frumoasă și călduroasă. Dar, de undeva, din găurile nevăzute ale pământului, miasmele invizibile, otrăvitoare și ucigașe ieșind la suprafață din straturile cele mai infecte ale mlaștinilor, se alcătuiau în ființe cu chip de om, executând o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de periculos sub acoperișul acestei coștoroabe. 4. "DUȘMANII POPORULUI" Fusese o noapte călduroasă. Cele două geamuri erau închise. Dinspre tindă venea un firișor de aer proaspăt de afară, prin ușa întredeschisă și care nu se închidea niciodată. În cameră era liniște. Doar sforăitul monoton al fratelui meu, Mircea, se revărsa ca o barieră protectoare asupra celor șapte ființe aflate sub stăpânirea atotputernicului Morfeu. Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (Luca 2:14) Desigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
deveneau din ce în ce mai grele, ne apropiam de vagon. Încă de departe se putea citi pe ușa vagonului cifra 17. Începând de la locomotivă, 20 de vagoane (bou-vagoane) erau încărcate cu ființe umane care așteptau înfrigurate semnalul de plecare. Unde? Încotro? Era o liniște înfricoșătoare, o tăcere de sfârșit de lume. Venea Apocalipsa? Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele. (Psalm 37) La atâta amar de lume te așteptai să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ales din prieteni de-ai tatălui meu, polițiști, cu soțiile lor, precum și câteva tinere, foste colege ale mamei, de la "Fabrica de nasturi". Mama a renunțat la munca din fabrică. A devenit casnică. Începea o nouă etapă în viața lor. Pacea, liniștea și bunăstarea, înțelegerea și dragostea erau atributele acestei căsnicii. Dumnezeu își coborâse privirea asupra căminului lor, făcându-i să guste din plin bucuria iubirii mereu proaspete. mama se ocupa de gospodărie, ajutată de bapțea, după puterile ei. Bucătăria strălucea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai repede și mai repede spre o destinație numai de ea știută. Din această încleștare mută și imaginară au învins îngerii lui Lucifer, rugile noastre n-au reușit să ajungă până la Cer. Trebuia să capitulăm. Mi se făcuse foame. Era liniște în vagon. Nu se auzeau decât păcăniturile ritmice produse de roți la îmbinarea șinelor de cale ferată: Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Si-be-ri-a! Atât. Până atunci nimeni nu se gândise la mâncare. Eram atât de speriați! Dar lucru foarte curios țăcănitul acesta al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
când patrula prin sector era adesea solicitat de colegii lui din alte cartiere pentru a le da o mână de ajutor. Era cunoscut pentru agilitatea și forța fizică. În zona lui nu erau scandalagii, bătăi, tulburarea ordinii publice și a liniștii nocturne. Răufăcătorii îi știau de frică și fugeau de el ca dracul de tămâie... De altfel, era cunoscut ca un pugilist redutabil în boxul de amatori. Toată solda o aducea acasă la mama, făcând amândoi planuri de viitor și bucurându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
copii. Mulțumită tatălui nostru, pentru care familia era pe primul plan, nu duceam lipsă de nimic. Era un om cu judecată, un om chibzuit, nu risipea nici un leu. Toți banii erau aduși acasă și destinați familiei. Se părea că era liniște și pace. Dar, din nefericire, ambele erau doar aparențe înșelătoare. Nourii amenințători ai războiului se profilau la orizont. Începea cea mai mare conflagrație mondială din secolul al XX-lea. Apocalipsa nazistă și comunistă: holocaust, genocid, gulag, pogrom, deportări, lagăre de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]