24,310 matches
-
supărat că nu este primit, începu să recite o poezioară pe care o învățase de la soră-sa. Anunță cu glasul tare titlul, „Drapelul”, și începu să turuie iuteiute, ca să nu fie întrerupt: „De-l vezi trecând, ridică-ți fruntea/ șiascultă glasul de fanfară/ și de-ai simți că te-nfioară/ Să-ți amintești în clipa-aceea/ Că ești român și ai o țară/”. și fără a face pauză, tot de teamă să nu fie întrerupt, începu altă poezioară: „ Nicu, Mișu și Andruț/ Au
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
o melodie duioasă, despre care Săndel știa că se numește „Sara pe deal” și pe care Gheorghiță o învățase de la domnul învățător Obreja. Momentul era bun ca să se așeze și Săndel pe prispă, lângă ceilalți ai casei. Deodată se auzi glasul cunoscut al lui Costache care, descărcase marfa la negustorii din târg, a luat, ca de obicei, pâine și covrigi de la Haim și acum se întorcea acasă. Gheorghiță și Dumitru îi deschiseră poarta, apoi deshămară caii și-i duseră în șură
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
că l-ai găsit ieri dimineață pe tata, în fântâna ce se face în grădina publică; − Da, bădie, mă duceam să duc caii la păscut pe islaz și aud niște zgomote ciudate; mă opresc și-mi dau seama că e glas de om, venea dinspre grădina publică. Mă uit cu atenție și văd o căciulă de om pusă într-un băț, care se mișca într-o parte și alta și de sus în jos. Mi-am dat seama că trebuie să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
târzie îl făcu pe Costache să facă, cu voce scăzută, o observație cum că somnul celor din târg ar fi mai dulce decât al celor din sat. Dar cu una, cu alta, înainte de prânzul mare, cele trei vii răsunau de glasurile voioase ale culegătorilor, mulțumiți că rodul era îmbelșugat. Chiar și soarele parcă se bucura, nu era umbrit de nici un norișor, cât de mic. Pe la prânzul cel mare iată că sosi și Maria cu Maricica aducând hrana culegătorilor. Aceștia au cinstit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
poeți da’ mie îmi place îndeosebi Eminescu, cu câtă simțire patriotică a scris poezia «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie». Vreți s-ascultați prima strofă? întrebă el iar toți cei de față au fost de acord. Gheorghiță își drese glasul și începu: «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie/ țara mea de glorii, țara mea de dor?/ Brațele nervoase, armă de tărie/ La trecutu-ți mare, mare viitor!/ Fiarbă vinuncupe, spumege pocalul,/ Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc/ Căci
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
îi dădu mâna să iasă din groapă. Curgea apa murdară de pe el ca de pe snopul de cânepă când îl scoți de la topit, din baltă. − Marie, du-mă la o casă de om că nu mai ajung la Pungești, rosti cu glasul sfârșit Costache; L-a ajutat să urce în căruță apoi luând hățurile îndemnă caii la drum. Ajunși în Rediu au cerut găzduire la unii gospodari, cu case mai răsărite , dar nu au fost primiți decât de o țigancă bătrână care
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
cărturarii din târg și cu negustorii cărora le face cărăușie în chirie. în vreme ce îi treceau prin minte și punea cap la cap zvonurile și știrile ce le afla în drumurile sale, Costache aude bătăi în poartă și cum strigă un glas de bărbat: − Bade Costache, bade Costache ! − Ia du-te, Maricică, și vezi cine bate, o îndeamnă Costache pe fiică-sa care împlinisecincisprezece ani, și depăna lâna de pe un fus. Aceasta îl văzu la poartă pe Ghiță Stoleru, poștașul pe care
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
echilibru pe lângă tânărul monarh. Generalul Antonescu a declarat că România devine un aliat al Germaniei lui Hitler și în felul acesta pe români îi așteaptă zile grele și poate chiar război. Maria ascultă în liniște potopul de știri povestite cu glasul scăzut de către Costache și era îngrijorată de moarte de soarta țărișoarei noastre pe care o iubea din toată inima. Era îngrijorată în mod deosebit de teama că va fi război și că feciorii ei vor lua parte îndurând mizerie, foame, boli
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
