27,087 matches
-
Bănci frumoase, multicolor vopsite, se aliniau de-a lungul aleii, îmbiindu-te la meditații nu tocmai optimiste asupra efemerității existenței umane pe Planeta Albastră. Grupuri de oameni de toate vârstele ocupau băncile parcului, bucurându-se de frumusețea peisajului și de liniștea binefăcătoare. Populația înaripată a zburătoarelor dădea un farmec în plus locului prin sonoritatea armonioasă a trilurilor dialogate. Era un proces cu dublă acțiune terapeutică: pe de o parte se eliminau toxinele acumulate în sufletele obidite ale oamenilor, iar, pe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
vorba ori cu fapta știu că n-am nicio șansă de intrare în Rai. Însă, dacă, prin absurd, aș ajunge vreodată să pot arunca o privire în grădina Edenului, n-aș dori să găsesc acolo altceva decât momentele de extraordinară liniște interioară, de armonie cu natura lucrurilor înconjurătoare, tot ceea ce am simțit stând în preajma surorii mele, Silvia...! Vizavi de casa în care locuiam noi, într-o locuință la fel ca a noastră, își găsise adăpost o femeie sărmană care avea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mea cea bună, Silvia? 15. VINE AMARADIA MARE! De la casa noastră până la marginea satului Romanești era ceva mai mult de un kilometru. Din spatele ultimei case începea izlazul comunal: o mare de verdeață care îți odihnea sufletul zbuciumat prin vastitatea și liniștea binefăcătoare. Albia pârâului era situată la vreo 3-4 metri mai jos decât cota izlazului. Așa se face că, pe vreme de ploaie, cireada, care, la amiază, era, de regulă, dusă la adăpat, urca cu greu înapoi pe izlaz din cauza lutului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
un haos înfiorător. Imaginați-vă: douăzeci de locuințe la parter, douăzeci de familii cu părinți, copii, bunici, socri, cuscri și alte soiuri de rubedenii. În curtea strâmtă era o zarvă perpetuă: strigăte, plânsete, râsete, înjurături și văicăreli, încât odihna și liniștea erau surghiunite pe întreaga durată a zilei, ele având regim de "flotant" doar în timpul nopții, când toată plodărimea asta care alcătuia Babilonul imobilului se retrăgea la culcare. Dar omul se obișnuiește și cu răul. Până la urmă, bunica a primit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pus la punct inclusiv transportul până la locul de veci. Sicriele au fost aduse de la Craiova și acum bapțea și nepoata stăteau liniștite și tăcute una lângă alta în camera de curat. La căpătâiul lor, lumânărie ardeau în sfeșnice. Era o liniște încărcată de suferință; arareori se auzea câte un oftat. Da. Moartea lovise fără milă. De ce două vieți? De obicei se pleacă așa, pe rând, câte unul. Și cu o anumită logică și rânduială: pleacă mai întâi cei care și-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Tot mai des băteau clopotele bisericilor, anunțând plecarea într-o lume mai bună și încetarea suferințelor pentru cei răposați. Păsările și animalele mai mici și mai mari fuseseră scarificate ori pieriseră, pur și simplu, de foame. Peste sat se așternuse liniștea sinistră premergătoare unei catastrofe iminente. Soarele ardea fără cruțare tot ce mișca, tot ce era viu, manifestându-și disprețul suveran față de pigmeii tereștri intrați în agonie. Fâlfâind prelung stiharul Moartea face inventarul Celora aduși cu carul; Zvârliți noaptea, fără lună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
își făcea cu anevoie rondul pe traseul arhicunoscut; se oprea în vârful dealului, își debita cu toată seriozitatea aria lui canină îmbibată de atavisme, apoi se oprea, ascultând cu urechile ciulite răsuflarea fierbinte a pământului ars de secetă. În această liniște nocturnă nu se auzea nimic, nimic. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă." (G. Coșbuc) Amețit de această tăcere de sfârșit de lume, cu capul lui mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
oprea în vârful dealului, își debita cu toată seriozitatea aria lui canină îmbibată de atavisme, apoi se oprea, ascultând cu urechile ciulite răsuflarea fierbinte a pământului ars de secetă. În această liniște nocturnă nu se auzea nimic, nimic. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă." (G. Coșbuc) Amețit de această tăcere de sfârșit de lume, cu capul lui mare așezat pe labele din față, Haiduc intra în împărăția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de obicei am ieșit pe prispa casei și stăteam pe o țolică rezemat de perete. Nu mă frământa niciun gând, nu mă preocupa nimic în mod special. Pur și simplu stăteam și respiram prin toți porii, prin toată făptura mea, liniștea și frumusețea peisajului. Soarele încă nu lovea cu toată intensitatea pământul ars de secetă. "Eu cred că veșnicia s-a născut la sat" zice un poet ardelean. Așa o fi. Noi credeam însă că seceta dura de o veșnicie, întrucât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
