24,196 matches
-
surprinzător de apropiate de cele reale, mai ales având în vedere lipsa totală a oricăror date cu privire la subiect în acel moment. Cu toate acestea, scenariul s-a dovedit a fi impracticabil în condiții de siguranță pentru călătoria în spațiu cu echipaj uman deoarece necesită un timp mai lung pentru a atinge viteza de evadare cu limitarea accelerației la limitele suportabile pentru pasageri. Personajul Michel Ardan din roman a fost inspirat de Félix Nadar. "" formează prima parte a unei aventuri încheiate cu
De la Pământ la Lună () [Corola-website/Science/321253_a_322582]
-
un oficial otoman al cărui rival, Robur, a realizat o serie de arme pentru a-l contracara, una dintre ele fiind o tentativă de a trimite pe Lună o misiune formată din trei oameni. În timpul călătoriei de întoarcere de pe Lună, echipajul navetei Apollo 11 s-a referit la cartea lui Jules Verne în timpul unei emisiuni televizate din 23 iulie. Comandantul misiunii, astronautul Neil Armstrong, a spus: "Cu o sută de ani în urmă, Jules Verne a scris o carte despre o
De la Pământ la Lună () [Corola-website/Science/321253_a_322582]
-
Jules Verne a scris o carte despre o călătorie spre Lună. Naveta sa, Columbia, a fost lansată din Florida și a aterizat în Oceanul Pacific după ce a încheiat călătoria spre Lună. Ni se pare potrivit să vă împărtășim câteva dintre gândurile echipajului, ținând cont că naveta Columbia din zilele noastre se va întâlni mâine cu planeta Pământ și același Ocean Pacific." În "Back to the Future Part III", Clara Clayton îl întreabă pe Emmett Brown dacă e de părere că omenirea va
De la Pământ la Lună () [Corola-website/Science/321253_a_322582]
-
a distrus nava-amiral a flotei britanice - crucișătorul Hood - și a avariat 1 crucișător și 1 cuirasat inamic. În urma acestei misiuni epice, atacat direct de circa 15 de nave de război britanice, Bismarck a fost extrem de grav avariat și sabordat de echipajul său în dimineața zilei de 27 Mai 1941. Soarta cuirasatului german a reprezentat un punct de cotitură în războiul naval, deoarece marile puteri au început sa conștientizeze vulnerabilitatea marilor nave de război în fața avioanelor lans-torpilă, fapt ce a determinat schimbarea
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
eroarea de detecție fiind de circa 0.5% x distanță. Alte echipamente: Avioane: 4 hidroavioane Arado 196, plasate în hangare de la centrul navei. Echiparea lui Bismarck s-a încheiat la 24 August 1940. Din septembrie, au început testele și instruirea echipajului. Comandantul navei a fost numit Ernst Lindemann. Într-un test executat în octombrie 1940, la un deplasament de 43.000 tone, și o putere de 118.000cp, în apă de mică adâncime, nava a obținut o viteză de 28.36
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
a declarat nemulțumit de lipsa pieselor de schimb și a insuficienței ajustări a calculatoarelor de bord și a lifturilor de muniție. Drept urmare, nava a reintrat în port pentru ca problemele să fie rezolvate. Abia în martie 1941 au fost reluate testele, echipajul având în această perioadă permisie pe perioadă nedeterminată. Testele din martie s-au dovedit a fi mai bune ca cele din noiembrie, însă existau destul de multe probleme tehnice serioase. În plus, cu doar 1 lună de experiență la bord, echipajul
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
echipajul având în această perioadă permisie pe perioadă nedeterminată. Testele din martie s-au dovedit a fi mai bune ca cele din noiembrie, însă existau destul de multe probleme tehnice serioase. În plus, cu doar 1 lună de experiență la bord, echipajul era departe de a fi "gata de luptă". Cu toate acestea, decizia conducerii Kriegsmarine a fost de a porni un raid împotriva convoaielor din Atlantic. Cum nu existau alte nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu Prinz Eugen au fost
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
zilei de 26 mai. De la 12 km, Bismarck a deschis foc cu turelele prova, încadrând instantaneu nava britanică. Deși nici un proiectil nu l-a lovit direct, schije de obuz au perforat armura crucișătorului englez, provocând moartea a 6 membri ai echipajului și rănirea a încă 9. "Sheffield" s-a retras sub o perdea de fum, în noapte, așteptând sosirea întăririlor. Noaptea, cele 4 distrugătoare din escorta escadrei grele au realizat atacuri cu tunurile și torpilele. Focul de pe Bismarck le-a ținut
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