se pot întâmpla multe nenorociri” își continuă gândurile Ileana. întorcându-se în odaia unde dormise, aruncă o privire asupra lui bărbatu-său care încă dormea, dar se vedea că este pe cale să se trezească. − Toadere, mai dormi? întrebă Ileana cu glasul blând, privind cu drag la fruntea tot mai pleșuvă a celui care era tovarășul ei de viață; − Nu...Ce-i? Ce este, Ileană? S-a întâmplat ceva? − Nu, Toadere, nu s-a întâmplat nimic. Te-am întrebat dacă mai dormi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
creangă mai lungă. Așa am făcut da’ când mă legănam prin aer am auzit cum s-a rupt creanga și m-am trezit, cu tot cu creangă, în grâul lui Bastache. Așa a fost, Maricico, acum mă crezi? întrebă, cu speranță în glas, Săndel; − Te cred, da’ să fie o lecție pentru tine, nu era mai bine să fi spus de la început adevărul, cum s -a întâmplat totul? încheie discuția Maricica. Au aflat adevărul și ceilalți frați ai lui Săndel , dar mai târziu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
din cauza fumului. Se îndreptă spre gemetele ce se auzeau spre poartă și-l găsi pe Săndel cu o rană la piciorul stâng, care sângera. Strigă spre maică-sa să vină cu o bucată de pânză ca să bandajeze rana și auzi glasul lui Lențâca, dinspre colțul bucătăriei de vară; se duse repede spre ea și o găsi de asemenea rănită și plină de sânge ce curgea din rana de la șoldul piciorului stâng. O strigă pe Emilia să vină și s-o bandajeze
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
-i spun. Un nod din gâtul meu nu-mi dădea pace... Înainte de a ajunge la mine tata trecuse pe la cancelaria școlii și, deci, aflase despre situația mea disperată. Tata mă privește liniștit cu ochii lui albaștri și cu blândețe în glas mă întreabă care-i situația... Drept răspuns din partea mea... un hohot de plâns înăbușit și cu rușine și obidă îi spun încet de doi și trei din catalog... Am câștigat atunci în ochii tatei prin sinceritatea răspunsului meu, prin rostirea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
la ora următoare. Nu eram singurul din clasă în această situație, ba pot spune că în clasa mea, la început această situație era generalizată. Asistasem uneori la dojenile și admonestările făcute colegilor mei de unii părinți. Li se spunea cu glas tare că vor fi dați la meserii, chiar și la ciobotărie, de parcă cizmăria n-ar fi fost și ea o meserie onorabilă din care se putea trăi!... M-am îndulcit cu bunătățile făcute de mama și am continuat șirul orelor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ordonat și în final, când ne-a adus tezele am avut una din cele mai mari satisfacții ca școlar începător! Pornind de la note de 2 și 3, se ajunge la ultima teză adusă și anume la teza mea. Cu același glas tare și cald, profesorul se adresează clasei în general... „Și acum, domnilor, cea mai bună teză este a lui Mănăstirică Alex”! Să auzi și să nu crezi! Să fii blagoslovit cu nota 10 și să fii dezmierdat, acest lucru nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
uniforme școlare și comportament corect și moral în același timp în școala românească actuală... Au urmat ceva mai mult de două săptămâni de vacanță, cu sărbători multe, cu obiceiuri și datini, atât de fermecătoare și frumoase! Răsunau ulițele satului de glasurile copiilor și chiar și ale maturilor care, pe echipe, mergeau cu colindul, cu steaua, cu plugușorul, cu sorcova, cu Jieni și haiduci și cu hora cu scrânciob din centrul satului. Curat prin case, cu suflete și inimi curate, satul meu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pe clase. Tot timpul anului am învățat cu spor și atât! Acum însă, am o strașnică surpriză! Directorul nostru, Ion Chiriceanu, cel cu multe dioptrii, când ajunge la clasa mea, își scoate ochelarii, privește întreaga asistență de pe scenă și cu glas sonor, solemn spune răspicat: „La clasa a doua, premiul I pe clasă și pe școală, cu media generală 9,45, elevul M”. Emoționat la maximum - nu mă așteptam la așa ceva - plec de lângă tata în ropote de aplauze și pe scenă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
întâietate și când acesta ajunge în dreptul meu se oprește, mă mângâie părintește pe obraz spunându-mi: „- Măi băiatule, tu ești cel mai bun elev din școala noastră? Cinste ție și părinților tăi!” Tata, aflat lângă mine, cu emoție profundă în glas, îi răspunde: „Ii-al meu băiatul!”. Viitorul director îi strânge mâna tatei și-i spune la rândul său: „Cinste dumitale! și-ți mulțumim că ne-ai dat cel mai bun elev din toată școala”. După el, directorul și toți profesorii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