avea de străbătut până la acel punct terminus unde se va opri cuminte și supus în fața Tatălui Ceresc. Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace. (Luca 2:29) Trupul bunicului meu necăjit și amărât își va găsi liniștea intrând în circuitul perpetuu al materiei universale din care inițial am fost alcătuiți: molecule și atomi. Totul era spus. Trebuia să plece. Ce să mai aștepte? "Ce să aștept să vie și ce să înțeleg, Când peste mine timpul se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
coridor nu se aud pași, am slăbit strânsoarea și ne-am tras cu toții sufletul, rămânând mai departe pe poziție. Deodată se aud pași. Tot mai hotărâți, mai aproape și mai aproape și se opresc în fața ușii. El e! În clasă, liniște. El apasă puternic de clanță în jos, noi cu toată forța în sens contrar: de jos în sus. Mâinile noastre mici și slabe nu aveau forța acestui cimpanzeu turmentat. În cele din urmă clanța a picat în mâinile lui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Da, mama era într-adevăr obosită, dar era mulțumită și bucuroasă că seara se întorcea la cuibul ei sărăcăcios, cu sacoșa cu pâine și mâncare pentru copilași. Da. Era bucuroasă. Copiii erau sănătoși, cuminți și ascultători. Aveau ce mânca. Era liniște și pace. Spre dimineață, în zori, zâmbetul mamei s-a metamorfozat brusc în groază, iar copiii înspăimântați se trăseseră îngroziți în spatele mamei pentru a fi apărați, protejați, salvați. Ce se întâmplase? Din "rânduiala" Ta, Doamne, veniseră "lupii" înarmați cu pistoale-mitralieră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
asta, mă bate gândul că ai coborât pe Pământ mai mult pentru a face rău decât bine, și că suferințele noastre îți furnizează senzații similare cu cele ale Marchizului de Sade! În partea de vagon a familiei Butu, era o liniște aparentă, încărcată de presimțiri sumbre. Bătrâna era bolnavă rău și toți ceilalți erau împrejurul ei pentru a-i fi de ajutor. N-a vrut, ori mai degrabă nu a putut mânca nimic. Cu anevoie a înghițit puțină apă. Atât. Stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și în Sfântul Duh, vom învinge până la urmă toate greutățile din calea noastră. Curaj! Eram mici, dar înțelegeam "clipa", simțeam tensiunea momentului. Ne-am așezat, dar nu mișca nimeni, ochii noștri, fără să clipească, erau ațintiți spre mama. Era o liniște încărcată de teamă. Nu se auzea nimic. Doar țăcănitul roților la capătul șinelor. Atât. Plecam spre BĂRĂGAN. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, eu am învins lumea. (Ioan 16:33) 2. "DAR DIN DAR SE FACE RAI" sau IUBIREA
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
alții aveam, de fapt, aceeași soartă. Eram înfricoșați și complet demoralizați: niște jucării în mâna destinului atotputernic, pe care nu-l puteam controla, nici nu-l puteam evita. Tot ceea ce puteam face era să așteptăm. Dar ce? Ce anume? Era liniște. Doar țăcănitul roților la extremitatea șinelor ne amintea că eram așezați direct pe platforma unui vagon de transportat animale, situată deasupra unor roți care se învârteau amețitor. Dragii mei copii, noi am învățat împreună cele zece porunci. Le-ați memorat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia. (David 102) Unde sunt milostenia și îndelunga-răbdare? Unde? Sunt complet tulburat, Doamne! Ajută necredinței mele! Luminează-mă! ... Se lăsase întunericul peste țară și peste sufletele noastre debusolate. Era liniște în colivia noastră cu gratii; nu se auzea decât lătratul sacadat, ritmic și obstinat al roților la extremitatea șinelor ca un memento dureros al unei epopei dramatice: da-da, da-da, da-da... Pe fondul acesta de huruială neîntreruptă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a luptat, zi de zi, ceas de ceas, să ne hrănească, să ne educe, să ne îndrume pașii pe căile drepte, cinstite și neîntinate ale acestei vieți atât de zbuciumate, imprevizibile și, de cele mai multe ori, revoltător de indiferente. Se făcuse liniște deplină. întunericul era stăpânul de necontestat, misterios și discreționar al întregului spațiu cuprins între pereții vagonului. Ambele familii își dormeau somnul încrâncenat și înfiorat de tresăriri bruște, necontrolate, ca ale celor condamnați irevocabil de un tribunal anonim și sinistru. Nicio
