23,608 matches
-
torturile. Dar ar fi trebuit să inversăm. Să Începem cu mentalitatea... S-a schimbat mentalitatea ta sau nu? Cu asta ar fi trebuit să Începem... Și eu vă spun sincer că da. Am schimbat mentalitatea... Pentru cât timp? Șase luni? (zâmbește - n.n.) Până când am stat În situația aceea izolată... Cât a mai durat faza aceasta de reeducare propriu-zisă În camera 2 lagăr? Cu totul, am stat acolo șase luni... Martie, aprilie, mai... În forma dură. Apoi alte trei luni o perioadă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dacă a fost vorba despre un subiect important, atuncea am Întrebat pe el: „Te rog să-mi traduci”. Întrebam pentru că eram curios dacă au existat probleme de comunicare În timpul demascărilor? Da. Au fost. Au fost, cum să nu? Și câteodată... (zâmbește - n.n.) sau de mai multe ori, după o bătaie serioasă, a fost chemat Liciniu Blaga acolo ca să traducă Întrebările și Îmi amintesc că el mi-a spus: „Te rog să vorbești mai rar”... ca să Înțeleagă (râde - n.n.). Ați simțit că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
să vă spun, ce impresie mi-o făcut capetele ale Înconjurate de zdrențe... Aveam 29 de ani. Eu din fire-s optimistă, Îs sangvină... Și mă gândeam... Și nu știam dacă să râd sau să plâng... Și am Început să zâmbesc la capetele acele’ care se uitau la mine și am zis: „Nu vă supărați că v-am trezit, că v-am deranjat din somn”. Ha, ha! Și șefa o zis: „Nu-i nimic, suntem obișnuite, că nu știu câte o intrat până
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de ce merg repede, când merg Încet... că merg prea Încet... Tot timpu’ se-agață de mine.” Nu știu ce-o fi vorbit cu ea ofițerul, că de-atunci așa de frumos s-o purtat cu mine și-așa mieros Îmi zâmbea... că chiar Îmi făcea silă. No, aste-au fost până prin anii ’60... Deci eu mai aveam trei ani de făcut de Închisoare, că trecuse șapte ani. Și În timpu’ ce-am fost la Miercurea Ciuc n-am primit pachete, n-am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
rușii..., cum era atunci... Și domne, unu’ dintre noi ne-a turnat... și pe restu’ ne-a arestat. Cum s-a desfășurat ancheta? M-au dus pe Maria Rosetti și acolo a Început o anchetă intensivă: dimineața, după-masa și noaptea... (zâmbește - n.n.). Aveau 27 de Întrebări-tip. M-a Întrebat numa’ de bancuri, de ce s-a zis, de ce am râs... „Ce-ai zis de Liban? Ce-ai zis de Taiwan? Ce-ai zis de Berlinul Occidental? Ai ascultat Vocea Americii? Ai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
au adus la Râmnicu Vâlcea. Când am ajuns, ne-a făcut percheziție Într-un hol acolo și a venit grefa și ne-a luat amprentele... Și grefieră la penitenciar era fata cu care trebuia să mă Însor io prima dată (zâmbește - n.n.). Și ea a venit și ne-a luat amprentele... Atunci ea avea un frate ofițer de Securitate și am văzut că și ea era parcă Împotriva noastră, deși nu făcusem nimic și, vă spusei, ca băiat, am vorbit cu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai mare În grad ca dumneavoastră!”. „Bă, tu nu ne lua pe noi la... mișto! Ce-ai fost?” Zâc: „Am fost căpitan, domne!”. „Căpitan? Păi, și ce cauți aicea?” „Domne, n-am venit eu de bunăvoie. M-a adus ei.” (zâmbește - n.n.) „Pă’, ce-ai făcut!” „Domne..., am râs când a spus unu’ un banc!” „Bă, tu nu ne lua pe noi...” În fine... Și m-a rugat să le spun și lor bancu’. Zâc: „Domne, nu vi-l spun, că
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Făceți-vă pomană, poate a mai rămas pe la bucătărie ceva arpacaș..., ce-o fi, că murim de foame aicea!” „Ia uite, bă! Ce, bă, aici e Crucea Roșie? E azil? Futu-vă dumneză... Nimic!” Și... zdranc cu ușa. A plecat... (zâmbește - n.n.) După vreo juma’ dă oră, auzim trop-trop-trop pe sală iară. Domne, deși să zâcea c-a fost cel mai rău gardian din pușcării, ne-a adus un hârdău cu arpacaș. Cel mai bun arpacaș să știți c-a fost
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