incinta școlii, exteriorul pe toată întinderea, iar cei doi oameni mă întreabă cu ce ocazie pe la ei? Le spun sec: „Sunt directorul acestei școli!” Amândoi, cei doi oameni își lovesc obrazul cu palma și-mi spun cu oarecare reținere în glas: „Vai, tovarășe, dar n-ai găsit o altă școală? Că aici e... cum se vede”. Timp de o oră discut cu ei, despre repararea școlii și termenul de reparat. Erau prea multe de făcut... și voiau să se lase păgubași
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
dau în ordinea planificării lor. Încă din prima zi de pregătire ocup un loc în primul rând de bănci lângă o studentă din Râmnicu-Sărat. Cum aveam absolută nevoie de ochelari, dar nu aveam timp, audiam cursurile, stenografiam, colega citea cu glas tare, fiindu-mi de un real folos, iar eu formulam ideile generale și făceam sinteza celor predate și reamintite de colega de bancă. Înainte de examen, fac o vizită fostului meu profesor de istorie, Constantin Iacomi, din primele clase de școală
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
spunându-mi că va rămâne ceva mai mult în pat. Către ora 17 ies prin curte cu unele mici treburi gospodărești și peste puțin dau să intru în casă. Ușa de la bucătărie a scârțâit și atunci mă aud strigat cu glasul ei, de totdeauna: „Sandy, vino repede de-mi ține capul cu palmele, că rău mă mai doare!” Imediat sunt lângă ea, îi îmbrățișez capul cu ambele mâini, ea se uită la mine, îmi zâmbește, mă privește o clipă cu ochii
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Sigura mea rugăminte este să fiu lăsat în pace!!! Și cât de mult voiau să nu mă lase în pace!!! Aparent calm, părăsesc sala de ședințe. Cei trei tac și mă privesc... depărtându-mă. La ședința următoare, secretarul spune cu glas tare că am amenințat direct biroul organizației de partid. Fără să cer cuvântul, mă adresez celor prezenți spunându-le exact cele relatate mai sus și cer ca adunarea să se pronunțe, dacă am amenințat sau nu pe cei din birou
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
înțelege ce vrea Mariana. Atunci a explodat și ea spunând cu voce ridicată: „Sculați și manifestați pe stradă, trageți clopotele, că pe noi ne împușcă prin apartamente la București”. Telefonul îi era de mult sub ascultare - probabil și al meu. Glasul desperării și al fricii cuibărite atâția ani se auzea exprimat către provincie, unde era... liniște!... Am urmărit la televizor evenimentele. Despachetez imediat și repun în funcție televizorul și urmăresc desfășurarea evenimentelor ce au survenit cu venirea unora și plecarea altora
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
linie ascendent democrată. Duminică, 21 iulie, era o zi obișnuită pentru mine. Seara, după ora 22 mă culc și dorm ca un prunc proaspăt îmbăiat. Către ora 4, în dimineața zilei de luni, mă trezesc dintr un vis - spunând cu glas tare: „Iliescu trebuie să dea în primire!”, spuneam eu în vis celor care mă înconjurau. Mă dezmeticesc din acest somn, mai trece un timp, readorm și pe la ora șapte mă trezesc spunând iarăși cu glas tare: „Iliescu trebuie să dea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
dintr un vis - spunând cu glas tare: „Iliescu trebuie să dea în primire!”, spuneam eu în vis celor care mă înconjurau. Mă dezmeticesc din acest somn, mai trece un timp, readorm și pe la ora șapte mă trezesc spunând iarăși cu glas tare: „Iliescu trebuie să dea în primire!” Era, deci, luni 22 iulie 1996, ora 7. Mi-am zis atunci la lumina acelei dimineți de iulie că acesta e un vis aparte și am notat undeva doar atât: „21 spre 22
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
sorei noastre bune, eterna Franță. Acum mă bucuram și pentru că în timpul războiului am suferit pentru înfrângerea momentană a aceleiași Franțe. Pe teritoriul francez aveam impresia că atât locurile, cât și oamenii erau mai altfel ca până acum! Să fie oare glasul obârșiei noastre comune??!! Fiică-mea terminase de mult pregătirile în vederea primirii și sărbătoririi celor 81 de ani ai mei. A ieșit să se mai plimbe pe o vreme splendidă și a trecut și pe la societatea de transport ce mă aducea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]