la distanță de peste 6 km, iar atacul cu torpile a fost în consecință ineficient. Două dintre distrugătoare au suferit avarii ușoare, din cauza schijelor. Ultima bătălie - 27 Mai 1941 După respingerea a 3 valuri de avioane și a atacurilor de noapte, echipajul de pe Bismarck era extenuat (practic nu dormiseră deloc din seara de 24 mai). Starea mării s-a înrăutățit, o furtună de forță 10 măturând Marea Nordului. Pe la ora 8:00 dimineața, King George Vth și Rodney l-au detectat pe Bismarck
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
lansate de escadra britanică și-au găsit de asemenea ținta. Cu toate acestea, "Bismarck" continuă să plutească, deși suprastructurile erau cuprinse de flăcări. Căpitanul a dat ordinul de sabordare la 10:05, iar la 10:10, acesta a fost executat. Echipajul a deschis valvele etanșe, provocând inundarea bruscă a navei. La 10:30, Bismarck s-a scufundat, împreună cu circa 400-500 de membri ai echipajului. Peste 1500 de supraviețuitori de pe "Bismarck" se zbăteau în apa înghețată. Crucișătoarele britanice au început să îi
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
Căpitanul a dat ordinul de sabordare la 10:05, iar la 10:10, acesta a fost executat. Echipajul a deschis valvele etanșe, provocând inundarea bruscă a navei. La 10:30, Bismarck s-a scufundat, împreună cu circa 400-500 de membri ai echipajului. Peste 1500 de supraviețuitori de pe "Bismarck" se zbăteau în apa înghețată. Crucișătoarele britanice au început să îi culeagă, dar după ce au salvat doar 115 oameni, s-a dat alarma de atac submarin. Într-adevăr, 1 U-boat german se afla în
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
până în 1921. Au fost folosite materiale de bună calitate, atât la oțelul de construcție, cât și la plăcile de blindaj. Oțelul folosit la centura cuirasată era de tip Krupp post-1910, practic cea mai puternică armură din anii '20. Spațiile destinate echipajului erau destul de înghesuite, fapt ce determina o serie de disconforturi în viața de zi cu zi și anumite ineficiențe în situațiile de luptă (se ajungea destul de greu din anumite puncte ale navei la posturile de luptă). Citadela navei acoperea circa
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
total 48 de proiectile de 381mm, fără să cauzeze vreo pagubă. Nava britanică a fost însă lovită puternic începând cu 5:58: Din cauza exploziei foarte rapide și a scufundării navei în mai puțin de 1 minut, doar 3 membri ai echipajului au reușit să se salveze. Ceilalți 1415 au dispărut odată cu nava britanică. Cei trei supraviețuitori au fost salvați de unul dintre distrugătoarele de escortă, la două ore după bătălie. <references> 2016
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
dintre care una prezintă America de Nord acoperită în porțiunea sa nordică de nori. În ciuda unei avarii a Modulului de Comandă, avarie care era să ducă la renunțarea la aselenizare, Apollo 16 a reușit să aselenizeze pe Terra Descartes la 21 aprilie. Echipajul misiunii Apollo 16 a fost, conform procedurilor proiectului, echipajul de rezervă al celebrei misiuni Apollo 13, misiune care, în ciuda unei explozii la bord în drum spre Lună, a reușit, cu prețul renunțării la aselenizare, să revină în siguranță pe Pământ
Apollo 16 () [Corola-website/Science/321300_a_322629]
-
nordică de nori. În ciuda unei avarii a Modulului de Comandă, avarie care era să ducă la renunțarea la aselenizare, Apollo 16 a reușit să aselenizeze pe Terra Descartes la 21 aprilie. Echipajul misiunii Apollo 16 a fost, conform procedurilor proiectului, echipajul de rezervă al celebrei misiuni Apollo 13, misiune care, în ciuda unei explozii la bord în drum spre Lună, a reușit, cu prețul renunțării la aselenizare, să revină în siguranță pe Pământ. Astfel, comandantul misiunii a fost astronautul John Young, aflat
Apollo 16 () [Corola-website/Science/321300_a_322629]
-
misiunea Apollo 13 și înlocuit în ultimul moment, a ajuns în cele din urmă pe Lună cu misiunea Apollo 16. Atât Mattingly, cât și Duke erau la primul zbor spațial. Deși nu s-a făcut un anunț oficial, la început echipajul de rezervă trebuia să aibă componența Fred Haise (comandant), William R. Pogue (pilot al modulului de comandă) și Gerald Carr (pilot al modulului lunar), care în mod normal ar fi fost echipajul misiunii Apollo 19. Cum, însă, misiunile 18 și
Apollo 16 () [Corola-website/Science/321300_a_322629]
-
s-a făcut un anunț oficial, la început echipajul de rezervă trebuia să aibă componența Fred Haise (comandant), William R. Pogue (pilot al modulului de comandă) și Gerald Carr (pilot al modulului lunar), care în mod normal ar fi fost echipajul misiunii Apollo 19. Cum, însă, misiunile 18 și 19 ale programului Apollo au fost anulate în septembrie 1970, s-a decis ca echipajul de rezervă al misiunii Apollo 16 să fie format, alături de Fred Haide, din Stuart Roosa (pilot al