atrăgea întreaga mea fire. Un amănunt: treceam pe stradă în tovărășia unui coleg, când, iată că ne încrucișează un bărbat de statură de mijloc, cu părul și barba crețe și cărunte. O figură caldă, deschisă și atrăgătoare, un ochi care zâmbea și intra în suflete. Colegul meu îmi spune: „Uite, ăsta e Brătianu“. Am rămas cu chipul lui în cap și n-am mai ezitat. Eram liberal. Cu câtă ușurință se dau conștiințele tinere. Din ziua aceea am devenit și eu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a înființat Banca Națională a României, în 1880, românia în război Domnitorul s-a dus în inspecție la Calafat și a intrat într-o baterie; în acel moment turcii au început să tragă. O ghiulea a căzut aproape de Domnitor. Acesta, nepăsător, a spus zâmbind: — Asta-i muzica care-mi place mie.70 Pentru a răsplăti acest gest de vitejie, Consiliul de Miniștri, în urma ra portului generalului Cernat, ministrul de Război, hotărăște ca să se acorde lui Carol I medalia „Virtutea militară“, înființată atunci. Consiliul de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
urme de deznădejde, ca să nu zic de lehamite. Fără îndoială, n-o duce ușor. Resimte - mi-a declarat - puținătatea prietenilor (cine are, cu adevărat, mulți?) și apăsarea multiplelor nevoi materiale. Totuși nu și-a pierdut amabilitatea și reflexul de a zîmbi: un zîmbet modest, politicos, fugitiv. Am băut împreună vin de Frumușelu și..., la urmă, șampanie rusească, adusă de el. Sub toate aspectele, atmosfera a fost caldă, plăcută. Ieri, la 12, am mers la mitingul de doliu pentru profesorul Dumitru Alistar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cam nedumerit, și a înaintat spre ușă. I a ieșit în întîmpinare Garafira, nevastă-sa. „Aici stă Anani Mihăescu?”, a întrebat-o străinul. „Cu cine avem onoarea?”, a vrut să știe gospodina. Atunci s-a recomandat: maiorul Cutare („Iaca, face zîmbind A.M., i am uitat numele, uita-m-ar și pe mine relele!”). „Eu - mi-a precizat după o pauză - nu eram acasă; mersesem La Vale (adică la centrul satului - n. m.). Maiorul i-a spus Garafirei că mă invită la
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ai fost închis», a început maiorul, care era îmbrăcat civil. «Da - i-am răspuns -, am fost condamnat la cinci ani, dar am făcut numai patru ani și șase luni». Deci mai ești dator șase luni», a socotit el, fără să zîmbească. «Ba să mă scuzați, îmi sînt mie datori alții cu cei patru ani și șase luni, căci am fost condamnat pe degeaba!», i-am zis eu. «Cum pe degeaba?», s-a prefăcut el mirat”. „Chiar așa, moș Anani, - l-am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a adolescenței (sale) revoluționare”, regenerator la fiece contact cu el. Aflat lîngă mine, Valeriu Traian mi-a șoptit că, pe cînd era redactor la „Luptătorul”, „adolescentul revoluționar” scria cu îndîrjire versuri antitoiste și articole virulente contra chiaburilor. I-am spus, zîmbind, că știu, fără alte comentarii. „Pentru a înțelege ce-a fost acest ziar într-o vreme” (perioada dintre 1955 - 1960), după Sp., a fost invitată să vorbească „tovarășa Dumitrașcu”, un soi de femme-commissaire, fostă redactor-șef. La rîndul său, reprezentantul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sacoșa și scoate din buzunar trei foițe de hîrtie pe care era bătută la mașina de scris aceeași poezie. Ultimele versuri rimau „noul trai” cu (se putea altfel?) „Ceaușescu Nicolai”. „Eu sînt chiar din Tupilați” (satul evocat în versurile sale). Zîmbea senil, arătînd o dantură falsă. M-a intrigat convingerea lui că asemenea „poezii” sînt necesare. „Se publică multe la 23 August și 30 Decembrie”. Nu i-am spus de la obraz că alea (modelele sale) nu-s poezii și nici că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă irita și mă amuza prin „nesimțirea” lui. Dormea aproape de fiecare dată, în fața a cinci-șase sute de oameni, tresărind abia perceptibil doar cînd se schimbau vorbitorii la tribună, însă uneori nici atunci. Era deseori criticat, înghiontit, avertizat, dar lua notă zîmbind de tot ceea ce se spunea la adresa sa. Cînd i se cerea să răspundă, susținea, aparent imperturbabil, că atît se poate, că s-a procedat bine cum s-a procedat etc. Lipea, totuși, de formă, la sfîrșitul cuvîntului său un angajament
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zis ea. „Am să ies la marginea satului să văd cît de încărcat pleci de aici...” Individul s-a dovedit surd la vorbele ei... în biroul președintelui Consiliului Popular din Faraoani a intrat o femeie în doliu. E încă tînără. Zîmbește încurcată sub privirile bărbaților adunați acolo. Îi spune primarului că a murit Cutare și că de la cooperativă nu-i dau nici zahăr, nici ulei fără aprobarea lui. Primarul, care se numește Andrei Mare, un individ gras, sanguinolent, nu-și amintește
