23,236 matches
-
-i persoană." De aceea este de foarte de timpuriu pasionat de marionetă, căci lipsită de viață, ea nu este decât un simbol. Utilizarea ei permite evacuarea emoției brute, declanșată de prezența carnală a actorului, în care nu are încredere. Orice emoție, nemediatizată, iese din domeniul artei. Craig dă ca exemplu arta egipteană, pe care o admiră în mod deosebit, în care nu transpar niciodată sentimentele artistului. "Arta egipteană ne arată din plin cât de mult își interzicea artistul exprimarea oricărui sentiment
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emana din ea un spirit viu, se va înveșmânta cu o frumusețe de mort. Cuvântul mort vine firesc sub peniță prin apropiere cu cuvântul viață, de care fac uz fără încetare realiștii." În impasibilitatea ei absolută, "supramarioneta" înseamnă absența oricărei emoții. Ea posedă puterea sacră a statuilor divine aflate în temple și din care descinde. "Marioneta este descendenta străvechilor idoli din piatră ai templelor, ea este imaginea degenerată a unui Zeu. Prietenă a copilăriei, ea știe încă să-și aleagă și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
viu. Spectacolul este organizat în raport cu scena și pe scenă: el nu poate trăi decât pe scenă. Însă nu există niciun punct al perspectivei scenice care să nu capete acolo un sens emoționant." Actorul trebuie să caute în profunzimea sufletului său emoția vie, pe care o va comunica spectatorului. "Orice emoție, scrie Artaud în Un atletism afectiv (Un Athlétisme affectif), are baze organice. Prin cultivarea emoției în corpul său, actorul îi reîncarcă densitatea voltaică. A-ți cunoaște dinainte punctele corpului pe care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el nu poate trăi decât pe scenă. Însă nu există niciun punct al perspectivei scenice care să nu capete acolo un sens emoționant." Actorul trebuie să caute în profunzimea sufletului său emoția vie, pe care o va comunica spectatorului. "Orice emoție, scrie Artaud în Un atletism afectiv (Un Athlétisme affectif), are baze organice. Prin cultivarea emoției în corpul său, actorul îi reîncarcă densitatea voltaică. A-ți cunoaște dinainte punctele corpului pe care trebuie să-l atingi, înseamnă să-l arunci pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care să nu capete acolo un sens emoționant." Actorul trebuie să caute în profunzimea sufletului său emoția vie, pe care o va comunica spectatorului. "Orice emoție, scrie Artaud în Un atletism afectiv (Un Athlétisme affectif), are baze organice. Prin cultivarea emoției în corpul său, actorul îi reîncarcă densitatea voltaică. A-ți cunoaște dinainte punctele corpului pe care trebuie să-l atingi, înseamnă să-l arunci pe spectator în niște transe magice. Însă poezia în teatru s-a dezobișnuit de multă vreme
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor, printre teoreticienii francezi. Nu poate exista, după părerea lui Stanislavski, interpretare originală, decât atunci când comediantul folosește bogățiile vieții sale interioare. Pe scenă, actorul trebuie să simtă ceea ce joacă. Arta sa este cu atât mai mare, cu cât el încearcă emoțiile personajului pe care îl încarnează, stăpânindu-le în același timp. Pentru acest lucru, el trebuie să caute "subtextul", adică să descopere, printr-un îndelungat efort de a coborî în sinea lui, toate emoțiile pe care textul le suscită în el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atât mai mare, cu cât el încearcă emoțiile personajului pe care îl încarnează, stăpânindu-le în același timp. Pentru acest lucru, el trebuie să caute "subtextul", adică să descopere, printr-un îndelungat efort de a coborî în sinea lui, toate emoțiile pe care textul le suscită în el și pe care le va retrăi în joc. "Ce înțelegem prin SUBTEXT? scrie Stanislavski în Construirea personajului. Ce anume, din text, se ascunde în spatele și în interiorul cuvintelor propriu-zise ? (...) Este exprimarea manifestă a conținutului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întrebându-l pe comediant care i-ar fi fost reacția dacă s-ar fi găsit în situația personajului pe care îl încarnează. Comediantul trebuie să caute în memoria lui afectivă, dacă vrea să creeze un personaj convingător, și să manifeste emoția pe care să o comunice partenerului său și publicului totodată. Arta sa rezidă în capacitatea de a retrăi afectele trecute sau de a și le rememora pe cele observate la alții, de a regăsi urmele mnezice pe care le-au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
comunice partenerului său și publicului totodată. Arta sa rezidă în capacitatea de a retrăi afectele trecute sau de a și le rememora pe cele observate la alții, de a regăsi urmele mnezice pe care le-au depus în el. Această emoție este controlată căci este legată de afecte vechi, al căror caracter dureros s-a șters cu timpul. "O persoană care, în viața reală, este în plin centrul unei drame afective sfâșietoare, este incapabilă să vorbească despre ea într-un mod
