23,236 matches
-
În stadiul formativ (din mileniul al III-lea și după). Ne limităm doar la constatarea surprinzătoarelor convergențe cu fenomenele europene: statuete și simboluri mitice legate de apartenența la grup; reprezentări ale femeii fertile; obiecte rare sau exotice capabile să inspire emoție sacră; muzică și dans cu măști și costume; tumuli mortuari și obiecte funerare prețioase; utilizarea substanțelor care induc ebrietate sau extaz, obținute din ciuperci și cactuși (peyote etc.). Astronomia devine o parte importantă a religiei; la fel și ritualurile cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
regatul din Ghana, cu numai 1 000 de ani În urmă. 13. O ÎNCERCARE DE CONCLUZIETC "13. O ÎNCERCARE DE CONCLUZIE" Din ceea ce se știe, religia este un produs intelectual tipic omului. Îi descoperim originea Într-un anumit tip de emoție, curiozitate și preocupare. Apariția sa are legături clare cu limbajul, capacitatea de a simboliza, grafismul, manipularea naturii și a defuncților. Religia este un act cognitiv Însoțit de acțiuni expresive, de exteriorizări: două nivele care trebuie considerate diferite. Datele expuse indică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romani, tragicii, Începând cu Ennius, satiricii, de la Lucilius la Persius, și „Înțelepții” au transmis fără Îndoială argumentele iluminismului grec. Așa cum făcuse deja Înainte Xenofan, ei critică imaginile antropomorfe ale divinității și pluralitatea zeilor. Zeii care au percepție și sunt supuși emoțiilor, care se mișcă sau care sunt sau nu fericiți și virtuoși sunt, tocmai din această cauză, supuși schimbării și vremelniciei; prin urmare, sunt supuși morții, deși faptul de a fi „ne-muritor” (im-mortalis) este chiar cel dintâi atribut religios care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-i ofere credinciosului „buna speranță” că va putea obține și el binefaceri pentru viața prezentă și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist creștin poate servi ca expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul unei practici cultuale misterice. Firmicus Maternus, descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culturală datorată în mare parte evreilor asimilați, Carl Schorske scria: Dacă civilizația reprezintă o forță democratică deținută de cîțiva cu consimțămîntul celor mulți, atunci este rezonabil să presupunem că sarcina celor puțini este să instituie un tampon contra unor asemenea emoții și energii iraționale care îi afectează pe cei mulți". Relevanța observației lui Schorske merge mai departe de Viena și se aplică într-o oarecare măsură și României. Dar în România a existat o asimilare minimă a evreilor deoarece nu era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și chiar pe cel de politician. Afirmațiile lui categorice, patosul contrazicerilor sale, tunîndu-și incomparabilele anateme, toate acestea aveau răsunet. Iorga a fost rareori sceptic sau conciliant, atitudini a căror absență este stranie pentru un istoric. Își scria articolele cu o emoție atît de spontană, încît și astăzi sînt citite ca niște strigăte de durere. Indiferent dacă avea sau nu dreptate. Sinceritatea și lipsa totală de artificialitate a lui Iorga conferă jurnalisticii sale un ton uman. Sute din articolele sale par încă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
personaj istoric; ceilalți alcătuiau "Mulțimea de la Cafeneaua Capșa" demnă de dispreț 53. Cum de putea el să fie adversarul lui Brătianu și totodată de partea regelui? Care era logica dialecticii lui Iorga? În politică, Iorga avea adesea propria sa logică. Emoțiile, sentimentele (mai ales atunci cînd era vorba despre familia regală) și dorințele erau luate drept realități. În decembrie 1921, Take Ionescu la cererea personală a regelui a încercat să formeze un guvern (întrucît Averescu demisionase) și timp de cîteva săptămîni
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din nou (ca țărani) în "Dacia Traiană" într-un număr atît de mare? În lungile secole ale luptei lor pentru supraviețuire, românii au fost nevoiți să se retragă într-un naționalism spiritual care, după părerea lui Iorga, constituie una dintre emoțiile umane fundamentale. La un anumit nivel, cultura înlocuiește chiar și naționalismul. În această perioadă îndelungată, poporul român a trecut prin mari suferințe. În Balcani, această răscruce a istoriei aflată între două continente și două lumi, mulți alți oameni au avut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
