24,310 matches
-
graiului ei a avut asupra mea un efect deosebit de Înviorător, ca sărurile acelea scânteietoare folosite pentru purificarea sângelui. De aceea mă Întristez imaginându-mi acum ce trebuie să fi simțit Îndurerata Mademoiselle văzând cum se pierde, fiind prea puțin prețuit, glasul de privighetoare care ieșea din trupul ei de elefant. A stat la noi mult timp, mult prea mult, nădăjduind cu Încăpățânare Într-un miracol ce o va transforma Într-un fel de Madame de Rambouillet care să țină sub vraja
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
putea fi lăsat să alunece doar până la jumătate, fiind oprit de marginea patului de sus. Fluturi de noapte palizi În jurul unui felinar singuratic, ca sateliții din jurul planetei Jupiter. Un ziar dezmembrat tresălta pe o bancă. Undeva, În tren, se auzeau glasuri Înăbușite și o tuse liniștitoare. Nu era nimic interesant În mod special pe porțiunea de peron din fața mea și totuși nu-mi puteam dezlipi privirea de ea până ce ea nu se desprindea de bunăvoie de mine. În dimineața următoare, câmpuri
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe piept, volănașe la Încheieturile mâinilor, volănașe pe umbrele. Briza Îți săra buzele. Cu o viteză colosală un Clouded Yellow rătăcit năvălea pe plaja plină de viață. Un plus de mișcare și de sunet aduceau vânzătorii care-și strigau cu glas tare marfa: cacahuètes, violete de zahăr, Înghețată de fistic de un verde divin, bomboane aromate și mici cocoloașe uriașe dintr-un aluat uscat, grunjos, ca de pișcot, care erau scoase dintr-un butoi roșu. Cu o claritate pe care n-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
venit dinspre tânărul Rjevuski, cu care eram coleg la lecțiile de dans, sau dinspre Alec Nitte, care Își va dobândi un oarecare renume, peste un an sau doi, pentru fenomene cu strigoi, sau dinspre unul din verii mei. Treptat, În timp ce glasul ascuțit al lui Lenski recita mai departe, Îmi dădeam seama că, cu câteva excepții - de pildă, Samuel Rozov, un coleg de școală sensibil -, auditoriul Își bătea joc pe ascuns de spectacol și că, după ce se va Încheia, va trebui să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
recapitulare În particular, verificându-i cunoștințele despre Principiile de economie politică ale lui Charles Gide. Răsfoind paginile cărții, tata Întreba, de pildă: „Ce determină valoarea?“ sau: „Care sunt deosebirile dintre bancnote și banii de hârtie?“ și Lenski Își dregea nervos glasul - apoi amuțea cu totul, de parcă și-ar fi dat duhul. După un timp, Înceta să emită chiar și acea scurtă și firavă tuse a lui și intervalele de tăcere erau punctate doar de răpăitul produs de degetele tatei pe masă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și țepi (cum n-am mai văzut decât În scrisorile pe care le primeam, din păcate, uneori de la nebuni, Începând din anul de grație 1958) și deținea un fond nelimitat de povestiri obscene (cu care mă delecta sub rosa, cu glasul lui visător, catifelat, fără a folosi absolut nici o expresie vulgară) despre amicii și „puicuțele“ lui, dar și despre diverse rude de-ale noastre, și cu una dintre ele, o doamnă mondenă, aproape de două ori mai În vârstă decât el, s-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acest păienjeniș de transformări neclare se repetă. Și apoi, dintr-odată, tocmai când În sfârșit culorile și contururile se stabilesc reluându-și funcțiile - surâzătoare și frivole Îndeletniciri - cineva apasă pe un buton și un Întreg torent de sunete prinde viață: glasuri ce vorbesc deodată, o nucă spartă, țăcănitul unui spărgător de nuci, dat apoi mai departe cu nonșalanță, treizeci de inimi omenești ce o Înăbușesc pe a mea cu bătăile lor regulate; freamătul și gemetele a o mie de copaci, armonia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ședințe a comitetului, de lângă bibliotecă, la o masă lungă acoperită cu postav (pe care fuseseră așezate acele creioane frumos ascuțite), tata și colegii lui se adunau pentru a discuta o anumită etapă a opoziției lor față de țar. Peste zumzetul de glasuri, o pendulă Înaltă dintr-un colț Întunecat bătea ora ca la