Apollo 16 () [Corola-website/Science/321300_a_322629]
-
modulului de comandă) și Gerald Carr (pilot al modulului lunar), care în mod normal ar fi fost echipajul misiunii Apollo 19. Cum, însă, misiunile 18 și 19 ale programului Apollo au fost anulate în septembrie 1970, s-a decis ca echipajul de rezervă al misiunii Apollo 16 să fie format, alături de Fred Haide, din Stuart Roosa (pilot al modulului de comandă) și Edgar Mitchell (pilot al modulului lunar), care zburaseră cu misiunea Apollo 14, iar Pogue și Carr au fost trecuți
Apollo 16 () [Corola-website/Science/321300_a_322629]
-
din această zonă este mai potrivită. La bordul capsulei au fost tot trei astronauți, misiunea a durat mai puțin de o săptămână, iar la întoarcere vehicolul a fost recuperat din ocean după parcurgerea unei orbite lunare. Pe 25 iulie 1971, echipajul navetei "Apollo 15" a numit un crater lunar "Saint-Georges", ca un omagiu adus lui Jules Verne. În capitolul al III-lea al romanului, " Unde călătorii se instalează", în compartimentul cu provizii este găsită din întâmplare o sticlă cu șampanie de
În jurul Lunii () [Corola-website/Science/321305_a_322634]
-
de expediții menite să dea de urma soțului ei dispărut. Expedițiile se dovedesc în cele din urmă a avea succes, una dintre ele găsind pe o insulă urme ale naufragiului vasului căpitanului John. Acolo sunt regăsite cadavrele unei părți a echipajului, restul reușind să plece înapoi pe mare și să ajungă în Australia, unde este capturat de un trib de indigeni. Singurii supraviețuitori în mâinile canibali, John Branican și Harry Felton, sunt ținuți de indigeni ani de zile în vederea unei răscumpărări
Doamna Branican () [Corola-website/Science/321318_a_322647]
-
el și mulții alții, inclusiv căpitanul de pe "Jane", William Guy, au supraviețuit tentativei de asasinat de pe Tsalal. Guy, care îi povestise anterior lui Jeorling despre Pym, se dovedește a fi fratele lui William Guy. El decide să vină în ajutorul echipajului de pe "Jane". După ce se aprovizionează la Tristan d'Acunha și își completează echipajul pe Insulele Falkland, se îndreaptă spre sud. Printre noii veniți la bord se numără și un marinar misterios pe nume Hunt, dornic de a se alătura căutării
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
de asasinat de pe Tsalal. Guy, care îi povestise anterior lui Jeorling despre Pym, se dovedește a fi fratele lui William Guy. El decide să vină în ajutorul echipajului de pe "Jane". După ce se aprovizionează la Tristan d'Acunha și își completează echipajul pe Insulele Falkland, se îndreaptă spre sud. Printre noii veniți la bord se numără și un marinar misterios pe nume Hunt, dornic de a se alătura căutării fără a-și expune motivele. Vremea neobișnuit de blândă pentru acel început de
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
Falkland, căutând o modalitate de a reveni în sudul extrem, pentru a-l căuta pe Pym, iar "Halbrane" i-a oferit această oportunitate. Guy și Peters decid să împingă căutarea și mai mult spre sud, spre nemulțumirea unei părți a echipajului conduse de Hearne, care crede că ar trebui să abandoneze căutarea și să revină acasă înainte de sosirea iernii. Peste puțină vreme, "Halbrane" este distrusă de un aisberg, echipajului care scapă rămânându-i doar o barcă. Aisbergul pe care s-au
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
împingă căutarea și mai mult spre sud, spre nemulțumirea unei părți a echipajului conduse de Hearne, care crede că ar trebui să abandoneze căutarea și să revină acasă înainte de sosirea iernii. Peste puțină vreme, "Halbrane" este distrusă de un aisberg, echipajului care scapă rămânându-i doar o barcă. Aisbergul pe care s-au refugiat supraviețuitorii plutește în derivă și trece de Polul Sud, eșuând apoi pe malul unui ținut neospitalier, dar fără a trece înapoi bariera de gheață care desparte Oceanul
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
-i pe cei părăsiți la perspectiva îngrozitoare a iernării în Antarctida. La scurt timp după acest incident, cei lăsați în urmă capturează o barcă indigenă care plutește pe ape. În ea se află căpitanul William Guy și patru supraviețutori ai echipajului lui "Jane", în stare de inconștiență și foarte aproape de o moarte prin înfometare. Peters îi aduce la țărm, iar oamenii de pe "Halbrane" îi ajută să își revină în puteri. William Guy își spune apoi povestea. La puțină vreme de la explozia
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]