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi trecut aproape neobservat sau, în orice caz, ar fi avut un ecou mult mai restrîns. *Roxana e cum nu se poate mai supărată că i-a intrat în cameră „o muscă foarte mare, foarte grasă, foarte rea, foarte activă”. Zîmbind, am plecat să vînez „monstrul”! *1940: „Acela a fost cel mai catastrofal din seria anilor catastrofali” (Geo Bogza, „Răscrucea nenorocirilor”, în „România literară”, 27 nov. 1980, p. 7). Atunci, în prima lună a verii, într-o sîmbătă, m-am născut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dintre Basarab I și Carol Robert I de Anjou). „Celelalte poeme pot să mai aștepte - a adăugat el -, sînt perene”. Figura lui de boem înrăit, buhos și cu fața colorată de băutură, exprima atîta gravitate, încît m-am ferit să zîmbesc. Deoarece tăcerea mea se prelungea, a simțit nevoia să mă asigure o dată în plus: „Da, domnul meu, perene!” Aplombul său nesănătos, tragicomic, m-a lăsat pur și simplu fără replică. Trebuie să fii ori beat, ori nebun (sau ambele), ca să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tuturor cauzelor. Explicînd, cred că am spus prea mult sau, mai exact, prea multe. „în sfîrșit, aflu și eu ceva despre dumneata, mi-a zis; nu știam nimic, puteam să te cred orice, inclusiv ofițer de securitate!” Am încercat să zîmbesc de o așa părere, dar nu mi-a reușit. *Azi Nancu a întărit zvonul că se va proceda la o reducere de personal în redacția revistei: „Nu vor rămîne decît unul sau doi oameni”. Mi s-a părut inutil să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
stelele aproape. Le privesc intens pînă îmi obosesc ochii, cum nu fac niciodată acasă, la bloc. Nevăzut, în întuneric, aseară un bărbat cînta plin de năduf: „Cătălină, Cătălină, Mi-ai distrus, tu, viața lină... Într-o noapte de pomină...” Am zîmbit, dar în același timp m-am emoționat de faptul că mai există suflete simple, pentru care dragostea e un eveniment crucial („seara de pomină”), o schimbare dramatică în ordinea existențială (distrugerea „vieții line”). Mă simt ca un prinț care vrea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
neagră”, cu care ar vrea să se răfuiască. Evit să-l întreb despre rostul zbaterilor sale: n-ar fi lucrat, oare, mai mult și mai bine în țară? Plecarea sa departe nu înseamnă o risipire? încerc să par doar nedumerit. Zîmbește larg mai întîi, dar după o clipă măștii vesele îi ia locul una tristă. Îmi mărturisește că, totuși, ar vrea să revină în Europa (însă, hotărît, nu în România) și să se dedice exclusiv celor două publicații ale sale: „Studia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
meu, am întrebat: - A apărut ceva nou? - Da, e și ceva nou (o notă despre participarea socrului dvs. la întîlnirile „Oastei Domnului”), însă și lucrurile vechi au căpătat o altă semnificație. - Adică? - Chestia cu bunicu’. În actuala conjunctură internațională... Am zîmbit a rîde. - Cu același dosar, în 1971, am fost numit președinte al Comitetului de Cultură, iar în 1973, redactor-șef al revistei. Sînt mai mari „exigențele” în 1982? C.V. Toma a aruncat pe masă, cu un gest scurt, clama pe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
liberă” despre Genoiu, lăudîndu-l excesiv: „A întrecut măsura!” A afirmat, de pildă, că G. descinde din Mihail Sebastian, prin preocuparea etică, și că are un umor ce i amintește de Teodor Mazilu. „Mult mai sigur e - l-am prevenit eu zîmbind - că lui H.Z. i s-a promis o rubrică în «Ateneu», și asta explică totul!” *Între „Vechiul Testament” și „Noul Testament” diferența pare revoluționară. Primul consacră superioritatea absolută a „înțelepciunii” ca mijloc de realizare a acordului cu lumea. Al doilea accentuează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
m-am interesat) cum arăta. L-am auzit doar întrebîndu-l pe Nanianu: „Cam cît pot lua pe ăsta?” „Cum ai spus că se cheamă?” „Vaca și majeșpilul”. „Aha - a făcut Nanianu - e clar! Cam trei sute de mii...” Apoi, fără să zîmbească, l-a trimis în biroul de alături, la Sergiu, „specialistul nostru”. Neprevenit, acesta i-a cerut, după obicei, cu politețea de rigoare, să-i lase manuscrisul să-l citească, să-și facă o părere, eventual, să se consulte și cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]