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pronunțată și executată rapid, cu îndemânare și meticulozitate. "Sabia lui Damocles" lovise din plin și retezase la modul figurat capetele acestor "vinovați fără vină", aruncând în coșul însângerat al istoriei toate planurile, proiectele, speranțele și visele spulberate brutal. În această liniște dramatică, de sfârșit de lume, doar Mircea, fratele nostru cel mai mare, emitea valuri-valuri de armonii distonante, amalgamate în tonalități discrepante, pe fondul cărora își mâna voinicește, harnic și conștiincios, ca de obicei, turma de godaci la ronțăit jir. Instrumentele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mai mult praf, mai puțin pietriș, mai multe denivelări și hârtoape, și prea puține postate cu drum lin și neted ca-n palmă. În stânga și-n dreapta drumului spini și mărăcini printre tufe de boz și boscheți de porumbele. Era liniște. Nu se auzea decât mersul motorului. Era cald și senin, într-o frumoasă zi de iunie. Cerul era de un albastru voronețian, iar soarele, privindu-ne perpendicular pe creștetul capului, încerca să distingă, prin vârtejul prafului gros care ne acoperea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
înaltă, în conformitate cu ritualurile stricte ale sacerdoților spartani! Dar așa, Doamne, ce bine că nu m-am născut acolo și că am văzut lumina zilei într-o țară cât de cât emancipată, unde creaturile asemănătoare Ție sunt lăsate să trăiască în liniște și pace, în deplină concordanță cu al doilea comandament al religiei creștine, manifestându-și față de aproapele lor o "iubire" atât de mare și de intensă, încât ar fi capabile să-l înghită cu tot cu pene...! Cât sunt de necercetate judecățile Lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ai așa, o cât de mică părere de rău? Te mustră conștiința măcar un pic? S-a întâmplat vreodată ca noaptea să ai coșmaruri, să Te zvârcolești în așternut, să ai vise urâte și grele insomnii, care să-Ți alunge liniștea și somnul binefăcător și să te facă să regreți sincer cele înfăptuite? Te compătimesc, Doamne. Tare mi-e milă de Tine, de bătrânețile Tale, de reumatismul ăla afurisit care nu-Ți mai dă pace și Te chinuiește mereu... Din păcate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de ajuns că trăiești. Între gratuitate și fericire e o legătură mai directă decât s-ar crede. Permiteți-mi să închei autocitându-mă (cu scuza de rigoare că nu știu cât timp mă mai desparte de imposibilitatea de a mai face acest gest): "liniștea cerului coboară în inima celui ce nu vrea nimic" (cap. 1 din ciclul "Pietrele și norii (persoana)" din volumul Cineva care nu mă cunoaște umblă pe străzi, Ed. Limes, 2008). (14 iunie 2010, București) Ana Blandiana Acum, pe măsură ce Memorialul devine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
atunci știam doar că se lansau despre mine cele mai absurde zvonuri, că nu mai avem telefon, că nu mai sosea poșta, că nu mai îndrăznea nimeni să vină la noi). Am parcurs relativ ușor această perioadă dură pentru că în liniștea pe care o crease în jurul nostru decuparea din contextul social am început să scriu romanul " Sertarul cu aplauze", despre care îmi închipuiam că va fi o carte postumă și în care tot ceea ce trăiam devenea materia primă pentru ceea ce scriam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
zi din viața Dumneavoastră? Sunteți un om împlinit? Cred că împlinit mă voi putea declara în clipa în care voi părăsi această lume! Sînt însă destul de împăcat cu mine și cu această lume, ceea ce îmi dă un anume confort, oarece liniște, ceea ce e bine, pentru că sînt "tînăr și neliniștit" de felul meu! O zi din viața mea? Doamne iartă! Aș putea spune că o zi din viața mea e un roman! Deci ar fi rafturi întregi de romane, dacă privesc viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
asalt în fiecare por se adună zeci de cadavre care îmi întunecă orice perspectivă personală. Sînt cimitirul cel bun al familiei cu nume scrise pe pietre care într-o zi vor dispărea în plesnetul norilor șampanizați. Va fi furtuna de dinaintea liniștii? Dar lucrurile nu se opresc aici Luptătorul de la Marathon coboară din cînd în cînd ca să vestească lehamitea de după izbîndă. Învinșii coboară și ei istoria le-a dat dreptate pulberea rodește deopotrivă în valea mănoasă a Nilului dar și în pustiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]