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndrepte acolo unde este mai multă nevoie de ea în reproducerea vieții interioare a personajului pe care îl reprezintă." Ca și Diderot în Paradoxul despre comediant, Stanislavski așteaptă din partea actorului o dedublare constantă. În timp ce Diderot cere ca el să joace emoția, dar să nu o simtă, Stanislavski îi cere să o simtă fără a înceta să o stăpânească. Deja, când a apărut în Rusia, la sfârșitul secolului al XIX-lea, traducerea Paradoxului, Scepkin 36, actor genial la care Stanislavski nu încetează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
numește "teatralitate"( "théâtraité"), termen pejorativ sub pana lui. El îi opune școlii "reprezentării", unde rolul înțepenește repede sub forma unei măști, pe cea a "retrăirii", în care arta actorului se reînnoiește în permanență, pentru că el simte în forul său interior emoțiile, păstrând asupra lor totodată un control permanent. Această putere de stăpânire nu poate fi atinsă decât datorită unui antrenament riguros a două din instrumentele actorului, trupul și vocea. Pentru a putea afla forma fizică a personajului corespunzând imaginii interioare pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a "retrăirii" cât mai corect posibil. În capitolele despre Munca de actor privitor la mișcare (gimnastică, dans, scrimă, acrobație etc.), Stanislavski insistă asupra senzațiilor pe care le încearcă un comediant sub forma unei "energii", care îi va permite să manipuleze emoția. Munca actorului pleacă deci totdeauna din interior, unde se declanșează procesul de "retrăire", spre exterior, unde corpul său desenează imaginea personajului. Personajul este pentru el masca în spatele căreia se ascunde. Ce anume îl face deci atât de îndrăzneț? Întreabă Stanislavski
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care teatrul este un loc unde sunt proiectate stările sufletești. Peremptoriu în condamnarea sa, el afirmă: "Teatrul naturalist refuză dreptul la visare și chiar capacitatea de a înțelege cuvintele inteligente enunțate pe scenă." După părerea lui Meyerhold, actorul comunică sentimentele, emoțiile personajului pe care îl încarnează prin abstractizarea mișcărilor scenice și nu prin reproducerea realului. "Mișcarea este subordonată legilor formei artistice. Rolul mișcării scenice este mai important decât cel al altor elemente teatrale. Privat de cuvânt, de costum, de rampă, de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distanțată." Aceste mijloace îi permit actorului să ia rolul naratorului în raport cu personajul pe care îl încarnează. Diderot, în Paradoxul despre comediant, insistă și el asupra faptului ca actorul, care-și împrumută trupul personajului său, nu trebuie să simtă niciuna din emoțiile lui, pentru a analiza situația din exterior. Totuși, dacă îl sfătuiește pe comediant să nu se identifice cu personajul său, o face pentru a crea la spectator iluzia realității celei mai perfecte posibil, făcându-l să creadă în existența personajului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care îl încarnează. Brecht, în schimb, le interzice actorilor orice identificare pentru a distruge iluzia la spectator. El știe că sala și scena fac schimburi de relații comparabile cu cele ale vaselor comunicante și că atunci când comedianții sunt emoționați, emoția lor va câștiga și publicul. Într-adevăr, numai actorul poate să asigure reușita distanțării, după cum arată Giorgio Strehler (1921-1998) în Un Teatru pentru viață (1980). "Dar ce este până la urmă "distanțarea", dacă nu o operațiune de "poezie"? Și chiar, operațiunea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exercite vreodată în pofida alteia, ci unde cele două aspecte se întăresc reciproc." Critica lui Brecht este cea mai mușcătoare față de operă, și mai ales față de dramă, căci aici iluzia atinge culmea. Brecht, ca și Bossuet odinioară, își dă seama că emoția spectatorului este mai puternică la operă, unde muzica este mai copleșitoare decât la teatru. Întâlnirea sa cu muzicianul Kurt Weill (1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă. Kurt Weill, împins de o dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deceniu. Atena, Atena! se remarcă prin stilul alert, fluid, jurnalul transformându-se treptat în roman-jurnal și note despre călătorie. Observația psihologică și socială, narațiunea, portretul, comentariul aluziv politic și introspecția se împletesc cu naturalețe. Farmecul provine mai ales din pitorescul emoțiilor și al micilor întâmplări pe care le trăiește un tânăr intelectual român care, în timpul regimului comunist, iese pentru prima oară „afară”: traficul de mărunțișuri, stresul trecerii prin vamă, „botezul societății de consum” (prima sticlă de Coca-Cola), mirajul și bucuria libertății
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