Westminster; și dincolo de sala de ședințe erau profunzimi misterioase - magazii, o scară În spirală, un fel de cămară - unde vărul meu Iuri și cu mine ne opream, cu pistoalele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trei sau patru asemenea impulsuri (Între timp bicicleta era pusă În mișcare) Își transfera piciorul drept pe pedală, Îl ridica pe stângul și se instala pe șa. În sfârșit, am ajuns acasă și, imediat ce am intrat În vestibul, am auzit glasuri vesele, vorbind tare. Cu oportunitatea pe care o au coincidențele din vis, unchiul meu, amiralul, cobora scările. De pe palierul de deasupra, acoperit cu un covor roșu, unde o grecoaică fără brațe prezida asupra unui vas din malahit pentru cărți de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un pervaz de fereastră Îmbietor și unde era agățat, pe peretele scăldat În soare, cel mai Îndepărtat și mai vechi dintre telefoanele casei noastre de la țară, o mașinărie voluminoasă a cărei manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai relaxat și mai sociabil decât vânătorul de mustangi de odinioară. Așezat pe o masă din scânduri de brad lipită de perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fost felicitat de Dilanov-Tomski, un poet la modă pe atunci (care avea o slăbiciune pentru epigrafe italiene și titluri fragmentare precum „Cântece ale iubirii pierdute“, „Urne nocturne“ și așa mai departe, pentru șocanta rimă „lungă“ vnemliu múze ia („ascultați glasul muzei“) și liubvi kontúzia („contuzia dragostei“), cărora eu le-am opus cea mai bună (și Încă nefolosită) descoperire a mea: zápoved (poruncă) cu posápivat (a adulmeca). Clocotea de furie la adresa lui Tolstoi fiindcă respingea arta războiului și Îl admira entuziasmat pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
barciuk-to menia ne priznal (Ia uită-te, conașul nu mă cunoaște)“ - și atunci a fost singura dată când am auzit-o vorbind. 6 Serile de vară ale adolescenței mele, când treceam cu bicicleta prin fața casei ei, Îmi vorbesc acum cu glasul Polenkăi. Pe un drum dintre câmpuri, În locul unde se Întâlnea cu șoseaua pustie, mă dădeam jos și-mi rezemam bicicleta de un stâlp de telegraf. Un apus de soare, aproape unic În splendoarea lui, Întârzia pe cerul expus total luminii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de mătase neagră. Gâtul ei minunat era Întotdeauna dezgolit, chiar În iernile din St. Petersburg, căci reușise să obțină permisiunea de a nu purta gulerul sufocant al uniformei școlărițelor din Rusia. Ori de câte ori făcea o remarcă nostimă sau rostea cu un glas de clopoțel o mostră din vastul ei bagaj de poezie minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sorok tri; răspundea prompt că mă doare În gât. Apropo, mă Întreb ce s-ar Întâmpla dacă aș cere o convorbire internațională chiar acum, de la telefonul de pe biroul meu? Nu răspunde? Nu există numărul? Nu există țara? Sau voi auzi glasul lui Ustin rostind „moio piciteniețe!“ (Îndatoritorul diminutiv de la „respectele mele“)? Există la urma urmelor, slavi și kurzi, trecuți bine de vârsta de o sută cincizeci de ani, cărora li s-a făcut multă publicitate. Telefonul din biroul tatei (584-51) nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să-l vizitez pe vechiul meu Îndrumător. Am urcat ca un somnambul scara familiară și automat am bătut la ușa Întredeschisă pe care era scris numele lui. Cu un glas care era doar un pic mai puțin repezit și ceva mai sec, m-a poftit să intru. „Nu știu dacă mă mai țineți minte...“ am Început eu să spun În timp ce traversam odaia Întunecată, Îndreptându-mă spre locul unde ședea, lângă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să evoce nostalgice ecouri ale Teatrului de Artă din Moscova, supunând câteva versuri celebre acțiunii - pe jumătate disecție, pe jumătate mângâiere - executate de vocea ce rostea rar și limpede cuvintele. Mai era veșnicul autor de mâna a doua al cărui glas se zbuciuma În pâcla unei proze ritmice, În timp ce urmăreai tremurul nervos al sărmanelor lui degete neîndemânatice, dar prudente, de fiecare dată când vâra pagina pe care o terminase sub cele ce trebuiau să urmeze, astfel Încât manuscrisul Își menținea pe tot