piept pretențiilor revizioniste ale ungurilor" (citat de profesorul Hillgruber, op. cit., p. 118). Iorga era mai puțin decît entuziast în legătură cu considerarea României drept un Rohstoffszone sau Südostraum: "Noi nu sîntem o piață, ci un popor!"21. Se stîrnise un vîrtej de emoții profasciste, ascensiunea nazismului aducînd în discuție politica externă a României. Plus prezența la Palat a Lupeascăi, care era un fel de bubă plină de puroi. Cum afectau toate acestea una dintre problemele centrale ale României Mari, existența a peste 800
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
claritate penetrantă. Revoluția filosofică înfăptuită de autorul lucrării Discurs de la méthode era prezentată cu o bogăție de referințe. Mult mai tîrziu, mulți profesori de filosofie de la București (ca Vasile Ghețu) își aminteau de aceste conferințe cu o admirație plină de emoție. Firește, nimic nu putea fi mai străin de gîndirea lui Iorga decît îndoiala metodică a lui Descartes. Instituția universitară bucureșteană considera că prin seria aceasta de conferințe, Iorga îi atrăgea atenția lui Titu Maiorescu că istoria filosofiei nu era terenul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Franța fiindcă imaginea nefavorabilă a Americii de după Marea Criză risca să fie exploatată de Partidul Comunist Francez. În general, filmele americane accentuau farmecul Americii și, ca atare, constituiau atuuri semnificative În Războiul Rece cultural. Doar câțiva intelectuali puteau aluneca de la emoție estetică la afinitate politică sub impresia Odessei din Bronenoseț Potemkin (Crucișătorul Potemkin) de Serghei Eisenstein, În vreme ce Humphrey Bogart era seducător pentru toți ceilalți (inclusiv pentru intelectuali). Cu toate acestea, succesul filmului american În Europa a fost motivat În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
disecă acid defectele Republicii Federale, așa cum apăreau ele tineretului critic. Eroina filmului Își reface viața din ruinele Înfrângerii, Într-o Germanie unde „toți bărbații par intrați la apă”, și lasă trecutul În urmă, anunțând că „nu-i momentul să avem emoții”. Maria se dedică apoi cu hotărâre nestrămutată preocupării naționale, făcând bani cu o abilitate uluitoare. Evoluând de la vulnerabilitate la cinism, eroina exploatează resursele, sentimentele și credulitatea bărbaților - printre care un soldat american (negru) -, În timp ce rămâne „fidelă” soțului său Hermann: soldat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze ulterior cu liberalii, eternul partid terț al Marii Britanii. Cei mai mulți au rămas, deși cu mari emoții. Pesimismul lor era justificat. Condus de Michael Foot, un lider cu virtuți intelectuale, dar slab politician, partidul s-a prezentat la alegerile generale din 1983 cu o platformă jenant de anacronică, ce urmărea să anihileze nu numai thatcherismul, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
german Heinrich Heine trasa o distincție grăitoare Între două tipuri de sentiment colectiv: Nouă șgermanilorț ni s-a ordonat să fim patrioți și am devenit patrioți, fiindcă facem tot ce ne ordonă stăpânitorii noștri. Acest patriotism nu este Însă deloc emoția care poartă același nume aici, În Franța. Patriotismul unui francez Înseamnă că inima lui se Încălzește și de la căldură se Întinde și se dilată În așa fel Încât dragostea lui Îi cuprinde nu doar pe cei apropiați, ci Franța Întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naziști, nimeni nu credea că subiectul războiului au fost evreii. Chiar și pentru naziști, exterminarea evreilor făcea parte dintr-un proiect mai ambițios de epurare rasială și strămutare forțată. Tentația firească de a interpreta anii ’40 prin prisma informației și emoțiilor din prezent atrage astfel după sine o rescriere a evenimentelor care plasează antisemitismul În inima istoriei europene. La urma urmei, cum altfel am putea să explicăm cele Întâmplate În Europa acelor ani? Însă această abordare este simplistă și, Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frig în dimineți cu promoroacă care îmi învăluia trupul, îmi înroșea fața și străluceam ca o văpaie de foc la lumina soarelui. Am trăit nopți înfiorătoare! M-au răscolit în miez de noapte jivine care trezesc și azi în mine emoții tulburătoare. Am trăit îndrăzniri și am răzbit primejdii. Am simțit tremurul inimii din creștet până în tălpi. Acum se stinge pe nesimțite flacăra care ne-a purtat pe cărările morții. Dar sângele nostru, mireasmă, veșnic va arde în cățui, slăvind pe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
biruinți, și aceasta depinde de cum îți interpretezi rostul tău, departe de Dumezeu, sau în slujba Sa și a iubirii aproapelui, îmbrăcat în giulgiul muncii și veșnicei dăruiri, cu sufletul urcând și trupul coborând. Am plecat cu sufletul ușurat, încărcat de emoții și planuri viitoare. Am privit înapoi Fortul 13 Jilava. Părea un imens cavou, cu celule reci, întunecate și umede. Aici au pătimit și au murit mulți legionari. Fortul 13 Jilava, neagră văgăună, ascuns cimitir, a devorat strop cu strop multe