tot atâtea romane, evocând fiecare câte o etapă din viața sa. Frumoasa risipă cuprinde anii adolescenței și ai tinereții, ca elev și student în România. Orele de română, latină, germană, mediul școlar, cea dintâi iubire sunt evocate cu nostalgie și emoție. Autoficțiunea continuă cu altă etapă: odată cu intrarea în învățământ, la Bistrița și Năsăud, începe calvarul profesorului și poetului, care se întâlnește la fiecare pas cu semnele trădării, lingușelii, delațiunii, cu ofensiva proletcultismului și a stalinizării. Romanul În colț lângă fereastră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
1967, C. se definește ca un poet cu o structură lirică modificată. În perioada claustrării în sine însuși a devenit mai accentuat reflexiv, a renunțat la gesturile patetice, la exuberanța dialogului. Poeziile sale se caracterizează prin condensarea la maximum a emoției lirice, prin sobrietatea mijloacelor de expresie, printr-o percutantă economie lexicală. E meditativ și interiorizat, iar fluxul poetic s-a esențializat, ideea fiind concentrată într-o șocantă sugestie, ca în variantele din ciclul Oul, care vor să surprindă forța germinativă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
cavitatea bucală. Secreția prin mecanism central este excepțională; ea se produce în asfixie, în cursul căruia centrii salivari sunt excitați de sângele încărcat cu bioxid de carbon. Mecanismul intercentral este, de asemenea, prezent în diverse circumstanțe: greață însoțită de hipersalivație, emoțiile însoțite de uscăciunea gurii. Ca mecanisme umorale suplimentare de reglare a secreției salivare, aldosteronul stimulează reabsorbția de Na+ și eliminarea de K+ la nivelul ductelor salivare, iar hormonul antidiuretic diminuă pierderile de apă prin salivă. Secreția salivară bazală poate fi
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
raportul dintre influența simpatică și parasimpatică) și volumul sistolic (reglare homometrică prin modificări de contractilitate sub control nervos și umoral și reglare heterometrică de către pre-sarcină și post sarcină). Numeroase condiții fiziologice pot determina mari creșteri ale debitului cardiac: postprandial (30%), emoții (50-100%), efort (până la 700%), temperatură crescută a mediului, sarcină. Influența frecvenței cardiace asupra debitului cardiac este un fenomen complex. Proporționalitatea este valabilă numai la prima vedere, deoarece relația menționată se bazează pe presupunerea că cele două variabile, frecvența cardiacă și
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
a capilarului). Acesta suferă modificări pasive, în funcție de distensibilitatea peretelui capilar și este influențat de modificările de presiune și flux în metarteriole, venule, anastomoze arterio-venoase. Mecanismele nervoase de control al debitului în capilare includ reacții generale (eritem pudic, paloare, congestie după emoții) și reacții locale prin reflexul de axon. Hiperemia reactivă postischemică datorată ionilor de H+ se însoțește de creșterea permeabilității capilare. Mecanismele umorale implică efectele unor factori umorali vasoconstrictori (adrenalină, noradrenalină, angiotensină II) și vasodilatatori (histamină, plasmakinină). 14.6.3. Transferul
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
din India și din lumea indo-europeană, tensiunea - cel puțin În lumina documentelor pe care le deținem - acționează În interiorul sistemelor În care concepte, imagini și acțiuni se articulează și formează, datorită legăturilor lor, mentalități și Învățături care, punând În umbră forța emoțiilor și sentimentelor, se impun asemenea unei rețele aruncate pentru a captura complexitatea bogăției experienței umane. În alte cazuri - care formează cea mai mare parte -, tensiunea se stabilește și se articulează Între ideologii și răspunsuri emoționale, Învățături și puteri, care Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi „ucisă” (urme de lovituri, semne lăsate de sulițe) sau Înviată (picturi retușate). Acțiunea religioasă consta chiar și din Întoarcerea, secole de-a rândul, pentru a retușa culoarea până ce aceasta ajungea un singur motiv sau semn, pentru a rememora cu emoție actul creativ sau mitul pe care Înaintașii l-au lăsat moștenire În anumite locuri speciale. Se cunosc reprezentări care dansează, instrumente muzicale (flaute, lame vibrante sau churinga) și s-a aflat de curând că, Într-o peșteră din Franța, punctele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
posibilă identificarea unui sistem și a unui panteon: zeițe, zei, „epifaniile” sau manifestările lor divine (mai ales sub forma animalelor), o cosmologie asociată, scene de cult, veșmintele și caracteristicile celor consacrați. Religiozitatea privată și publică, sărbătorile religioase periodice, Însuflețite de emoțiile „dramei rituale”, par să fi avut un centru de greutate tangibil În folosirea idolilor și a unor instrumente: statui și statuete, altare și miresme arse, ofrande votive, costumații și măști. S-au descoperit reprezentări ale unor dansatori și nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]