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
probabil toți părinții): forma perfectă a unghiilor miniaturale ale mâinii pe care mi-o arătai În tăcere, așezată pe palma ta ca o meduză eșuată pe plajă; țesătura epidermei de pe membre și obraji, spre care Îmi atrăgeai atenția cu un glas ce venea parcă din Întuneric, de departe, de parcă delicatețea cu care trebuia atinsă nu putea fi exprimată decât prin delicatețea produsă de depărtare; acel ceva care plutea, aluneca, Îți scăpa, din nuanța albăstruie Întunecată a irisului, ce părea să păstreze
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vara, mai ales duminicile, locul era năpădit de trupuri omenești În diverse stadii de goliciune și solarizare. Numai veverițele și anumite omizi rămâneau Îmbrăcate. Gospodine cu tălpi cenușii ședeau pe nisipul cenușiu slinos, În costume de baie; masculi respingători, cu glasuri de foci, În slipuri pline de noroi, se zbenguiau prin jur; fete extrem de atrăgătoare, dar neîngrijite, menite să aducă pe lume peste câțiva ani - la Începutul lui 1946, mai exact - o recoltă neașteptată de copii cu sânge turcesc sau mongol
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am dat viață istoriei. Am îmbrăcat istoria într-o haină literară, prezentă, dar trupul și inima au rămas istorie. Respectând "adevărul istoric" ce nu este absolut nu mi-am permis să "fantazez" decât în zona petelor albe ale istoriei, unde glasul cronicarilor s-a stins în negura vremurilor, dând aripi imaginației, intuiției, adăugând, cu prudență, ceea ce am gândit că lipsește, completându-l vizionar, cu fapte, întâmplări, gânduri, sentimente care "ar fi putut să fie adevărate". Arta, literatura, îmi acordă această libertate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Allah!!!Allaaah!!! Și... și Moldova cui o lași?! strigă Mihail. Cui?! Tușește. Un val de sânge îl îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate... Să buciume... Să buciume retragerea la codru!! strigă oștenii porunca Măriei sale... Să buciume!!! Ștefan, rătăcit, orbit, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt de către turci, la locul de-i zice Valea-Albă..." Așa vor izvodi prin letopiseți. Un tunet se rostogolește bolovănos, prelung, undeva departe... Își îngroapă fața în palme și cu glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune cât cuprinde! De m-ai cresta, numai fiere ar curge din mine... Nu vreau pacea! Am băut și drojdia din paharul umilinței. Și drojdia am băut-o! De-aș da glas durerii din mine, ar trebui să urlu! Și eu am Golgota mea! Oare... oare totul, totul a fost zadarnic?! Ștefan se îneacă, tușește... Durerile Măriei tale, ale Moldovei sunt. Înțeleg. Ai purtat războaie tot cu noroc. Ți-e greu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un hohot schimonosit: De "magnific" ce-i, "Domnul" aista-i fără țară... Se cheamă că nici nu există! Daniil ridică ochii spre cer: Doamne! Iartă-l pre el, că nu știe ce vorbește! Câteva clipe mai cumpănește, apoi, își drege glasul și grăiește cu gravitate: Nevrednic sunt de cinste, dar, de crezi că aiasta îți aduce un strop de alinare... Facă-se voia ta! Mărturisește-te! Avem o noapte lungă înainte. Te ascult fiule. Vorbește! Ștefan pășește șchiopătând, cocoșat, copleșit, cufundat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce tinerel și frumos erai... Parcă te văd: înălțat în scări pe calul acela alb ca spuma. Îți juca vântul în pletele de aur. M-am uitat în ochii tăi albaștri, visători, dar hotărâți. Ai întins mâna; îți tremura... Și glasul îți tremura... Mă uitam peste capetele descoperite ale norodului; mi se pusese un nod în gât când v-am întrebat: "Cu voia voastră iastă-vă să vă fiu domn?!" Și noi am răcnit să ne plesnească bojocii: "Să ne trăiești întru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asupra turcilor la Podul Înalt Vaslui, 10 ianuarie 1475 1 "Pentru Moldova și Ștefan !" "Mamă!... Mamă!... Unde ești mamă!" "Oameni buni!... Ajutați-mă!..." Scâncete, tânguieli, pe românește, pe turcește... "Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]