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
Deșteptate din „somnul legendelor”, păstrându-și „misterul” de poetice irizări, dar descătușate din solemnul lor „ermetism”, ele par să aibă un „suflet” pe care C. știe ca puțini alții să-l descifreze. Printre „hieroglife” și „ideograme”, hermeneutul admiră cu stilizată emoție peisaje încărcate de virtualități alegorice (valea Oltului este în acest fel învestită, înainte de reportajul maiestuos retoric al lui Geo Bogza). Îmbătat de întinderea „nețărmurită” a pustiei și de reverberațiile magice ale luminii, C. cutreieră un Orient în care istoria se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
traduction.) 1388 V. Idem, p. 139 : Se ivește și o a treia funcție : cea de prag introductiv al unui mesaj, din punct de vedere lingvistic închis, ermetic, care nu poate fi continuat extensiv, ci numai intensiv, prin participare la tensiunea emoției estetice [...]. " (" Îl y a aussi une troisième fonction [du tiret] : celle de seuil introductif d'un message qui, du point de vue linguistique, est hermétique, fermé, et ne peut pas être continué sur un plan extensif, mais seulement sur un
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
precum și al „romanului național” Coliba Măriucăi, și G.-R. Melidon, tot atât de neinteresant în ipostaza de versificator ca și în aceea de autor al însemnărilor de călătorie în Moldova de Sus și la Cetatea Neamțului. Cu însemnări de călătorie, scrise cu emoție discretă și cu darul de a însufleți aridele amănunte istorice, este prezent Gh. Sion, iar un G. Hâncu este autorul unei serii de scrieri în proză intitulate pretențios Serile romane sau Cinci nuvele religioase. Printre autorii de versuri, cei mai mulți demni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287062_a_288391]
-
un mijloc de exprimare oare să fie numai al ei și deoarece există, fără îndoială, numeroase forme mixte și tranziții subtile. Este destul de ușor să facem o distincție între limbajul științific și limba literară. Totuși, simplul contrast dintre "gândire" și "emoție" sau "sentiment" nu este suficient- Literatura conține și ea gândire, iar limbajul emoțional nu este nicidecum limitat la literatură: dovada acestui fapt o poate face o conversație între doi îndrăgostiți sau orice ceartă obișnuită. Limbajul științific ideal este însă pur
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
instruire (la fel ca orice manual).1 Părerii că orice poezie este, sau ar trebui să fie, propagandă i se opune părerea că ea este, sau trebuie să fie, numai sunet și imagine - un arabesc fără nici o legătură cu lumea emoțiilor umane. Aceste teze antagonice și-au aflat expresiile lor cele mai subtile, poate, pe de o parte, în părerea că poezia este "joc" și, pe de altă parte, în ideea că ea este "muncă" ("meșteșugul" scrisului, "opera" literară). Nici una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
viață care poate fi exprimată în termeni filozofici, și chiar si sub forma unui sistem.*15 între coerența artistică (care este numită uneori "logică artistică") și coerența filozofică există o oarecare corelație. Artistul cu simțul răspunderii nu vrea să amestece emoția și gândirea, sensibilitatea și înțelegerea, sinceritatea simțirii si meditația. Concepția despre viață pe care artistul cu simțul răspunderii o exprimă perceptual nu este - așa cum sunt majoritatea concepțiilor care au succes ca "propagandă"' - simplă; iar o concepție despre viață, corespunzător de
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
să spună Aristotel, deși reprezintă o problemă interesantă pentru exegeți, nu se cade să fie confundat cu problema căreia acest termen a ajuns să-i fie aplicat. Funcția literaturii, spun unii, este să ne elibereze - scriitori sau cititori - de apăsarea emoțiilor. Să exprimi emoțiile înseamnă să te eliberezi de ele, așa cum se zice că Goethe s-a eliberat de Weltschmerz scriind Suferințele tânărului Werther. Se afirmă că spectatorul unei tragedii sau cititorul unui roman trăiește și el un sentiment de eliberare
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
deși reprezintă o problemă interesantă pentru exegeți, nu se cade să fie confundat cu problema căreia acest termen a ajuns să-i fie aplicat. Funcția literaturii, spun unii, este să ne elibereze - scriitori sau cititori - de apăsarea emoțiilor. Să exprimi emoțiile înseamnă să te eliberezi de ele, așa cum se zice că Goethe s-a eliberat de Weltschmerz scriind Suferințele tânărului Werther. Se afirmă că spectatorul unei tragedii sau cititorul unui roman trăiește și el un sentiment de eliberare si ușurare. Emoțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]